Striptiz cu o stafie care bântuia cândva Europa

1 iunie 2010
Sâmbătă, activiştii şi conducătorii PCRM au făcut-o de oaie. I-au stricat lui Voronin cadoul de ziua de naştere. Dacă era viu, Stalin îi împuşca, probabil, pe toţi. I-ar fi făcut praf prin beciurile NKVD-lui.
MUNTELE A NĂSCUT UN ŞOARECE
Lenin cu Dzerjinski, de asemenea, nu erau să fie mai clemenţi. Cum însă idolii lor , încremeniţi în granit, nu au cum să intervină, militanţii PCRM pot scuipa în sân resemnaţi. Au scăpat teferi. Atâta doar că au rămas şi cu buza umflată, şi cu pantalonii uzi. Au transpirat degeaba în dimineaţa primei zile de week-end când şi-au aşteptat în zadar sprijinitorii să vină în număr mare pentru a protesta împotriva guvernării AIE.
A fost plănuită o impunătoare desfăşurare de forţe la Bălţi, Orhei şi Cahul. O agenţie de presă, afiliată fostului partid de guvernământ, s-a grăbit chiar să difuzeze în dimineaţa zilei de 29 mai o ştire potrivit căreia zeci de mii de oameni, reprezentând toate raioanele din centrul, nordul şi sudul republicii, s-au înregimentat disciplinat în coloane şi scandează lozinci antiguvernamentale.
Programul comuniştilor era îndrăzneţ şi ambiţios, croit pesemne, pe calapodul planului GOELRO de electrificare a Rusiei Sovietice. Sau al planului bolşevic de colectivizare şi industrializare forţată din ani treizeci ai secolului trecut. Muntele însă a născut un şoarece.
Deşi comuniştii s-au grozăvit să aducă oameni din cele patru puncte cardinale, la Orhei şi Cahul au protestat doar câteva sute de persoane, iar la Bălţi - vreo mie şi ceva. Acţiunile anunţate cu surle şi trâmbiţe s-au dovedit a fi un balon de săpun.
Propagandiştii PCRM au făcut din ţânţar armăsar. Cu toate că i-au trimis pe baricadele ”luptelor de clasă” pe fostul premier Zinaida Greceanâi, pe prezumtivii viitori lideri ai formaţiunii, Igor Dodon, Iurie Muntean sau Grigori Petrenco, oamenii au ignorat manifestaţiile comuniste. Grupurile vânzolite de falşi protestatari s-au împrăştiat atât de repede, încât televiziunile n-au putut să le surprindă la faţa locului şi, în consecinţă, strânsurile din cele trei oraşe provinciale nu au izbutit să se ridice nici măcar la rangul unui biet eveniment de presă pentru rubrica ”fapt divers”.
PAVEL TURCU, MAI TARE DECÂT PCRM
În consecinţă, sâmbătă PCRM, oricum ai suci-o, a suferit o înfrângere umilitoare. Partidul şi-a arătat limitele şi neputinţa de a-şi mobiliza aderenţii. Comuniştii au avut, se pare, ameţeli de pe urma succeselor. Se vede că le-a jucat festa aparenta lovitură pe care au dat-o la începutul lunii mai când au reuşit să mobilizeze peste 10 mii de persoane.
Atunci însă ei şi-au adus membrii la Chişinău într-o atmosferă de picnic, momindu-i cu un voiaj şi distracţii în capitală. Se ştie că la 1 mai lumea iese în stradă dintr-un reflex format încă sub sovietici, când era obligată să meargă dimineaţă la o demonstraţie oficială, ca mai apoi să-şi verse năduful pe şefi sau pe cine apucă, stropind evenimentul cu o bere şi o sută de grame de votcă.
Sâmbătă însă n-a fost să fie. La Orhei, de exemplu, numărul persoanelor oploşite de dimineaţă prin baruri era mai mare decât cel al manifestanţilor comunişti. Se creează impresia că Pavel Turcu, paznicul care vrea să câştige cu tot dinadinsul Eurovision-ul, e în stare să adune mai multă lume în piaţă decât PCRM.
NUDISM ÎN LOC DE COMUNISM
Totuşi, în ciuda faptului că demonstraţia comuniştilor a eşuat lamentabil, un amănunt legat de evenimentul de sâmbătă merită, totuşi, atenţie. Protestele lor urmau să se desfăşoare sub stindardul unei fantomatice ”Acţiuni Sociale” care are şi un semn distinctiv – o stea bicoloră pe un fundal roşu. De unde şi impresia că PCRM se pregăteşte de o eventuală condamnare a comunismului şi scoatere în afara legii a simbolurilor acestuia. Protestele de sâmbătă urmau să testeze, după toate probabilităţile, viitoarea marcă încă neînregistrată a formaţiunii lui Voronin.
Aşa fiind, s-ar putea ca PCRM să intre în viitoarea campanie electorală sub titulatura de ”Partid al Acţiunii Sociale” , având o stea pe jumătate roşie în colţul de sus al steagului. În această situaţie, AIE nu trebuie să-l lipsească de şansa istorică de a-şi schimba denumirea şi de a se lepăda de comunism.
Argumentele invocate de Marian Lupu, potrivit cărora interzicerea simbolurilor ar întări fosta formaţiune de guvernământ, sunt puerile. Haideţi să fim serioşi, dar să nu ne crispăm. Să ne păstrăm umorul.
Dezbrăcat de pânza steagului comunist în care se înveleşte, PCRM va compărea în faţa electoratului precum o stafie dezgolită care, nemaiputând să bântuie Europa, încearcă, în disperare de cauză, să facă striptiz politic. Astfel, intrarea ei nudă în scenă va fi, neîndoielnic, foarte distractivă. Pentru că, vorba lui Andrei Pleşu, nimic nu e mai ridicol şi mai neputincios decât o stafie care provoacă râsul. 

Petru BOGATU

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: