POEZIE: MIORIȚA MOLDAVĂ

Da, orbiți am fost cu toții,
Și prelucrați fix ca la carte,
Fiind însetați de o schimbare
Am luat greșita parte.

Ne-am luptat cu roșii monștri,
Cu ciclopi păgâni și zmei,
Am învins, însă armata-ni
S-a dovedit a fi ca ei.

Fiind naivi precum copiii,
Ne-am luat după culori,
Înlocuind zmeii cu zmeii,
Care tot ne dau fiori.

Știu, v-ați săturat, și eu,
Să simt politica murdară,
Și mă scoate din sărite
Că mă insultă propria țară.

Vă dați seama ce ridicol,
Tu-i vreai bine și o aperi,
Iar ea te-apasă și te calcă
Ca nu cumva sărind să scaperi.

Uneori plin de furie,
Îmi vine să-i distrug pe toți,
Care mint tot promițând,
Ajung sus și devin hoți.

Mereu tata-mi reproșează
Că n-am pentru ce lupta,
Eu mă gândesc nu, nu se poate,
Cum să las Moldova mea?

Doar dacă lupta o-ncetăm,
Ne distrugem de tot, gata,
Deci are sens să ne mai zbatem,
Asta și i-am spus lui tata.

Eu aș vrea ca-ntreaga țară
Să-nțeleagă - ne-necăm !
Ne batem frații între frați
Pe muchie de cuțit stăm.

Chiar nu simțiți minciuna mare,
Ce curge peste noi șiroaie
Îs lupi(!) toți politicienii,
Iar poporul e o oaie.


Autor: Dragoș Galbur (c)