Național-bolșevismul contra democrației liberale

29 mai 2010
Toată lumea califică comunismul drept o ideologie extremistă. La anumite etape ale istoriei şi în anumite regiuni ale globului, această ideologie a născut regimuri criminale, cum au fost cel stalinist, cel chinez din perioada revoluţiei culturale şi multe altele. În total, pe parcursul secolului al XX-lea, regimurile comuniste au nimicit peste 800 de milioane de cetăţeni nevinovaţi. Guvernări comuniste fără teroare şi fără încălcarea gravă a drepturilor omului n-au existat.
Unii politologi erau înclinaţi să creadă că regimul Voronin n-a fost unul comunist, deoarece nu s-a axat pe valorile fundamentalismului marxist-leninist şi a servit interesele unui clan de familie. La prima vedere, comuniştii moldoveni au neglijat unele dogme privind nerecunoaşterea proprietăţii private, a pluralismului politic şi n-au insistat asupra proverbialului rol conducător al clasei muncitoare. Aceste lucruri însă sunt neesenţiale pentru neocomunişti, începând cu khmerii roşii şi terminând cu regimul lui Hugo Chaves din Venezuela.
Cele mai distincte şi stabile caracteristici ale regimurilor comuniste sunt ura, intoleranţa faţă de oponenţi, crearea permanentă a imaginii duşmanilor interni şi externi, exterminarea sau izolarea celor care se opun dictaturii, lipsa totală de respect pentru drepturile omului şi legislaţie în general. Secundat de un mesaj ultrapatriotic şi românofob, presărat pe alocuri cu ideile şovine despre Moldova Mare, comunismul lui Voronin a îmbrăcat uniforma naţional-bolşevismului, care a adus pe acest pământ paşnic şi tolerant mesaje de genul „Chişiniov - russkii gorod”, „Zaşcitim naşu Rodinu ot moldovan”, „Ia russkii i mne po h..i” şi multe altele.
Regimul Voronin a fost unul bazat eminamente pe aceste principii. Să ne amintim de ura animalică a comuniştilor moldoveni faţă de partidele de opoziţie. Cel mai elocvent exemplu este hărţuirea şi intimidarea miilor de membri ai Partidului Liberal Democrat şi a liderului acestuia, Vlad Filat, pe parcursul unui an şi jumătate de existenţă a formaţiunii date. În centrul Europei, la începutul secolului XXI cetăţenii unei ţări sunt anchetaţi şi supuşi unor tratamente degradante doar pentru faptul că fac parte dintr-un partid de opoziţie.
Dosare penale la comandă, confiscări ilegale de proprietăţi, epurări de cadre pe motive politice - toate au fost cunoscute din plin de membri ai PLDM chiar de la înfiinţarea acestui partid şi până nu demult. SIS-ul, Procuratura Generală, Ministerul de Interne, Ministerul de Justiţie ş.a. au fost transformate în comandouri represive comuniste, care în opt ani s-au dezvăţat să mai facă şi altceva decât să se răzbune pe cetăţenii care au alte viziuni decât „conducerea de vârf a ţării”.
Apogeul exteriorizării esenţei naţional-bolşevismului moldovean s-a produs la 7 aprilie şi în zilele care au urmat, când comandourile au abandonat aparenţele şi au torturat şi omorât oameni nevinovaţi. Frica, ura şi răzbunarea sunt stările psihologice care trebuie să asigure dominaţia comunistă. „Pentru ei, drepturile omului şi exerciţiul democratic sunt elemente decorative ale unei propagande mincinoase menite să asigure confortul moral al dictatorilor”, menţiona încă în anul 1986 academicianul Andrei Saharov. După 7 aprilie, prin teroare, Voronin a vrut să excludă pentru totdeauna orice idee de opoziţie reală în Republica Moldova şi să instaureze pentru mulţi ani înainte un regim totalitar. Evenimentele ulterioare au demonstrat că dictatorul n-a ales nici timpul, nici locul potrivit pentru asemenea scenarii monstruoase.
Înfrângerea Partidului Comuniştilor în alegerile parlamentare anticipate a fost pe cât de neaşteptată, pe atât de dureroasă pentru ideologia naţional-bolşevică. Evident că mentalitatea lor nu este pregătită pentru o opoziţie paşnică sau „constructivă”, cum îi plăcea lui Voronin să spună. Chiar dacă oficial comuniştii se delimitează de acţiunile naţional-bolşevice, ele sunt produsul direct al ideologiei lui Voronin şi se înscriu perfect în obiectivele mai noi ale PCRM de a discredita guvernarea liberal-democrată. Explozia din Piaţa Marii Adunări Naţionale, ameninţările telefonice primite de prim-ministrul Filat, încercările de a înscena proteste în masă - sunt metodele naţional-bolşevismului ca expresie a urii şi neputinţei de a se opune transformărilor democratice care subminează ireversibil comunismul.
Astăzi, comuniştii mizează pe o reacţie disproporţionată a Guvernului Filat. Însă, spre deosebire de ideologia naţional-bolşevică, valorile liberal-democrate nu presupun represalii şi limitări ale libertăţilor cetăţeneşti. Legea şi drepturile omului sunt valorile pentru care liberal-democraţii au luptat şi care constituie pilonii Programului lor de guvernare. Pe de altă parte, destabilizarea situaţiei în condiţii de profundă criză economică este inadmisibilă, iar pentru aceasta e nevoie de promptitudine şi principialitate.
Jocurile cu nomenclatura comunistă cuibărită în structurile puterii nu mai pot fi tolerate şi dacă partidele liberal-democrate şi-au asumat responsabilitatea, atunci lobby-urile pentru prieteni şi cumetri, „băieţi buni” din fosta guvernare trebuie excluse. Ex-premierul moldovean Ion Sturza menţiona într-un recent interviu că în Republica Moldova are loc redimensionarea AIE de la centru-dreapta spre centru-stânga, or acest lucru contravine evident voinţei electoratului exprimată clar prin votul din 29 iulie curent. Mai mult decât atât. Acest lucru oferă comuniştilor o şansă uriaşă pentru revanşă, inclusiv pe cale parlamentară în următoarele luni. Tentativele evidente de destabilizare din ultimele zile sunt doar primele semnale ale ofensivei comuniste pe toate fronturile.
TIMPUL.md

BOLŞEVISMUL
In anul 1903 apare cu adevarat gruparea bolsevica care s-a despartit de partidul muncitoresc social democrat din Rusia. Aceasta grupare era dirijata de Lenin. Lenin, din ce in ce mai des se implica in raspandirea ideilor revolutionare si in studierea marxismului. El participa activ la activitatea partidului muncitoresc social democrat din Rusia, iar din anul 1903 va deveni seful organizatiei bolsevice.Aceasta grupare s-a infiintat dupa despartirea de mensevici. Divergentele dintre cele doua grupari erau intense, mensevicii doreau sa indrepte partidul spre activitatea parlamentara, pe cand ceilalti se bazau mai mult pe propaganda clandestina. Astfel incepand cu anul 1912, la conferinta de la Praga, bolsevicii decid sa-i excluda pe mennsevici care propuneau o alianta cu burghezia. Lenin dorea sa instaureze o dictatura spunand ca victoria unei revolutii in Rusia este ajutata doar de o dictatura. El isi dorea o dictatura democratica. Bolsevicii incep sa-si gaseasca partizani printre muncitori saraci si soldati. In anul 1917 apare cuvantul bolsevism, odata cu revoluatia socialista. Inainte de aceasta data, cuvantul “bolsevism” practic era necunoscut milioanelor de revolutionari rusi. Odata cu revolutia din Rusia si-au gasit locul o pleiada de partide. Partidul bolsevic face si el parte din aceasta categorie. Acest partid social democrat isi va schimba tactica si va incerca sa vina la putere profitand de bulversarea politica. Succesul revolutiei ii permite lui Lenin sa se instaleze la putere destul de usor si sa-si asigure statutul de sef al revolutie ruse. Lenin era conisderat ca un sfant, devenind simbolul Rusiei.
.
TRAGEDIA BOLSEVISMULUI
“Cu noua decenii in urma, lovitura de stat bolsevica din 25 octombrie (stil vechi), 7 noiembrie (stil nou) a inaugurat un experiment de inginerie sociala soldat cu consecinte cataclismice.”
In primul rand, trebuie spus ca leninismul, deci doctrina aflata la temelia totalitarismului bolsevic, a fost o versiune a marxismului, revizuita pe baza traditiilor radicalismului politic rus.
Bolsevismul a fost un proiect de tip conspirationist, autoritar si extremist. Pentru Lenin si camarazii lui, niciun sacrificiu uman nu era excesiv atunci cand se punea problema salvarii unei „Revolutii” sanctificate si mitologizate.
In cosmologia politica leninista, rolul central revenea partidului de avangarda. Era vorba de un elitism exacerbat, in care militantii „statului major al revolutiei” erau inzestrati cu capacitati cognitive miraculoase. Cum scria Alain Besancon, diferenta dintre primii crestini si bolsevici este ca cei dintai stiau ca cred, cata vreme Lenin si adeptii sai credeau ca stiu. Se nastea astfel mitul partidului de tip nou, posesor al unei ideologii ce se pretindea stiintifica. Membrii acestui partid/miscare erau revolutionari de profesie. Mai tarziu, Che Guevara va aduce un ecou lui Lenin cand va spune ca „datoria oricarui revolutionar este sa faca revolutia”. Pentru leninisti, nu exista indoieli, intrucat ei sustin ca au acces la cunoasterea „legilor istoriei”. Istoria devine astfel obiect de veneratie, fetis doctrinar si alibi pentru cele mai halucinante salturi mortale tactice.
Luarea puterii de catre bolsevici a insemnat sfarsitul efemerei democratii liberale ruse instaurata in februarie 1917. Partidul leninist, in fapt o secta apocaliptic-fanatica, a luat puterea pe baza unei lovituri de stat, botezata ulterior de catre istoriografia oficiala drept „Marea Revolutie Socialista din Octombrie”. Bolsevicii, in diversele lor ipostaze, au detinut aceasta putere in chip monopolist pana in momentul in care, in 1988-1989, Mihail Gorbaciov a renuntat la sistemul partidului unic si a acceptat pluralismul politic si statul de drept. Bolsevismul a simbolizat dictatura unui partid autodesemnat drept exponent al proletariatului. A fost de fapt dictatura unei caste parazitice (nomenklatura) asupra intregii populatii, inclusiv asupra clasei muncitoare. Incepea astfel in urma cu noua decenii ceva cu totul nou in istoria rusa, europeana si mondiala. Bolsevicii au practicat teroarea de tip iacobin, ducand-o la paroxism. Pentru Lenin, Trotki, Buharin, Zinoviev, Kamenev, Stalin si ceilalti corifei ai bolsevismului, scopul final era revolutionarea conditiei umane in virtutea unor postulate descarnate si absurde. Bolsevismul era o doctrina salvationista, un milenarism triumfalist si o eclesiologie (partidul era substitutul Bisericii). Fractionismul, deci o minima democratie interna, era blamat ca un pacat mortal.
Aniversarile loviturii de stat bolsevice au fost adeseori momente cruciale. In 1927, se consuma infrangerea opozitiei trotkisto-zinovieviste, iar Stalin dobandea puterea nedisputata la varf (Buharin era inlaturat un an mai tarziu). In 1937, are loc apogeul Marii Terori cu sute de mii de morti. In 1947, ia fiinta Cominformul si se naste Blocul Sovietic. In 1957, se lanseaza sputnikul, un episod exploatat propagandistic pentru a crea impresia ca aventura bolsevica avea inca vantul in pupa. In fine, la incepul lunii noiembrie 1987, Gorbaciov admite in discursul aniversar ororile staliniste, condamna atrocitatile in masa si declara ca acestea sunt „de neuitat si de neiertat”. Ultimul lider al partidului creat de Lenin imbratiseaza tot mai mult tezele social-democratiei. Este in fond triumful tarziu, ambiguu si patetic al unui mensevism care nu mai are sanse de resuscitare. In 1991, sub presiunea tot mai activei societati civile si a nationalismelor revigorate, se incheie existenta a ceea ce s-a numit URSS.
Ce ramane asadar de pe urma acestui experiment cu ale sale enorme, astronomice costuri umane? In primul rand, o catastrofa sociala fara egal si fara precedent, pretul obsesiei ideologice a posedatilor leninisti (scria Lenin: „Dati-mi o organizatie revolutionara si voi rasturna lumea”). Apoi, persista, apasatoare si toxice, mentalitatile de tip bolsevic, marcate de maniheism istoric si de orbire etica, un nihilism etic pentru care valorile traditionale raman obiect de dispret si deriziune. Ne intalnim in continuare, in pofida a tot ce se stie despre dezastrul sistemelor de tip sovietic, cu nostalgia leninismului in cercuri stangiste impenitente si printre doctrinari care cultiva iresponsabilitatea morala. Lista reziduurilor leniniste ar putea continua. Ma voi limita la a aminti autoritarismul „democratiei administrate” de tip Putin, in care nu incape loc pentru competitie veritabila intre actorii politici, iar libertatea presei este grav subrezita. Putin este copilul culturii politice bolsevice. Lenin poate fi expulzat din Mausoleu, dar leninismul, ca forma mentala, nu a disparut.

8 comentarii:

NS_Local spunea...

Național-bolșevismul nu exista. Este un truc, iar exponentul ei, Limonov un mascarici prezent prin Jerusalim cu "diferite treburi".

Intelegeti odata ca nu exista "national-comunism" sau "national-bolsevism".Cele doua doctrine sunt internationaliste, deci nu pot fi totodata si nationaliste.

La fel cum fascismul care are o mistica a statului nu poate fi totodata si anarhist. E un non-sens din punct de vedere politic.

Ei lipsa de logica. E ca si cum as spune ca ma urc in jos.

Octavian Racu spunea...

In primul rand, autorul habar nu are ce inseamna "national-bolsevizm".
In primul rand, Limonov nu prea are tangente cu "national-bolsevicii", ci este mai degraba un liberal-democrat.
In al doilea rand, national-bolsevismul s-a nascut in Germania, nu in Rusia. A se confunda cu "comunismul".

Octavian Racu spunea...

1. National- bolsevismul este o sinteza a ideilor staliniste si a fascismului corporatist.
2. Doar comunismul leninist si trotzkist este internationalist. Comunismul lui Stalin a fost unul centrat pe ideea nationala. A nu se uita ca dupa venirea lui Stalin in URSS a murit ideea de "revolutie mondiala" si a aparut doctrina "socialismului construit intr-un singur stat". Acest lucru si explica decapitara de catre Stalin a intregii conduceri ai partidului comunist, care era internationalista. Cititi despre soarta lui Lev Trotzki, continuatorii caruia sunt republicanii americani - ideologii "revolutiei colorate mondiale".

Octavian Racu spunea...

http://en.wikipedia.org/wiki/National_Bolshevism

NS_Local spunea...

Racu,
Serios, vizitele in Rusia iti dauneaza tot mai grav.

Daca mai dai ca sursa pentru sustinerea argumentelor pe cuvant ca nu are rost sa te mai citesc.

Wikipedia este doar o sursa de manipulare la care contribuie oameni slab pregatiti. In institutiile universitare din Europa este strict interzis sa citezi wikipedia intr-o lucrare cu pretentii stiintifice. Wikipedia este tolerata numai ca punct de plecare pentru o cercetare, dar niciodata citata ca sursa de incredere.

Pana si initiatorul wiki romania recunoaste aceste lucruri: http://www.capital.ro/articol/seful-wikipedia-din-romania-exista-un-interes-real-de-a-manipula-enciclopedia-130718.html

Mult insucces in lupta ta "national-bolsevica" si "national-anarhista". Voi fi mereu prezent sa te infrunt in bocanci. ;)

Anonim spunea...

NS_Local, eu nu ma informez din wikipedia, dar daca exista un text sau o informatie pe care cunosc ca este veridica, citez si wikipedia sau un blog al unei persoane, care e problema?
Am studiat istoria national-bolsevismului, atat din Germania, cat si din Rusia. Asa ca pot sa spun ca am ceva cunostinte in domeniul asta.

Octavian Racu spunea...

Cate ceva despre national-bolshevismul din Rusia

http://www.rosenoire.org/articles/russian_nb.php

Vreau sa te intreb daca cunosti despre istoria "Frontului Negru" din Germania, creat de Otto Strasser. Aceasta miscare a fost una din manifestarile national-bolsevismului german.

NS_Local spunea...

Racu,
Bineinteles ca am cunostinta despre „Schwarze Front“. Au folosit ei vreodata acest termen? "National-bolsevism"? Nu stiu de ce adori mereu aceste struto-camile ca un pusti teribilist. (urasc expresia, dar la tine cam asa e. E prea mult "national-bolsevic, national-anarhist si mai arunci pe ele si ortodoxia....) Nu te mai pot inchipui decat cu stea rosie in frunte si uniforma de comisar sovietic.

Imi plac unele texte ale lui Strasser, dar imi place mai mult Nacht der langen Messer. A primit ceea ce a meritat fiecare.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: