VIDEO: Pedro + Grigo = Insomnia comunistă

29 martie 2010
Declaraţia a fost făcută de deputatul fracţiunii PCRM în Parlament, Grigorii Petrenco, care a comentat astfel lipsa de acţiuni ale autorităţilor în cazul manifestărilor organizaţiei moldoveneşti “Mişcarea Naţional Creştină“ şi a celei româneşti “Noua Dreapta“, care a fost recunoscută de Ministerul Justiţiei din Moldova ca legionară şi extremistă. “Există un pericol foarte serios pentru statalitatea Republicii Moldova, pentru dezvoltarea noastră de mai departe ca o ţară civilizată, europeană, care nu permite să fie răspândite seminţe de xenofobie şi ură interetnică şi intoleranţă“, consideră deputatul Petrenco.

Deputatul a specificat pentru agenţia OMEGA că marşul organizat la 27 martie curent, de activiştii “Noua Dreapta“ şi ai “Mişcării Naţional Creştine“ cu ocazia aniversării a 92-a a unirii Basarabiei cu România, “va duce la o scindare şi mai adâncă a societăţii moldoveneşti“. “Este inadmisibil ceea ce fac aceşti indivizi, aceste marşuri, care promovează ură şi intoleranţă. Ideile promovate de ei sunt idei xenofobe, care nu pot fi tolerate într-o societate polietnică care există în Moldova“, a conchis Petrenco.

Potrivit deputatului PCRM, lipsa de acţiuni din partea Guvernului Filat, care se manifestă prin “stoparea tuturor procedurilor în ceea ce priveşte Mişcarea Naţional Creştină (înregistrate de MJ în noiembrie 2009 – n.n.) este continuarea politicii de tolerare a mişcărilor extremiste, mişcărilor legionare“. Sâmbătă, 27 martie, sute de activişti ai organizaţiei româneşti “Noua Dreapta“ şi a celei moldoveneşti “Mişcarea Naţional Creştină“ au desfăşurat cu ocazia aniversării a 92-a a unirii Basarabiei cu România, un miting la Bălţi, precum şi marşuri la Orhei şi Chişinău. Participanţii la manifestări au optat pentru revizuirea hotarelor României, una din principalele lozinci fiind “România Mare în vechile hotare!“.

PS: Tovarășe Pedrenco, da ce, ați crezut că sângele se face apă? Hmm, posibil doar la comuniști, căci la români sângele apă nu se face, și nu e roșu, e TRICOLOR (roș, galben și albastru), așa că încercați să dormiți noaptea că nu-i chiar totul atât de rău, românii îs acasă.

6 comentarii:

Andrei Cebotari spunea...

hahahahahaha))))))))
Uăi tu eşti nebun ))))))))
Poza îi rupătoare :D :D :D

Igor Caraman spunea...

Oaaahahahha Galbur nota 10 treci la loc.

Dragoş Galbur spunea...

bzâcuiții Grig și Grig ))

Anonim spunea...

Petrenco..i-auzi: Un gand ma chinuie...cand peste Prut privesc...si n-am sa uit vreodata cat am sa traiesc...DOAR O TARA AM,P-ASTA O IUBESC,BASARABIA PAMANT ROMANESC !

BASARAB11 spunea...

BA PETRENCO,ASA PIZDOS ESTI TU CAND TII CUVANTARI IN FATZA COMSOMOLISTILOR.DAR CAND AI VAZUT NATIONALISTII DEMONSTRIND CURAJ IN TOATA REPUBLICA.TU AI STRANS COADA INTRE VINE(SE VEDE CLAR STAREA TA,DIND INTERVIUL).

Anonim spunea...

Ребят, вам хоть не страшно от того, на сколько у вас судный никчемный мозг?
Родители могут "гордится" вами

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: