Statul moldovenesc care nu există

28 martie 2010
“Moldova? Republica Moldova? Unde e, ce fel de stat e asta?” ma intreba, in avionul de pe ruta Frankfurt-Washington, un neamt curios, neobisnuit de volubil, in ciuda virstei de 70 ani pe care mi-a destainuit-o cu un fel de mindrie, fara sa-l fi provocat. Daca nu ati auzit de RM, poate ca va spune ceva numele de Basarabia? Basarabia? Cum sa nu? Dar Basarabia e in Romania, dupa cite stiu! Nu mai e, si nu fara implicarea voastra, a nemtilor? A explica, pe intelesul strainilor, realitatile RM e o sarcina aproape imposibila, trebuind sa le prezinti concomitent cel putin doua versiuni: a moldovenilor care se recunosc drept etnici romani si a celora care se considera moldoveni “puri”, desi vorbesc si recunosc ca vorbesc aceeasi limba. Acest tip de divizare intraetnica ce se intilneste in foarte rare cazuri e si mai dificil de inteles atunci cind are loc in sinul aceleiasi familii, intre frati, copii si parinti, soti si sotii, dar in acelasi timp ajungi sa realizezi “neseriozitatea”, natura lui artificiala, intrucit se dovedeste astfel ca linia de demarcatie se poate trage absolut arbitrar, in baza unor impresii sau atitudini, si nu a unor criterii cit de cit sigure, stabilite cu o oarecare principialitate. Cu atit mai socanta e deosebirea de pozitii si interpretari intre aceste doua tabere, care nu e de nuante, ci radicala, reflectind atitudini si interese nu pur si simplu diferite, ci antagoniste, mergind de la tendinta unei reuniri cit mai grabnice cu Romania la dorinta restabilirii cit mai grabnice a URSS. E un antagonism care nu se limiteaza doar la prezent, ci se extrapoleaza in trecut, ajungindu-se la interpretari care se exclud reciproc. Daca pentru unii evenimentul din 1812 este un act de expansiune a Imperiului Rus, o “sfisiere” a teritoriului Tarii Moldovei si o anexare a teritoriului romanesc dintre Nistru si Prut, pentru altii este vorba pur si simplu despre o “eliberare a poporului moldovenesc de sub jugul turcesc”. (Exista insa si o opinie “intermediara” care considera ca ruperea Basarabiei din corpul Moldovei a fost o “nenorocire”, dar care ulterior s-a transformat intr-un eveniment pozitiv, deoarece in felul acesta basarabenii au avut posibilitatea sa intre in contact cu “cultura rusa progresista”. ) La fel de radical, doar ca in sens invers, se opun si interpretarile anului 1918 (primii considerind decizia “Sfatului Tarii” de unire a Basarabiei cu Romania drept un “act de dreptate istorica “, pe cind ceilalti - un “act de tradare”) ale ultimatumului stalinist din 1940, cind Basarabia este incorporata in U.R.S.S. in urma acordului secret cu Germania nazista, si, fireste, ale anului 1991 cind RM isi proclama independenta. Sinceritatea interpretarilor nu conteaza in aceste cazuri, si nici faptul ca acestea ar putea fi rodul unor propagande trecatoare. Important e ca ele exista in proportii insemnate, si ca prevalarea unora in ziua de azi nu inseamna ca vor prevala si miine.
Formal RM ii reprezinta doar pe moldovenii “puri” (si minoritarii rusi, ucraineni, gagauzi, bulgari, evrei, care au emigrat aproape toti, tigani etc) si nu ii recunoaste pe moldovenii-romani, in Constitutie vorbindu-se doar despre etnici moldoveni si “limba moldoveneasca”. In realitate insa, statul moldovenesc a luat nastere prin rezistenta si efortul de constiinta nationala a moldovenilor-romani (avantajati de perestroika lui Gorbaciov). In mod paradoxal, actualii militanti ai purismului moldovenesc s-au manifestat ca activi sustinatori ai politicii de rusificare si raminere in componenta U.R.S.S. Ei au devenit “independentisti” de nevoie, ca urmare a dezintegrarii neasteptate a Uniunii Sovietice, dezintegrare pe care nu au dorit-o. In timp ce pentru moldovenii-romani RM este un stat de tranzitie catre reunirea cu Romania, pentru moldovenii “puri”, care sint si aprigi anti-romani, RM ca stat independent este o cale de evitare a reunirii cu Romania in speranta unei refaceri intr-o forma sau alta a URSS. Moldovenii “puri” sint si aprigi reprezentanti ai intereselor Rusiei in RM si de aici se poate presupune ca atasamentul fata de independenta nu este sincer.
Cu atit mai mult statul moldovenesc independent nu-i reprezinta in mod real pe rusi sau ucraineni si nici macar pe bulgarii care tinjesc dupa U.R.S.S. sau gagauzii macinati de nostalgie sovietica si patimi independentiste fata de actuala RM.
Exista insa, deocamdata mai mult teoretic, si printre moldovenii-romani, si printre moldovenii “puri” o tendinta convergenta, asemanatoare “basarabenismului” de pina la 1918, care tinteste formarea unei “natiuni moldovenesti” prin mentinerea independentei RM. Se poate presupune ca existenta de durata a RM independente va determina cu timpul consolidarea spiritului moldovenesc, la care sa adere si etniile conlocuitoare, “topindu-se”, moldovenizindu-se toate in creuzetul basarabean (”melting pot”, cum spun americanii) pentru a da nastere unei natiuni noi, despre a carei aparitie trimbita demult propaganda sovietica - natiunea moldoveneasca, dar care exista doar in inchipuirea ideologilor partidului comunist. In acest sens, RM, ca si multe alte foste republici sovietice, este un caz interesant. Diferenta e in faptul ca in America lumea vine sa se americanizeze. Rusii nu au venit la noi sa se moldovenizeze, ci tocmai invers, sa ne rusifice pe noi. Si, deocamdata, ei nu semnaleaza ca ar dori sa devina moldoveni. (Mi-amintesc cu acest prilej cum, in timpul aceleiasi vizite in SUA, o ziarista de limba rusa tinea sa sublinieze tot timpul ca este rusoaica si nu moldoveanca.) Un sondaj realizat in 1999 in Estonia si Republica Moldova de Institutul de Studii Europene si Orientale din Oslo releva faptul ca “rusofonii din RM se caracterizeaza printr-un puternic sentiment de incredere in identitatea si cultura lor si o atitudine in mare parte depreciativa fata de etnicii titulari din Republica Moldova, care la rindul lor nu au o parere foarte buna despre propriul lor grup etnic.” Potrivit datelor acestui sondaj, “din cei aproximativ 59,5 la suta din respondentii declarati in pasapoartele lor sovietice drept estonieni se considera ca atare 64,2 la suta, fata de 58 la suta dintre respondentii care se identifica drept moldoveni din cei 62,5 la suta declarati moldoveni in pasapoartele lor sovietice”. In fond, se confirma ca trebuie sa te stimezi mai intii tu pe tine insuti ca sa fii stimat de altii. Din pacate, trebuie sa recunoastem ca moldovenii “puri” nu prea tin la identitatea si limba lor, fiind predispusi sa se rusifice, marcind in acest sens o “deosebire izbitoare” dintre Estonia si Republica Moldova. Totusi, nu se poate trece cu vederea un fenomen cu totul nou pentru RM: frecventarea de catre unii copii rusi a gradinitelor si scolilor de limba romana. E adevarat, e vorba de cazuri mai curind singulare, intilnite mai cu seama in familiile mixte, dar faptul in sine, aproape inimaginabil pina la 1991, ar putea indica o posibila schimbare de atitudine a rusofonilor fata de cultura si limba bastinasilor.
Dar pina la identitate, rusii (si moldovenii “puri”) mai au a rezolva problema acceptarii acestui stat. Din acest punct de vedere lucrurile nu evolueaza in directia buna, si asta nu e doar o impresie. Acelasi sondaj arata ca “spre deosebire de rusii din Estonia, rusii din Republica Moldova sunt mult mai putin inclinati sa sprijine independenta noului stat. Chiar daca numai 45 la suta din rusi au locuit in Estonia toata viata lor, circa 56 la suta dintre ei se pronunta astazi in favoarea unei Estonii independente si prospere. Din cei peste 61 la suta dintre respondentii rusi, care au declarat ca au locuit toata viata lor in Republica Moldova, doar 15 la suta se pronuntau in sprijinul independentei acestui stat. In timp ce numarul respondentilor ce au o atitudine pozitiva fata de independenta Estoniei este in crestere - 87 procente printre estonieni si 41,5 la suta printre rusofoni - in cazul Republicii Moldova sondajul a relevat un numar de 3 ori mai mare de non-raspunsuri, acest sprijin fiind confirmat doar in cazul a aproximativ 46 de procente dintre moldoveni, 11,7 la suta dintre rusofoni si 18,8 procente dintre ucraineni.
In acelasi timp, aproximativ 11,2 la suta dintre moldoveni (la care trebuie sa plasam cu siguranta non-raspunsurile-n.n.), 41,6 la suta dintre rusi si 29,3 la suta dintre ucraineni au spus ca au fost si ramin impotriva independentei Republicii Moldova.”
S-ar putea intimpla insa ca tot mai multi moldoveni “puri” sa-si recunoasca identitatea romaneasca si sa se alature celora care doresc integrarea cu Romania, inclusiv integrarea politica. Mai cu seama tinerii care nu au fost educati in spiritul antiromanismului, a romanofobiei, care nu au complexe de ordin lingvistic ar putea schimba raportul de forte dintre moldovenii “puri” si moldovenii care se considera de etnie romana. O demonstreaza, indirect, si faptul ca audienta TVR in RM e in permanenta crestere, iar diverse grupuri de muzica moderna au mare priza printre tinerii basarabeni, ca sa nu vorbim de ansamblurile folclorice care sint admirate de generatiile mai virstnice. Fenomenul acesta, dependent si de reusitele economice ale Romaniei, ar putea determina o alta evolutie a RM decit e conceputa in cancelariile politice. In nici un caz, repet, nu se poate paria pe loialitatea moldovenilor insisi fata de RM., dupa cum nu se poate paria pe loialitatea gagaguzilor, carora li s-a dat autonomie teritorial-administrativa si care vor dori cu timpul sa aiba propriul stat, urmindu-i pe razboinicii separatisti transnistreni, sprijiniti de armata rusa a generalului Lebed.
Pe de alta parte, problema loialitatii rusilor a rusofonilor nu e o problema atit de dificila cum pare. Faptul ca reprezentantii minoritatilor au votat pentru termenul “limba moldoveneasca” nu ne spune decit ca ei au intervenit, din motive politice, intr-o disputa intraetnica, de partea adeptilor moldoveni ai acestui glotonim, care, conform unui sondaj de acum citiva ani printre parintii elevilor, s-ar afla in minoritate fata de adeptii glotonimului “limba romana”. Nu este exclus, cel putin teoretic, ca in alte circumstante politice ei pot sa-si retraga adeziunea, situindu-se de partea moldovenilor-romani pentru a influenta o alta orientare a RM. O dovedeste chiar exemplul Estoniei. Ceea ce e posibil in Estonia, e posibil si la noi. Cu conditia ca si la noi se va trai mai bine decit in Rusia. Dar mai e departe pina acolo, RM numarindu-se printre cele mai sarace state ale Europei, iar de la un timp plasindu-se ferm chiar pe ultimul loc, in urma Albaniei revigorate dupa revolutie.
Dupa 10 ani de existenta a unui stat moldovenesc “suveran” (de la 23 iunie 1990), de “renastere nationala”, de “democratizare si economie de piata”, sentimentul dominant in societatea basarabeana este cu siguranta cel al esecului. Un esec generalizat, aproape definitiv, pe toate directiile si in toate domeniile. Nereusita pare sa fie unica certitudine ce a paralizat mintile acestui “multpatimit popor”.
Impasul e in primul rind economic sau cel putin asa e vazut de toata lumea. Productia, complet dezorganizata, e in continua scadere si inca nu se poate spune cu siguranta ca a atins nivelul de jos. Reformele, procesul de privatizare decurg haotic, lent, fara vreun program clar, supuse deseori unor interese obscure, cu evident prejudiciu pentru bunul public. In agricultura relativ “infloritoare” cindva, pusa cit de cit pe baze moderne, cimpurile se parcelizeaza prin asa zisa “improprietarire”, culturile degenereaza, in timp ce noii proprietari, lipsiti de capital, ingrasaminte, tehnica elementara, se vad nevoiti sa revina la “tehnologiile” agriculturii taranesti traditionale, folosind ca mijloc de tractiune boii si caii. Noaptea satele si orasele se cufunda in bezna, criza energetica perecliteaza functionarea scolilor si spitalelor, a statiilor radio si tv, a comunicatiilor telefonice si intreprinderilor comunale care asigura incalzirea si aprovizionarea cu apa a locuintelor. Statul moldovenesc nu isi indeplineste in mod evident functiile administrative, economice, fiscale, dovedindu-se incapabil sa se intretina de sine statator, sa plateasca pensiile simbolice ale batrinilor, bursele studentesti, sa subventioneze scolile, bibliotecile, muzeele, dar nici macar sa intretina orfelinatele, sa asigure solda mizera pentru armata si politie. Circa 600 000 de persoane (un sfert din populatia adulta ) sint plecati peste hotare in cautare de lucru.
Presa este plina de regrete si nostalgii, de acuze la adresa adversarilor politici, de profetii si scenarii sumbre, dar si de incercari de identificare a unor presupuse erori fatale sau a unor vicii “nationale” prin care se irosesc munca si eforturile intelectuale si spirituale ale “acestui popor”, a unor cauze sau conditii care determina incapacitatea noastra de a ne autoorganiza, de a ne concentra toate puterile pentru a iesi din impas.
Nu exista nici macar siguranta ca miine va fi mai bine. Laudele, incurajarile pe care le adreseaza din cind in cind trimisii occidentali, pentru ca mergem “in directia justa”, nu intimpina decit niste zimbete pasiv-ironice ale unor sortiti ratarii, care isi accepta destinul inainte de a fi siguri ca l-au inteles. RM seamana cu o corabie in deriva, ai carei pasageri si echipaj nu asteapta decit minunea aparitiei unui vas strain, fie acesta si pirateresc, care ii va salva. Neputinta e scrisa pe aproape toate fetele, neputinta si disperarea care vine din teama ca eventualii “pirati” ar putea sa nu-i observe.
Am ajuns in felul acesta la problema viabilitatii economice a statului moldovenesc, mult discutata chiar din primii ani ai perestroikai, cu primele intentii de autonomie exprimate de Miscarea Democratica. Si aici opiniile se impart in dependenta de orientarile politice. Viabilitatea economica a statului moldovenesc era si este pusa la indoiala de adeptii raminerii in U.R.S.S., invocindu-se lipsa aproape totala a resurselor energetice proprii, si in primul rind a petrolului. Poate de aceea, aflindu-se la putere, ei nu au nu au intreprins absolut nimic pentru a slabi dependenta energetica de Rusia, respingind, pe de alta parte, ofertele de colaborare cu energeticienii romani. Constructia terminalului de la Giurgiulesti, proiect sustinut financiar de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, se taraganeaza de mai multi ani din vina guvernului moldovenesc. Problema resurselor energetice a servit si serveste adeptilor orientarii estice drept pretext pentru o politica externa confuza “nici cu unii, nici cu altii”, ceea ce inseamna de fapt raminerea in perimetrul intereselor rusesti. Adeptii independentei (moldovenii-romani) erau, insa, inclinati sa trateze problema viabilitatii ca pe una oaerecare, avind, se pare, in gind posibilitatea racordarii la sistemul energetic de dincolo de Prut si, finalmente, reunirea cu Romania. De aceea, probabil, nu s-au elaborat programe de reformare si dezvoltare economica de durata care sa ia in calcul specificul concret al economiei moldovenesti.
Politicul a dominat si domina discutiile economice asa, incit ambele tabere au ignorat o problema mult mai serioasa din punctul de vedere al stabilitatii economice, cu repercusiuni mult mai puternice asupra bunastarii generale si a existentei statului RM: ponderea exagerata a sectorului agrar in economia moldoveneasca.
Spre deosebire de Estonia (cu o proportie similara de populatie rusofona) RM e o fosta republica sovietica “specializata in agricultura”. Peste jumatate din populatia noastra este sau a fost ocupata in agricultura. In nici un stat din Europa ponderea populatiei rurale nu este atit de mare, poate doar cu exceptia Albaniei. De fapt, nu exista in lume nici un stat bogat cu o populatie agricola de peste 50 la suta, cum este RM. Exista tari sarace in resurse energetice, care o duc bine, dar nu exista tari care sa traiasca bogat doar din agricultura. Ironia e in faptul ca aceasta stare de lucruri e rezultatul unei “evolutii”, a unor planuri economice transpuse in viata, a unei tendinte de a impiedica in mod artificial, administrativ urbanizarea populatiei moldovenesti.
Suna incredibil, insa pe timpul cind eram elev, radioul si presa, toata propaganda comsomolosta si comunista comentau laudativ initiativele unor absolventi si chiar a unor clase intregi de a ramine sa lucreze in colhozul natal. Era vorba de o “obisnuita” campanie comsomolista (pe care ne invatasem sa le detectam), pentru a-i determina pe tinerii absolventi sa ramina la sate, dupa cum alte campanii ii ademenea la paminturile de telina sau la constructia vreunui combinat metalurgic din Rusia sau hidrocentrale din Siberia. Si fiindca era o campanie, veni si rindul clasei noastre sa fie “prelucrata”, sarcina cu care se achita, fara vreun rezultat deosebit, invatatorul de munca. Dar lucrurile nu se rezumau doar la “agitatie”. Pentru a obtine “forma 286″ fara de care nu puteai depune documentele la vreo insitutie de invatamint, a trebuit sa donam cu toata clasa singe, iar buletinul de identitate l-am putut obtine doar dupa ce am adus document ca am fost inmatriculat la Institutul Politehnic.
Acea campanie, apoi si dificultatile care li se creau taranilor si copiilor de tarani care intentionau sa plece din sat, se inscriau intr-o tendinta mai generala a autoritatilor sovietice de a transforma RSSM intr-o “livada a Uniunii”. Ceea s-a si realizat, nu fara succes. A fost o “victorie” regretabila.
Dupa gradul de urbanizare a populatiei (citeste industrializare) R.S.S.M. raminea pe ultimul loc in fosta URSS. Pe primul loc se afla Estonia, iar pe al doilea? Rusia, care “pompa” populatia excedentara din satele sale in orasele periferice ale imperiului, inclusiv orasele noastre care se rusificau rapid, asa incit cu greu gasesti vreunul in care populatia bastinasa sa depaseasca 50 la suta.
Rusia ne platea, cu tractoare, cu ingrasaminte, combustibil ieftin, ca sa raminem “livadarii” ei. Colhozurile noastre erau subventionate masiv pentru a-si putea intretine colhoznicii ca sa nu fuga la oras. In timp ce satele rusesti se goleau si se ruinau, cineva avea grija ca ale noastre sa fie mereu pline. Noi nu vindeam produsele pe piata Rusiei, cum se sustine azi, ci pur si simplu le “livram” in contul subventiilor, facindu-ne iluzia ca sintem in treaba, ca am pus agricultura pe baze industriale. Colhozurile foarte relativ prospere erau, din punct de vedere economic, niste baloane de sapun, structuri care sfidau legitatile economice pentru scopuri politice. Astazi trebuie sa platim scadenta cu un excedent enorm de populatie sateasca (taranii-navetisti care lucrau pe la diferite intreprinderi in orase s-au retras si ei la sat, odata cu primele disfunctii in industrie), pe care economia noastra nu-l poate “asimila” cu forte proprii. Cum sa dam de lucru unui milion de tarani? Doar daca ii lasam sa prelucreze pamintul cu unelte si metode “traditionale”. In mod inevitabil ei vor trebui sa-si caute de lucru prin alte parti, si, dupa cum s-a spus mai sus, au si pornit cu sutele de mii. Aceasta situatie dezastruoasa nu a marcat nicicum discursurile politice si economice de la Chisinau, decit prin speculatii privind importanta vitala a pietei ruse pentru produsele agriculturii moldovenesti (fara a se pune macar problema competitivitatii, a concurarii cu produsele agriculturii vest-europene.)
Problema “specializarii agrare” contine si alte fatete, nu numai una economica. Caci “profilul agrar” ne-a marcat pe toti, intreaga societate, intregul aparat administrativ de la nivelurile de jos pina la cele de varf. Programele de invatamint, procesul de formare a cadrelor de conducere, care erau alese neaparat din domeniile agricole sau legate cu agricultura, constituirea elitei intelectuale, inclusiv a celei scriitoricesti - toata literatura basarabeana postbelica este axata pe viata taranului sau a colhoznicului refractar la procesul industrializarii. Cu greu ar putea fi numita o lucrare in care sa se vorbeasca despre muncitori - totul era plasat in contextul lucrarilor agricole, a edificarii unor livezi gigantice sau complexe zootehnice moderne. (Nu si a prelucrarii productiei agricole. Prelucrarea se facea in alte “republici-surori”.)
Pe de alta parte, populatia rurala, conservativa, inerta si, in majoritatea ei, analfabeta, dar preponderenta ca numar, este aliatul fostei nomenclaturi. Ca factor electoral major, ea determina orientarea si evolutia societatii moldovenesti de la 1990 incoace. Alegind si propulsind in parlament proprii presedinti de colhozuri, secretari de partid, taranimea noastra isi prelungeste propriile chinuri. Din cauza asa-zisilor agrarieni, care nu au pregatirea sa conduca un stat, sa-l reformeze, sa vada lucrurile in perspectiva, in contextul economiei mondiale, a fenomenelor economice contemporane s-au pierdut 10 ani, imitindu-se reformele, batindu-se pasul pe loc. Fostii presedinti, conduc RM ca pe un mare colhoz, mai curind aprovizionatori decit strategi, umblind dupa combustibil in regiunea Tiumen, facind vizite de lucru pe la ferme si gospodarii agricole, sau intilnindu-se cu “omologii” lor din fostele “republici-surori”. Ei se simt neconfrotabil in capitalele occidentale, dar se duc cu placere la Moscova sa “hotarasca” probleme, impunind in politica o atitudine sentimentala, confuza, pasiva si paseista, lipsita de viziune, un soi de “sa mai asteptam sa vedem ce-a iesi” sau “mielul blind suge de la doua oi” etc. Nici o forta, nici un organism international nu-i poate sili sa grabeasca pasul, sa ia o decizie transanta, definitiva. In consecinta, speriati de climatul economic sufocant, neproductiv, fara perspective, majoritatea oamenilor de afaceri prefera ilegalitatea. ( Conform unui studiu realizat de Banca Europeana pentru Constructie si Dezvoltare, firmele din Republica Moldova sunt cele mai nemultumite de calitatea guvernarii, printre tarile in tranzitie.)
Divergenta antagonista de interese determina si o divizare ciudata a fortelor politice nu dupa criterii de doctrine sau programe politice si social-economice, ci dupa orientari geopolitice, vestica sau estica, UE sau CSI, Romania sau Rusia. (Fragmentarea teritoriala a RM, prin formarea autonomiei gagauze dupa principii etnice, dezaprobata pina si de unii oaspeti occidentali, complicitatea cu separatistii din Transnisrtriei a unor forte politice de la Chisinau, pot fi iarasi explicate prin confruntarea a doua tendinte contrare, ca o victorie temporara a fortelor de orientare estica.) In conditii de neincredere si suspiciune generala, de precaritate a convingerilor, slaba pregatire profesionala, saracie, conformism ancestral, relatii cu structuri obscure, pe scena politica de la Chisinau domneste un talmes-balmes, un interminabil proces al gruparilor si regruparilor, al coalizarilor “monstruoase” dictate de interese de moment, lupte intestine, conspiratii, tradari. Sforile destabilizarii se trag chiar din sediile celor mai importante institutii de stat, care se afla in stare de razboi permanent unele cu altele, in numele aceleasi “stabilitatii politice” subminate la fiece pas. Rasturnarile de situatie se repeta caleidoscopic, dar fara vreo posibilitate de a le prognoza (cum a fost, de exemplu inimaginabila, fulgeratoarea coalizare a comunistilor antioccidentali si antiromani cu crestin-democratii prooccidentali si proromani impotriva guvernului prooccidental al lui Ion Sturza, soldata cu demiterea sa in prag de iarna, cu o profunda criza de putere, cu pierderea unor importante credite din partea organismelor internationale si o vulnerabilitate mult mai mare a RM in fata influentei rusesti ). Exista banuieli ca nu intotdeauna institutiile RM reprezinta interesele RM. Aceste suspiciuni sint inevitabile atita timp cit o lege a lustratiei sau care sa prevada o simpla divulgare a fostilor kaghebisti infiltrati in organele puterii de azi nici macar nu s-a pus in discutie.
Pe fundalul dezastrului, al confuziei de proportii amenintatoare, imaginea nevinovata, surizatoare a statului moldovenesc nou-nascut se transforma treptat intr-o masca urita, uneori chiar hidoasa. Neputinta de a se ridica pe picioare e privita tot mai mult ca un viciu ereditar pe care nu-l poate elimina nici o inginerie politica. Sute de mii de cetateni (statistica neoficiala) renunta la cetatenia RM pentru a deveni cetateni ai altor state - mai puternice, mai stabile si mai bogate. RM nu mai pare o certitudine, o realitate indiscutabila, cum poate sa arate pentru cei care o afla pe noua harta politica a lumii sau in lista noilor membri ai ONU. Desi exista de jure, existenta sa de facto mai trebuie demonstrata nu numai pentru cei care pleaca, ci si pentru cei care ramin.
Pornit pe aceeasi linie a R.S.S.M., a legitimarii unor falsuri, statul moldovenesc nu putea sa ajunga decit acolo unde a ajuns. Ceea ce se pretindea, in unele cazuri, a fi un aiseberg “de 500 de ani vechime” pare a fi mai curind un simplu sloi de gheata, rupt prin voia intimplarii de continent, si care se topeste sub soarele realitatii chiar din momentul cind a aparut. I s-a zis aiseberg fiindca pluteste printre aiseberguri…

2 comentarii:

Anonim spunea...

Trăiască marele Moldova

Dragoş Galbur spunea...

Traiasca cartea de limba romana pentru analfabetii comunisti !

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: