Vlad Țepeș, legendă și realitate

Despre Vlad Tepes, supranumit Dracula, s-au scris nenumarate studii, povestiri si povesti, nu numai de romani, ci si de straini. In realitate, personajul istoric ramane in continuare enigmatic, firavele informatii de la contemporanii sai fiind extrem de controversate. Ce stim noi cu adevarat despre intentiile sale, despre framantarile sale sufletesti in legatura cu propriile fapte, cu propriul destin, cu destinul Tarii Romanesti? Mai nimic. stim doar ca a facut o puternica impresie si asupra strainilor si asupra conationalilor sai, ultimii slavindu-l in numeroase povestiri si legende, cinste de care, cu exceptia lui stefan cel Mare si Sfant, nu s-au mai bucurat alti voievozi din Evul Mediu.

Vlad Dracul, Dracula, Ordinul Dragonului…

Astazi, romanii il invoca mai ales ca pe un justitiar, in opozitie cu justitia romana de astazi. Este limpede ca n-ar fi fost uitat nici daca nu i-ar fi atras atentia lui Bram Stoker. Multe legende legate de el, create de straini, circula inca de pe vremea cand Vlad mai traia. stim ca s-a nascut in noiembrie/decembrie 1431 in cetatea Sighisoara. Casa in care locuia atunci tatal sau, Vlad Dracul, exista inca, si se presupune ca acolo s-a nascut si viitorul brav voievod.

O copilarie plina de amar

In iarna anului 1436, cand micul Vlad avea cinci ani, tatal sau a devenit domn al Tarii Romanesti, stabilindu-se la Curtea domneasca de la Targoviste. Acolo a trait si fiul de domn sase ani. In 1442, din motive politice, Vlad si fratele sau mai mic, Radu cel Frumos, au fost luati ostatici de catre sultanul Murad al II-lea. Primul a stat ostatic pana in 1448, iar fratele sau a ramas pana in 1462. In rastimpul petrecut ca ostatic, Vlad s-a umplut de ura impotriva turcilor, gandindu-se fara indoiala la momentul cand se vor elibera si el si Tara Romaneasca de sub jugul strainilor. Turcii l-au eliberat dupa ce l-au anuntat de moartea tatalui sau in 1447, ucis din porunca lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Tarii Romanesti. Tot atunci, Vlad a aflat si de moartea fratelui sau mai mare, Mircea, si despre cum cel mai varstnic fiu legitim al lui Vlad Dracul a fost schingiuit si ingropat de viu de boierii de la Targoviste. Scump vor plati boierii aceasta ingrozitoare fapta! Pana atunci, Vlad, avand doar 17 ani, insotit de o cavalerie turceasca si un contingent de trupe imprumutate lui de pasa Mustafa Hassan, a facut intaiul pas in cucerirea tronului. Insa, doua luni mai tarziu, a fost infrant de Vladislav al II-lea, care si-a reluat tronul. Ca sa-si asigure a doua si cea mai lunga domnie, Vlad a trebuit sa astepte pana la 20 august 1456, cand a avut placerea de a-si omori dusmanul de moartea si ucigasul tatalui sau.

Insusi Vlad si-a spus Dracula!

O legenda care circula de multa vreme este ca unul dintre supranumele lui Vlad, Dracula, i se trage de la porecla Dracul a tatalui sau, care, la randu-i, o avea datorita apartenentei sale la Ordinul Dragonului, societate militaro-religioasa, ale carei baze au fost puse in 1387 de Sigismund de Luxembug, rege al Ungariei, care mai tarziu a fost si “Sfant Imparat Roman”, si de cea de-a doua sa sotie, Barbara Cilli. Insusi Vlad s-a iscalit, in corespondenta oficiala, Dracula si Draculea.

Ar mai fi si alte explicatii ale acestui supranume, devenit, prin romanul lui Bram Stoker, celebru in intreaga lume. Astfel, cronicarul L. Chalcocondil, unul din izvoarele cele mai importante pentru vremea respectiva, scria: “Omul acesta a prefacut cu totul organizatia Daciei”.

Aici e-aici. Datorita masurilor aspre luate in timpul domniilor lui, atat fata de boierii valahi cat si fata de straini, precum si a faimei sale de “vampir”, multi au impresia ca temutul voievod era un salbatic, fara nici o alta preocupare decat armele si schingiuirile. In realitate, domnul vorbea fluent cateva limbi straine, si numai imprejurarile extrem de nefavorabile ale trecerii sale prin lume l-au impiedicat sa ramana in amintirea urmasilor si ca un domn de mare cultura. Este evident ca era initiat in istoria Daciei, de vreme ce L. Chalcodondil numeste astfel tara pe care a condus-o Vlad. Din limba geto-dacilor s-a pastrat numele unei plante medicinale, anume drokila, ce provenea din sintagma DRO-KILA “Trei Demnitati; Trei Inaltimi; Trei Varfuri” (cf. rom. trei; cula; schela), simbol al puterii absolute, prin care Vlad isi asuma misiunea de domn, judecator si comandant al armatei. Era, de fapt, acelasi insemn al puterii ca tridentul lui Neptun, zeul marilor. si, ca sa nu fie vreo indoiala ca talmacirea sintagmei DROKILA nu ar fi adevarata, vine in sprijin o alta varianta mostenita in romaneste, alaturi de Dracula, anume dracila (berberis vulgaris), arbust ale carui nuiele au ramurile acoperite cu GHIMPI TRIPLI, divergenti.

Cele trei puteri ale domnului inseamna ca el se considera un stapan absolut, atat fata de romani cat si fata de straini. De aceea se si iscalea, cu orgoliu, Dracula sau Draculea!

Autocratorul valah

Vlad nu pierde nici un prilej de a le aminti celorlalti ca se considera autocrator, imparat, asa cum, o vreme, in pofida micii intinderi a tarii lor, conducatorii sarbi si-au spus tari! Este doar unul din motivele pentru care a fost dusmanit de regele Matia Corvin! Tot de aceea, Vlad nu s-a sfiit sa-l urmareasca pe sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, chiar in tabara otomana!

Cu aceleasi ganduri le scrie Vlad brasovenilor la 10 septembrie 1456: “Ganditi-va si voi ca, atunci cand un om sau un domn este tare si puternic, atunci poate face pacea cum vrea; iar cand e fara putere, unul mai tare va veni asupra lui si va face cu dansul ce va vrea”.

In primul paragraf din “Povestirile slavone despre Dracula Voievod” este vorba de primirea celebrei solii venite de la sultan, care, dupa obiceiul musulman, neputand sa-si scoata turbanele, a fost pedepsita de Vlad Tepes pe motivul ca aducea astfel o jignire unui mare stapanitor! In al treilea paragraf este vorba tot de un strain, un sol important al lui Matei Corvin; aratandu-i o teapa groasa si inalta, Vlad l-a intrebat despre rostul unui asemenea instrument; trimisul a raspuns ca este pregatit probabil pentru un “om mare”, care a gresit fata de domn. Cand Vlad i-a spus ca pentru el a pregatit teapa, solul i-a raspuns ca domnul, fiind “judecator drept”, poate sa-l ucida daca socoteste ca a faptuit ceva vrednic de moarte. Domnul, razand, “l-a cinstit mult pe sol”, spunandu-i: “Tie, intr-adevar, ti se cuvine sa umbli in solie pe la mari stapanitori, caci esti invatat sa vorbesti cu stapanitorii cei mari; altii sa nu indrazneasca, ci mai intai sa fie invatati cum sa stea de vorba cu stapanitorii cei mari”.

A patra povestire subliniaza hotararea lui Vlad de a fi considerat un stapan de seama si de catre ceilalti suverani, respectiv sultanul si regele Ungariei; cand acestia trimiteau la domn un sol care “nu era imbracat in chip ales si nu stia sa raspunda la cursele ce le intindea”, Vlad poruncea sa fie tras in teapa, scuzandu-se ca nu el este vinovat de moartea solului, ci suveranul care trimite “la un stapanitor intelept” un asemenea sol “cu minte putina si neinvatat”.

Cum iarasi remarca Nicolae Stoicescu, in volumul “Vlad Tepes”, Editura Academiei R.S.R, 1976, voievodul nu renuntase sa se considere un “mare stapanitor” nici dupa eliberarea sa din inchisoarea de la Buda; locuind intr-o casa din Pesta, un raufacator s-a adapostit in curtea sa; gasit de gonasii ce-l urmareau, a fost salvat de Vlad Tepes care a taiat capul pristavului si a dat drumul raufacatorului. Reclamat la rege pentru aceasta fapta, fostul domn a raspuns ca pristavul e vinovat deoarece a navalit talhareste “in casa unui mare stapanitor”; daca-i cerea voie, fostul domn l-ar fi predat pe raufacator sau l-ar fi iertat de la moarte”!

Ca supranumele de Dracula nu avea legatura directa cu Ordinul Dragonului o demonsteaza o varianta de semnatura a voievodului, Dragula, precum si numele Dragul, pe care i-l da episcopul-poet Ianus Pannonius, alias Johannes Ungheretus, de la curtea lui Matia Corvin, intr-un poem. Nu toti specialistii sunt de acord ca Dracula este echivalent cu diavolul. In opinia lui A. Verancsics, care, laudand vitejia lui Vlad Tepes, nu-i poate asocia numele cu Dracul, “Dracula e un nume de mangaiere de la Drago, ceea ce inseamna cel drag”. Iata si alte variante sub care apare porecla lui Vlad Tepes in scrierile vremii sale: Drakol, Drakole, Trakle, Trakel, Trakole, Dragulus, Drakulya, Dragulia. Romanii nu i-au spus Dracula, ci Tepes, fiindca tragerea in teapa era pedeapsa preferata a voievodului. Cu acest supranume este mentionat inca de pe timpul domniei lui Radu cel Mare, la 1506, cand este pomenita vremea lui “Vladul Voievod cel numit Teapes”. Cam in acelasi timp, cronicarii turci il numeau si ei Kazakli Bey, adica Printul Tepes, impresionati evident de padurile de tepi pe care le intalnisera in vremea expeditiei din 1462.

Taine domnesti

Pe seama acestui nemaipomenit personaj s-au pus fapte care mai de care mai ciudate, multe dintre ele fantastice. Cel care le-a umflat pana la absurd a fost, cum se stie, irlandezul Bram Stoker, in romanul sau “Dracula”, care se bucura de mare succes si in zilele noastre. Nu conteaza aici de unde si-a luat autorul informatiile, cele mai multe inexacte. Nici in “Povestirile slavone despre Dracula Voievod”, nici in cele scornite de sasi, Vlad nu este considerat vampir sau strigoi. E aproape sigur ca voievodul citise sau auzise aceste povestiri, care il vor fi si maniat dar ii vor fi starnit si hohote de ras prin absurdul lor. Dar chiar daca nu s-au pastrat, vor fi fost totusi si cateva care il prezentau ca strigoi. si atunci de ce sa nu-si fi acceptat domnul si aceasta ipostaza, daca astfel isi ingrozea dusmanii si mai mult?

Drokila, a mai dat in romana si tarcoale, care inseamna si “a se intoarce; a reveni”, apropiat de slavul zerkalo “oglinda”, obiect care “intoarce”, adica reflecta imaginea, si de rom. zurgalau, care si el reflecta sau intoarce, adica rasuna. La fel se intoarce si strigoiul printre cei vii, si e clar ca strigoi vine tot din Drokila, ca si streche “taun”.

Dar poate ca Vlad isi anunta astfel si revenirea pe tronul Tarii Romanesti. Cum-necum, in celebrul portret pictat, pastrat in castelul Ambras din Tirol, el poarta o cusma rosie, precum strigoii care se nasc cu caita rosie pe cap! Aceasta cusma domneasca este impodobita cu o stea in opt colturi, avand deasupra cinci perle. Suma colturilor astrale si a perlelor este treisprezece, numar crezut “de rau augur” inca de la inceputul Evului Mediu, daca nu cumva din Antichitate. Aceasta, pentru dusmanii voievodului. Separat, steaua cu opt colturi trebuia ca lui sa-i poarte noroc, cum arata multe astfel de stele de pe acoperisurile unor stravechi biserici domnesti. Poate ca nu e rau, in acest sens, sa se pomeneasca aici si localitatea dacica Optatiana, din Transilvania, precum si actualul sat Optasi din judetul Olt. Se mai iveste o ipoteza, care insa nu o contrazice pe prima: cusma si surtucul de purpura sugereaza vesmintele imparatilor romani, ulterior ale celor bizantini, adica ale unui autocrator, cum se considera Vlad.

Un erou al romanilor

In vremea domniei lui Vlad Tepes, Tara Romaneasca si-a obtinut temporar independenta fata de Imperiul Otoman. Din anul 1459 voievodul a refuzat sa le mai plateasca turcilor tributul anual de 10.000 de galbeni. Asadar, se implinesc 550 de ani de la acest act de orgoliu national. Dupa refuzul de a le plati tributul turcilor, a urmat o campanie surpriza la miazazi de Dunare, in iarna 1461-1462. O zona intinsa a fost atunci devastata de valahi. Represaliile nu s-au lasat asteptate. Surprins de sfidarea lui Vlad Tepes, insusi sultanul Mahomed al II-lea, in fruntea unei ostiri uriase, a trecut Dunarea in Tara Romaneasca. Dar, in noaptea de 16-17 iunie a avut loc marea lovitura a lui Vlad, care i-a atacat pe turci. Tinta atacului era chiar Mahomed! Numai faptul ca i-a fost confundat cortul cu al unui vizir l-a salvat pe sultan, care, conform relatarilor din epoca, a fost nevoit “sa se intoarca in fuga spre Dunare cu mari pierderi printre ai sai si cu rusinea de a fi dat dosul”. Armata turca a trecut Dunarea asa de repede incat la 11 iulie 1462 sultanul ajunsese deja la Adrianopol! Nimeni, nici macar dusmanii, nu a contestat vreodata vitejia extraordinara a lui Vlad Tepes.

In legendele sale, poporul l-a pastrat si ca erou pe campul de lupta si ca un justitiar de seama, dandu-l ca exemplu si astazi. Tot ca justitiar il invoca Mihai Eminescu in “Scrisoarea III”: “Cum nu vii tu, Tepes, doamne, ca punand mana pe ei, / Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei, / si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni, / Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!” Ce-ar mai fi de spus?