Interviu cu Vladimir Socor

10 august 2012
Vladimir Socor: Partidul Comuniştilor este în prada unor fantezii revoluţionare şi va pierde voturi mai repede decât ne-am imagina.


Analistul Fundaţiei americane Jamestown, Vladimir Socor, susţine că prin gesturile şi declaraţiile sale din ultimul timp, mai ales cele ale ministrului adjunct de Externe Grigorii Karasin, Rusia a demonstrat că se află în prin proces de retragere de facto a recunoaşterii integrităţii teritoriale a R.Moldova. Situaţia internaţională este mai defavorabilă acum ca oricând pentru soluţionarea politică a conflictului din regiunea transnsitreană dintre Rusia şi R.Moldova. Motiv pentru care politica de apropiere pe plan local cu echipa conducătoare de la Tiraspol, aleasă de premierul Vlad Filat, este cea mai bună soluţie în acest moment, spune Vladimir Socor într-un interviu pentru emisiunea Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă, realizată de Asociaţia pentru Politică Externă.

În a doua parte a interviului, Vladimir Socor constată că Partidul Comuniştilor a pierdut sentimentul de responsabilitate şi de ascultare faţă de lege, iar conducerea acestuia „zdruncină statalitatea R.Moldova” şi „este în prada unor fantezii revoluţionare”. „PCRM va pierde voturi mai repede decât ne-am fi imaginat. Şi cred că foarte curând ne vom aminti cu un zâmbet ironic de vremea în care Partidul Comuniştilor pretindea să se identifice cu statalitatea”, mai spune Vladimir Socor.

Analistul vine şi cu o proprie viziune asupra consecințelor şi impactului evenimentelor de la Bălţi.

AICI  puteţi găsi interviul integrat oferit de către domnul Vladimir Socor.

1 comentarii:

Anonim spunea...

Nu vă lăsaţi protiţi de vulpoiul ăsta KAGHEBIST!
Vladimir Socor este un ANTI-UNIONIST,un ANTI-ROMÂN ,un SLUGOI al COLOANEI a-5-a RUSE de manipulare în masă.
Na Sybyr tavarişci!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: