Mariana Drăgescu

Mariana Drăgescu una dintre marile personalități ale aviației românești, dar și ale vieții mondene, era prietenă foarte bună cu Marina Știrbei. Cu ajutorul ei și-a cumparat un avion, Messerschmitt M35, dotat cu un motor cu şapte cilindri în stea şi care prindea vreo 235 km la oră. Aparatul – o bijuterie tehnică pentru epoca respectivă – a fost confiscat (ulterior) de autoritațile comuniste.

Mariana Drăgescu, Nadia Russo-Bossie şi Stela Huţan-Palade sunt trei dintre "vedetele" Escadrilei Albe, unitate de aviaţie înfiinţată la 25 iunie 1940 şi botezată astfel de Curzio Malaparte.

Escadrila Albă a fost o unitate a Crucii Roşii care urmărea evacuarea răniţilor de pe teatrele de luptă ale celui de-al Doilea Război Mondial. Le-a purtat pe Mariana Drăgescu, Nadia Russo-Bossie, Stela Huţan-Palade şi celelalte membre ale escadrilei prin stepele nesfârşite ale Rusiei, până la Stalingrad (în perioada în care Armata română lupta de partea Germaniei şi a aliaţilor ei) şi, ulterior, spre vestul Europei, până la Viena (după 23 august 1944). Au fost ani în care au văzut suferinţa şi moartea, au înfruntat primejdii de tot felul, au cunoscut mari personalităţi ale timpului, dar şi oameni diferiţi, cu mentalităţi şi sisteme de valori specifice culturii ţării lor.

Acţionând pe ambele fronturi, Mariana Drăgescu a avut ocazia să compare comportamentul militarilor germani cu al soldaţilor sovietici. În amintirea Marianei Drăgescu, simpatia merge, categoric spre cei dintâi. "Marianei îi persistă şi acum impresia amabilităţii monitorilor germani de la Graz, şi a exuberanţei elevilor italieni...".

În schimb, amintirea soldaţilor şi ofiţerilor sovietici îi provoacă, după mai bine de jumătate de secol, fiori de groază şi dezgust fostei aviatoare. Îşi aminteşte Mariana Drăgescu: "Veneau în unităţile noastre - mai ales la noi, la Escadrila Sanitară, veneau la comandant şi cereau să le dea benzină. Furau maşini şi aveau nevoie de combustibil. Comandantul unităţii noastre avea ordin să nu le dea, chiar de la comandamentul sovietic. Dar cum să nu le dea? Am asistat la o scenă când ameninţau cu arma şi l-au bruscat chiar pe comandant. A fost o scenă îngrozitoare, pe frontul de Vest, în Slovacia".

In Bucuresti, în primii ani de dupa razboi, viata continua, în aparenta, la fel ca inainte. Putini realizau ca dictatura care se instaura va ramane neclintita decenii in sir. "Lumea veche" nu-si presimtea sfarsitul. Aviatoarele din fosta Escadrila Alba erau inca tinere si pline de speranta.

Securitatea însa a avut-o în vedere si a incercat sa o racoleze la un moment dat ca informatoare. Fara sa reuseasca, gratie curajului si incapatanarii Marianei de a nu ceda. Tentativa securistilor s-a produs pe cand era dactilografa la Policlinica "Ana Ipatescu". Presiunile au inceput prin chemari repetate la Militie, unde era tinuta toata noaptea intr-un birou si amenintata ca are de dat socoteala pentru "fapte grele", care s-ar traduce in "cel putin sapte ani de inchisoare". Au urmat apoi cateva intalniri pe o banca din parcul Kiseleff, cu un securist care dupa aspect si felul de a vorbi parea tigan ungur. Mereu, cerea imperativa de a nu spune nimanui nimic. I s-a solicitat o autobiografie si o poza, fara nici o explicatie. Dupa o astfel de misterioasa intalnire, s-a hotarat brusc, cu orice risc, sa nu se mai duca. Amenintarile securistilor nu s-au materializat, si in cele din urma a fost lasata in pace.

Mariana Drăgescu: "De cand am plecat din aviatie n-am mai zburat. Dar s-a petrecut un miracol. Dupa nu stiu cati ani, m-am pomenit cu o hartie venita din Franta, de la o doamna, contesa de Beauregard, decorata cu Legiunea de Onoare, ca a auzit de mine si de escadrila din care am facut parte. Aceasta doamna infiintase o asociatie de foste femei-pilot din Europa. Nu era cooptata nici o tara din blocul comunist, eu eram singura "comunista". Dar doamna de Beauregard aflase multe de la mine si stia cum am fost data afara din aviatie... Dintre fostele aviatoare, eu eram singura care participase la razboi (...). In cincisprezece ani, am fost la intrunirile lor, de doua ori in Franta, de doua ori in Anglia, in Austria, in Italia...".

Celebra deja in Occident, Mariana Dragescu ramasese cvasianonima in Romania anilor '80, chiar daca importanta Istorie a aviatiei romane din 1984 o mentioneaza in treacat impreuna cu alte camarade de zbor, reproducandu-i si fotografia, fara a sufla insa o vorba despre activitatea sa de pe frontul de Est.

Anii de dupa Revolutia din 1989, resa a inceput din nou sa vorbeasca despre aviatoarele din Escadrila Alba (nu o mai facuse din anii '40 !), aviatoare care sunt acum redescoperite de publicul larg. Pentru Mariana Dragescu, au ramas amintirile. Multi dintre pilotii de vanatoare, azi nume celebre nu numai in Romania, dar si in publicatiile de specialitate din Occident, i-au fost prieteni apropiati: Nicu Polizu-Micsunesti, Horia Agarici, Dido Greceanu, Ion Dobran, Dan Scurtu - in avionul caruia a trecut, candva, prin 1940, pe sub podul de la Cernavoda -, Bazu Cantacuzino, Al. Serbanescu.

Avem in fata o femeie cu o viata de o extrema bogatie, o viata exemplara si, cum scria atat de frumos generalul Dobran, "o viata inceputa in 1912 in slujba unei idei, zborul, pe care l-a servit cu pasiune in drumul ei spre astri".

Sursa: zf.ro (Daniel Focsa); romlit.ro