Chişinăul e plin de monumente sovietice. Iar mai exact, cu însemne ce glorifică fostul imperiu, care ne-a făcut atâta rău: ne-a deportat părinţii, ne-a lichidat intelectualii, ne-a smuls limba din gură, ne-a masacrat (mankurtizat) pruncii.
Îi aud pe unii dintre ai „noştri”, care fac pe experţii şi care afirmă că monumentul comsomoliştilor durdulii de pe bulevardul Grigore Vieru ar fi „operă de artă”. Unul dintre aceştia, pe numele lui Vladimir Bulat, îi expedia relativ nu demult o scrisoare mânioasă primarului municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, „în calitatea mea de istoric de artă”, declarându-se în fapt un avocat al comuniştilor: „Prin strămutarea monumentului eroilor comsomolişti, acestuia i se va diminua complet importanţa iniţială, dar şi vizibilitatea, or, asta va însemna, implicit, o ştergere completă a memoriei tineretului din această ţară, care erau cu toţii comsomolişti, căci aşa erau timpurile. E de datoria noastră să păstrăm monumentul eroilor comsomolişti, aşa cum l-am moştenit, în acelaşi plasament.” Atenţie! Rândurile de mai sus aparţin unui absolvent al Academiei de Arte din Bucureşti! Şi ele se referă la propunerea consilierilor municipali ca în locul monumentului comsomolist să fie înălţată statuia poetului Grigore Vieru pe bulevardul care-i poartă numele. Tot operă de artă e declarat de către unii „experţi” şi monumentul beţivului dezbrăcat până la brâu, intitulat „Pentru puterea sovietică!”, din faţa cinematografului „Gaudeamus”. (Acesta a stat aproape un deceniu, fiind considerat necalitativ, răsturnat în curtea actualei Curţi de Justiţie, peste care, în lipsa unui WC, s-au urinat toţi beţivanii de la bufetele din colţ. În anii ’70 a fost spălat de urina care oxidase materialul din care fusese făcut şi instalat în faţa cinematograflui „Gaudeamus”, dar se vede că n-a fost zolit suficient, pentru că mai miroase şi azi a urină de la zeci de metri). Tot „operă de artă” e anunţată a fi şi statuia lui Serghei Lazo, îmbrăcat în palton gros în plină vară, din piaţa ce-i poartă numele. Ca şi cea a hoţului de cai şi vânătorului de evrei Grigori Kotovski din faţa hotelului „Cosmos”. Ca şi cele ale lui Lenin şi ale „ostaşului sovietic eliberator”, semănate prin toată republica. Ca şi tancurile sovietice cu ţevile orientate spre vest…
Dar, popoarele care şi-au dorit libertatea şi au vrut s-o rupă cu trecutul de prizonieri sau de sclavi au distrus toate monumentele ce le aminteau de „eliberatorii” care îi cotropiseră. Astfel, după 1918, polonezii au demolat uriaşa catedrală ortodoxă rusească din Varşovia. Chiar dacă unii au calificat gestul ca „necreştin”, pentru polonezi ea era un simbol al ocupaţiei Ţariste şi Dumnezeu nu trebuia să se supere. Semn că Cel de Sus nu s-a supărat e acela că firava armată poloneză a învins uriaşa oaste bolşevică şi ateistă care intrase în Polonia cu sabia să „rezidească la loc” biserica distrusă. Bulgarii au demolat toate monumentele turceşti, inclusiv câteva moschei uriaşe, apreciate drept „irepetabile”, de pe teritoriul ţării lor. Slovacii au trimis la topit toate statuile ungureşti. Francezii – pe cele germane, ungurii – pe cele austriece, românii – pe cele chezaro-crăieşti etc. Ucrainenii le scot de zor pe cele sovietice, înlocuind în ultimii 20 de ani aproape 10 mii de statui şi busturi ale lui V. I. Lenin cu alte aproape 10 mii de statui şi busturi ale poetului lor naţional Taras Şevcenko. În Ţările Baltice toate statuile ostaşilor sovietici au fost mutate la cimitire. La morţi. Şi numai la noi se crede că vom putea edifica un stat liber, elogiindu-i pe cei care ne-au cotropit şi ne mai ţin sub călcâiul cizmei – cu cele două formaţiuni statale secesioniste, cu biserica lui Kirill, cu preţurile exagerate la gaze, cu limba rusă etc. Or, vor să ne convingă Voronin şi membrii partidului său, chiar noi suntem cotropitorii. Noi am învins în război, noi i-am alungat pe români, noi ne-am deportat şi ucis părinţii, noi, rusificaţii, suntem „adevăraţii moldoveni”… Şi că ar trebui să ne mândrim cu toate acestea.
Poporul nostru este unul paşnic.
Nicăieri în oraşele şi satele noastre niciun monument de-al lui Lenin n-a rămas fără şapcă, nicio statuie de-a lui Dzerjinski n-a rămas fără pistol.
În timp ce la Străşeni a fost vandalizat bustul lui Mihai Eminescu.
În timp ce la Soroca au fost profanate busturile lui Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu (de către nişte sportivi cărora – îşi argumentau aceştia gestul în faţa camerelor de luat vederi – „nu le plac poeziile lui Creangă şi Sadoveanu”).
Alţi „experţi în poezie” au răsturnat acum câţiva ani bustul lui Lucian Blaga de pe soclul acestuia din centrul Chişinăului.
Altcineva a prins, în preajma Zilei Limbii Române, de rama ochelarilor lui Mircea Eliade un lacăt, în semn de batjocură.
Nimeni n-a fost tras la răspundere.
La Speia, sat din raionul Anenii Noi, nişte derbedei i-au rupt nasul marelui poet Eminescu de vreo zece ori. Şeful casei de cultură vine, conştiincios, a doua zi şi-i pune nasul la loc, cu un ciment pe care chiar el îl prepară şi-l potriveşte. Nu se mai revoltă. Când îl întreb cine o face, strânge din umeri resemnat, răspunzând la întrebare cu întrebare:
– D-apoi cine?!
Iar după o pauză adaugă ferm:
– Nişte draci!
Spre deosebire de conducerea municipiului Chişinău, el îi ştie pe draci pe nume, dar poliţistul de sector nu ia nicio măsură.
Acum câţiva ani, la Bălţi un necunoscut a scris cu vopsea pe postamentul monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt: „Я против Ворона” („Eu sunt contra Cioroiului”).
Tot atunci, la Bălţi a fost vandalizată stema Republicii Moldova, un (alt?) necunoscut scriind: „Бельцы – русский город” („Bălţi – oraş rusesc”).
Şi la Străşeni ceva mai înainte a fost profanat monumentul marelui voievod. Nici azi nu se ştie cine şi-a bătut joc de domnitor. Dar şi de noi toţi.
La Chişinău au fost smulse de la locurile lor basoreliefurile lui Mihai Viteazul şi Alexei Mateevici, pe străzile care le poartă numele.
Parcă am asista la un război al monumentelor, război în care însemnele sovietice se află în ofensivă. Pentru că n-au auzit ca cineva să fi profanat relicvele ridicate în memoria criminalului odios V. I. Lenin, nici pe cele dedicate poetului care ne-a numit cu dispreţ „ţigani”, nici cele înălţate călăului Suvorov, repus la loc în oraşul Ştefan-Vodă ş.a.
Monumentele sunt momente de meditaţie ale istoriei, de pe postamentele lor strămoşii „în carne de marmură” ne veghează şi ne binecuvântează faptele.
Iar statuile criminalilor şi călăilor noştri, care mai răsar pe ici-acolo pe întinsurile basarabene, aşteaptă să fie mutate cât mai curând în infern, lângă tiparele lor vii de altădată, acolo unde le este locul.
Îi aud pe unii dintre ai „noştri”, care fac pe experţii şi care afirmă că monumentul comsomoliştilor durdulii de pe bulevardul Grigore Vieru ar fi „operă de artă”. Unul dintre aceştia, pe numele lui Vladimir Bulat, îi expedia relativ nu demult o scrisoare mânioasă primarului municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, „în calitatea mea de istoric de artă”, declarându-se în fapt un avocat al comuniştilor: „Prin strămutarea monumentului eroilor comsomolişti, acestuia i se va diminua complet importanţa iniţială, dar şi vizibilitatea, or, asta va însemna, implicit, o ştergere completă a memoriei tineretului din această ţară, care erau cu toţii comsomolişti, căci aşa erau timpurile. E de datoria noastră să păstrăm monumentul eroilor comsomolişti, aşa cum l-am moştenit, în acelaşi plasament.” Atenţie! Rândurile de mai sus aparţin unui absolvent al Academiei de Arte din Bucureşti! Şi ele se referă la propunerea consilierilor municipali ca în locul monumentului comsomolist să fie înălţată statuia poetului Grigore Vieru pe bulevardul care-i poartă numele. Tot operă de artă e declarat de către unii „experţi” şi monumentul beţivului dezbrăcat până la brâu, intitulat „Pentru puterea sovietică!”, din faţa cinematografului „Gaudeamus”. (Acesta a stat aproape un deceniu, fiind considerat necalitativ, răsturnat în curtea actualei Curţi de Justiţie, peste care, în lipsa unui WC, s-au urinat toţi beţivanii de la bufetele din colţ. În anii ’70 a fost spălat de urina care oxidase materialul din care fusese făcut şi instalat în faţa cinematograflui „Gaudeamus”, dar se vede că n-a fost zolit suficient, pentru că mai miroase şi azi a urină de la zeci de metri). Tot „operă de artă” e anunţată a fi şi statuia lui Serghei Lazo, îmbrăcat în palton gros în plină vară, din piaţa ce-i poartă numele. Ca şi cea a hoţului de cai şi vânătorului de evrei Grigori Kotovski din faţa hotelului „Cosmos”. Ca şi cele ale lui Lenin şi ale „ostaşului sovietic eliberator”, semănate prin toată republica. Ca şi tancurile sovietice cu ţevile orientate spre vest…
Dar, popoarele care şi-au dorit libertatea şi au vrut s-o rupă cu trecutul de prizonieri sau de sclavi au distrus toate monumentele ce le aminteau de „eliberatorii” care îi cotropiseră. Astfel, după 1918, polonezii au demolat uriaşa catedrală ortodoxă rusească din Varşovia. Chiar dacă unii au calificat gestul ca „necreştin”, pentru polonezi ea era un simbol al ocupaţiei Ţariste şi Dumnezeu nu trebuia să se supere. Semn că Cel de Sus nu s-a supărat e acela că firava armată poloneză a învins uriaşa oaste bolşevică şi ateistă care intrase în Polonia cu sabia să „rezidească la loc” biserica distrusă. Bulgarii au demolat toate monumentele turceşti, inclusiv câteva moschei uriaşe, apreciate drept „irepetabile”, de pe teritoriul ţării lor. Slovacii au trimis la topit toate statuile ungureşti. Francezii – pe cele germane, ungurii – pe cele austriece, românii – pe cele chezaro-crăieşti etc. Ucrainenii le scot de zor pe cele sovietice, înlocuind în ultimii 20 de ani aproape 10 mii de statui şi busturi ale lui V. I. Lenin cu alte aproape 10 mii de statui şi busturi ale poetului lor naţional Taras Şevcenko. În Ţările Baltice toate statuile ostaşilor sovietici au fost mutate la cimitire. La morţi. Şi numai la noi se crede că vom putea edifica un stat liber, elogiindu-i pe cei care ne-au cotropit şi ne mai ţin sub călcâiul cizmei – cu cele două formaţiuni statale secesioniste, cu biserica lui Kirill, cu preţurile exagerate la gaze, cu limba rusă etc. Or, vor să ne convingă Voronin şi membrii partidului său, chiar noi suntem cotropitorii. Noi am învins în război, noi i-am alungat pe români, noi ne-am deportat şi ucis părinţii, noi, rusificaţii, suntem „adevăraţii moldoveni”… Şi că ar trebui să ne mândrim cu toate acestea.
Poporul nostru este unul paşnic.
Nicăieri în oraşele şi satele noastre niciun monument de-al lui Lenin n-a rămas fără şapcă, nicio statuie de-a lui Dzerjinski n-a rămas fără pistol.
În timp ce la Străşeni a fost vandalizat bustul lui Mihai Eminescu.
În timp ce la Soroca au fost profanate busturile lui Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu (de către nişte sportivi cărora – îşi argumentau aceştia gestul în faţa camerelor de luat vederi – „nu le plac poeziile lui Creangă şi Sadoveanu”).
Alţi „experţi în poezie” au răsturnat acum câţiva ani bustul lui Lucian Blaga de pe soclul acestuia din centrul Chişinăului.
Altcineva a prins, în preajma Zilei Limbii Române, de rama ochelarilor lui Mircea Eliade un lacăt, în semn de batjocură.
Nimeni n-a fost tras la răspundere.
La Speia, sat din raionul Anenii Noi, nişte derbedei i-au rupt nasul marelui poet Eminescu de vreo zece ori. Şeful casei de cultură vine, conştiincios, a doua zi şi-i pune nasul la loc, cu un ciment pe care chiar el îl prepară şi-l potriveşte. Nu se mai revoltă. Când îl întreb cine o face, strânge din umeri resemnat, răspunzând la întrebare cu întrebare:
– D-apoi cine?!
Iar după o pauză adaugă ferm:
– Nişte draci!
Spre deosebire de conducerea municipiului Chişinău, el îi ştie pe draci pe nume, dar poliţistul de sector nu ia nicio măsură.
Acum câţiva ani, la Bălţi un necunoscut a scris cu vopsea pe postamentul monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt: „Я против Ворона” („Eu sunt contra Cioroiului”).
Tot atunci, la Bălţi a fost vandalizată stema Republicii Moldova, un (alt?) necunoscut scriind: „Бельцы – русский город” („Bălţi – oraş rusesc”).
Şi la Străşeni ceva mai înainte a fost profanat monumentul marelui voievod. Nici azi nu se ştie cine şi-a bătut joc de domnitor. Dar şi de noi toţi.
La Chişinău au fost smulse de la locurile lor basoreliefurile lui Mihai Viteazul şi Alexei Mateevici, pe străzile care le poartă numele.
Parcă am asista la un război al monumentelor, război în care însemnele sovietice se află în ofensivă. Pentru că n-au auzit ca cineva să fi profanat relicvele ridicate în memoria criminalului odios V. I. Lenin, nici pe cele dedicate poetului care ne-a numit cu dispreţ „ţigani”, nici cele înălţate călăului Suvorov, repus la loc în oraşul Ştefan-Vodă ş.a.
Monumentele sunt momente de meditaţie ale istoriei, de pe postamentele lor strămoşii „în carne de marmură” ne veghează şi ne binecuvântează faptele.
Iar statuile criminalilor şi călăilor noştri, care mai răsar pe ici-acolo pe întinsurile basarabene, aşteaptă să fie mutate cât mai curând în infern, lângă tiparele lor vii de altădată, acolo unde le este locul.
Nicolae Dabija
1 comentarii:
Sa ne traiesti, Maestre! Va transmite un roman din Iasi.
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: