Statul National-Legionar nu s-a format ca o implicatie naturala a biruintei de la 6 Septembrie. Nu ne-a cazut în mâini ca un fruct copt. A trebuit sa luptam pas cu pas pentru constituirea lui, înlaturând ultimele obstacole din calea realizarii lui.
Rar s-a trait în istoria neamului nostru un moment de exaltare colectiva atât de impunator ca acea manifestare de entuziasm a maselor populare dupa alungarea Regelui Carol din tara. Nu se poate compara ca intensitate de sentiment national decât cu iuresul de bucurie din provinciile alipite, când s-a savârsit Unirea din 1918.
Tara întreaga s-a ridicat în picioare, de la un capat la altul al ei, ca sa-si exprime usurarea ce-o schimbase de la Palat, ca o binecuvântare a Cerului.
Cortegiile populare, cu mii si mii de oameni, defilau în toate orasele mari si mici ale tarii, repetându-se zi de zi. În afara de Bucuresti, la Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Radauti, Timisoara, Arad, Sibiu, Alba Iulia, Deva, Brasov, Turnu Severin, Ploiesti, acelasi spectacol de neuitat a unor coloane nesfârsite de popor din toate straturile sociale, care sarbatoreau victoria contra unui regim odios, cu cântece si drapele. Ritmul eroic al melodiilor legionare, interzise de doi ani, strabatea întreaga tara, topind si ultimele rezistente. A fost mai mult decât un act de adeziune al poporului la revolutia legionara: o iruptie a energiei nationale. Sufletul neamului, încatusat pâna atunci de fortele de opresiune, s-a dezlantuit ca un uragan. Lumea cânta, striga, se îmbratisa cu privirile iluminate de o mare credinta. Acea mistica nationala, de care vorbeste Capitanul, acum se pusese în mars, pentru a afirma drepturile poporului nostru. Evident, au existat si rauvoitori, din tagma celor înfrânti, care au dat un alt tâlc acestor manifestatii. „Dar de ce se bucura legionarii si scot atâta lume pe strazi? Oare nu e mai degraba motiv sa plângem pentru pierderea Ardealului si sa ne razvratim contra puterilor care ne-au impus dictatul de la Viena?”
– Nu, domnilor, legionarii sunt si ei îndurerati de pierderea Ardealului si au facut tot ce le-a stat în putinta ca sa apere pamântul tarii. Legionarii, si cu ei întreg poporul, îsi striga bucuria pe strazi pentru ca au scapat de regimul responsabil de aceste pierderi teritoriale. În timp ce D-voastra, care acuma azvârliti aceste comentarii viclene, ce-ati facut în timp ce noi muream pe baricade în lupta cu tiranul? Unde ati fost? Fie împartasindu-va din banchetul oferit de camarila fie tacând chitic si asteptând deznodamântul dramei. În timp ce Capitanul era strangulat si sute de legionari ucisi si azvârliti în pietele publice, s-a auzit un protest din gura voastra, fara sa va dati seama ca aceste crime erau preludiul dezmembrarii României Mari. Nu va grabiti sa acuzati Puterile Axei de dictatul de la Viena, când voi ati facut tot ce v-a stat în putinta ca sa provocati aceste puteri, pâna ce ati împins România în tabara dusmanilor lor. Cum vroiati sa trateze Roma si Berlinul o tara amestecata în nenumarate încercari si comploturi contra securitatii lor si în serviciul Moscovei?
O alta caracteristica impresionanta a marilor manifestatii populare care s-au desfasurat în toata tara dupa 6 Septembrie a fost ordinea perfecta. Nu s-a tras nici o palma unui evreu, nu li s-au spart geamurile, nu li s-au jefuit pravaliile si n-a fost ucis nimeni dintre ei. Si aceasta, fara ca legionarii sa fi avut ordine anume de la mine sau alte capetenii. Legionarii mari si mici, au dat un stralucit examen de maturitate civica si politica.
De obicei, când o revolutie triumfa, se produc tulburari grave, în primele zile, în primele saptamâni. Se revarsa sânge. Partida biruitoare se razbuna pe vechii conducatori, pentru suferintele îndurate. Noi am fi avut mii de motive ca sa procedam tot atât de drastic contra asupritorilor nostri. Nu numai Capitanul, dar aproape toata elita legionara a fost masacrata sub dictatura evreo-carlista. Dar nu s-a atins nimeni de nici un fir din capul conducerii evreiesti si nici ale demnitarilor slugarnici, care au executat ordinele Palatului.
Ce exemplu de noblete morala! Si nu a câtorva, ci a sute de mii de oameni, care se abtin in corpore de la orice act de violenta contra fiorosilor calai ai erei carliste. Ce superba declaratie de respect a drepturilor omului si de încredere în justitie, care îi va trage la raspundere pe cei vinovati si îi va pedepsi! Calea legala, care noua ne-a fost refuzata permanent sub toate regimurile, acum o tineam deschisa si ofeream ocrotirea ei celor mai mari încalcatori ai legii.
Generalul Antonescu s-a bucurat chiar de la început de marele avantaj de a avea în spatele lui un popor disciplinat, hotarât sa-l urmeze în sarcina grea ce si-a asumat-o, de a crea un nou Stat. El n-a avut nevoie sa recurga la forta pentru a obliga valurile revolutionare sa revina în matca ordonata a Statului. Sudura dintre natiunea biruitoare si noua conducere a Statului s-a realizat spontan si imediat, prin mijlocirea miscarii legionare, care a înteles ca suprema ei datorie în acel moment era normalizarea situatiei.
S-au mai întrebat multi, la 6 Septembrie, de unde au rasarit acele mii si mii de camasi verzi, dupa teroarea regimului Carol-Calinescu, când miscarea parea distrusa si doar câtiva incorigibili se mai agitau în clandestinitate. Cine erau acesti tineri care defilau în pas martial, ca si cum coasa mortii nu i-ar fi secerat pe cei mai buni camarazi ai lor?
Erau vechii legionari care scapasera cu viata din masacrele erei carliste, dar erau sutele de mii votanti din 1937 ai partidului „Totul pentru Tara”, care au disparut de la suprafata vietii publice, înfricosati de teroare. Pe urmele vitejilor de la 3 Septembrie, au prins din nou curaj si au venit sa îngroase rândurile micilor detasamente cu care am început revolutia. Dar fenomenul legionar depasise si acest cadru, al fostilor prieteni si votanti ai miscarii, pentru a cuprinde straturi si mai largi din popor. Legionari anonimi, necunoscuti, iesiti din tainele neamului, ca un fel de generatie politica spontanee, s-au alaturat celor mai vechi, formând împreuna cu ei o masa legionara impunatoare. În acesti doi ani de prigoana, Legiunea se refugiase în adâncurile constiintei nationale si luase proportii de mit, o forta imponderabila, pe care nici o arma nu mai putea sa o învinga. Când s-au rupt zagazurile, s-a produs o explozie a mitului, antrenând dupa sine zeci de mii si sute de mii de oameni pe drumul Legiunii.
Horia Sima, ERA LIBERTATII – STATUL NATIONAL-LEGIONAR, VOLUMUL I
sursa: frontpress.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: