"Siberia ceea de gheață..." (partea I)

18 iulie 2011


Desfăşurate în masă şi în valuri succesive, deportările au constituit una din cele mai dureroase pagini din istorie. Europa Liberă a căutat să afle ce ştiu oamenii întâlniţi ocazional în stradă despre aceste valuri de deportări.

- „Au fost patru valuri de deportări. Au fost deportaţi basarabenii în Siberia, au fost deportaţi pentru a ridica nivelul de trai în partea de nord a Rusiei. Erau deportaţi cei mai deştepţi oameni din Basarabia, oameni care munceau.”

- „Cito ia znaiu o sovetskoi deportaţii? Bîli stalinskie represii ăto ne toliko zdesi, i v Rosii, krugom, po vsemu Sovetskomu Soiuzu.”

- „Bîla takaia politika Stalina, vot i deportirovali liudei. Politika bîla nepravilnaia. Mnogo obijennîh liudei ocazalosi, mnogo nepravilino vîslanîh ocazalosi liudei. Politica takaia bîla ne znaiu, na unicitojenii narodu, mojet bîti, ăto stalinskaia politica bîla.”

- „M-au dus în Siberia la şase, luna a şaptea, fără tată, fără mamă, 13 copii, de ne-am întors numai doi. Numai ploşniţi, numai ţinţari, numai frig şi foamete. Umblam la musor să strângem ciuperci şi corji de cartofi. Menea lişili detstva... mi-au furat copilaria.”

O mărturie a unei rezistenţe, care este miraculoasă. Nu se ştie cum de a rezistat şi a rămas cu mintea întreagă eroina noastră, ascultând-o cum povesteşte despre infernul prin care a trecut. Numele ei este Leocadia Răileanu, de la Cobîlnea, Şodăneşti.

Leocadia Răilean: „Răscolesc sufletul mereu deportările, foamea, gerul, pe care l-am tras. Şi astăzi sunt bolnavă din cauza asta.”

Europa Liberă: Să vă amintiţi cum v-au trimis în Siberia de gheaţă.
Leocadia Răilean: „Cum? Au venit noaptea şase spre şapte, înarmaţi, au stat afară şi au spus: nu vă mişcaţi nicăieri, că n-aveţi dreptul să vă mişcaţi. Tata a fost luat în 45 ca politicant. Tatăl meu a fost cu românii primar de primărie. Şi când au venit în 40 ruşii a fost preşedintele de selisovetului. Şi ei au început să-i caute nod în papură.”

Europa Liberă: Aţi fost deportaţi unde?
Leocadia Răilean: „În Kurgan.”


Europa Liberă: Şi cât aţi stat acolo?
Leocadia Răilean: „Opt ani.”

Europa Liberă: În seara ceea, şase spre şapte iulie 49 v-au dus de aici, de la Cobîlnea unde?
Leocadia Răilean: „În Şoldăneşti. Am şezut trei zile pe rampă, în căldură, pe vremea asta.”

Europa Liberă: Aţi reuşit să luaţi ceva de acasă?
Leocadia Răilean: „Nimic absolut. Am ieşit cu mîinile în buzunare, ne-au suit în maşină şi ne-au dus.”

Europa Liberă: Care ar fi fost motivul că vă deportează? Numai faptul că tăticul Dumneavoastră era primar?
Leocadia Răilean: „Şi asta, şi aceea că suntem culaci, şi politicanţi, şi ne-au deportat, şi ne-au dus.”

Europa Liberă: Deci, v-au dus în gară la Şoldăneşti. Aţi stat trei zile în gară acolo. V-au culcat în tren?
Leocadia Răilean: „În tren şi uşile închise. În vagoane din astea care duc vite. Şi de-acum noi, hai că... dar erau femei cu copil mic-mic, leşina copilul cela. Şi fără apă, fără nimic am şezut acolo. Şi ne-au pornit spre Kurgan.”

Europa Liberă: Se întâmpla acolo în tren să moară cineva dintre acei, pe care i-au luat?
Leocadia Răilean: „Aici nu, dar pe drum au murit bătrâni. Pe drum au murit bătrâni. Bătrâni, doamnă Valentina, de tot bătrâni.”

Europa Liberă: Am înţeles că nici apă nu vă dădeau.
Leocadia Răilean: „Nu ne dădeau. Tocmai după Ufa au început să ne scoată. Dar nu aveam vase, nu aveam nimic. Şi ne duceam şi ne dădeau ei nişte căldări murdare, dar eram bucuroşi, pentru că vroiam apă. Mâncare nu vroiai, da apă vroiai.”

Europa Liberă: Câte zile şi câte nopţi aţi mers, până când aţi ajuns în Kurgan?
Leocadia Răilean: „13 zile, în gara Şumiha am ajuns, în vagoane am stat, câte un soldat lângă vagon şi ne-au închis. Şi am şezut şi nu ştiam ce e tăcerea asta. Dar tăcerea ceea, acolo jumătate de zi am stat. Dar ei până ne-au înregistrat, aici tot au făcut documente. Erau de prin sovhozuri, cărora le trebuiau lucrători. Şi ne-au făcut documentele, ne-au anchetat, tot, şi ne-au pus şi ne-am iscălit că nu fugim.”

Europa Liberă: În aceşti opt ani prin ce chinuri aţi trecut?
Leocadia Răilean: „Doi ani de zile am trecut prin mari suferinţe, pentru că ne-au dus şi ne-au dat în nişte barăci din bârne şi erau numai ploşnițe şi ne mâncau. Şi mâncare nimic.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă mâncare nimic? Totuşi găseaţi ceva de-ale gurii?
Leocadia Răilean: „Bani nu aveam, nimeni nu ne da. Că ei acolo au dus o politică aşa, că vin un fel de oameni, care mănâncă carne de om şi beau sânge de om. Şi ei când au văzut maşinile celea, că noi apărem acolo, copiii şi toţi au fugit prin casele lor, pe afară nu erau nimeni. Şi erau bătrâni, care ei tot au fost deportaţi acolo. Era un zaveduiuşcii de moară. L-a luat pe un frate de-al meu şi îi da pe zi câte doi-trei pumni de făină de ovăs, de orz, de ce era.”

Europa Liberă: Câţi fraţi eraţi?
Leocadia Răilean: „Patru fraţi şi două surori.”

Europa Liberă: Şi toţi aţi fost deportaţi?
Leocadia Răilean: „Toţi, cu mama. Că tata a fost în altă parte.”

Europa Liberă: Vă făcea mama turte? Ce vă făcea?
Leocadia Răilean: „Un fel de nu ştiu cum să-i zic, şuruială, că n-avea de unde să facă turta ceea. Că dacă noi eram şase suflete şi ne da pe zi la care lucram câte o sută de grame de secară, cum era pîine de aceea. Şi când ne aşezam la masă împărţeam la toţi. Era frăţiorul mai mic şi eu eram de 15 ani.”

Europa Liberă: Câţi ani aveaţi?
Leocadia Răilean: „Eram de 15 ani când m-au ridicat. Nu ne dădea, dar de-acum pe mine m-au scris mai mare şi m-au vârât în lucru, că altfel muream. Şi mama se aşeza şi lua şi ea o gură şi muşca şi o punea înapoi pe masă. Lingea şi ea blidele, ce rămânea de la urmă. Asta a fost primul an, peste măsură. Al doilea an au văzut că noi suntem cuminţi, muncim şi erau nacialnicii ceea, nu aiştea. Că noi am fost acolo înregistraţi, în toată ziua ne duceam un an de zile şi ne iscăleam dimineaţa – că n-am fugit. Dar după aceea ne duceam o dată în lună. Doi ani o dată în lună şi ne iscăleam. Şi apoi de-amu ne-au lăsat în pace. De-acum nu ne mai târâiau să ne iscălim.”

Europa Liberă: Când aţi revenit, aţi avut parte de casă? De masă?
Leocadia Răilean: „Tata a venit la noi. Tata a fost în altă parte.”

Europa Liberă: Unde era tatăl Dumneavoastră?
Leocadia Răilean: „Tata în Karelofinsk a fost. Şi tata a venit cu documente, ca să-şi ia familia acasă. Noi de-acum nu vroiam să venim. Am venit acasă cu documentele celea şi casa n-au vrut să ne-o întoarcă.”

Europa Liberă: Aţi avut 23 de ani când trebuia să veniţi acasă?
Leocadia Răilean: „Da.”

Europa Liberă: Aţi avut o tinereţe zbuciumată?
Leocadia Răilean: „Da, eu copii de fapt n-am avut. Că mă rog, am fost... dar am înfiat o fetiţă. Am crescut-o, am educat-o, am învăţat-o, e profesor de istorie şi geografie.”

Europa Liberă: Cunoaşte lumea ceea ce s-a întâmplat, totuşi, atunci?
Leocadia Răilean: „Care cunoaşte, care nu mai cunoaşte.”

Europa Liberă: Trebuie cunoscut adevărul istoric?
Leocadia Răilean: „Trebuie cunoscut. Trebuie. Asta neapărat, să luptaţi vă rog. Odată şi odată trebuie adevărul să iasă.”

Valentina Ursu
(Sursa. Europalibera.org)

1 comentarii:

Anonim spunea...

Oribil !!!!!!!!!!!!?????????? Ce ar trebui sa se intimple ca lumea sa priveasca lumea altfel,sa-si cunoasca trecutul? Groaznic. Da debila asta de laguta spunea intr-un interviu la "Europa mai aproape" ca n-ar strica sa se mai fie asa deportari.No comment - debila dracului,femeie fara p...a.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: