Cea mai cruda navala a cazacilor are lor in iulie 1583, cand circa 8 000 – 9 000 de cazaci au atacat Tighina, incendiind suburbiile locuite, in majoritatea lor, de români. Cazacii au inaintat spre Cetatea Alba, ale carei suburbii, de asemenea, au fost pradate. Atunci, in drum spre Cetatea Alba, cazacii au distrus Palanca. Potrivit relatarilor lui Evlia Celebi: «in timpul domniei hanului Mehmed Ghirai cel Gras (1577-1584), aceasta cetate (Palanca – n.n.) a fost invadata si ruinata de cazaci».
Abia «in anul 1025 (20 ianuarie 1616-8 ianuarie 1617 – n.n.), guvernatorul Oceakovului, Saksaki (Ibrahim) pasa cu firmanul sultanului Ahmed (1613-1617 – n.n.) a zidit-o (noua cetate de la gura Nistrului – n.n.) cu piatra».
Evlia Celebi relata: «Ianac-Hisar (cetatea Palanca – n.n) este un turn puternic, avand forma circulara (probabil, se are in vedere unul din turnurile din colturi – n.n.) si in prezent are acoperis din scanduri subtiri, fiind asezat intr-un loc de trecere pe albia Nistrului pe pamantul Cetatii Albe. In partea exterioara, de jur imprejur, are un fel de palanca fortificata, construita din lemn.
Acei care se duc de la Cetatea Alba la Oceakov si in tara Crimeii trec pe apa Nistrului pe la cetate. Fiind deci un loc trebuicios pentru trecere, are un dizdar (comandant – n.n.) si doua sute de osteni inarmati. Mai are depozit de munitii, precum si douazeci de tunuri imparatesti vechi. Cand ne-am oprit langa aceasta cetate, efendiul (domnul – n.n.) nostru Melek Ahmed pasa (comandantul ostirilor otomane in trecere – n.n.) a pus indata pe ostasi (din armata sa – n.n.) de au curatat santul cetatii (din partea de vest si nord – n.n.). Totodata a facut (donatie – n.n.) pentru cetate cinzeci de pusti italienesti (din rezerva armatei sale – n.n.). Fiind date in primire comandantului, ele au fost trecute in catastihul fortelor unite ale celor doua cetati (Cetatea Alba si Palanca – n.n.)».
(Sursa: Ion Chirtoaga, Targuri si cetati din sud-estul Moldovei (secolul al XV-lea – inceputul secolului al XIX-lea), Editura «Prut International», Chisinau, 2004)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: