Sovieticii au vrut să distrugă Putna. Un ofițer român a salvat-o și a putrezit în gulag

22 aprilie 2011
Puţină lume ştie că la data de 7 iulie 1940, datorită acţiunii temerare a maiorului Ion Toba, zis „Hatmanul“, a fost salvată legendara ctitorie dintai a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, dimpreună cu mormântul Cuviosului Daniil Sihastrul.

„Intenţia sovieticilor de a ocupa samavolnic centrul spiritual al românismului a fost stopată tot printr-o acţiune neoficială, care i-a fost încredinţată unui ofiţer excepţional. Pe 23 august 1939, se încheie la Moscova Pactul Molotov-Ribbentrop, prin care ruşii au fost autorizaţi să ocupe Basarabia şi nordul Bucovinei. În aprilie, sovieticii ne dau ultimatumul pentru cedarea fără lupta a acestor provincii, iar pe 26 iunie 1940 trupele ruse pătrund pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei. Incalcând prevederile ultimatumului, militari sovietici au încercat să ocupe cu forţa Mănăstirea Putna, situată la 12 km de noua frontieră”, scrie jurnalistul Florian Bichir, citat de site-ul www.crestinortodox.ro.

În carnetul de bord al Escadronului 25 Cavalerie, comandat pe atunci de maiorul Ion Toba-Hatmanu l şi de sublocotenenţii Ghiocel Constantinescu şi Nicolae Stanescu se spune:

1940: ruşii mută bornele
„6 iulie, ora 3 dimineaţa: După înapoierea tuturor patrulelelor, detaşamentul meu se pune în marş forţat spre poziţia ordonată, cale de 34 de kilometri. După 3 ore, la 6.30, sosim în gura Putnei. Sat de germani pur, sarac (…) Pâinea nu a ajuns, aşa că ofiţerii au mâncat mămăligă cu friptură la ceaun. Ordin special: Vor opri prin toate mijloacele orice fel de progres al inamicului peste linia de demarcaţie.

Ora 20.00: Primesc ştirea că satul Putna şi mănăstirea, cu mormântul lui Ştefan cel Mare, au fost invadate de trupe roşii, împănate cu agitatori.

Ora 20.15: Ordon marş-galop spre Putna, sub comanda mea, având în avangardă plutonul sublocotenentului Ghiocel Constantinescu, urmat de grosul unitatii şi, în marş forţat, de compania de cercetare a Regimentului 48 Infanterie, aflată sub ordinele mele.

Ora 21.10: Ajungem la Mănăstirea Putna. Se procedează la recunoaştere apoi la curăţirea terenului. Se eliberează forţat satul şi mănastirea, suspecţii sunt arestaţi, elementele trupelor roşii sunt dezarmate şi aruncate peste linia de demarcaţie. Se instalează o unitate pentru paza sfântului mormant al lui Ştefan cel Mare, ca şi a odoarelor mănăstirii.

Ora 22.15: Sosesc ştafelele de la toate patrulele, care raportează că linia de demarcaţie a fost restabilită… Pentru mai multa siguranţă, toate odoarele şi tezaurul mănăstirii, inestimabile valori istorice, s-au îmbarcat în două camioane şi le-am expediat la Cozia, în Valcea“…

În 1950, aflat în prizonierat în URSS, Tribunalul Militar Ambulant de la Sverdlovsk l-a judecat pentru acest incident de frontiera pe Ion Toba-Hatmanul şi l-a condamnat la alţi 25 de ani de închisoare!

1 comentarii:

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=51V0YR66Uwo :)

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: