Acum 157 de ani, pe 14 martie, s-a născut Alexandru Macedonski

14 martie 2011

Alexandru M. Macedonski (n. 14 martie 1854 — d. 24 noiembrie 1920) a fost un poet și prozator; dramaturg; șef de cenaclu literar, publicist român.

1780/1782
Nașterea lui Dimitrie Macedonski, bunicul patern al poetului, are loc într-una din localitățile sudice ale Bulgariei (Sliven, Karnabat, Iambol), plaiul Ceatal Tepe / Ceatal Balcan. În documentele epocii, figurează alături de fratele său Pavel (probabil, gemeni), iar părintele lor, viteazul Ștefan Mincio Voievod, cunoscut în toată Bulgaria, descindea din „neamul căpităniilor sârbești, cari au rămas din vechime ca trăitori în Macedonia“. Erau de origine aromână/macedoromână.
1787
La declanșarea războiului ruso-austriaco-turc, o mare parte a populației de religie creștin-ortodoxă din Balcani s-a refugiat în nordul Dunării, în Valahia și Moldova (alte refugii/bejenii au avut loc în timpul celorlalte războaie imperiale, din 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856). Printre refugiați, s-au numărat membrii familiei lui Ștefan Mincio Macedonski. Acesta, împreună cu fiul său Stoian, s-au încadrat ca volintiri în corpul așa-zișilor cazaci valahi ai armatei ruse de sub conducerea contelui A.P. Rumianțev.
1788
decembrie 6. A fost cucerită de la turci-tătari Cetatea Oceakov, situată între Odessa și Herson, pe limanul Niprului la Marea Neagră. Printre cei dispăruți în luptă au fost Ștefan și Stoian, că nu s-au mai întors acasă.
1806
Dimitrie Macedonski și fratele său Pavel care participaseră, mai înainte, la răscoala antiotomană a sârbului Karagheorghevici, înăbușită în sânge, se încadrează în regimentul de cazaci valahi reînființat la cererea rușilor de către Constantin Ipsilanti, domnitorul Țării Românești (1806-1807) și, la luptele de la Obilești-Ilfov (2 iulie 1807), Dimitrie este rănit. Cei doi frați Macedonski ajunseseră la gradul de locotenent/porucic, fiind sloboziți de generalul Bagration din serviciu (23 martie 1809), „spre a-și căuta slujbă ostășească sau politicească“. Cunoșteau, deopotrivă, limbile rusă, română, greacă, sârbă și turcă, devenind translatori pe lângă Divanul Principatului Valahiei, dar și în alte funcțiuni administrative — furnizori militari, control economic, strângerea/înrolarea de ostași/panduri/merceliari în armata rusă, iar la retragerea armatei ruse din țările române (1806—1812) rămân pe loc obținând certificate de indigenare/naturalizare/ împământenire.
1821
Dimitrie și Pavel Macedonski participă la mișcarea lui Tudor Vladimirescu, de care erau apropiați prin vechi afaceri și camaraderie militară din războiul 1806-1812, dar și cu Iordache Olimpiotul, șeful Eteriei. Dimitrie Macedonski era prieten cu Hagi Prodan - căpitan de arnăuți. De altfel, frații Macedonski erau bogați, după cum declară: s-au ocupat „la moșii, cu agricultura, creșterea vitelor, creșterea viței de vie și cu negoțul, până la răscoala populară din 1821, ianuarie 17“. I se impută, totuși, lui Dimitrie Macedonski (fără dovezi concrete) predarea/ trădarea Vladimirescului în mâinile eteriștilor. Urmăriți de turci, Dimitrie Macedonski și Hagi Prodan, cu arnăuții, împreună cu eteriștii lui Al. Ipsilanti, sunt înfrânți la Drăgășani (7 iunie 1821). Retrași la Tismana, căzuți în mâinile pandurilor, salvați de Pavel Macedonski, trec în Transilvania (10 august 1821), și, prin Brașov, lipsiți de viza de azil a austriecilor, frații Macedonski ajung cu pașaport fals la Hotin, în Basarabia (14 sept. 1821),unde rușii, considerându-i periculoși, i-au pus la gros (21 noiembrie 1822 - 21 martie 1823). Sărăciți, dar cu proces câștigat contra văduvei insolvabile a lui Iordache Olimpiotul, pentru datorie, la Tribunalul Civil din Chișinău, se reîntorc în București la finele războiului ruso-turc, în 1830. Frații Macedonski reintră în slujba statului ca tălmaci/târzimani. Lui Dimitrie Macedonski i se vând prin mezat/licitație două vii (Scăieni și Țintea, j. Prahova, 3 aug. 1832). Ca epitrop al Bisericii Staicului, porucicul Dimitrie Macedonski are diverse deferenduri cu diverși meșteșugari, cârciumari, alte categorii sociale, inclusiv cu cumnatul său, Crețescu (12 aug. 1835), pentru furtișag, neexecutări de lucrări contractate, împrumuturi de bani și altfel de daraveli/pricini. Porucicul Pavel Macedonski se implică și el în procese civile. Cei doi frați sunt, pentru merite în slujbele lor de tălmaci, ridicați la rangul de serdari și consemnați ca atare în Arhondologia nouă a Țării Românești (30 august 1838).
1840
mai. Serdarul Dimitrie Macedonski, alături de Nicolae Bălcescu, Eftimie Murgu, Marin Serghiescu, C. Telegescu, Jean A. Vaillant ș.a., participă la constituirea unei Societăți Secrete condusă de Dimitrie/Mitică Filipescu, cel care era procuror al Țării Românești. octombrie. Membrii Societății Secrete, care își propuseseră să realizeze independența Țării Românești și lichidarea regimului feudal, au fost arestați (în urma unui denunț), judecați și condamnați la 8-10 ani de ocnă, printre care și Dimitrie Macedonski (24 oct.). Dimitrie Filipescu (fiul marelui ban Grigore Filipescu, mort în 1838), numit procuror al Țării Românești, în 1834, de domnitorul Alex. D. Chica (1834-1842), este regretat astfel în anul decesului: „Științele dreptului au pierdut în țara noastră un bărbat foarte luminat“.
1841
aprilie 9 - Serdarul Dimitrie Macedonski este condamnat la opt ani închisoare, depus la Mănăstirea Snagov, unde cade bolnav de dropică/hidropizie. iunie 23. Este degradat din rangul/cinul de serdar. După această dată, viața celor doi frați Dimitrie și Pavel Macedonski se desparte distinct.
1842
septembrie 6. Serdarul Pavel Macedonski este avansat în rang de paharnic.
1843
ianuarie 10. Dimitrie Macedonski, transferat la Mănăstirea Plumbuita de lângă București, pentru îngrijiri medicale, decedează. Sunt grațiați de restul osândei condamnații din procesul intentat membrilor Societății Secrete în 1840: Mitică Filipescu, Const. Borănescu, Const. Cămărășescu, Mihai Molojescu, Gr. Rădoșanu, Marin Serghiescu, Sotir Țăranu și Const. Telegescu. Ceilalți — Nicolae Bălcescu, Eftimie Murgu, Jean A. Vaillant - fuseseră eliberați mai înainte pe diverse motive, ultimii doi fiind expulzați întrucât erau sudiți (supuși Imperiului austriac). iulie. Pavel Macedonski editează, în Serbia, un poem în limba sârbă despre răscoala antiotomană a lui Karagheorghevici: Iză Kseigălpaharnika Pavla Macedonskagol 1842.I u pocetku prve pobvinego aine 18431 u Kozmopolill'(Din cărțile/ paharnicului Pavel Macedonski/ 1842./ La începutul primei jumătăți a anului 1843/ la Cosmopoli), plachetă tipărită pe hârtie vânătă.
1845
Paharnicul Pavel Macedonski rămâne tălmaci pentru limba rusă numai la Comitetul Cantinelor, fiind înlocuit la Secretariatul Statului.
1848
iulie 24. Moare Pavel Macedonski, lăsând văduvă pe Maria/Marghioala, născută Agova, cu care nu a avut copii. Maria Makedonskina punea sechestru, în 1849, pe venitul acareturilor paharnicului Grigore Zosima din Brăila, iar, la 13 iunie 1864, lăsa prin testament averea cocoanii Sofița Doneasca. Mai trăia încă la 1876.
1806-1812
Ofițerul Ignatie Paznanski a luptat pe teritoriul țărilor române, stabilindu-se în București. Cu fiica acestuia, Zoe, s-a căsătorit, în 1815, porucicul/locotenentul Dimitrie Macedonski. Prin poruncă către streaja pământească a Valahiei, dată de generalul Pavel Kiseleff, s-a încuviințat, căpitanului Ignatie Paznanski, în 1833, slobozirea din oștirea rusească și intrarea în miliția românească. Cei doi Paznanski — Ignatz/Ignatie și Zoe/Joița - sunt străbunul și bunica paternă a poetului, de origine poloneză și numai prin ei se poate stabili legătura de rudenie cu familia Biberstein sau cu alte familii poloneze ce aparțin la Stema Rogala, invocată de poet, și, bineînțeles, nu prin ramura paternă a tatălui. Ignatie Paznanski face carieră în armata română: comandant de batalion, felicitat personal de domnitorul Alex. D. Ghica (1839), la fel ca și de domnitorul Gh. Bibescu, fiind înaintat la gradul de maior (1843). Împreună cu maiorul Cristian Tell, porucicul Călinescu și aghiotantul domnesc căpitanul Vilara, primesc „Nișan Eftihar“, singura decorație acordată de Sultan raialelor/supușilor otomani. Este numit comandant de polc/regiment (1848) și înaintat la gradul de colonel, fiind înscris în Arhondologia Statului prin Poruncă domnească către Oștirea Românească și decorat, împreună cu alți ofițeri români, de către Țarul Rusiei, cu Ordinul „Sfântul Vladimir“, la recomandația generalului aghiotant Luders (1849). Preia comanda Oștirii Române, ca urmare a decesului marelui spătar C. Ghica, până la numirea în post a vornicului Const. Herescu (1850) și, apoi, numit organizatorul „comenzii la învățătură“, după metoda rusească predată de el și colonelul Dragan (1850). Așa se explică cele trei cărți traduse de dânsul din rusește: Notiții din învățăturile ce se predau cinurilor de jos (1851), Notiță din ecsersisul de linie (1852) și Slujba frontului. Artilerii pedestre. [Corectat de colonelul și cavaler -], (1852). Nu știm când a decedat. În ceea ce o privește pe Zinca/Zoe/Joița - soția lui Dimitrie Macedonski, planează o dublă identitate: a) după informațiile de arhivă (datorate Elenei Piru și Rodicăi Chiper) și din periodice (scoase de Dora Littman și Lucica Ionescu), la solicitarea lui G. Călinescu („Completăm cu știri noi biografia lui Al. Macedonski din Istoria literaturii române, p. 456 urm.“), în „Studii și cercetări de istorie literară și folclor“, III, 1954, p.147-155, ca material documentar (copiile respectivelor documente păstrându-se la Institutul de Istorie Literară și Folclor, care îi poartă azi numele marelui cărturar), Zoe/Joița/Zinca născută Paznanski era poloneză; b) după informațiile furnizate de Ana Macedonski. Genealogia familiei poetului Alexandru Macedonski și a soției sale Ana Al. Macedonski, născută Rallet-Slătineanu (Mss. autograf nr.7.202/9, la MLR și mss. I. Varia 2 Arhiva Alex. Macedonski, la BAR, alcătuit de Ana Macedonski, la 20 mai 1950, în vârstă de 89 ani) și de Adrian Marino. Documente macedonschiene inedite, în „Revista Fundațiilor", XIII, serie nouă, 4 aprilie 1946, p.884, Zoe/Zinca născută Papazoglu era grecoaică; În lucrarea sa, Viața lui Alexandru Macedonski (EPL, 1966, p. 20), precum și în capitolul Cronologie (Al. Macedonski. Opere. I. Poezii, EPL, 1966, p. 250-251), Adrian Marino o prezintă pe Zoe/Zoița ca fiică a lui Constantin Papasoglu, negustor, arendaș până în 1821 al ocnelor Moldovei, proprietar de han, în București, case și vie în dealul Filaretului. În realitate, Zoe/Joița fusese, mai întâi, căsătorită cu Constantin Papasoglu și, ulterior, cu Dimitrie Macedonski. Zoe/Joița, născută în 1783, locuia în mahalaua Precupeții Noi și a avut cinci copii cu Dimitrie: Alexandru, viitorul general și tată al poetului (22 decembrie 1816 - 24 septembrie 1869), Mihail/Michel/Mihalache, carieră militară obscură, ajuns maior (31 iulie 1831 - 1894), căsătorit cu o Ștefănescu din Tg. Jiu, cu care a avut o fiică, căsătorită cu căpt. Boțea, dând naștere la mai mulți copii; Alexandrina (?-?), căsătorită cu un Brezianu, având trei copii: Alexandrina, căsătorită Paciurea, apoi Gherghel, fără copii; Leonida căsătorit cu o Caramzulea, cu două fiice, căsătorite și ele Mareș și, respectiv, Mumuianu; Tolică — avocat și necăsătorit; Lila (?-?), moartă de tânără, la 21 ani.
1866
decembrie 13. Zoe Macedonski, de 83 ani, văduva lui Dimitrie, solicită Domnitorului Carol I de Hohenzolern pensie, pentru serviciile aduse statului de către soțul ei între 1790-1840. Nu mai avea acte doveditoare, arse în timpul focului din 1847. Văduva menționează ca fiu doar pe Mihail (atunci căpitan la Comanda Pompierilor), care nu o putea ajuta, nu și pe Alexandru (generalul)! I se va acorda un ajutor lunar, de patru ducați.
1816
decembrie 22. Alexandru D. Macedonski s-a născut ca primul fiu al soților Zoe (n. Paznanski) și Dimitrie Macedonski. De la 15 ianuarie 1821, de când Dimitrie Macedonski a sprijinit (mandatat de marii boieri ai Țării Românești - Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului și ai Eteriei) mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu, copilul Alexandru D. Macedonski a fost crescut numai de mama sa, până la întoarcerea tatălui în București, cu permisiunea armatei ruse (1 octombrie 1829), după semnarea Tratatului de pace ruso-turc la Adrianopol/Edirne (2 septembrie 1829). Alexandru era la vârsta pubertății.
1831-1834
Este trimis, la studii militare, la Liceul imperial de la Kerson, prin intermediul bunicului matern, căpitanul Ignatie Paznanski, de unde se întoarce școlit, devenind iuncher în Regimentul I Infanterie din București.
1834-1838
Continuă studiile militare de specializare la Jitomir în Rusia, la vest de Kiev.
1838
aprilie 3. Iuncherul Alexandru Macedonski este avansat praporcic, rang consemnat în Arhondologia Nouă a Țării Românești.
1843
februarie 14. Praporcicul Alexandru Macedonski din Polcul/Regimentul 1 este avansat porucic/locotenent prin Ofis domnesc de către Gheorghe Bibescu, domnitorul Țării Românești (1842-1848).
1844
Este trimis în Rusia, la Tuia, pentru instrucție și achiziție de material militar.
1848
februarie 12. Are loc căsătoria lui Alexandru D. Macedonski cu Maria Fisența, fiica lui Emanuel Fisența, fiul contelui Fisența - ambasadorul trimis de împărăteasa Ecaterina în Țara Românească, înfiată de Dimitrie Pârâianu. Catinca - mama Mariei — era din neamul Brăiloiu din Craiova. După moartea soțului, s-a căsătorit cu vărul ei Dumitru Pârâianu, care a înzestrat-o pe Maria cu moșiile: Pometești, Adâncată și altele, dar și cu daruri. Copiii Mariei cu Alexandru D. Macedonski: Ecaterina (11 nov. 1848 - ?), Dimitrie (22 sept.1852 - 4 iulie 1907), Alexandru (14 martie 1854 - 24 noiembrie 1920), Vladimir (1 sept. 1858 - 22 sept. 1918). august25. Locotenentul/porucicul A.D. Macedonski este pus în disponibilitate, fiind ostil guvernului revoluționar. septembrie 28. Este reintegrat în armată.
1849
decembrie 4. Porucicul Alexandru Macedonski este înaintat căpitan, trupa din subordine arătându-se refractară la severitatea ofițerului.
1851
martie 21. Primește comanda unei companii în Batalionul model al Oștirii Țării Românești.
1850-1851
Traduce din rusește și i se editează Reglement ostășesc de slujba infanteriei (Cartea I, Partea II, 1-2); Suplement la Școala recruților de pedestrime (Cap.II. încărcarea puștilor) la solicitarea oficialității, pentru uzul Școlii Militare naționale.
1852
Traduce din rusește Instrucția pentru împușcarea la țintă și adăogată cu note deslușitoare. În aceiași ani, bunicul matern, organizatorul „comenzii la învățătură“, tradusese și el câteva cărți necesare studiului militar în Oștirea Română.
1852
octombrie 13. Căpitanul Alexandru Macedonski este înaintat la gradul de maior.
1853
Maiorului Alexandru Macedonski, comandirul Batalionului model, îi sunt aduse mulțumiri de domnitorul Țării Românești, Dimitrie Barbu Știrbei (1849-1853, 1854-1856), la inspecția făcută, văzându-l „în desăvârșită plăcută stare“.
1854
Maiorul Alexandru Macedonski este numit, prin Poruncă către Oștire, comăndiutor/comandant al Regimentului 3, de către domnitorul Dimitrie Barbu Știrbei.
1857
iulie 12. Maiorul Alexandru Macedonski este avansat la gradul de colonel și numit comandant al Regimentului 5 („Buletin Țării Rom.“, 1857, p.233) de către Alex. D. Ghica - caimacam (1846-1858), același care fusese domnitor (1834-1842).
1859
ianuarie 5. Adunarea Electivă a Moldovei alege, la Iași, în unanimitate ca domnitor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, care numește ca prim-ministru al Moldovei pe Vasile Sturdza (17 ianuarie), unul dintre caimacami. ianuarie 23-24. Colonelul Alexandru D. Macedonski este însărcinat de boierii antiunioniști cu represiunea mulțimii din București care manifesta în favoarea Unirii în fața clădirii în care avea loc Adunarea Electivă a Țării Românești. Aceasta se pronunță pentru alegerea ca domn al lui Alexandru Ioan Cuza, care numește ca prim-ministru al Țării Românești pe Ioan Al. Filipescu (25 ianuarie). februarie 8. Primire entuziastă făcută de bucureșteni la intrarea lui Alexandru Ioan Cuza în oraș. mai 4. Colonelul Alexandru D. Macedonski este înaintat general, întâiul în Principatele Unite / România, și șef al armatei, în guvernul C. A. Kretzulescu (27 martie - 6 septembrie 1859), pentru atitudinea sa unionistă. iunie 10. Generalul A.D. Macedonski este numit prim-adjutant al domnitorului și șef al Statului-major domnesc. august 16. Demisionează din postul de ministru de Război. Se adâncește conflictul cu domnitorul.
1860
august. Este numit președintele Comisiei pentru Casa de dotație a oastei și membru în comisia Școlii Militare.
1861
iunie—august. Ajunge comandant al Garnizoanei București și șeful trupelor din Tabăra Floreasca.
1862
nurlii- 1. Cere aranjarea drepturilor la pensie, urmare a conflictelor accentuate cu Domnitorul, fiind scos la pensie în anul următor (octombrie—decembrie).
1864
martie 30. Generalul A.D. Macedonski este șters din controalele armatei. Apropierea de forțele opoziției este respinsă datorită firii sale incomode.
1868
decembrie 23. Publică articolul Sistema în armată, în „Trompeta Carpaților", vădit supărat că nici în noua domnie nu este luat în considerație.
1869
ianuarie 22. Este reintegrat în armată, fiind numit comandantul Diviziei I teritoriale. ianuarie 29. Cazul, combătut furibund în Parlament, considerat abuziv, duce la dizolvarea Camerei. februarie 10. M.Kogălniceanu, ca ministru de Interne în guvernul prințului Dimitrie Ghica (nov. 1868-ian. 1870), în depeșa către toate prefecturile, anunță revocarea generalului A.D. Macedonski din funcția de comandam al Diviziei I, caz care a provocat în ajun demisia guvernului și, toruși, un vot de încredere în guvern (care și-a prezentat demisia, dar pe care domnitorul Carol I n-a primit-o). februarie 11. M. Kogălniceanu, în scrisoarea către colonelul D. Lecca din Iași, dezaprobă comportarea unor ofițeri „februariști“ din București (cei ce l-au detronat pe A.I.Cuza la 11 febr. 1866), informându-l că fusese chibzuită chemarea generalului Macedonski la comanda Diviziei I. martie 27. Generalul este numit comandant al Taberei militare de la Furceni. august 31. Se termină perioada de instrucție. Generalul își ia rămas bun de la trupă. septembrie 21. Se îmbolnăvește. septembrie 24. Generalul A.D. Macedonski moare; soția sa, Maria Macedonski, bănuiește că ar fi urmarea unei otrăviri, înhumare cu ceremonial funerar militar la Biserica Cuțitul de Argint din București. Soția va deceda la 27 aprilie 1903, asistând neputincioasă la degringolada vieții private și literare a poetului, fiul preferat, purtătorul nu numai al numelui de Alexandru al părintelui său adorat, ci și al comportamentului rigid, contradictoriu, cu accese de grandomanie tipic aristocrată.
IV
1854
martie 14. Alexandru A. Macedonski, poetul, se naște în București, în casele din Calea Dorobanți, astăzi dispărute ca urmare a sistematizării Pieții Romane, și a fost, la 24 martie, botezat la biserica din mahalaoa Precupeții Noi, având ca nașă pe „cucoana Joița sin polcovnicul Paznanschi din mahalaoa Precupeților Noi“, bunica sa paternă. Numele tatălui e trecut în mitrică „Alicsandru maor", fără numele de familie, rectificare făcută pe actul de botez de către Primăria Sectorului de Galben, la 16/28 dec. 1875. — În acest an, se naște, la Galați, Ioan S. Nenițescu (m.1901), poet pe teme istorice și publicist, autorul cunoscutului imn Pui de lei (1891), și mor: Gheroghian Hagi Toma Peșacov (n.1785), poet prolix și poliglot (în limbile română, bulgară și greacă, versuri mixte greco-române), autorul vol. Desmierdarea poeticească (ed.1828), și Anton Pann (n.cca. 1796), poet și muzician.
1865
Scrie poezia Plânsul amantei, inclusă în vol. Prima-verba (1872, p. 56-58), însoțită de o notă: „Această poezie să nu crezi, lectore, că eu o țin drept bună și că nu-i văd erorile de care e plină, dar fiindcă este compusă la etatea de 12 ani și, prin urmare, una din primele mele încercări, am publicat-o făr a o corege“.
1866
ianuarie. Scrie poeziile [Avântă-te, suflet...], titrată în manuscris Strigătul inimei, și O voce (Popole române, hai și te ridică), cu o altă variantă și datare (10 iunie 1866, București) în manuscris, amândouă incluse în vol. Prima-verba (1872, p. 6-8, 1-3). mai. Compune poezia La o doamnă (Acum, iubito, timp de junețe), titrată în manuscris La o damă, inclusă în vol. Prima-verba (1872, p.28).
1867
Scrie poezia Cântec (Viața-mi simt că mi se stinge), sub formă de virelai, reflex al lecturilor din creația lirică medievală franceză, inclusă în vol. Prima-verba (1872, p.59-60), reluată în variantă intermediară, la Viena, în ziua de 23 iulie 1870.
1869
septembrie. Scrie poezia La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D. Macedonski, inclusă în vol. Prima-verba (1872, p. IV), datată în manuscris: Viena, '70. noiembrie 29. Directorul liceului din Craiova, G. M. Furtunescu, îi eliberează „Certificatu scolasticul prin quare se ncredentiedia, quo scolariu lu Alessandru Macedonschi a terminat anul școlar 1867-68 Clasa a IV-a a Liceului/Gimnasiului Mare din Craiova, la obiectele: Purtare (bună), Limba rom. și latină (binișoară), limba elenă (binișor), Istorie și Geografie (bine), matern, (binișor), naturale (repetând examenul, binișor), franceză (bine), religie (binișor), desen (binișor)“.
1870
martie 29. Scrie poezia O suvenire, la Craiova, către ora 6 seara, semnând A. Macedonski de Geniadetzki. martie 30. I se eliberează din Dolj pașaport poetului pentru „statele Europei, pe termen de 3 ani de zile la studie“, având: „statură înaltă, păr-sprâncene, castanii, ochi negri, fruntea potrivită, nasul-gura-bărbia-obrazul=potrivite, fața smeadă, semne deosebite — nu are“. martie [31]. Redactează poezia Departul, adnotând-o: „În han de la Filiaș, 6 ore seara“, aceasta însemnând că în ultima zi a lunii, fiind în drum spre Viena, prin Pasul Vâlcan, în Transilvania (Petroșani-Deva-Arad), apoi, / prin Gyula-Szolnok — Budapesta-Gyor, la Viena, cu poștalionul, de la noi, cu trenul de la Arad. martie/aprilie. Scrie poeziile Sosirea și Convorbire între roză și crin, la Viena, fără a menționa ziua, fiindcă era după calendarul gregorian adoptat în Imperiul Austro-Ungar (cu 12 zile în plus față de cel iulian în funcție în Principatele Române), aceasta însemnând că încă nu se obișnuise cu noul fus orar și noul calendar. aprilie 10. Scrie Elegie. La o jună ființă, Plângi și suspină (Elegie) unui june decedat, pe albumul logodnicei sale și Ruinele Memphis, poemă fantastică, cu mențiunea: „Viene, Landstrasse et Hauptstrasse nr.72. În pensionat du proffesseur Vlisser“. mai. Se află în Viena „spre a se prepara“ să intre la Facultatea de litere. Boemă. Versuri. Aventuri. Scrie mai multe poezii, multe dintre ele rămase în manuscris, fiind abandonate: La lira mea, Invocație, Adio la Mari, Târziu, Cântecul păstorului, dar și transcrie din producțiile anterioare de la Craiova: La douleur (21 martie 1870). iunie 10. Scrie poezia Ultimul moment — poemă și transcrie altele: Înconjurarea Vienei - Ioan Sobietzki, Chanson polonaise, Cântec popular—marș. După cum se observă, Viena îi inspiră poezia de evocare istorică. iulie 22. Scrie, la Viena, poezia Amorul, amiciția, ca patria și justiția, menționând numele iubitei sale: Celestina, iar, în ziua următoare, o altă poezie dedicată celei care îi era „Angele ceresc!“. iulie 26. Compune în versuri, la Viena, Epistolă amicului meu George G. G[ârbea], coleg de școală la Craiova, căruia îi va semna, în „Literatorul“ (8 iunie 1918), necrologul. septembrie. Scrie, din Viena, aceluiași G.G. Gârbea o altă epistolă în versuri. [octombrie]. Scrie, la Viena, poemul Desperatul, format din opt sextine, din care va selecta doar două (strofe a IlI-a și a IV-a, v. 13-24), pentru poezia [Nimic n-aștept aicea...], pe care o va include în vol. Prima-verba (1872, p.6l). noiembrie 26/8 decembrie. Debutează publicistic în „Telegraful român“, Sibiu, cu poezia Dorința poetului, datată: Viena, 3 dec.1870, stil nou, pe care o va relua în anul următor, în „Ghimpele" (20 iunie 1871).
1871
ianuarie 17. Scrie, în Viena, seara, la 7 ore, poemul Judecata în Infern, formată din șase părți. ianuarie/martie. Se află, în Italia, în Alpii Trientini, în partea de nord a Lacului de Garda, în localitatea Riva, situată, între Verona și Brescia. Călătoria se prelungește până la Turin/Torino, în vest, după care se întoarce în țară, la București. aprilie. Scrie, în București, poezia Cerșetorul. august 30 — 5 noiembrie. Se află, la Geneva, în Elveția, unde va scrie poezia La România (Vedeți această vale cu flori încântătoare) și altele cu caracter patriotic, dar numai Adio, Visul lui Nadir și Singura-mi consolare, cu pregnant influx liric, vor fi incluse în vol. Prima-verba (1872, p. 55, 47-49, 52-54).
1871-1876
Colaborează, cu intermitențe, la ziarul „Telegraful de București“, organul aripei radicale a Partidului Liberal, cu versuri, traduceri și studii politice, cum ar fi cel titrat Despre revoluțiune, răul și binele ce produce (10 ian.1876), dar și literare: Poeziile d-lui Candiano Popescu (29 ian. 1876) sau administrative: Memoriu adresat d-lui ministru de interne asupra situațiunei județului Bolgrad (30 oct. 1876).
1872
februarie 3 - mai 28. Se află, în Italia, la Florența, în Via Maggio 2, scriind alegoria Grădinile (Ce frumusețe! Ce mii de flori!). Reia epistola în versuri către G.G. Gârbea, începută la Viena, în ziua de 26 iulie 1870, și dă o nouă variantă. O altă poezie, Unde ești Celestina?, exprimă fiorii dragostei. iulie 30. Scrie, în București, poezia Sunetele bătăliei (Bomba detună), inclusă în vol. Prima-verba (1872, p. 62), compoziție pe ideea „armonie imitativă", proprie instrumentaliștilor, virtuozitate ce îl va preocupa ca tehnică prozodoică toată viața. O altă poezie, Marș (Pușca luați), este scrisă în aceeași zi, având tematică similară. septembrie. Debut editorial cu Prima-verba (70 p.). Poesii de Al. A. Macedonski. Student în litere. București, având în sumar 32 de titluri de poezii scrise între 1865-1872. septembrie 24. Consemnarea volumului în revista „Federațiunea",Pesta. octombrie 1/13. Volumul este semnalat, de asemenea, în revista „Familia“, Pesta. octombrie 15. Recenzie de D.A. Laurian, în „Transacțiuni literare și sciințifice“, București. iulie 30 - octombrie 1. Multe dintre poeziile scrise în această perioadă rămân în manuscris până la apariția prezentei ediții, adică peste 130 de ani. octombrie 18. Publică în „Telegraful". București, poezia Amicului meu Ilariu Hodoș, la moartea sorei sale Elisa (reluată în „Oltul", 13 ian. 1874).
1873
mai 23. Tipărește, în „Telegraful“, București, poema antidinastică 10 mai (Sunt opt ani de suferință care astăzi s-a-mplinit), motiv de temere pentru mama sa, Maria Macedonski, de a-l expedia precipitat în străinătate, prin Giurgiu, cu vaporul „Tagetof, în Austria (la Viena și Gleichenberg) și Italia (la Neapoli), pentru a-l feri de eventuale consecințe derivate din acuzația de laese majestatis. mai 27 - iunie 10. Îi apare în „Trompeta Carpaților“, București, revista lui Cezar Bolliac, poema La moartea lui Alexandru Ioan I, Domnul românilor, împreună cu un Dialog între un călător și un pământean asupra morții lui Cuza. (Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, murise, în ziua de 3 mai 1873, la Heidelberg.) iunie-august. Călătorește în Austria (Stiria, Tirol, Siemering, Klagenfurth, Graz, Insbruck, Gleihenberg), apoi, în Italia (Tarvis, Napoli, Veneția). august 11. Publică, în „Telegraful“, București, poema Chemarea la arme a lui Tudor Vladimirescu (1821), scrisă la Napoli, în același an. septembrie. După ce a revenit în țară, face un drum la Adâncată de Jos, sat în plasa Amaradia, județul Dolj, format din 66 de familii (133 suflete), cu 63 de case (și două bordeie), din care două, vechi conace boierești, unul făcut de vistierul Bădescu, celălalt, de Manolache Fisența, în care copilărise poetul. Locuitorii erau săraci (dețineau 9 cai, 116 boi, 6 măgari, 155 oi, 73 capre); școala primară se afla în Pometești, satul vecin. Știau carte 41 locuitori (37 b + 4 f) și numai 35 copii urmau cursurile școlare. Moșia pe care se afla satul (2516 pogoane arabile + 110 ha pădure) aparținea statului, în 1903; altădată era proprietatea boierilor Fisența și, prin dotă de zestre, a mamei poetului. noiembrie 14. Apare primul număr al primei sale publicații: „Oltul“ Ziar liberal cu pagină literară, București, bisăptămânal (14 nov. 1873-23 mai 1874) și săptămânal (26 mai-22 dec. 1874). Resp. girant: G.Niculescu. În art. program, Profesiune de credință, poetul declară că „prin literatură o națiune se înalță, prosperă și impune respect celorlalte națiuni". Colaboratori: Veronica Micle, Th. Șerbănescu, N. Țincu, N.V. Scurtescu, D. N. Safir. Publică poezia Iubirea lumei (De câte deziluzii, vai, inima-mi e plină). Până la sfârșitul anului, îi apar poeziile scrise în aceeași perioadă. decembrie 1. Publică în „Tribuna“, București, aflată sub redacția lui Gr.H. Grandea (1 august-1 decembrie 1873), poeziile Umbrei lui Bolintineanu, Călugărenii și Șarpele și pila (după La Fontaine).
1874
ianuarie 1. Tipărește, în „Oltul", poezia Sărac și curat, ecou al pierderii moșiilor de zestre ale mamei, inclusiv cea de la Adâncată de Jos, datorită unor încurcături financiare ca urmare a ipotecărilor. martie. Înființează Societatea literară „Junimea", la ședințele căreia iau parte colaboratorii de la „Oltul“, dar și alții. iunie 23. I.L. Caragiale în „Ghimpele“, cu adresă directă la A.a.msky, în Cronica literară. iunie 29. Poetul este urmărit pentru delict de presă după publicarea unui violent editorial antiguvernamental. iulie 8 și 15. Prim-procurorul Tribunalului Ilfov îl citează și i se ia un interogatoriu.
1875
ianuarie 15. Apare „Revista Junimei“ (Buc, 15 ian.—15 sept.) din al cărei rol conducător se retrage după primul număr, publicație cu ortografie latinizantă, cu atitudine manifestată potrivnic „Convorbirilor literare“ pentru atitudinea ei filogermană. Al. Macedonski a colaborat cu versuri (Carminella, Pastel), alături de D. Petrino ș.a. mai puțin cunoscuți. martie/aprilie 24.I se prezintă mandatul de arestare la Craiova și e adus sub escortă la închisoarea Văcărești din București, în aceeași celulă cu N. Fleva (1840-1914), om politic liberal, avocat în vogă și „tribun al poporului“, viitor ministru și deputat în dese rânduri. Poetul plin de umor va scrie versuri satirice. iunie 7. Pus în libertate de Curtea de Jurați a Tribunalului Ilfov, devine eroul zilei, gloriolă care îi dă satisfacții vindicative, cu o colaborare sterilă politic în „Telegraful“.
1876
martie 25 — aprilie 23. Este redactor la „Stindardul“ (25 martie - 30 iunie 1876). Ziar politic, literar, comercial și științific, al cărui director era Pantazi Ghica, iar în funcția de redactor l-a urmat Bonifaciu Florescu. În paginile cotidianului va publica, printre altele, traduceri din Gilbert și Lamartine, nuvela Cârjaliul și piesa de teatru Gemenii. iulie 21 — septembrie 19. Director al Prefecturii județului Ismail/Bolgrad, Basarabia (teritoriu care, în urma Războiului Crimeii, prin Conferința de la Paris, revine României, între 1856-1877). În același timp, poetul deține cu titlu provizoriu funcția de prefect. Prin încălcarea flagrantă a instrucțiunilor confidențiale ale lui I.C. Brătianu, prim-ministru, de a permite trecerea „volintirilor“ ruși în drum spre Serbia, demisionează.
1877
Colaborează la „Timpul“. Ziar politic, comercial, industrial și literar, cotidian al Partidului Conservator, cu versuri: Odă închinată armatei române (nr. 178) și o traducere din Burger (nr. 214), înainte ca M.Eminescu, la propunerea lui Titu Maiorescu, să devină redactor al acestui periodic (oct. 1877). Colaborări intermitente la „Familia“ din Budapesta (1865-1880) și Oradea (1880-1906), cu traduceri din Pușkin, Lamartine, Petofi.
1877-1878
Publică în „Vestea“ (4 aprilie 1877 - martie 1878), în calitate de colaborator, dar și de director (sept. 1877), poezii originale și traduceri, proză.

sursa: wikipedia.org

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: