Basarabii (partea II)

Cu toate, ca sunt de parerea, ca letopisetul Cantacuzinesc oglindeste fapte reale si, in general, veridice, descalecatul lui Negru-Voda din Fagaras peste munti nu-l putem califica ca o intemeiere a Tarii Romanesti. In rezultatul acestui descalecat ducatul Fagarasului a capatat unele posesiuni peste munti. Si atat. Fiindca toate datele de ordin genealogic si heraldic vorbesc contra descendentei domnilor Tarii Romanesti din Fagaras. (…)

Cu toate acestea, nu pot exista indoieli, ca anume Basarab este intemeietorul Tarii Romanesti, anume el a «descalecat-o», asa cum o cunoastem noi pe parcursul secolului XIV. La o departare de numai 67 de ani dupa moartea lui Basarab, a 1419, regele Ungariei, Sigismund, pe care nu-l putem banui de simpatie fata de Basarab, indica clar intemeietorul: «Tara Ugrovlahiei, care este Basarabeasca».

(…) Mare bucurie regatul Ungariei n-a avut de la unirea cnezatelor romanesti intr-un stat mare – Tara Romaneasca (Ugrovlahia). Dar, necatand la aceasta, observam ca regii maghiari recunoasteau unele drepturi al domnilor din neamul lui Basarab asupra Almasului si Fagarasului. Aceasta nu putea avea loc decat in baza dreptului patrimonial.

Odata ce Basarab e inmormantat la Campulung, oras «descalecat», potrivit cronicilor, de Nergu-Voda, evenimentul s-a produs in timpul lui Basarab I. Cuplarea acestor doua (a Almasului si Fagarasului – n.n.) Tarii Romanesti putea avea loc in cazul cand Basarab I era casatorit cu fiica lui Negru-Voda din Fagaras si acesta nu mai avea mostinitori. Dupa moartea lui Negru-Voda in anul 1314 (1315) Basarab I mostenea domeniile lui in Transilvania. Numai in asa caz putea mosteni Basarab titlul de herteg al Almasului si Fagarasului. Astfel, pentru o parte din teritoriul Tarii Romanesti, «descalecator» era Negru-Voda, care a ramas in traditie. (...)

Stapanirea Severinului, dar mai ales a Fagarasului, de catre domnii Tarii Romanesti era conditionata de regele Ungariei, in dependenta de orientarea politica a acestora. Cand Basarabii recunosteau suveranitatea regelui maghiar in titlu apare «duce de Fagaras», in schimb dispare particula «IO» (Ioan) din titlul domnitorului (secolul XIV). Se vede ca aluziile la inalta demnitate nobiliara a domnitorilor romani supara auzul regelui Ungariei. Acasta e inca o marturie, ca in secolul XIV se stia prea bine, ca «IO» insemna Ionita Asan, regele:

1369 – Ladislav, din mila lui Dumnezeu si a regelui Ungariei, voievodul Transalpin si ban de Severin, precum si duce de Fagaras.
1372 – Vladislav, voievod Transalpin, ban de Severin si duce al Fagarasului nou dobandite.
1374 - … voievod Vladislav, domn a toata Ugrovlahia… (la sfarsit): «Io Vladislav-voievod, din mila lui Dumnezeu, domn».
1385 – Io Dan-voievod – domn a toata Ugrovlahia.
1387 – IO Mircea-voievod – domn a toata Ugrovlahia.
1388 – Ioan Mircea-mare voievod si domn a toata Ugrovlahia.
1389 – mare si singurstapanitor domn Ioan Mircea-voievod, din mila lui Dumnezeu atottiitor, domn a toata Ugrovlahia si a parintilor Podunaviei si a celor de peste munti.
1390-1400 – Io Mircea-mare voievod, cu mila lui Dumnezeu si darul lui Dumnezeu, obladuindu toata tara Munteneasca, inca si Latura Tatarului si hotarul sub munte si pre toata Dunarea.
1391 – Noi, Ioan Mircea, din mila lui Dumnezeu, domn si voievod a toata Tara Valaha, incepand de la munti pana la marginile partilor tataresti si domn pe veci a toata Tara Fagarasului.
1401-1406 – Io Mircea-voievod, din mila lui Dumnezeu, stapanind si domnind peste Tara Ugrovlahiei si a partilor de peste munte si pe toata Dunarea, Almasului herteg si al Banatului Severinului.
1404-1416 – Io Mircea, mare voievod si domn, stapanind si domnind peste toata Tara Ugrovlahiei si al partilor de peste munti inca si catre partile tataresti si Almasului si Fagarasului herteg.

S-ar parea, ca in timpul lui Mircea cel Batran regele Ungariei s-a impacat cu inalta provinenta a domnilor romani. Dar in tratatul de alianta al lui Mircea cu Sigismund, incheiat la Brasov (1395) contra turcilor, domnul roman se intituleaza: - Noi, Mircea-voievodul Tarii Romanesti, duce Fagarasului si ban al Severinului. Prenumele «Io» lipseste.

E evidenta descendenta directa din tata in fiu a domnilor Tihomir, Basarab, Nicolae Alexandru, Vladislav, Radu I, etc. Piatra funerara a lui Nicolae Alexandru dovedeste, ca el, deasemenea, poarta prenumele Ioan (Io), mostenit, desigur. (…)

(…) Cere o noua explicatie orginea si semnificatia numelui Basarab. Dupa talmacirea nu tocmai reusita a numelui Basarab de catre Bogdan Petreceicu Hasdeu, s-au incurcat lucrurile. Toata tragedia e, ca aceasta problema au atacat-o istorici de talie inalta, autoritatea carora discurajeaza intentia de a replica. N. Iorga, O. Densuseanu, N. Draganu, C. Giurescu, s.a. s-au unit in parerea, ca numele Basarab e de origine cumana de tipul Talaba, Tancaba si Toxaba.

Majoritatea istoricilor romani sustin sau tac din cauza de mai sus. Drept, cand domniile lor parasesc muzicalitatea fonetica si trebuie de explicat lucrul acesta din punct de vedere national, dinastic, grad de noblete, heraldic, religios, o cam botesc in felul urmator: «Vom conchide, deci, ca numele Basarab poate fi de origine cumana, dar ca voievodul, care purta acest nume, a fost roman si domnul romanilor, asa cum marturisesc cronicele si documentele straine».

Numele Basarab nu poate fi cuman din urmatoarele considerente:

1. Basarab a fost crestin de rit ortodox, si evident, nu putea fi botezat cu un nume de cuman, care erau pagani, in cel mai bun caz catolici (episcopia de la Milcov). Nici biserica catolica nu-i botezata cu asa nume. Din punct de vedere religios, Basarab trebuia sa poarte un nume grecesc, slav sau romanesc.

2. Din punct de vedere a gradului de noblete, Basarab trebuia sa fie un nume de nobil deasemeni grecesc, slav ori romanesc, nume compus, cu doua radacini, care sa contina in sine notiuni de glorie, putere, dominatie.

3. Cumanii crestinati preluau nume din lumea crestina si nu invers. Sotia lui Stefan al V-lea, rege al Ungariei (1370-72) – Elizabeta (III) era cumana. Pe fiul lor l-au numit Ladislav (Vladislav). Nici demnitatea de rege n-a putut impiedica etichetarea lui. El a fost poreclit Ladislau al IV-lea Cumanul.

Si inca un fapt. Cu toata dorinta de a-l umili pe biruitotul sau, Carol Robert in diploma din 1335 il numeste tocmai «Basarab Valahul». Nimic mai mult.

Pentru a intelege motivatia onomasticii nobiliare romanesti trebuie sa ne clarificam de ce nobilii utilizau nume slave, Litovoi, Seneslav, Tihomir, Vladislav, Radomir (Radu), Miroslav (Mircea), Priasnaglava, s.a. Dar, dupa cum s-a dovedit a fi, aceste nume slave nu sunt. Ele sunt niste adaptari slave a unor nume de origine germana sau scandinava. (…) Asa, Vladislav e paralel cu germanicul Valdemar, ce se compune din radacinile «stapan» si «glorie». Riuric are paralele germana Hrodric, ceea ce inseamna «glorie» si «bogatie». Igor – Ingvar, «Iugvio», zeul bogatiei si «paza».

Rusii au un singur nume de acest tip, curat rusesc, dar si acela e facut dupa modelul german. Acest nume este Sveatoslav (glorie sfanta). Deseori cnejii rusi din sec. XII-XIII mai aveau un nume, care era utilizat in familie, nume simplu rusesc de tipul Menisoi, Malet, Greaznuha, Neciai, Starsoi, Serediac, s.a. Numele compuse din doua radacini erau frumoase, sunatoare, impresionabile, dar incomode in viata de toate zilele. Deaceea ele erau prescurtate. La germani: Carlman – Carl, Conrad – Curt; slavii: Miroslav – Mir, Miresc; romanii: Vladislav – Vlad, Vlaicu, Vladut.

Aici trebuie sa adaugam, ca numele grecesti tot au la baza sa un nume compus din doua radacini. (…) Domnii romani nu faceau exceptie din nobilimea europeana si, dupa cum vedem din documente, respectau cu placere acest privilegiu nobiliar. Deci, numele Basarab nu putea fi un oarecare nume cuman, dar era un nume compus si ceva trebuia sa insemne.

Primul care a intuit acest lucru a fot Bogdan Petreceicu Hasdeu, mare istorician si mare lingvist. Sigur, ca a gresit, tratand semnificatia acestui nume; dar ca el este compus, nu s-a indoit nici o clipa.

Daca aplicam metoda excluderii, obtinem un rezultat foarte interesant. Acest nume, Basarab, nu e nici grecesc, nici slav (german). Deci poate fi numai romanesc. Noi cunoastem variantele latino-ungarofona si slava a acestui nume, dar pe cea romaneasca – nu. Ungurii pronuntau: Bazarab, Bazaraab, Bazarad, Basaras; slavii – Basarab, Basarabov Ivanca.

Documentar acest nume «Basarab» se intalneste dupa Basarab I cel mai devreme la 1341. Toti purtatorii lui sunt nobili. Deseori ei mai au nume: Ioanisis Bazarab, Bazarab Longus, Ioan Basarabia.

Dupa parerea mea, «Basarab» e un nume romanesc, care a aparut la inceputul sec. XIII probabil in legatura cu navalirea tataro-mongolilor. Eu il descifrez «Bate-arapi». Voi cauta sa argumentez acest lucru.

In primul rand, exista un precedent in arealul vital al romanilor: imparatul Bizantului Vasile al II-lea (969-1025) a fost supranumit Bulgaroctonul (ucigatorul bulgarilor) pentru distrugerea primului tarat Bulgar in 1018.

In al doilea rand, eposul popular ne arata, ca romanii utilizau nume compuse pentru cei mai de seama dintre ei: Fat-Frumos, Ileana-Cosanzeana, Sfarma-Peatra, Stramba-Lemne, Pasarila-Lat-Lungila, s.a.

Multe cuvinte compuse au fost reduse pana la atat, ca greu se poate de restabilit semnificatia initiala: Sanchetru – Sfantul Petru si Pavel, Santamaria – Sfanta Maria, Sanicolau – Sfantul Nicolae. Numele (calificativul) Batearapi pe parcursul a o suta de ani a devenit Basarab. Romaneste, probabil, suna Batarap. El a suferit metamorfoze mult mai mici, decat exemplele de mai sus. Batearapi, Batarap, Basarab. Usor alterneaza suntele t-t-s si p-b.

Acest nu era numele complet a lui Basarab. Zaconicul lui Stefan Dusan din 1349 il numeste «Basarabov Ivanca». Toti istoricienii romani sunt de parerea, ca «Ivanca» e prenumele Ioan (Ionita Asan). Ma alatur si eu la asta. Dar nici asta nu e totul.

Straniu il chema pe fiul lui Basarab I – Io Neculai Alexandru. Doua nume de origine elina in ordine consecutiva. In asa fel e numit numai pe piatra de mormant (pentru prima data) si de posternitate cand zic, ca chipurile, au vazut de la el un document de danie… In timpul vietii el era numit Alexandru. Numai ungurii ziceau – Alexandru Bazarade. Dar ce poate fi mai pretios decat informatia pe care ne-o ofera fiul sau Vladislav la numai 5 ani de la moartea tatalui sau, in anul 1369. Vlaicu I il numeste «parintele nostru preascump, raposatul Alexandru, de buna amintire». Trebuie sa avem in vedere, ca aceasta se scrie intr-un document special de cancelarie.

Ce l-a facut pe ziarul bisericii din Arges sa scrie pe mortar, ca marele Basarab e inmormantat la Campulung? Oare nu e dedicata aceasta biserica lui? Hramul Sfantul Nicolae domnesc nu vorbeste oare despre numele adevarat a lui Basarab? Astfel, ce l-a facut pe zidar sa-si aminteasca de Basarab I la 13 ani dupa moartea acestuia? (Biserica a fost construita in 1365-1369.)

Toate aceste date ne impun sa deducem, ca numele deplin al unificatorului Tarii Romanesti este Ioan Nicolae Basarab, domn roman cu nume romanesc. Ioan Nicolae Batearapi, Basarab valahul. Pe fiul sau il chema Ioan Nicolae Alexandru. Nicolae, insa, e un patronimic, numele tatalui sau.

Grigore Jitaru
(Anuarul II, anul 1995, Muzeul National de Istorie a Moldovei, Chisinau)

Foto: Stema lui Ugrinus (Negru-Voda) 1290-1314.