Transnistria – entitate falită finanţată din afară

7 decembrie 2010
„În anii 1990 presupuneam că, folosind marele potenţial industrial moştenit din perioada sovietică, vom fi într-o deplină autosuficienţă. Timpul a arătat însă că noi nu am fost în stare, din varii motive, să păstrăm şi să folosim eficient acest potenţial. Faptul se adevereşte, în particular, prin bugetul pe anul 2011”, a declarat Anatoli Kaminski, preşedintele aşa-numitului „soviet suprem al Transnistriei” şi preşedinte al partidului „Obnovlenie”, într-un interviu acordat la 3 decembrie 2010 corespondentului agenţiei RIA Novosti, Vladimir Sanduţa. 
Kaminski a ţinut să mai menţioneze: „Din veniturile proprii urmează să acoperim doar o treime din cheltuielile planificate. De aici şi un şir întreg de probleme. Anul viitor nu vom reuşi să majorăm substanţial salariile bugetarilor, acestea vor creşte doar în limita inflaţiei, însemnând 12% ”.
„Pentru un învăţător sau pentru un medic salariul lunar de 120-150 de dolari nu e salariu. De aici şi exodul populaţiei, mai cu seamă exodul specialiştilor. Din cauza salariilor mici prognozăm pentru perioada imediat următoare o foame (insuficienţă) de cadre în sfera bugetară”, a mai adăugat preşedintele partidului „Obnovlenie” de la Tiraspol, care colaborează cu Partidul Regiunilor din Ucraina şi cu partidul „Edinnaia Rossia” din Federaţia Rusă.
Precizăm că, în condiţiile în care Transnistria îşi acoperă doar 1/3 din propriile cheltuieli, celelalte 2/3 sunt acoperite, de obicei, de alocaţii din Bugetul de Stat al Federaţiei Ruse.
În acelaşi interviu, Kaminski, referindu-se la situaţia financiar economică a regiunii, a mai declarat: „În anul 2006 autorităţile Moldovei au introdus condiţii suplimentare pentru activitatea economică externă a întreprinderilor din Transnistria. La noi aceste măsuri au fost numite blocadă. Pierderile de ansamblu ale republicii pe durata aplicării acestor măsuri de blocadă au constituit circa 500 de milioane de dolari. În 2007 situaţia s-a acutizat din cauza secetei fără precedent, când au fost compromise aproximativ 35% din suprafeţele însămânţate, pierderile constituind 40 de milioane de dolari. În anul 2008 am avut inundaţii care ne-au provocat pierderi de aproximativ 22 milioane de dolari. Anul curent întreaga lume a început să simtă influenţa crizei economice mondiale. Economia Transnistriei nu a constituit o excepţie.”
„Şi cum să nu ne amintim aici cu un cuvânt de bine despre Rusia, fără al cărei ajutor ne-ar fi fost foarte dificil să rezolvăm problemele privind protecţia socială a populaţiei. În anul 2006 am primit din Rusia 70 de milioane de dolari, care au fost îndreptaţi spre susţinerea domeniului financiar-creditar. În anul 2008 am mai primit 9 milioane de dolari, care au fost direcţionaţi către acordarea de credite preferenţiale întreprinderilor din complexul agro-industrial. În perioada anilor 2008-2010, datorită ajutorului Rusiei, am reuşit să-i alocăm fiecărui pensionar un supliment de 15 dolari la pensia lunară”, a ţinut să arate Anatoli Kaminski.
Bugetul Transnistriei pentru anul 2011 cuprinde venituri programate în mărime de 1 miliard 761 milioane de ruble transnistrene (echivalentul a 176,1 milioane de dolari SUA) şi venituri în mărime de 4 miliarde 601 milioane de ruble. Veniturile programate acoperă 31,2% din cheltuieli. Deficitul bugetar constituie 36,4%, în condiţiile unui PIB de 9 miliarde 162 milioane de ruble transnistrene.
Dependenţa Transnistriei de alocaţiile financiare de la Bugetul de Stat al Federaţiei Ruse constituie o importantă pârghie de influenţă pe care Moscova o poate exercita oricând asupra regimului de la Tiraspol. Orice sistare a acestor alocaţii transferate lunar ar putea însemna o prăbuşire rapidă a regimului Smirnov.

sursa: cubreacov.wordpress.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: