PLDM şi PL sunt împinse în opoziţie?

5 decembrie 2010

 Veşti proaste pentru cei aproape 60 la sută dintre alegători care au votat la 28 noiembrie pentru Europa, continuarea reformelor democratice şi debarasarea definitivă de comunism. Aşa cum se prezintă lucrurile astăzi, Alianţa pentru Integrare Europeană riscă să nu fie reeditată.  

Filat şi Ghimpu înjuraţi, Lupu menajat

Fruntaşii Partidului Democrat au sugerat la sfârşitul săptămânii că negocierile lor cu PCRM au şanse să aibă o finalitate "constructivă". În acelaşi timp, vineri, într-un interviu pentru publicaţia moscovită "Moskovski komsomoleţ", Vladimir Voronin i-a înjurat şi i-a calomniat în stilul său de mitocan notoriu pe Mihai Ghimpu şi Vlad Filat, dar l-a menajat în schimb pe Marian Lupu. Nu l-a mai umilit, ca odinioară. Dimpotrivă. A dat de înţeles că şi-ar dori o coaliţie de guvernământ cu PD.

Toate aceste gesturi sunt simptomatice şi dau de bănuit că presiunea pusă de Moscova pe anumite cercuri influente de la Chişinău pentru a împiedica refacerea AIE ar putea să aibă sorţi de izbândă. Ne întăresc în această opinie unele informaţii despre modul în care decurg negocierile dintre PLDM, PD şi PL în vederea reconstituirii Alianţei. Lucrurile deocamdată nu stau deloc bine.

Este curios faptul că sâmbătă a sosit la Chişinău, Serghei Narâşkin, şeful administraţiei de la Kremlin care la ora când scriu aceste rânduri s-a întâlnit cu Marian Lupu. Pentru duminică este programată şi o întrevedere a oficialului rus cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, dar şi cu liderul comunist Vladimir Voronin. Potrivit presei ruse, Serghei Nariskin, vine in Moldova pentru a impulsiona crearea unei alianţe postelectorale largi, din care sa faca parte toate cele patru partide parlamentare - PCRM, PLDM, PD si PL.

După câte ştim, PD a făcut nişte propuneri care nu pot fi în principiu acceptate. Deşi nu a fost vorba despre funcţii concrete, democraţii lasă să se întrevadă, totuşi, că şi-ar dori să preia şefia Parlamentului şi Guvernului, iar lui Vlad Filat i se oferă posibilitatea, aparent onorabilă şi tentantă, să pretindă postul de preşedinte al republicii. Dar fără nicio garanţie că şeful statului va întruni cele 61 de voturi necesare ca să fie ales. Practic, liderul PLDM este pus în situaţia de a avea soarta lui Marian Lupu după alegerile din iulie 2009. Este stresat şi PL care, în aceste împrejurări, riscă să rămână fără nicio funcţie mai de Doamne ajută.

Se caută o justificare pentru asasinarea AIE

Nu vrem să formulăm acuze şi să dăm vina pe cineva, dar bănuim că se caută o justificare pentru asasinarea AIE. Lobby-ul filorus de la Chişinău, prin avansarea unor pretenţii exagerate, împinge PLDM şi PL în opoziţie, ia PD - în braţele lui Voronin. Se creează în mod deliberat o situaţie inacceptabilă pentru Vlad Filat pentru a-l determina astfel să se retragă de la negocieri, fapt ce ar permite PD-lui să bată palma cu PCRM şi să dea toată vina pe liberal-democraţi pentru dispariţia AIE.

Calculul inamicilor Alianţei e simplu. Orice s-ar spune, PLDM are o fracţiune mare de 32 de deputaţi şi, chiar prin forţa lucrurilor, nu poate, deci, să-şi permită să fie desconsiderat. Cel mai puternic partid dintr-o coaliţie, dacă e nevoie, trebuie să facă, fireşte, concesii generoase partenerilor mai mici, aidoma conservatorilor din Marea Britanie sau creştin-democraţilor din Germania, de exemplu. Dar numai până la un punct. Un grup parlamentar puternic nu are voie, totuşi, să cedeze fără măsură şi să se lase subordonat de fracţiunile mai mici, întrucât nu va fi înţeles de propriul electorat.

Or, duşmanii AIE caută să determine PLDM să se retragă atât de mult, încât să cadă în groapă. Dacă Filat va refuza, totuşi, să se rostogolească în prăpastie, partizanii coaliţiei de centru-stânga îi vor întoarce spatele şi vor sili PD să coabiteze cu PCRM. În această situaţie, Moscova va doborî dintr-un singur foc două ţinte.

Vor să-l scoată pe Filat ţap ispăşitor

Pe de o parte, îl vor face pe Filat ţap ispăşitor. Vor pune pe seama PLDM eşecul negocierilor şi pierderea puterii, fapt ce ar putea să aibă efecte dezastruoase pentru liberal-democraţi în viitoarele alegeri parlamentare. Pe de altă parte, vor aduce PD alături de PCRM, unde Voronin va avea destulă putere să-l devoreze pe Lupu în doi timpi şi trei mişcări.

Este limpede, astfel, că fostul preşedinte comunist nu se pregăteşte să treacă în opoziţie, după cum afirmă unii analişti de la noi, ci se înverşunează să revină cu tot dinadinsul la putere. Îl favorizează enorm corupţia la nivel înalt. Dezvăluirile WikiLeaks atestă că în 2009, Voronin a oferit 10 milioane de dolari pentru a-l cumpăra pe Lupu. Câţi bani sunt puşi la bătaie acum?

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Nu am nimic de reproşat Partidului Democrat. Fiind considerat veriga slabă a AIE, PD este lucrat astăzi în cel mai perfid mod cu putinţă de Moscova pentru a-l determina să se desprindă de PLDM şi PL. Cred însă, până la proba contrarie, că Marian Lupu şi Dumitru Diacov vor fi la înălţime şi nu vor înghiţi momeala otrăvită ce li se întinde.

Mă bazez şi pe spiritul rezonabil al lui Mihai Ghimpu. PL poate juca un rol coagulant capabil să oprească sângerarea AIE.

Oricum ai suci-o, negocierile în vederea reeditării AIE au demarat anapoda. Sper ca legea lui Murphy, "Ce începe rău se termină şi mai rău!", să nu aibă acoperire la Chişinău.

Jurnal.md

2 comentarii:

Sergiu Cazacu spunea...

Discutabil !!! trebuie sa avem rabdare si lucrurile se vor clarifica. Cert ca PD se afla intr-o pozitie avantajoasa datorita cedarilor acestora la formarea AIE insa imi este greu cum pot PD-ul sa desconsidere PLDM, avem precedent cu PPCD si sunt sigur ca Marian Lupu nu isi doreste o repetare a scenariului PPCD , rabdare lume totul o sa fie bine :) .
Pur si simplu nu trebui de stat cu fundu la PCRM ca oricum 700000 de cetateni au votat acest partid si inseamna ca AIE nu isi mai are sensul trebuie sa facem o Alianta pentru Moldova constituita din toate partidele si PL in opozitie :) ca acestia din urma sa le poata scoate ochii lui PLDM si PD ca au procedat ca Rosca :D

Anonim spunea...

De ce sa nu cedeze Vlad Filat posturile de presedinte parlament, prim-ministru si chiar guvern? De dragul coalitiei antiruse.


Ghimpu, intr-adevar nu poate pretinde nimic din acel moment cand a fost respins de PCRM ca un potential aliat. Cred ca trebuia sa fie mai flexibil anul asta si sa nu enerveze in asa hal comunistii.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: