308 voturi comuniste pentru 13 milioane de lei

18 decembrie 2010
Comisia Electorală Centrală a anunțat, în urmă cu câteva minute, rezultatele renumărării buletinelor de vot de la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010. Cu toate că au fost înregistrate unele calcule greșite, acestea nu influențează în nici un fel distribuirea mandatelor în Parlamentul Republicii Moldova și PCRM rămâne cu 42 mandate, PLDM — 32, PDM — 15 şi PL — 12 mandate.

În urma procesului de renumărare, care a început la 15 decembrie 2010, Partidul Comuniștilor are cu 308 voturi mai mult decât în urma numărării buletinelor de vor la 28 noiembrie, iar Partidul Liberal Democrat cu 112 mai puțin. Tot mai puține voturi au și Partidul Democrat - minus 227 voturi și Partidul Liberal - minus 98 voturi.

Cele mai semnificative date au fost înregistrare în Soroca, satul Rublenița unde comuniștii au luat cu 395 voturi mai mult, iar PLDM cu 129 mai puțin, PDM - 160 mai puțin și PL cu 34 voturi mai puțin decât în urma procesării voturilor la 28 noiembrie.


UNIMEDIA menționează că potrivit hotărârii CC din 10 decembrie, Curtea Constiuțională a dispus renumărarea voturilor exprimate în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 în ansamblu pe ţară, în conformitate cu prevederile Codului Electoral al Republicii Moldova.

Amintim că în urma unei cereri depuse de PCRM, CC a decis renumărarea voturilor exprimate la alegerile din 28 noiembrie. Comuniștii au invocat numeroase încălcări în listele electorale suplimentare, ce au dus la pierdera 1% din voturile obținute de PCRM. Ulterior, PCRM a declarat că CEC a exagerat cu devizul de cheltuieli pentru renumărarea voturilor, care a constituit 13 115 923 lei.

Sursa: UNIMEDIA

1 comentarii:

Anonim spunea...

Pai si asa zisii democrati au cheltuit 40 milioane pe un referendum pacatos.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: