Documente noi din arhive vechi (partea I)

15 noiembrie 2010

«Procesul de colonizare a Basarabiei, început în 1812 de autorităţile Rusiei ţariste după ruperea ei din trupul Moldovei, a avut un impact tragic pentru românii basarabeni şi extrem de favorabil pentru străini. Amestecul populaţiei locale cu tot felul de veniţi (ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari, nemţi, ţigani) şi deportarea a sute de mii de familii basarabene în Ucraina, Altai, Siberia, preponderent din cei mai avuţi, avea un scop: de a distruge structura etnică românească şi de a schimba raportul de forţe în favoarea celor împroprietăriţi de guvernul ţarist din contul populaţiei locale deportate.

Unii istorici consideră, că anume de atunci au început toate nenorocirile. Străinii au pus stăpânire pe economie, comerţ, politică şi cultură. Pământul mănos, frumuseţea naturii, oamenii harnici, buni, primitori şi în majoritate “cu capul plecat” i-au făcut pe străini să creadă că şi-au găsit, pământul făgăduinţelor. Din aceste motive au început să-şi aducă părinţii, fraţii, prietenii; să cumpere imobile şi proprietăţi funciare la un preţ de nimic, devenind adevăraţii stăpâni ai guberniei Basarabia.

Perioada anilor 1918-iunie 1940, când populaţia Basarabiei prin act legislativ al Sfatului Ţării s-a reunificat cu Ţara ,a fost o perioadă de ascensiune naţională. (…) Autorităţile române n-au recurs la violenţă pentru a schimba raportul de forţe în favoarea românilor basarabeni, n-au au fost făcute deportări, fiind păstrată componenţa etnică constituită de Rusia ţaristă. Aceasta înseamnă, că întreaga masă de ruşi, evrei şi ucraineni cum s-au stabilit în oraşe şi orăşele până în 1917, aşa au rămas. În mediul rural reprezentanţii acestor naţiuni nu prea se stabileau cu traiul,probabil din motiv că la sate posibilităţile de a face politică sunt mai mici. În aceiaşi ordine de idei trebuie să clarificăm un lucru de la bun început: nici ruşii,nici ucrainenii veniţi în Basarabia nu se compară cu cei din patrie… Pe parcursul materialului, nu intenţionez să ofensez o naţiune oarcare, mă refer doar la o anumită categorie de «internaţionalişti».
Dar să revenim la anul 1940.

După cum afirmă cunoscutul istoric Florin Becescu, despre evenimentele care urmau să se desfăşoare în iunie 1940 populaţia evreiască a fost înştiinţată şi pregătită din timp.

Dovada constă din unele măsuri de prudenţă ale comercianţilor - preponderent evrei. Astfel, până în iunie 1940 erau destul de insistenţi, propunând mărfurile sale pe datorie. Iar din partea a 2-a a lunii iunie 40 aceştea refuzau orice livrare de mărfuri în credit.

O parte din respectiva minoritate naţională, consideraţi în perioada aceea meşteri ai zvonurilor, îndeplinind misiunile Moscovei, lansau printre populaţie şi funcţionarii români o aberantă recomandare, că în cazul cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord nu e nevoie de părăsit aceste provincii, căci sub ocupaţia sovietică se vor obţine slujbe mai bine plătite. Mai mult decât atât, în taină deja erau constituite comitete speciale (compuse din principalele minorităţi naţionale: evrei, ucraineni şi ruşi), care aveau ca scop organizarea programului de primire a trupelor sovietice.

În scopul de a demonstra credinţă sovieticilor, persoane din rândul minorităţilor naţionale, preponderent evrei şi ucraineni, înarmaţi în mare taină cu arme primite de peste Nistru cu câteva săptămâni înainte de ziua nefericită de 28 iunie, au omorât, batjocorit şi au adus mari stricăciuni ostaşilor, ofiţerilor români şi rudelor acestora. Există zeci de cazuri care demonstrează, că mulţi soldaţi români au fost împuşcaţi chiar în ziua aceasta ruşinoasă, fără a avea dreptul de a răspunde cu foc la foc.

Cred că câteva exemple după aceste afirmaţii n-ar strica.

La Chişinău, avocatul Carol Steinberg organizează, împreună cu alţi(…), comitetul de primire a bolşevicilor. Acest comitet, împreună cu multă populaţie evreiască întâmpină hoardele năvălitoare cu steaguri roşii şi cu placarde pe care era scris: «Bine aţi venit,v-am aşteptat 22 ani».

La Orhei, capitaliştii (…) Trostineţchi Cogan Boris, avocatul Rabinovici şi doctorul Burd, au format comitetul comunist (comitet pentru întâlnirea «eliberatorilor»», fiindcă comitetul comunist a activat în ilegalitate pe tot parcursul perioadei 1918-1940, fiind doar luat la evidenţa poliţiei judeţene-A.M.). Imediat după instaurarea regimului sovietic, Trostineţchi a fost numit prefectul judeţului, tipograful Malchevici - primar, Cogan Boris-procuror şi dr. Burd - medic primar al judeţului. Toţi aceştia la intrarea trupelor sovietice au ţinut discursuri prin care au adus cele mai grele insulte ţării noastre.(…) Rechis, fost funcţionar al prefecturii, a dat jos de pe pereţi portretele familiei regale şi le-a batjocorit în faţa mulţimii îmbătate de fericire, iar un soldat evreu concentrat, părăsindu-şi unitatea cu întreg echipamentul şi ajungând în piaţa oraşului, a tras cu arma în statuia lui Vasile Lupu.

La Rezina,evreii au ridicat statuia regelui Ferdinand şi în procesiune au aruncat-o în Nistru, întâmpinând pe bolşevici cu drapele roşii şi pâine şi sare. Aceleaşi fapte jignitoare la adresa demnităţii naţionale româneşti s-au întâmplat în târgul Teleneşti.

La Tighina,comitetul de primire a trupelor bolşevice a fost format din inginerul Mulmann, fost în serviciul primăriei, avocatul Titus Boris şi alţii. S-au ţinut, de asemenea, discursuri pline de insulte şi s-a manifestat îndelung pe străzi, cu steaguri roşii. Ca la comandă,toate prăvăliile şi casele(…)au fost împodobite cu drapelul sovietic. În aceeaşi zi s-au schimbat şi firmele.

La Soroca, înainte de intrarea bolşevicilor s-au format gărzi (…) înarmate, care au jefuit instituţiile publice şi casele particulare ale românilor. Au fost ridicare toate portretele familiei regale şi arse pe foc. (…) Din ordinul sovietelor în simbria cărora erau, evreii au organizat un întreg sistem de a împiedicare a evacuării Basarabiei. Jefuiau bagaje şi creau obstacole celor ce încercau să se refugieze, în special – funcţionarilor, pe care îi arestau pentru a-i preda sovieticilor. Au rechiziţionat, sub ameninţarea revolverului toate mijloacele de transport: trăsuri, căruţe, maşini, etc.

Cu un an mai târziu, la 19 octombrie 1941 Mareşalul Ion Antonescu în răspunsul lui la cele două scrisori ale lui Filderman Wilhelm, Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România printre alte subiecte i-a adus aminte de anul 1940:

“Vă gândiţi,v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia,cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?

Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori,făcându-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs.care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.

Ce-aţi făcut Dvs..,anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina,au scuipat ofiţerii noştri, le-au smult epoleţii, le-au rupt uniformele şi cît au putut au omorât mişeleşte soldatii cu bâte. Am dovezi.

Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.

În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jale şi doliu în multe familii româneşti.

Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.

Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani,cu buzunarele pline de grenade?

V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.

Sînt acte de ură, împinsă pînă la nebunie,pe care evreii Dvs.au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.”
Zilele trăite la sfârşitul lui iunie 1940 au fost desigur din cele mai tragice pe care le-a trăit vreo dată neamul românesc şi constituie o perioadă neagră în istoria lui.

Deja e pe sfârşite al 5-le an din mileniului III (2005 –n.n.), dar până în prezent există cărţi «închise în puşcării». Pentru a confirma justeţea acestor cuvinte e de ajuns să vă propun să găsiţi de exemplu două cărţi considerate «periculoase» până în prezent:

1. Basarabia dezrobită (drepturi istorice, nelegiuiri bolşevice, înfăptuiri româneşti), lucrare a Guvernământului Basarabiei apărută în iulie 1942 sub îngrijirea Înstitutului de Arte Grafice «Marvan» S.A.R.(292 pag.)

2. Florin Becescu «Cu fierul roşu» (documentare anticomunistă)editată la Editura Dacia Traiană din Bucureşti în 1942, cu 400 de pagini.Ambele monografii conţin un număr impunător de argumente, fapte, documente şi o sumedenie de fotografii şocante.»

(Alexandru Moraru)

2 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

bun articol, mulțumesc Aneta.
PS: poza e nostalgică rău :(

aneta spunea...

Nu am avut in vedere "nostalgie" prin poza.
Dar faptul ca le-a fost bine sa se plimbe pe strazile oraselor noastre.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: