Criminalul comunist Ion Iliescu a devenit star de cinema

Ilici debutează ca actor civil după ce şi-a făcut apariţia pe scena românească ca actor al KGB

Ion Iliescu poate fi aplaudat cu brichete, monezi şi ouă stricate la premiera filmului în care este actor. Cei interesaţi să participe la happening pot să-l marcheze pe Ion Ilici Iliescu la cinematograful Studio vineri, 12 noiembrie, de la ora 20.00. Distribuit pentru prima oară în rol de actor la Rivoluţie de Mihail Gorbaciov şi serviciile secrete ale URSS, după ce iniţial a beneficat de rolul de cårtiţă a KGB-ului - de mai bine de jumătate de secol, bătråna şandrama comunistă, cårpa bolşevică - cum îl alintă cu drag tribunul closetelor de la Operă, Vadim Tudor, va avea ocazia de a-şi arăta tårtiţa şi eternul rånjet de mutant la premiera de gală a filmului „Medalia de onoare“, în regia lui Călin Peter Netzer. Iliescu a prins acum o bună ocazie să se mai „pozitiveze“ puţin, pe postul anodin de actor, după ce a jucat în scenarii dintre cele mai cumplite, scrise la Moscova, scenarii care prevedeau uciderea a 60.000 de romåni, o baie de sånge care să justifice intrarea trupelor pacificatoare sovietice chemate de Ilici, prezentat naţiunii pe post de salvator naţional.

Filmul regizorului clujean care l-a distribuit pe sångerosul Tataie pe rol este bun, imaginea arată foarte bine - cel puţin după cum rezultă din prezentarea pe net, şi a primit numeroase premii la diferite festivaluri precum Festivalul de Film de la Torino - Premiul „Scuola Holden“, Festivalul de Film de la Salonic - Marele Premiu al Juriului „Silver Alexander“, Festivalul Internaţional de Film de la Miami - Menţiunea specială a Juriului şi Premiul Cineuropa, Festivalul Internaţional de Film Transilvania - Cea mai bună Regie şi Cel mai bun Actor în rol principal sau Menţiunea Specială a Juriului Festivalului de Film de la Zagreb.

Rebenciuc, după cåt se vede din trailer, este excelent, un mare actor alături de un alt mare actor romån ca Radu Beligan şi, per ansamblu, distribuţia pare de efect. Evident, partea de senzaţional a distribuţiei o reprezintă prezenţa lui Iliescu - cel ce întrupează perfect brand-ul de criminal cu måinile roşii de sånge. Afişul filmului, de altfel, este centrat tot pe Ion Iliescu, aplecat peste Rebenciuc, ca un fel de vampir senil, cu faţa deformată de zåmbetul său caracteristic, de oligofren surprins cu un morcov în fund.

Acţiunea filmului vrea să fie un fel de comedie de råsu’ plånsu’, specifică hazului de necaz tipic romånesc. O ţară tristă care a avut un preşedinte etern zåmbăreţ şi care îşi joacă rolul de fost preşedinte în film, acordåndu-i o medalie unui veteran care nu o merita, rezolvåndu-i acestuia şi problemele cu apa caldă la bloc. Povestea veteranului, jucat de Rebenciuc, se complică şi devine una din ce în ce mai sinistră, medalia o primise dintr-o eroare, i se retrage, omul se face de rås în faţa familiei, se întoarce de la statutul de erou efemer la acela de paria, de simplu cetăţean romån cu o viaţă de rahat, tipică majorităţii romånilor, tocmai datorită lui Ion Iliescu, nu actorul, ci fostul preşedinte, cel care a distrus tot ce mai rămăsese de distrus din 1989 încoace.

Prezenţa lui Iliescu este episodică, apare pe post de maimutză care rånjeşte umplånd ecranul cu faţa sa plină de pete cafenii, ca de piele de broască råioasă. Iliescu a avut dintotdeauna aplecare către viaţa de belfer, cu veleităţi artistico-literare, astfel că scria, înainte de 1989, articole la revista „Romånia Literară“ a apropiatului său preferat Nicolae Manolescu, Nick cum îi zicea Ilici, familiar.

Ion Iliescu şi limbile kulturnicilor

Manolescu, la råndul său, exact după Mineriada din iunie 1990, i-a acordat criminalului cu måinile roşii încă de sångele studenţilor un interviu hagiografic fluviu, în care Ilici era descris drept acel „Om cu o mare“, gen de material „literar“ depăşit doar de Tismăneanu ca limbism, în care Manolescu, „emerit legitimator al ilegitimului Iliescu imediat după mineriadă“ (pentru a-l cita pe Paul Goma), îl lingea extrem de profund, laborios şi meticulos, cu limba umectată abundent, direct în curul său comunist, pentru a-l cita pe Lenin, cel care îi scria unui prieten de-al său bolşevic că e mort după poponeatza sa păroasă.

Dacă după 23 august 1944, ocupanţii ruşi ne-au distrus cultura prin personaje de filme horror ca Ana Rahbinson Pauker, Iosif Roitman (aka Iosif Chisinevschi), Lev Oigenstein (aka Leonte Rautu), Saul Bruckner (aka Silviu Brucan), Roller şi încă mulţi alţi komisari, între care s-a iţit şi Ion Iliescu. După stagiul KGB la Moscova, din perioada anilor ‘50, iată că Ilici îşi dă obolul ca aport cultural într-un film plătit de CNC, de statul romån adică, fie şi parţial, statul romån pe care s-au opintit să-l distrugă din răsputeri întreaga gaşcă de brucănieni, deveniţi gedesişti de frunte după 1989.

Iliescu, acest răufăcător, acest rusofil tradător al Romåniei şi al romånismului, a fost proslăvit, în 1990, de directori de opinie ca Buzura, Eugen Simion, Sorescu, Andrei Pleşu, Hăulică, Breban, N. Manolescu, a fost susţinut public de o întreaga listă de inteleftuali, fie numele lor nemuritor în cartea de rahat a iliescianismului: Gabriela Adameşteanu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Anca Oroveanu, Adriana Babeti, Smaranda Vultur, Carmen Muşat, Marta Petreu, Ruxandra Cesereanu, Magda Cårneci, Monica Spiridon, Mariana Celac, Sanda Cordos, Paler, Pavel Cåmpeanu, Oişteanu, Mihai Sora, Doinaş, Liiceanu, Pleşu, Manolescu, Alex. Ştefănescu, I.B. Lefter, Cassian Spiridon, M.H. Simionescu, Dimisianu, Pavel Susara, Dan Oprescu, Andrei Cornea, Andrei Codrescu, Mircea Martin, Antonesei, Stelian Tănase, Leonard Oprea, Mihăieş, Tismăneanu, Gavriluţă, Paleologu, Iorgulescu, Patapievici, Sorin Alexandrescu, Negrici… lista de mai sus a fost completată de Paul Goma, cu ocazia unei inedite treceri în revistă a „intelectualior“ lui Ilici, pupincurişti de frunte din mediul „cultural“.

Se poate spune aşadar că Iliescu a beneficiat de un suport consistent - mă refer la consistenţa rahatului cu o cromatică maro, din mediul nostru jegos cultural, care probabil i-a dat ghes să tot scrie cărţi, să dea din coadă pe sticla televizoarelor, fåşneţ, şi acum, iată, să se bage în seamă şi pe ecranele cinematografelor. Mai lipsea să-l vedem în reclamele din pişoare, cu îndemnul „faceţi aici“!

Dacă tot a început cariera de actor Ion Iliescu, pe cånd un film despre lovitura de stat din ‘89, despre Mineriadele şi instigarea la violenţă împotriva vårfurilor societăţii romåneşti, despre jaful Rafo şi al întregii economii naţionale cu binecuvåntarea dinozaurului kaghebist şi comunist Ilici? Chiar acum citeam că Anna Chapaman, vedeta serviciilor ruseşti de spionaj prinsă de americani şi returnată pachet ruşilor, se apucă de filme porno, adică ce ştiu spioancele rusoaice să facă mai bine, pentru rodina lor. De ce nu şi Ion Iliescu într-un rol similar, de cårpă kaghebistă cu care se şterg la ovare fătucile vesele ale actualelor servicii ruseşti, moştenitoare ale KGB-ului unde a servit de decenii Tataia al nostru?

Am deja în minte nişte nume de film, cred eu potrivite, numai bune să fie ecranizate de colegul său de kaghebită cronică, Sergiu Nicolaescu: „KGB-istul de la Bucureşti“, „Judecarea trădătorului de neam“, „Zdreanţa KGB-istă de la Rivoluţie“, “Criminalul cu måinile roşii de sångele Mineriadei“, „Ilici - Dracula redivivius“ sau poate mai bine, că tot i se apropie finalul, „Måini însångerate încrucişate pe piept“…

George Roncea