Mai multe obuze lansate de Coreea de Nord au atins marţi o insulă sud-coreeană, provocând pagube la locuinţe şi rănirea unor persoane, a anunţat postul de televiziune sud-coreean YTN.
Armata sud-coreeană a ripostat la tirurile de obuze nord-coreene, potrivit Ministerului Apărării de la Seul.
Ministerul Apărării a adăugat că armata sud-coreeană a fost plasată în stare de alertă maximă, iar avioane de luptă vor survola zona.
Un militar sud-coreean a fost ucis, iar alţi 13 au fost răniţi de tirurile cu obuze nord-coreene, a anunţat Statul Major.
Aceste tiruri intervin în timp ce emisarul american pentru Coreea de Nord, Stephen Bosworth, a plecat de la Tokyo spre Beijing.
El urmează să se întâlnească marţi cu oficiali chinezi, pentru a discuta despre dosarul nord-coreean, la câteva zile după dezvăluirea existenţei unei uzine de îmbogăţire a uraniului în această ţară.
sursa: OBSERVATOR
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: