Jdanov, jdanovismul și oprimarea intelighenției

Cuvinte ca Jdanov şi jdanovism nu le mai spun celor mai mulţi dintre tineri nimic, însă cu câteva decenii în urmă ele stârneau groaza, îndeosebi printre cei care, în exprimare rusească, formau intelighenţia, adică elita intelectuală a ţării.

Andrei Jdanov

Andrei Aleksandrovici Jdanov a trăit între anii 1896 şi 1948. A fost om de partid şi de stat sovietic. Membru al Partidului Comunist din 1915, a participat la Revoluţia din Octombrie şi la războiul civil. După ocuparea mai multor funcţii politice, din 1934 a devenit secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice şi, în acelaşi timp, secretar al Comitetului Regional şi al Comitetului Orăşenesc Leningrad al partidului.

A fost membru al Consiliului Militar al Frontului Nord-Vest în timpul războiului sovieto-finlandez. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost membru al Consiliului Militar al Direcţiei Nord-Vest şi al Frontului Leningrad. Din 1944 a îndeplinit funcţia de secretar al CC al PCUS. Apoi a mai fost şi membru al Comitetului Executiv Central pe întreaga Rusie şi al Comitetului Executiv Central al Uniunii Sovietice şi deputat în Sovietul Suprem al URSS.

A fost unul dintre rarisimii tovarăşi ai lui Stalin care au reuşit să supravieţuiască terorii acestuia. Această reuşită s-a datorat şi faptului că Jdanov era unul dintre principalii apărători ai ortodoxiei staliniste, nu doar în domeniul economic, social şi politic, dar şi literar, filosofic şi artistic.

A avut o contribuţie decisivă la crearea Kominformului. A jucat unul dintre cele mai sinistre roluri în campaniile de distrugere a valorilor ştiinţifice, literare, muzicale şi cinematografice din URSS. Slugă devotată necondiţionat lui Stalin, a fost tipul activistului lipsit complet de personalitate, îndeplinind fără şovăire toate ordinele ţicnitului dictator.

Având o oarecare cultură, s-a amestecat în viaţa şi activitatea intelighenţiei sovietice, organizând groaznicele epurări din anii Marii Terori, în tovărăşia altor lingăi de-ai lui Stalin. În anul 1946, Jdanov a fost autorul celebrei rezoluţii „Despre revistele «Zvezda» şi «Leningrad»”, care au dus la condamnarea Annei Ahmatova şi a lui Mihail Zoşcenko. Fostul soţ al marii poete Anna Ahmatova, poetul Nikolai Gumiliov, fusese deja executat pe vremea lui Lenin. Ahmatova scrisese, înainte de Revoluţia din Octombrie, volume de poezii romantice care au câştigat îndată popularitate şi au avut aprecieri critice pozitive.

La ea motivul poetic este dragostea, îndeosebi cea interzisă şi tragică. La maturitate a abordat teme civice, patriotice şi religioase. Jdanovismul s-a remarcat prin campanii împotriva „cosmopolitismului, formalismului şi decadentismului”. Aşadar, diversitatea temelor abordate de Anna Ahmatova a fost interpretată de criticii oficiali ai URSS, adică de jdanovişti, ca „burgheză şi aristocratică”.

Mai mult, pornind de la o poezie unde trata două motive – dragostea şi Dumnezeu – a fost caracterizată ca fiind jumătate călugăriţă şi jumătate prostituată! Din 1923 şi până în 1940 nici un volum de-al ei nu a mai fost publicat în URSS. După acest an, i s-au publicat câteva poezii în revista „Zvezda” şi a scris un volum cu selecţii din poeziile apărute anterior, care după câteva luni a fost brusc retras de la vânzare şi din biblioteci.

În august 1946, Anna Ahmatova a fost criticată cu asprime de CC al Partidului Comunist pentru erotismul şi misticismul poeziilor şi, pe deasupra, pentru indiferenţa ei politică. Abia după moartea lui Stalin poeta a fost treptat reabilitată, publicându-i-se şi volumele. Poate că soarta victimelor lui Jdanov nu ne-ar interesa prea mult, dacă de la el nu s-ar fi inspirat şi culturnicii români, strivind destinele unor mari artişti şi oameni de ştiinţă.