UE scapă Rusia de vize, dacă aceasta se retrage din Transnistria

20 iulie 2010
UE scapă Rusia de vize, dacă aceasta se retrage din TransnistriaUniunea Europeană scapă Rusia de vize, dacă aceasta se retrage din Transnistria, scrie Realitatea. Este propunerea pe care a făcut-o cancelarul german, Angela Merkel, președintelui rus, Dmitri Medvedev, în cadrul unei întâlniri a oficialilor, care a avut loc săptămâna trecută, la Ekaterinburg.
Cancelarul german a repetat oferta făcută și luna trecută, declarând că Bruxelles-ul va crea un consiliu comun cu Moscova care să se ocupe de chestiunile de politică externă şi de securitate, iar Germania va ajuta în schimb Rusia să scape de regimul obligatoriu al vizelor în UE, ceea ce ar însemna că cetăţenii ruşi vor putea să intre liberi în Uniunea Europeană. Pentru toate astea, Moscova nu trebuie decât să-și retragă armata din Transnistria.

Nici preşedintele Dmitri Medvedev, nici Serghei Prihodko, responsabilul de la Kremlin cu politica externă, nu au răspuns ofertei făcute de Angela Merkel.

„Medvedev a fost în ultima vreme relativ deschis către Occident. Prin urmare, orice discuţii despre eventualele viitoare concesii ale Rusiei sunt premature”, a comentat Ochmann Cornelius, expert în problemele Europei de Est.

Potrivit Radio Polonia, citat de Realitatea, Transnistria împiedică avansarea Republicii Moldova către Vest. „Majoritatea locuitorilor din Transnistria au paşapoarte ruseşti, primesc pensii din Rusia, iar în regiune sunt desfăşurate trupe ruseşti. Transnistria supravieţuieşte în special graţie contrabandei şi producţiei de oţel şi coniac distribuite în Rusia. Dacă Germania reuşeşte să rezolve conflictul din Transnistria, ar fi un mare succes diplomatic pentru Angela Merkel”, comentează Radio Polonia”, comentează Radio Polonia.

Totuși nu totul pare să fie cusut cu ață albă. Potrivit expertului în problemele Europei de Est, Ochmann Cornelius, Merkel nu s-a consultat cu oficialii EU când a făcut această propunere rușilor. „Oficialii UE au fost supăraţi pe Merkel, pentru că nu s-a consultat cu ei. Totuşi, ulterior, Merkel a primit o binecuvântare tăcută din partea UE să discute cu Rusia în numele UE. Bruxelles-ul speră să rezolve conflictul care durează de zeci de ani la graniţele UE. Mă tem totuşi că ruşii nu sunt pregătiţi pentru astfel de propuneri", a conchis Ochmann. jurnal.md

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: