Cine va răspunde de masacrul de la Fântâna Albă?

1 aprilie 2013
Fantana Alba

In urma ultimatumului Uniunii Sovietice de cedare a Basarabiei si ocuparea prin agresiune a acesteia, dar si a Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, o populatie de 4 milioane de romani au ramas sub cizma ruseasca, sperand mereu la reintregirea cu familiile lor de peste Prut.

Coplesiti de rapiditatea evenimentelor, multi romani s-au trezit in spatele granitei. Dupa ce socul initial a fost depasit, familii intregi aflate aproape de granita incercau sa treaca frontiera pentru a se reuni cu rudele de pe cealalta parte.
In afara de aceasta, politica Uniunii Sovietice de a faramita comunitatile romanesti din Bucovina de Nord prin deportare, nici la o luna de la ocupare peste 12.000 de romani au fost deportati si in decembrie inca 2000, infometarea si munca fortata indeamna populatia romaneasca sa isi caute refugiul in Regat, chiar si cu pretul vietii.

Situatia era asa de grava ca pana si Stalin s-a declarat nemultumit de incapacitatea granicerilor de a opri exodul, peste 7.000 de bucovineni ajungand in Romania in primul an de la anexare. Doar in noiembrie 1940, aproape 100 de persoane reusesc sa treaca granita ilegal. In februarie 1941, alte 500 de persoane incearca acelasi lucru, dar acestia sunt impiedicati de graniceri, numai 57 reusind pana la urma sa treaca restul fiind ucisi sau capturati.
NKVD aresta si tortura oameni numai la auzul zvonurilor ca acele persoane se gandeau sa treaca granita.

Momentul Fantana Alba

In ciuda acestor masuri drastice, pe 1 aprilie 1941 s-au adunat cateva mii de romani ce proveneau din comunele Icesti, Carapciu, Suceveni, Iordanesti, Patrautii de Jos, Patrautii de Sus si din satele Cupca si Dimca cu dorinta de a trece granita sovieto-romana si de a scapa de ororile bolsevice.
In satul Cupca, multimea numara peste 3.000 de oameni, unii dintre ei purtand brauri tricolore. Din biserica din Suceveni se iau trei cruci, iar pe una dintre ele se infasoara un steag alb, tocmai pentru a arata autoritatilor sovietice intentiile pasnice. In fruntea coloanei se afla si un tricolor.
Din marturii, reiese ca participantii au cerut incunviintarea autoritatilor din zona pentru a trece frontiera, dar acestea erau complet indiferente la rugamintile lor. Luandu-si destinul in propriile maini, multimea se indreapta spre granita.

In drumul lor spre Fantana Alba ei sunt ajunsi din urma de cateva unitati calare sovietice. Unul dintre ei se imbranceste si ii loveste cu sabia pe tinerii ce tineau steagul alb si tricolorul, ranindu-l pe unul dintre ei si isi continua drumul alaturi de ceilalti calareti.

Ceea ce satenii nu stiau era ca soldatii se indreptau spre Poiana Varnitei, acolo unde sovieticii amplasasera intre timp mitraliere si asteptau procesiunea. Ascunsi printre copaci, granicerii asteapta momentul in care multimea intra intr-un luminis si atunci trag in plin, peste 200 de oameni fiind ucisi de focul mitralierelor. Unii dintre ei au reusit sa fuga numai sa sfarseasca sub taisurile sabiilor cavaleriei. Romanii se aflau la doar 3 kilometri de granita.

Dupa masacru, ranitii au fost ingropati de vii, alaturi de cei deja morti, intr-o serie de gropi comune sapate inainte. Locuitorii isi amintesc cum pamantul se misca incontinuu antrenat de miscarile celor aflati inca in viata. Cativa supravietuitori au fost arestati de NKVD, torturati si ucisi ramasitele lor fiind ingropate la cimitirul evreiesc din Hliboca.

Reamintirea masacrului

Acei cativa norocosi ce au reusit sa scape cu viata au povestit cele intamplate si timp de jumatate de secol aceasta crima a ramas amintita doar de ei si comunitatea romaneasca de acolo. De abia dupa 1990 evenimentele intamplate la Fantana Alba au reusit sa se faca cunoscute, in ciuda dezinformarilor si incercarilor de suprimarea a acestor intamplari de catre autoritatile comuniste.

Din pacate, numarul total al victimelor nu este cunoscut in intregime, o analiza pertinenta a acestui masacru nefiind efectuata pana la ora actuala. Locuitorii zonei insa spun cu numarul mortilor trece de 2.000. Dupa masacrul de la Fantana Alba are loc in iunie deportarea a peste 13.000 de romani in lagare de munca din Siberia si Kazahstan, aducand si mai multa suferinta unei populatii deja napastuite.

8 comentarii:

Anonim spunea...

MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ Lunca
72 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune :

Domnul Gheorghe Mihailiuc, profesor pensionar, cu o vechime de muncă de peste 50 de ani, este unul dintre supravieţuitorii, astăzi în viaţă, ai măcelului de la 1 aprilie 1941 din pădurea Varniţa de lângă satul Fântâna Albă. Născut la 13 martie 1925 la Trestiana, judeţul Storojineţ (astăzi Dimca, raionul Hliboca), în acea zi neagră pentru românii nord-bucovineni, abia trecuse de 16 ani. Dar dorul de libertate nu l-a oprit să pornească, împreună cu fratele Nicolae (Culuţă), numai cu trei ani mai în vârstă, spre Patria-mamă. Însă nu le-a fost dat să ajungă.
Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. Varniţa mi-a rămas în amintire ca un simbol al barbariei. În memorie s-au întipărit episoade de o rară cruzime, crâmpeie ce mă urmăresc cu înfiorare toată viaţa.
Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor bucovineni. Deodată liniştea a fost spartă de groaznicul glas al arme-lor. Zgomotul morţii s-a răspândit hăt departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: „La pământ!” Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale:
„Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!”.
Dar chiar atunci a început măcelul.
Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer.
În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze:

„Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!”.

Anonim spunea...

72 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune :


Gheorghe Mihailiuc:
”În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă. Până la pădure îmi rămăseseră vreo douăzeci de paşi, o întreagă veşnici. La dreapta mea un bărbat uscăţiv, care ne-a îmbărbătat tot drumul, se dădea de-a rostogolul până a ajuns la marginea pădurii. I-am urmat exemplu. L-am văzut o clipă cum s-a ridicat în picioare, căutând cu privirea pe cineva.
Când am ajuns lângă el, bietul om se trudea să moară, căutându-şi adăpost la rădăcina unui stejar.
Se trăgea grămadă ca un arici atacat de duşmani, repetând un nume drag:
„Floriţă, Floriţă!”

Soldaţii trăgeau fără întrerupere, cu precădere în grupurile compacte de oameni.
Aproape inconştient am început să fug prin desiş. Moartea mă păştea la fiecare pas… Deodată mi s-a făcut întuneric înaintea ochilor, şi am căzut. Au urmat câteva momente de tihnă. Dar degrabă mi-am venit în fire. Frica de moarte m-a pus în picioare şi am început să fug la întâmplare. Vântul mi-a adus un bocet şoptit. Am pornit după el.
Într-un desiş de brazi câteva femei se tânguiau deasupra unei neveste care-şi dă-dea sufletul.
Muribunda strângea la pieptul sângerând un băieţel de vreo doi anişori.
Parcă o văd şi acum cu nişte ochi mari şi tulburi, în care străluceau lacrimile pierzaniei.
Părul bogat îi acoperea umerii.
O şuviţă de sânge curgea domol peste bundiţa împodobită cu blăniţă de dihor.
O femeie a smuls copilul din braţele mamei, care şi-a dat sufletul. “

Anonim spunea...

La FÂNTÂNA ALBĂ Călăii OCUPANŢI RUŞI au tras în ROMÂNI în plin cu mitralierele, încontinuu, secerându-i.Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti .
ROMÂNII AU FOST SPINTECAŢI cu săbiile şi călcaţi sub copitele cailor OCUPANŢILOR RUŞI.
După masacru ROMÂNII răniţi au fost legaţi de cozile cailor și târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde ROMÂNII AU FOST ÎNGROPAŢI ,UNII DE VII: bătrâni, femei, copii, sugari .
DOUĂ ZILE ŞI DOUĂ NOPŢI S-A MIŞCAT PĂMÂNTUL ÎN ACELE GROPI, timp de DOUĂ ZILE ŞI DOUĂ NOPŢI gemetele de durere şi ţipete de ajutor înăbuşite ale ROMÂNILOR au răzbătut de sub ţărâna îmbibată de SÂNGE,până ce într-un sfârşit,toţi şi-au dat duhul.
După masacru supravieţuitorii din Hliboca (Adâncata) au fost arestaţi de NKVD(precursorul KGB) şi, după TORTURI ÎNFIORĂTOARE, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel .
ROMÂNII AU FOST ARUNCAŢI DE VII ce către Călăii OCUPANŢI RUŞI într-o GROAPĂ COMUNĂ, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

Anonim spunea...

72 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune :


Ecaterina Suceveanu, o tărancă din partea locului, în vârstă de 67 de ani, îşi aminteşte de vărul ei, Constantin, şi de sute de alţi români care au fost împuşcaţi fără milă în locul acela:
“Vărul meu a fost printre primii care au fost seceraţi. A fost împuşcat în cap, când încerca să acopere cu trupul lui un băiat din sat”.
Băiatul a fost unul dintre puţinii supravieţuitori care s-au întors în sat, în noaptea aceea.
“Ne-a adus căciula lui Constantin.
Am găsit înăuntru o bucată de os din craniul lui, plină de sânge, şi am pus-o într-un borcan.
O ţinem şi acum, sunt moaştele familiei noastre”.

Anonim spunea...

72 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune :


La Hliboca s-a strigat către ofiţerii NKVD:
„Noi nu v-am chemat aici şi nici nu v-am votat la alegerile voastre, acestea sunt pământurile noastre lăsate moştenire de Marele Ştefan, aşa că ori plecaţi, ori lăsaţi-ne să plecăm noi peste graniţă şi să vă lăsăm gospodăriile noastre cu vite cu tot!
Noi vrem PATRIA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ şi biserica noastră strămoşească de care voi vă bateţi joc!
Noi nu putem schimba libertatea noastră de jugul vostru de oţel!”

Anonim spunea...

72 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune :


Ţăranul Vasile Timeş din Cupca a rostit următoarea rugăciune, la Suceveni:
„Doamne Dumnezeul nostru, fiinţă prea înaltă, nefăcută, neînchipuită, fără de început şi fără de sfârşit, Tu ce ai zis şi ai făcut toată făptura şi dai viaţă zidirilor Tale, iar prin a cărnii puteri se mişcă libere toate vietăţile de pe pământ şi le hrăneşti până în crăpăturile pietrelor; nu întoarce faţa Ta de la noi păcătoşii, ci ridică sabia mâniei Tale de peste noi şi ne mântuieşte, că Tu ne-ai zidit şi numai Tu ne poţi mântui. Ascultă, Atotputernice, lacrimile noastre şi ne ajută să scăpăm de stăpânirea păgână care ne chinuieşte şi ne distruge Biserica Ta. Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin!”

Anonim spunea...

72 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune :


Primul a murit Ilie Scorabeţ, cel care ţinea prima cruce.
Apoi cei de lângă el:
Ioan Frătăuceanu, cel care a strigat: „Oameni buni, nu scoateţi sabia, că cine scoate sabia de sabie va pieri”
, Mihai Ţugui,
Ilie Mihailovici, cel care a purtat a treia cruce, Constantin Sucevean şi Gheorghe Sidoreac, care purtau cruce în faţă.
Nu s-a făcut o listă a celor morţi la Fântâna Albă sau a celor care au suferit în urma evenimentelor de aici. Mai jos sunt doar câteva nume de persoane care au murit în timpul masacrului.
Din comuna Carapciu: Vasile, Gheorghe şi Cosma Opaiţ, Gheorghe, Vasile şi Cosma Tovarniţchi, Nicolae Corduban.
Din Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Ţugui, Arcadie Plevan.
Din Dimca (Trestiana): Petre Jianu a lui Ion, Vasile şi Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc.
Din Suceveni: Dragoş Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăştean, Gheorghe Sidoreac.
Din Iordăneşti: Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiţ a lui Mihai, Constantin Molnar.
Din Pătrăuţii de Jos: Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ştefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga.
Din Pătrăuţii de Sus: Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moţoc.
Numele celor condamnaţi oficial pentru 1 aprilie, alţii decât cei care au fost omorâţi în zilele următoare sau au murit în anchetă:
Vasile Grijincu, condamnat la moarte, + 4 iulie 1942. Soţia, Veronica, cu 8 copii deportaţi în Kazastan.
Ilie Vasca – întors din lagăr în 1961
Vasile Grijincu, 10 ani muncă silnică, a murit în lagăr.
Nicolae Pogoja, 10 ani, mort în lagăr.
Vasile Onifriciuc, 10 ani, mort în lagăr.
Ilie Dâca, 10 ani, mort în lagăr.
Nicolae Motrescu, 10 ani, mort în lagăr.
Teodor Dâca, 10 ani, întors în 1961.
Simion Pojaga, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Ioan Boiciuc, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Teodor Comariţă, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Gheorghe Pojaga, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Ilie Ciucureanu, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Gheorghe Popescu, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Constantin Coroamă, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Ioan Popescu, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Orest Dugan, condamnat la 8 ani, întors în 1961.
Petru Schipor, 8 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Petru Pojaga, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Vasile Zmoşu, 8 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Teodor Clingher, 8 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Cosma Crăsneanu, 8 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Ca represalii, pe 13 iunie 1941 au fost deportate 13.000 de familii, doar circa 10 % întorcându-se înapoi. Pe 22 iunie 1941 a intrat România în război împotriva URSS.

Ilie Vasca din Pătrăuţi a spus odată, în româneşte, în lagăr:

„Românul n-a stat în genunchi niciodată decât în faţa lui Dumnezeu”.

Anonim spunea...

72 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune :


Blestemul ROMÂNILOR bucovineni pentru CĂLĂII OCUPANŢI RUSO-haholi:

“Cel care ne-o depărtat
Cel care ne-o departat
Moară vara de tunat
Moară vara de tunat
Să naibă nici lemn la cruce
Să naibă nici lemn la cruce
Nici la groapă cine-l duce
Nici la groapă cine-l duce
Să naibă loc pe pământ
Să naibă loc pe pământ
Şi nici ţarnă pe mormânt
Şi nici ţarnă pe mormânt »


Căutaţi pe YOUTUBE ,acest cântec al bucovinencei Maria Iliuţ ,se numeşte “Din Suceava-n Rădăuţi şi mai sus la Cernăuţi”.

Cernăuţiul,Hotinul,Herţa şi CODRII COSMINULUI ,Maramureşul istoric cu Hust(Transcarpatia),Pocuţia cu Colomeea),Transnistria cu CAMENCA,Balta,Tiraspol şi Odessa,Cetatea Albă,Chilia,Ismail,Reni şi Insula Şerpilor(Insula ALBĂ=insula lui ACHILE)SUNT PĂMÂNT ROMÂNESC STRĂMOŞESC!
Bucovina de Nord E ROMÂNIA!
Basarabia E ROMÂNIA!
Transnistria E ROMÂNIA!
Transcarpatia E ROMÂNIA!
ACUM şi ÎN VEAC!
Praful şi pulberea să se aleagă de OCUPANŢII rusnaci şi haholi!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: