Enigmaticul 7 aprilie

17 martie 2010
În curând, după aproape (sau mai mult) de jumătate de an de la constituirea Comisiei parlamentare pentru investigarea evenimentelor din ziua de 7 aprilie 2009, vom afla ce s-a întâmplat de facto şi cine se face vinovat de jure pentru crimele comise. Elita civilizată a societăţii intuieşte răspunsul corect la această întrebare încă de pe la 9 aprilie trecut, aşteptând acum să constate dacă şi comisia respectivă va obţine acelaşi rezultat sperat. Nu prea cred, pentru că un bilanţ obiectiv se consideră intrat în vigoare când este confirmat de experţi internaţionali. Ăştia printre membrii comisiei parcă nu apar. Vor veni pe urmă? Înseamnă că iar avem de aşteptat. De când e Alianţa la putere, sensul verbului „a aştepta”, cel puţin pentru mine, are un început, dar cu capătul înfipt dincolo de linia orizontului.

N-am activat niciodată în organe, deci nu pot concura cu erudiţia parlamentarilor la capitolul informaţii secrete. Aproape la toate emisiunile televizate, liderii Alianţei oboseau convingând publicul că dânşii nu urmăresc scopul de a se răzbuna pe oponenţii comunişti, dar pentru orice abuz comis făptaşii vor da socoteală în faţa justiţiei. Parţial, m-a surprins naivitatea lor, de parcă justiţia moldovenească ar fi un Sihastru celebru, cu bâta-n mână, straşnic păzitor al adevărului în ultimă instanţă. Se rânduiesc două-trei luni organele de drept, cu toate componentele în ansamblu, tac chitic. Dacă şi vorbesc ceva – nimic pe înţeles.
Alianţa, uşor-uşor, intră în derută: nu ştie ce să facă. Justiţia se adevereşte mai comunistă decât înşişi comuniştii. Şmecheră şi vicleană, ca şi secretarul comunist din anecdota sovietică, care-şi bătea mereu joc de un subaltern. Ultimului i-a crăpat răbdarea şi, ca să se revanşeze într-un fel, întâlnindu-l pe secretar, în loc să-i spună „Bună ziua!”, îl salută răutăcios cu „Heil Hitler!”. Secretarul, surprins, îl smuceşte tovărăşeşte de umăr: „Ai noştri au intrat deja în oraş?”. Maniera stranie din comportamentul justiţiei te duce la gândul că ea speră, într-un viitor apropiat, în reocuparea Parlamentului de către comunişti. Mă rog, fiecare cu doleanţele proprii.
În stare de inhibiţie, Alianţa se alege cu un cadou pe degeaba. Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, comite cea mai gravă imprudenţă din viaţa lui: de la tribună, îi compară pe jurnalişti cu nişte câini turbaţi. Imperativul „Jos cu el!” a reuşit. Adio, scumpă şi înaltă funcţie, cu 71 de mii pe lună! Cât va rămâne Alianţa la putere – un cuvânt rău din gura sus-puşilor justiţiei nu veţi auzi. Prin urmare, Alianţa, dacă doreşte să mai conducă, trebuie să aplice alte metode de combatere a spiritului comunist din justiţia republicană. Cadourile á la Muruianu s-au terminat.
Ziarele, după 7 aprilie, s-au umplut cu informaţii şi imagini ale provocatorilor. Justiţia, cu sau fără ochelari, nu le desluşeşte. Parţial, suferă de surdomuţenie, adică stă prost cu auzul şi vorbitul.
Tânărul care arborase drapelul Uniunii Europene pe acoperişul Parlamentului, fiu de ofiţer sau de poliţist, mărturisind într-un interviu stradal că un lider al Alianţei i-ar fi plătit 500 de lei pentru un atare servici, s-a evaporat.
Timp de jumătate de an procuratura n-a reuşit să-l identifice pe poliţistul în civil care loveşte spectaculos cu piciorul un protestatar. Presa sare în ajutor. E Vitalie Burlacu, care, cică, a evadat peste hotare. La noi, dacă justiţia nu are interes, orice bandit, tâlhar sau bătăuş poate pleca, la pas domol, fără a privi îndărăt, în orice galaxie.
Două surori, care au depus mărturii împotriva judecătorului Dorin Popovici, arătau şi acum, după aproape 11 luni de la eveniment, semi-stresate şi semi-speriate. Tinere fiind, cine le garantează securitatea în continuare, până la sfârşitul vieţii?
Aş mai descărca din minte vreo 10 exemple, dar e de prisos. Dacă la nivel superior justiţia boicotează iniţiativele Guvernului şi ale Parlamentului, ce să mai zic de nivelul meu inferior? Bine că mă ogoiesc măcar cu nişte rânduri scrise. Cum procedează astăzi ceilalţi, lipsiţi de orice instrument de autoapărare? Pentru mâine, la orizont, se întrevăd deja zorii altor vremuri, şi mai vesele, în justiţie. Discutaţi prieteneşte - la o cafea, nu în incinta zeiţei Temis - cu miile de studenţi şi absolvenţi ai Facultăţilor de Drept, de la Chişinău şi Bălţi, ispitindu-i cum susţin (şi au susţinut) examenele. Ascultând răspunsurile lor, exclusiv într-o atmosferă relaxantă, te simţi ameţit, ca la masa unui hram fără de sfârşit, cu şansa de a muri în stare de ebrietate.
Până astăzi ex-preşedintele Vladimir Voronin şi iubitul său consilier Mark Tkaciuk n-au prezentat probele împotriva României (ulterior a Serbiei), acuzate de implicare în evenimentele de la 7 aprilie cu intenţia de a da o lovitură de stat. Dacă acestea nu există, mă întreb, de ce lipsesc scuzele de rigoare? Dacă scuzele întârzie, de ce tace procuratura?
N-a fost examinat la nivelul organelor de drept nici filmul cu vădit conţinut procomunist – Atac împotriva Moldovei – cu întreaga echipă de realizatori. Mă miră că şi cineaştii Alianţei n-au găsit timp să realizeze o replică adecvată a filmului. Înseamnă că prostimea va crede şi pe viitor în comentariul tendenţios al lui 7 aprilie, pe placul comuniştilor.
După dramaticul eveniment aprilian, Republica Moldova, fulgerător, s-a făcut cunoscută în toată Uniunea Europeană. Şi-a reamintit de ea şi spaţiul post-sovietic. Datorită cui? Presimt reacţia cititorului - graţie provocatorilor. Nu erau aceştia, masele de protestatari ai opoziţiei manifestau doar în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Puţin probabil să se fi aventurat în asaltarea Palatului de Iarnă moldovenesc. Se limitau la scandări, vociferări, fluierături, cuvântări emotive. Astfel mitingul sfârşea. Reîncepea a doua zi, poate şi a treia… Apoi spiritele se potoleau. Exact ca în Ucraina vecină. Provocatorii – bravo lor de măgari - au indicat calea corectă spre titlul de vedetă în cotidianul politic european. Tineretul moldovean a devenit câştigător într-un extravagant Eurovision. Pentru asta a plătit. Scump. Dar a câştigat mai mult – celebritatea în istoria naţională. Alcătuind scenariul în pripă, provocatorii au eşuat. Intenţia lor era clară, cu anumiţi sorţi de izbândă, dar pentru detalii – nu le-a ajuns timp. Scopul n-a fost atins, în schimb studenţimea a cucerit… Eurovisionul. Salut!

Iulius POPA

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu va ieși niciodată adevărul despre 7 aprilie la iveală, vă veți convinge

Dragoş Galbur spunea...

Nu există nici-un adevăr !

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: