Despre infern şi paradis în condiţia terestră

1 februarie 2010
„Omul nou” este inovaţia care a constatat omenirea cel mai mult. Pagubele pe care le-a produs această inovaţie sunt foarte mari. Ele nu pot fi evaluate decât prin pierderea unei calităţi fundamentale: viaţa. Comunismul ar avea ca efect dispariţia speciei umane, pentru că el distruge societatea... „Omul nou”, ieşit din comunism, este asemenea asemeni celui eliberat după ani de detenţie. El rătăceşte în cautarea acelui adăpost care între timp a dispărut, si ale cărui hotar s-a şters din mintea lui. Neştiind unde să apuce el este tentat să se întoarcă la locul detenţiei sale.
Aceste rânduri le-am scris cu speranţa că, citindu-le, cel eliberat va găsi puterea ca din ruinele închisorii sale să-şi poată ridica adăpostul libertăţii redobândite după 8 ani.. A trecut, iată, aproape un an. De-abia în această perioadă am aflat cu adevărat ce a fost comunismul. Efectele lui de-abia în acest an le-am putut măsura cu adevărat. Atâta timp cât un om stă legat se poate spera că din clipa în care va fi desfăcut din strânsoare, el va putea să-şi mişte braţele, să se întoarcă, să păşească, dar deabia deylegat vom constata dacă el mai ştie sau mai poate să se mişte... Câtă vreme un om stă legat la ochi, se poate spera că odata dezlegat îşi va recăpăta văzul. Dar abia după ce e dezlegat vom şti dacă privirea lui a rămas intactă. Câtă vreme am trăit coşmarul comunismului, am sperat cu toţii că odată eliberaţi de el ne vom trezi la realitatea libertăţii noastre. Dar iată coşmarul s-a terminat, noi ne-am trezit, şi continuăm să vedem cu ochii coşmarului nostru... În câte feluri nu s-a vorbit în acest răstimp de opt ani despre boala teribilă numită comunism, despre boala aceasta de care a fost atinsă o parte a omenirii, plătind nu se ştie ce păcate şi întrebându-se „De ce eu, de ce noi, Doamne?”. S-a spus oare totul despre cât de complită este această boală? Cei care au pus-o pe lume, au adus-o, care au transportat-o dintr-o parte în alta a lumii stiau oare că erau purtătorii unei boli, că paradisul pe care-l promiteau era mincinos, că în urma lor se va întinde iadul pe pământ? Comunismul este boala imaginaţiei noastre care se răzbună pe noi. Noi am imaginat şi paradisul, şi infernul. Am crezut însă că ele vor rămâne simple proiecţii ale imaginaţiei noastre, care nu au nimic comun cu lumea nostră de aici. Comunismul a întrebat seducător: nu vreţi să mutăm paradisul aici, pe pământ? Nu vedeţi? Trăiţi ca nişte sclavi, sunteţi exploataţi, o mână de oameni se imbogăţeşte pe spinarea voastră. Scuturaţi-vă lanţurile, ieşiţi din infern şi veniţi să construim o societate în care să fim egali, drepţi şi îndestulaţi. Fiecare va avea după pofta şi nevoia inimii sale. Promisiunea paradisului aici, pe pământ, în această singură viaţă pe care o avem… Însă începutul adevăratei feţe a comunismului, l-au simţit străbunii noştri, când au sfărşit în Siberia sau cu un glonţ în ceafă pentru păcatul de a fi avut o vacă, doi cai şi o bucată de pământ, cănd au fost ridicaţi noaptea din pat, anchetaţi şi trimişi fără judecată cu zecile de ani în puşcării. Au început a simţi ce înseamnă infernul când au cunoscut disciplina de partid, minciuna organizată, faptul de a-ţi ascunde gândul în faţa colegilor, a prietenilor, în faţa partenerului de viaţă şi în faţa copiilor proprii. Au început a simţi ce înseamnă infernul când au fost înfometaţi, chinuiţi, umiliţi, au fost puşi să cânte, să aplaude, să recite, să scrie lozinci cu trupurile lor. Au început a simţi ce înseamnă infernul când au fost legaţi de pământ, când n-au mai avut voie să vadă alte lumi, să compare, să înţeleagă; când li s-a ales mâncarea, muzica, filmele, programele de televiziune… A trecut, iată, aproape un an de când li s-a terminat timpul… Desigur ei au rămas printre noi, pentru că neştiind de unde vin, nu ştiu unde să plece... Însă noi am descoperit că aceşti ani au lăsat o amprentă adâncă peste poporul nostru, chiar semănăm cu ei; ne-au împrumutat gândire lor, vorbirea lor, privirea lor. Când se pune problema să-i desemnăm pe cei care ne reprezintă, noi îi alegem tot pe ei… sau cel puţin majoritatea. Această majoritate se regăsesc în ei, au devenit ca ei, încă nu s-au vindecat de teribila boală şi s-au transformat într-o altă specia, aşa-numita “omul nou”. “Omul nou” este omul care şi-a uitat istoria, care gândeşte, vorbeşte şi priveşte precum cei care l-au invadat.

2 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

Exista viata dupa moarte !!!

Andrei Cebotari spunea...

Cred in moarte dupa viata))))

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: