Marcheluş, vrem în Europa !

10 decembrie 2009

Recent ÎPS Marchel, episcopul de Bălţi şi Făleşti a făcut criză de nervi la indicaţia autorităţilor de la Chişinău ca ziua de 25 decembrie să fie declarată zi liberă pentru ca creştinii ortodocşi să poată sărbători Crăciunul pe stil nou, aşa cum îl sărbătoresc fraţii de peste Prut, dar şi întreaga Europa spre care tindem cu multe bale. Episcopul de Bălţi şi Făleşti, aminteşte în declaraţia sa că trecerea de la un stil la altul a bisericilor ortodoxe a fost însoţită întotdeauna de sciziune şi tulburări.
Eu însă l-aş întreba altceva, dacă tot îi atât de grijuliu, patriot şi creştin, de ce în cele 2 campanii electorale din acest an l-a susţinut pe Vladimir Voronin cu mâni şi picioare? De ce făcea săptămânal adunări cu preoţii nu doar din Bălţi şi Făleşti, ci şi din mai multe localităţi din nordul ţării ca să le dea indicaţii pe cine să voteze? Că poate Marchel nu ştie că pe parcursul istoriei comuniştii au distrus biserici, au omorât în chinuri preoţi, călugări, au călcat în picioare crucea şi tot ce-i creştinesc sau poate îndeplinea doar ordinul comunistului ordinar ÎPS Vladimir? Nu ştiu ce mai caută el la postul pe care îl ocupă, dar ar trebui să-i fie ruşine, dacă nu de noi păcătoşii, atunci măcar de Dumnezeu. Ar cam fi trebuit Voronin să-i ofere ordinul Gloria Muncii, la cât efort a depus Marchel, cu câtă splendoare convingând enoriaşii că singura noastră scăpare este PCRM-ul. Urât nene, urât.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Ooo, pai asta-i cel mai mare comunist din Balti, dupa Vitiuc desigur ca. Inca mai are acum glas sa zica ceva?! Rusine !

Marele Ochi spunea...

Ne face de ruşine acest "creştin" Marchel. Cum poţi fi preot totodată susţinând comuniştii, e de neconceput.

LunaAzul spunea...

Şi ce dacă am sărbători şi pe 25 şi pe 7, care-i problema, doar suntem moldoveni şi ne place să sărbătorim nu?

Dragoș Galbur spunea...

Eu as zice ca fiecare sa sarbatoreasca atunci cind vrea, cind simte el ca-i pentru dinsul Craciunul. Prin acest articol doar am vrut sa aduc lumii in vizor ca acest Marchel este un comunist de rind care nu prea cred acum sa aiba dreptul sa dea indicatii.

Viorica Ataman spunea...

preasfintia sa Marichel este dintr-un sat cu mine (Parlita, Falesti).In ultimul timp, a tot propavaduit comunismul (si nu cuvantul domnului) prin satele din jurul Baltiului si nu numai.
El este dintr-o familie cu multi frati, care pe vremea URSS erau soferi prin colhoz, acum dupa 90 toti sunt preoti.Probabil li-o venit chemarea la toti o data:).
... Vezi mai multIar in Moldova cea mai mare problema este ca cei care ar trebui sa ne "lumineze" in ale sufletului , ei sunt cei care ne duc in eroare.Iar calendarele sunt amandoua la fel de bune.Eu cred ca preotii mai bine stiu.Si numai Domnul stie, cand s-a nascut Hristos, ca nci stiinta si nici biblia nu ne da o data concreta.Datele a fost stabilite in timp.Si au fost schimbate de vreo cateva ori.

Andrei Creacico spunea...

Mai mult de atât, poziţia pe care pretinde că a luat-o preasfinţitul este de asemenea o mişcare mai mult politică decât religioasă.
DAR, asta nu înseamnă că această poziţie, raportată la ortodoxie, nu este corectă. Noi trebuie să distingem clar minciuna de adevăr şi să urmăm adevărul. Am scris un articol pe basarabia91 despre adevărul sărbătoririi Crăciunului, cine e interesat, îl poate găsi.

Vadim Nicolai spunea...

Un lucru este clar: Marchel e duşmanul bisericii Ortodoxe.

Sergiu spunea...

Poate este pacat sa vorbim de rau un preot!?! Dar sa nu uitam ca comform canoanelor Bisericesti, noi Crestini mireni avem dreptul de a exprima parerea noastra atunci cand un Preot incalca legile lui Dumnezeu! Episcopul Marchel este un exemplu de preot care destruge Biserica!!! Sa nu uitam ca in timpurile regimului lui voronin acest pseudo Preot pedepsea Preotii pentru faptul ca purtau caftanul Romanesc si tot el pedepsea Preoti pentru faptul ca acestea au promovat Sf. Romani, cunosc fapte concrete!!!
Episcopul Marchel a uitat de Dumnezeu! Dumnezeul lui este banul dat de comunisti! Imi pare foarte rau pentru dansu, dar si pentru multi din Mitropolia Mildovei care sau vandut satanii!
Vreau sa aduc aminte Preotilor nostri un lucru de care unii au uitat dar altii nici nu stiau! In anul 1917 Biserica Ortodoxa apus anafima pe Partidul comunist si pe toti cei ce ajuta lor!!!!!! Deci ese ca toti Preoti ce au ajutat partidului comunist sunt dati anafemei!!!! Ganditiva dragii mei frati in Hristos, cu cine sunteti!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: