Despre avort !

6 noiembrie 2009
"Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptura aşa de minunată" (Psalmul 138)

Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. Ele "au auzit" că de fapt până în luna a treia este doar un ghem de celule şi nu un om adevărat. Nimic mai fals! Viaţa începe în momentul concepţiei. Mamelor! După 8 săptămâni când se efectueză avortul, copilul are deja toate organele formate. Simţurile sunt prezente: ei simt durerea şi avortul devine un măcel. Le bate inima dar apoi se opreşte când va fi rupt în bucăţi prin chiuretaj sau prin aspiraţie.

Nu vă lăsaţi înşelate! Avortul nu este soluţia! Infomaţi-vă serios asupra tuturor consecinţelor avortului şi sfătuiţi-vă cu femei care au mai făcut avort. Nu vă lăsaţi copleşite de situaţie indiferent care ar fi aceasta. Dacă Dumnezeu a pus sufletul în copilul din pântecele vostru, El vă poate scoate din valurile mării, oricît de mare ar fi furtuna. Trebuie doar să îi cereţi ajutorul, iar aceasta nu vă costă nimic.

O marturie: "Lumina e importanta!"

Ma numesc A. Cristina si am 21 de ani, sunt casatorita de 1 an si acum 2 luni am ramas insarcinata. Nu imi venea sa cred, pentru ca imi doream din suflet un copil cu toate ca sunt foarte tanara. Intr-o seara a venit sotul meu acasa cu doua teste de sarcina si era foarte sigur ca nu sunt insarcinata. Am facut primul test si dupa 2 minute a iesit pozitiv, nu ne venea sa credem ca sunt insarcinata si am facut si al doilea test si a iesit tot pozitiv. Eu am inceput sa plang de fericire si ii multumeam lui Dumnezeu ca sunt insarcinata. Sotul meu imi zicea sa fac avort ca suntem prea tineri pentru a avea un copil si ca nu avem situatie sa il crestem, am inceput sa plang si vroiam sa mor in momentul ala. Soacra-mea a zis ca trebuie sa fac avort ca avortul nu e o crima. Plangem si ma rugam in fiecare zi la Dumnezeu sa imi dea putere sa trec peste tot si sa il lumineze pe sotul meu. Intr-o noapte am visat ca mi-a aparut un copil in fata si mi-a zis: "Mami,Lumina e importanta!", si de atunci am stiut ca e un semn de la Dumnezeu si m-am hotarat ca nu voi face avort orice s-ar intampla. Eu sunt in strainatate si mi-am sunat parinti si le-am zis ca sunt insarcinata, ei m-au sustinut si s-au bucurat cand au aflat ca voi fi mama. Acum sotul meu si-a cerut iertare si am hotarat sa pastram copilu si sa il crestem. In fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat bebele si ca nu m-a lasat sa fac o prostie. Avortul este o crima pentru ca s-a dovedit ca la 18 zile de la conceptie ii bate inima la copil. Orice fiinta merita sa traiasca.

9 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

am scris si o poezie la tema data, ma doare, sincer ma doare, e atit de nedrept, din alta parte si asa suntem in Moldova vreo 3 milioane in cruce, si inca se fac avorturi, ce ramine din noi ?! nisipul...

UnknownError spunea...

Avortul este dăunător pentru femeie, fizic și moral.

Cel mai bine de nu conceput până nu sunt gata ambii părinți...

Dragoş Galbur spunea...

Trebuie de mentionat, ca exista si metode de protectie cum ar fi prezervativul, nu stiu de ce toti se lenevesc sa-l utilizeze, iar apoi regreta si omoara pruncii...

polonezu spunea...

Astea "nu sunt MAME neglijente,
ci fiinte fara sentimente"!!!

Victoria Onilov spunea...

mai presus de metode de protectie, mai presus de prezervative si contraceptive exista RATIUNE si DISCERNAMANT. Cu totii suntem inzestrati cu acestea. Diferenta o face faptul ca multi/multe ezita sa le si foloseasca in felul asta schilodindu-si trupul si sufletul. Din momentul in care este sadita in tine acea seminta ea are viata si are dreptul la viata. Si daca a fost plantata acolo apoi cu siguranta Cineva ii va purta de grija, iar noi bipezii trebuie sa ne incredem mai mult in acel Cineva caci doar in acest fel vom putea evita savarsirea crimelor printre care se numara si avortul. Intr-adevar comunismul, in spatiul vestic - feminismul, prin dogmele lor profund ateiste, au avut grija ca sa le impaienjeneasca mamelor si bunicilor noastre mintile si sa le conviga de faptul ca ceea ce se formeaza in uter este doar o bucata de "carne" ce poate fi extrasa oricand "posesoarea" acesteia considera ca nu mai are nevoie de ea!! Din pacate, si in prezent este raspandita aceasta teorie profund amagitoare...

aveti si un link aici...ca sa vedeti ca nimic nu e la intamplare si exista sus Cel ce le vede pe toate si ne rasplateste dupa cummeritam!

http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/10/06/avionul-patronului-celui-mai-mare-lant-de-clinici-pentru-avort-din-sua-s-a-prabusit-intr-un-cimitir-langa-un-monument-al-copilului-necunoscut/

Andrei Cebotari spunea...

deacord totalmente cu Dragos!!!!
Este un foarte mare pacat,avortul este o crima cel putin!
Ar fi bine sa luam exemplu de la potugheji,acolo avortul e interzis de lege,a fost in orice caz interzis,acum nustiu!

Victoria Onilov spunea...

Andrei,
interzicerea prin lege nu este o solutie (vezi cazul Romaniei in perioada ceausista). Fructul interzis e si mai tentant!
Trebuie sa faci poltici bune de educare a populatiei! Si aici nu ma refer la predarea educatiei sexuale incepand cu gradinita (asta-i tendinta), ci sa ii faci pe copii/adolescenti sa inteleaga ce e bine si ce e rau, sa descurajezi intretinerea relatiilor sexuale de la varste fragede etc. Ar fi multe parghii, vointa sa fie!

Dragoş Galbur spunea...

Uite cine doreste ii pot da filmul 4 luni 3 saptamini si 2 zile, ceva de genu asta, un film d-re avort in perioada comunista din RO

Anonim spunea...

La 4 saptamini copilul/embrionul are deja dezvoltate toate cele 5 segmente ale SNC. Deci la numai 4 sapatamini are creer (k noi toti)! Avorturi se fac si la 12 saptamini... Rata avorturilor e mai mare in perioada adolescentina atunci cind omul trece printro dragoste pasionala in care pu el mai mult conteaza aspectul exterior al persoanei. Din punct de vedere psihologic anume aceasta dragoste orbeste "mamele" care se simt mai mult atasate de persoana vie decit cea care "urmeaza" sa apara in interiorul ei si din aceasta cauza e mai usor de manipula si convins o astfel de "mama". Nu justific aceste acctiuni dar deobicei partenerul are cea mai mare influenta asupra "mamei" si odata ce o indeamna spre astfel de actiune el o indeamna spre o viata in chinuri p/u ca avorturile nu se uita niciodata!
La facultate am avut marele noroc/ghinion de a asista la o masa rotunda la acest subiect. Dupa o serie de discutii aprinse, am vizionat la un filmulet informativ de 35 de min despre intreg procesul avorutului. E infricosator dar odata vazut "procesul" chiar si cea mai insensibila femeie va ramine afectata/impresionata. Acum dupa vacanta urmeaza sa mergem prin citeva licee si sa aratam atit fetelor cit si baietilor intreg procesul si in special sf in care ramasitile copilului/embrionului erau comparate cu o moneda...

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: