Risipiti prin stepele din Asia Centrala, "deportatii pe veci" se intorc in Tara Dacia din Karaganda

28 septembrie 2009
In 1992, am ajuns pentru prima data la Alma-Ata. Atunci am aflat ca imperiul sovietic a deportat zeci de mii de romani in republicile musulmane din sudul Siberiei. Peste un an, am auzit povestea unei batrane de langa Cernauti, care fusese surghiunita cu toata familia acolo. Intr-o zi, impreuna cu sora ei, tot o adolescenta, a plecat de la bordei pe jos ca sa caute ceva de mancare la un kolhoz aflat la 20 de kilometri distanta. Flamanda si bolnava, sora a murit pe drum. Ingrozita de spaima, fata a scurmat cu unghiile ca sa-si ingroape sora, de frica sa n-o manance fiarele. Batuse bruma si pamantul incepuse sa inghete. In departare, se auzeau lupii urland…
"Sa stie Romania ca suntem vii"

Recent, prin grija lui Vasile Soare, ex-ambasador in Kazahstan, Kirgizstan si Tadjikistan, zece reprezentanti ai romanilor deportati in stepele din Asia Centrala au venit pentru prima data in Tara. Prilej de emotii greu de explicat. "Vreau sa stie Romania ca noi suntem vii", spune apasat Nicolae Pluskis, presedintele Societatii de cultura romana "Dacia" din Karaganda. De ce tocmai "Dacia"? Ca sa-i poata aduna pe toti laolalta, inclusiv pe cei care isi spun "moldovani". ""Fiind multi etnici romani din Basarabia, spuneau ca noi suntem moldoveni. Si atunci eu le-am zis ca sunt roman. Cine sunt stramosii tai? il intrebam. Dacii, raspundea. Dar stramosii romanilor? Dacii! Atunci, hai sa numim societatea Dacia, pe care am fondat-o in 2005. Impreuna cu domnul Ambasador Vasile Soare, care a venit acolo si a facut o prezentare foarte frumoasa Am venit aici ca sa stie Tara ca noi suntem vii. Impreuna cu domnul ambasador Vasile Soare, am facut o prezentare frumoasa la Karaganda. I-am lamurit pe cei de acolo ca nu suntem tigani, asa cum ne socoteau ei. Am dat interviuri si le-am spus cine si de unde suntem. M-am nascut la Calarasi, in inima Codrilor, intre Ungheni si Chisinau. Am ajuns in Kazahstan fiindca asa era politica: terminai facultatea si te duceai unde te trimitea, altfel nu aveai din ce trai. Sunt profesor de sport, arbitru international de baschet, antrenor emerit al Kazahstanului. Oficial, moldoveni sunt 20 000 in Kazahstan, din care doar 12 s-au declarat romani. Eu cred ca mai exista 5000 care nu stiu cine sunt. Cand am inceput sa ma ocup de Societatea Dacia, am bagat in calculator numele Munteanu, sa zicem. Si-mi apareau unii cu acest nume, care spuneau ca ar fi rusi sau armeni. Pe unul il chema Brasvan si venea de-aici din Romania, fusese in Garda de Fier. Era Brasoveanu. A ajuns in lagar, dar era o lege care iti permitea sa te insori cu o localnica si sa stai la ea noaptea, dar a doua zi te duceai in lagar la munca. Omul a murit la 86 de ani. De frica, nu povestea nimic. I-am turnat mai multe pahare de vodca sa poata povesti. Am gasit in Karaganda un alt mos de 84 de ani, cu numele Albu, tot deportat. Acolo a fost lagar pentru prizonierii romani, peste 7000, din care 1098 au ramas ingropati acolo. Cu domnul ambasador le-am ridicat monument, acolo ne intalnim, punem o lumanare, avem grija de el."
"O fac din suflet pentru toata lumea"

- Ce-ar trebui sa faca statul roman pentru comunitatea noastra din Kazahstan?

- Sa ne ofere o finantare, cat de putin. Avem un sediu, un birou unde ne putem gramadi toti, dar trebuie platite chiria, telefonul, internetul ca sa avem legatura si cu Tara. Acum platesc din buzunarul meu, dar o fac din suflet pentru toata lumea. Numai ca nu-mi ajung banii. Avem nevoie de un mic ajutor. Am inceput sa ducem si copii la invatatura aici, chiar si baiatul meu studiaza la Timisoara, la Academia de Studii Economice. Probabil ca vom cere toti cetatenie romana. Dar daca plec eu de-acolo, asa cum mi se spune mereu sa vin aici, se distruge tot, ma-ntelegeti? Ce fac cu oamenii de-acolo?"

Un pionier al românismului din Kazahstan a fost Mihail Groza. El s-a nascut în Transnistria, in 1943. În 1960, avea doar 17 ani si a plecat sa lucreze la destelenire în sudul Siberiei. Dupa ce l-a vazut pe ambasadorul Vasile Soare jucând o sârba cu sotia, Mihail Groza a format trupa de dansuri "Românas". O premiera absoluta în Asia Centrala. A murit la 16 august 2007, la Alma-Ata, plâns de toti românii de-acolo.

"Eram deprinsi sa traim singuri"

Karaganda provine de la numele unui arbust care se numeste "kargaci". Orasul a aparut pe harta in 1934. Acolo este cel mai bun carbune din lume. Petre Gorciuc avea doar patru ani când a fost deportat în 1949, împreuna cu fratii si cu parintii lui. În 1958, au fost eliberaţi, însa abia peste un deceniu au primit un document în acest sens. Aveau voie sa mearga oriunde, însa nu în locurile în care s-au nascut. Fusesera "deportati pe veci". "Îi multamim domnului Vasîli Soari ca ne-o adunat, ca ne-o gramadit. Noi eram deprinsi sa traim sînguri..." Vasile Varvariuc s-a nascut în Siberia, în orasul Tomsk, unde fusesera deportati parintii. Si ei erau "ridicaţi pe veci". Fara drept de întoarcere. In primii ani, familia lui cu multi copii a trait intr-un bordei sapat in pamant.

Poetul-miner

Simion Plamadeala are 70 de ani. Cu o biblioteca de peste 3000 de carti, el e cel mai reprezentativ român din Kazahstan. Poetul-miner a refuzar sa predea limba rusa intr-un sat de pe Prut si a preferat sa plece in Kazahstan. "M-am nascut in 1934, la Grinauti, la 12 kilometri de Balti. Cat ai sa traiesti, oriunde ai sa fii, ai sa ramai roman. Niciodata sa nu spui ca esti moldovean sau basarabean, cum vor ei, imi spunea mama. Am urmat 5 ani Institutul Pedagogic "Ion Creanga" din Chisinau. In anii ’50 s-a editat la Chisinau o editie a operei lui Eminescu. Ca s-o cumpar, mi-am vandut haina de pe mine. In 1959, am refuzat sa predau limba rusa intr-un sat de pe malul Prutului. Eu le-am zis ca m-am pregatit ca sa predau copiilor limba poporului nostru. Am plecat la Karaganda fiindca in alta parte nu mai aveam unde. Acolo am ramas, in centrul Kazahstanului. Am lucrat mai mult de 30 de ani sub pamant, in mina de carbuni. Plateau mai binisor la mina. Lucram ca lacatus electric (electromecanic) pe combaine, niste utilaje mari. Mureau multi oameni. Erau explozii grozave. Le spuneam mereu ca sunt roman, nu moldovan. Am o rusoaica din rusii plecati din Basarabia dupa 1700. Am o fata foarte frumoasa, o cheama Aurica, si un baiet, Serioja. Vorbesc putin romaneste. Eu stiu ca suntem 33000 de basarabeni acolo. Nu eu am vrut sa ma duc acolo. Nicolae ne-a dus pe toti la groapa comuna de la Karaganda, ne-a dat costume populare romanesti si steag romanesc, nu moldovenesc. Statul roman ne-a ajutat sa ne organizam. Nicolae stie bine romaneste si le vorbeste frumos la toti." Sutele de poezii pe care le-a scris arata ca nu si-a parasit nicoodata patria lui - limba romana: "Apusul meu insangerat/ Cu bucuriile fierbinti, / Cu deznadejdea am trait - / Am suferut gandind mereu / La Plaiul dintr-un dulce mit. / La limba care n-o mai uit si n-oi uita niciun cuvant - / Pana la ducerea pe veci / In haul negrului mormant". O surpriza l-a facut sa lacrimeze. Vasile Soare l-a invitat la MAE pe Mircea Druc, fostul coleg de scoala a lui Simion Plamadeala. Nu se mai vazusera de 50 de ani. Unul a coborat in mina din Karaganda, celalalt a urcat pe tractor. Primul a ramas definitiv acolo, celalalt s-a intors in tara.

"Avem nevoie de scoli"

Pavel Cojocaru e din Soroca. "Am trait cu parintii pana la 16 ani si pe urma mi-a fost pofta sa am banul meu. Am plecat in Kazahstan la mina in 1960. Am lucrat si pe tractor, am treierat. Am mantuit armata si m-am intors in Kazahstan. Am trait in Kustanai, in 1980 am ajuns in Temertau. Lucrez in metalurgie. L-am cunoscut pe Nicolae, noi mergem la ei, ei vin la noi. Cand ne intalnim, vorbim, ne spunem vpeciatlenii (impresiile). Am nepoti si as vrea sa invete limba parintilor, dar n-avem scoli. Trebuie sa ne intelegem noi inde noi, iar copiii vor invata de la noi. La Soroca n-am mai fost din 1984. Parintii au murit, frati, surori n-am avut." Parinţii lui Aurel Sârbu traiesc si astazi la Piatra Neamt. Stefan Cerescu abia poate vorbi din cauza lacrimilor. "Am oleaca de emotii", explica batrânul. Este din Sociteni, judetul Ialoveni. În 1944, când s-a retrasat frontiera, el a ramas cu tatal în Basarabia, iar mama cu sora au ajuns în România. Timp de 60 de ani, si-a vazut sora o singura data. "Am mers in timpul destelenirii in Kazahstan in 1960. Aveam 17 ani. In Basarabia era greu sa deprinzi o meserie si sa gasesti apoi de lucru. Am muncit trei ani la telina. Nu ne plateau bine pentru ca eram tineri. Acum locuiesc in orasul Sahcinsk, regiunea Karaganda. Am iesit la pensie. Am o fiica si-un flacau. Ei nu vorbesc romaneste. Sotia este rusoaica, nu stie romaneste si acasa s-a vorbit numai ruseste. Ce sa faca statul roman? Principalul este sa ne tie minte ca noi suntem acolo, sa nu uite de noi. As vrea sa am cetatenie romana, dar in Kazahstan nu se primeste (nu se admite) decat cetatenia kazaha. Trebuie sa ne lepadam de cetatenia kazaha, daca vrem sa capatam alta."

Valurile înstrainarii

- Primele comunitati românesti din Basarabia au ajuns în Kazahstan dupa 1890. Prin reformele agrare ale lui Stolîpin, guvernul tarist oferea pamânt în Asia Centrala;

- 12-13 iunie 1941 - au fost ridicati 29839 de români din Basarabia si din nordul Bucovinei;

- Deportarea de la 6-7 iulie 1949 - operatiune denumita conspirativ "IUG"/Sud;

- Prizonierii de razboi din perioada 1941 - 1950.

- Deportarea de la 1 aprilie 1951, în special din motive religioase;

- Deportarea din aprilie 1953;

- Deportarea la munca dupa 1956, folosindu-se ca pretext destelenirea

- Deportarea prin repartizarea fortata a romanilor absolventi de studii superioare spre Siberia si Asia Centrala; s-a facut permanent;

- Recrutarile fortate pentru munca în URSS;

- Deportarile individuale dupa 1970 pentru romanii acuzati de "nationalism moldovenesc": Alexandru Soltoianu, Valeriu Graur, Alexandru Usatiuc-Bulgar, Gheorghe Ghimpu si multi altii.

Omul care sfinteste locul

Vasile Soare este acum seful Direcţiei pentru Europa de Est si Asia Centrala din Ministerul Afacerilor Externe. A calatorit mii de kilometri prin stepele Asiei Centrae ca sa-i descopere pe deportati: "Am gasit pe o strada cinci familii Gorciuc - tata (94 de ani) si patru frati (între 55 si 70 de ani). Locuiesc în case mari, impunatoare, care se deosebesc de cele ale kîrgîzilor. Au vita-de-vie si nuci la poarta, pomi fructiferi pe lânga case, gradini îngrijit lucrate, stupi de albine - semne dupa care am stiut ca sunt basarabeni. Am constatat repede ca vorbesc o excelenta limba româna în grai moldovenesc, dupa aproape sase decenii de trai atât de departe de tinuturile natale. Este impresionant daca se are în vedere ca majoritatea s-au nascut în Siberia si au învatat româneste în familie, desi urmau scoli rusesti".

Ukazul

Pentru ca erau români, pentru ca erau "chiaburi" sau avusesera legaturi cu partidele "burghezo-mosieresti", pentru ca erau prea credinciosi sau fiindca facusera parte din administratia României reîntregite, agentii NKVD i-au vânat ca pe fiare, i-au ucis pe cei nesupusi, pe ceilalti i-au fortat sa semneze declaratii ca nu au pretentii de la statul sovietic pentru averea confiscata. Erau urcati în vagoane de vite si dusi în lagarele din Siberia sau din Asia Centrala. Pentru Chisinau, erau repartizate 1315 vagoane, iar pentru Cernauţi - 340. Ukazul suna sinistru: fara întoarcere! Multi au fost suprimati în lagare pentru "activitate antisovietica", au murit de foame sau de frig în bordeie.

O Hotarâre a Biroului Politic al CC al PC al URSS nr.1290 din 6 aprilie 1949 se referea la "chiaburi, fosti mosieri, mari comercianti, complicii ocupantilor germani, persoanele care au colaborat cu organele politiei germane si românesti, membrii partidelor politice, gardistii albi, membrii sectelor ilegale, precum si la familiile tuturor categoriilor enumerate. Deportarea categoriilor mentionate sa se faca pe vecie". Conform recensamântului din 1999, în Kazahstan convietuiesc aproximativ 120 de naţionalitati. La grupa etnica "români/moldoveni", s-au înregistrat 20054 persoane, din care 594 s-au declarat români si 19460 - "moldoveni". Majoritatea provin din Basarabia si din nordul Bucovinei. Este posibil ca numarul lor sa fie mai mare. La recensamântul din 1989, în Republica Sovietica Socialista Kazaha, nu era înregistrat niciun român. Traiesc dispersati în regiunile din nordul Kazahstanului, mai ales în Aktubinsk. Daca Departamentul Românilor de Pretutindeni sau Institutul Cultural Român nu fac nimic pentru conservarea spiritualitatii lor, vor fi asimilati de populatia locala, asa cum s-a întâmplat deja cu istroromânii. Cu expoziţii itinerante de pictura nu se rezolva drama românilor deportati. Kazahii îi considera pe români ca etnie distincta de moldoveni sau pur si simplu - tigani. Vasile Soare crede ca este o confuzie raspândita de poemul "Tiganii" al lui Puskin, care evoca viata nomazilor de la Iurceni din Basarabia. Poetul era exilat în Basarabia, iar poemul lui avea sa devina subiect de studiu în manualele sovietice din tot imperiul. Vasile Soare a strabatut mii de kilometri si în cautarea românilor risipiti prin Kîrgîzstan. Oficial, acolo traiesc 850 de români, dar numarul real depaseste o mie de persoane. "Un raport din octombrie 1941 arata ca în GULAG, la acea data, "din RSS Moldoveneasca se afla 22.648 de persoane, în colonii din RSS Kazaha (9954 pers.), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6085 persoane, dispersate în 41 de raioane), Novosibirsk (5787) si Krasnoiarsk (470)". Românii deportati din Bucovina au fost considerati ca provenind din regiunile din vestul Ucrainei. În Kazahstan, deportatii români basarabeni au fost repartizati în colonii din regiunile Aktubinsk (6195), Kzâl-Orda (1024) si Kazahstanul de Sud (2735). Urmasii acelor români basarabeni, de vârsta sub 40 de ani, deja nu mai vorbesc româneste, cunosc vag evenimentele anilor 40 si cum au ajuns parintii si bunicii lor în Kazahstan. Aceasta, datorita faptului ca, pâna în prezent, subiectul deportarilor din Basarabia si Bucovina a fost unul închis, comparativ cu cel al deportarilor altor popoare (lituanieni, letoni, estonieni, ceceni si alte popoare din Caucaz, polonezi, ucraineni, coreeni etc.), despre care s-a scris în presa si publicatii de specialitate dupa 1990", spune Vasile Soare.

"Din Basarabia si din nordul Bucovinei s-au ridicat fortat numerosi lucratori pentru munca gratuita pentru marile santiere industriale, pentru exploatari petroliere sau pentru mine de tot felul din tot imperiul sovietic. Prin Hotarârea nr.39 din 9 august 1940, Consiliul Economic al Guvernului URSS a dispus "recrutarea în localitatile rurale ale Basarabiei a 20 de mii de muncitori", iar la 28 august 1940 conducerii Chisinaului i s-au cerut "recrutari suplimentare în judetele RSS Moldovenesti". Rezultatul-pâna la 29 noiembrie 1940, din Basarabia organele sovietice au recrutat si trimis în diverse regiuni industriale ale URSS, inclusiv în Kazahstan, în bazinul carbonifer Karaganda, cca.56 mii de persoane de origine româna. În locul lor, au fost adusi în Basarabia 13 mii de ofiţeri NKVD si de armata, învatatori din Ucraina, Rusia, Belarus, care au predat limba rusa obligatorie timp de un an. Acesta a fost începutul deznationalizarii provinciilor românesti ocupate", explica Vasile Soare. Exista documente care atesta1 ca in perioada 1948-1960, au fost trimisi pe santierele sovietice 196 de mii de romani ("moldoveni"). Dupa 1956, incep lucrarile de destelenire a stepelor din Asia Centrala. Cine mergea acolo primea cereale si bani mai multi decat acasa. Era tot o forma indirecta de deznationaliuzare prin deplasaraea unor mari mase de romani. Vasile Soare a reusit sa inaugureze primul monument dedicat prozonierilor romani de pe teritoriul fostei URSS. Este vorba despre crucea inaltata pentru mortii nostri din lagartul Spassk 99 din regiunea Karaganda. Zeci de prizonieri mureau zilnic apoi erau aruncati in transee comune. Peste cadavre, se turna var, apoi tractoarele nivelau pamantul - un strat de 30-50 de centimetri. Dupa inchiderea lagarului in 1950, peste oseminte s-a fcut un tancodrom pentru ca nimeni sa nu mai afle adevarul. Primele tari care si-au cautat mortii din Karaganda au fost Germania si Japonia. Pe cheltuiala proprie, nemtii au ingradit perimetrul si apoi toate celelalte tari si-au ridicat monumente acolo: Japonia, Finlanda, Italia, Franta, Polonia, Ungaria, Ucraina, Lituania, Armenia, Rusia, Kazahstan. Cu exceptia diplomatului amintit, autoritatile romane au facut putin. De aproape 20 de ani, parlamentarii nostri nu au reusit sa dea o lege simpla, prin care sa se restituie automat cetatenia romana pentru toti romanii din teritoriile instrainate si pentru urmasii lor. Agentii NKVD nu i-au intrebat daca renunta la cetatenia romana.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Multumesc mult pentru articol, habar nu aveam in viata mea ca in Kazahstan exista romani si basarabeni.

Dragoș Galbur spunea...

cu placere, pina astazi nu am stiut nici eu de cei ramasi in Kazahstan si Kirghistan dupa deportari, ceva infiorator. Ei exista acolo si asta-i principalul.

Andrei Cebotari spunea...

mde,am stiut de Cecenia,dar in Kazahstan...Bv admin!!!!!Mersi mult de info!!!

Anonim spunea...

Romani veniti acasa!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: