Mark Gitenstein, ambasadorul SUA propus pentru Romania, este de origine basarabean

13 iunie 2009
Avocatul Mark Gitenstein, nominalizat joi de preşedintele Barak Obama pentru postul de ambasador in Romania, a declarat că are origini romaneşti, bunicul din partea tatălui emigrand in Statele Unite din Basarabia, in timp ce părinţii bunicii sale erau din Romania, scrie un ziar din Alabama, potrivit NewsIn.
"Sunt cu adevărat flatat că preşedintele Obama mi-a incredinţat această sarcină. Nu inseamnă doar asumarea unei sarcini importante pentru securitatea naţională, Romania fiind un important aliat pentru Statele Unite, dar, dacă voi fi confirmat in funcţie, pentru mine va fi intr-un fel şi o intoarcere acasă la străbunii mei", a declarat Mark Gitenstein.
El este fiul Annei şi al lui Seymour Gitenstein, un om de afaceri din Florala, orăşel cu aproape 2.000 de locuitori din ţintutul Convington, statul Alabama, din sudul Statelor Unite, scrie cotidianul local The Andalusia Star-News.
Gitenstein a explicat că bunicul său din partea tatălui, Israel Gitenstein, "Dl. G" după cum era cunoscut locuitorilor din Florala, a emigrat in Statele Unite din Moldova, care candva a făcut parte din Romania, după cum scrie publicaţia The Andalusia Star-News. Şi părinţii bunicii sale erau din Romania. Israel Gitenstein, bunicul ambasadorului propus pentru Romania, a pus bazele unor fabrici de confecţii din Florala, Franklin Ferguson, de care ulterior s-au ocupat părinţii săi. De altfel, numele Gitenstein este binecunoscut oamenilor din ţinutul Covington graţie activităţilor filantropice desfăşurate. Familia a intemeiat şi spitalul din Florala, a acordat nenumărate burse şi a făcut donaţii.
Mark Gitenstein a locuit in Florala pană la varsta de 4 ani, apoi s-a mutat la Birmingham, unde a făcut liceul. Au urmat Universitatea Duke şi doctoratul la Georgetown University.
In prezent, Mark Gitenstein este cercetător principal la Brookings Institution, unde s-a specializat pe chestiuni legate de securitate naţională şi libertăţi civile. Este, de asemenea, partener la biroul din Washington al firmei multinaţionale de avocatură Mayer Brown LLP. Inainte de a lucra la Mayer Brown, a fost director executiv la Foundation for Change Inc.
Mark Gitenstein dispune insă de o solidă experienţă politică. El a lucrat timp de 17 ani la Senat, făcand parte dintre angajaţii biroului senatorului de atunci Joseph Biden, in prezent vicepreşedinte al Statelor Unite, iar apoi fiind consilier-şef al comisiei pentru chestiuni juridice din Senatul american. In campania pentru alegerile prezidenţiale a fost consilier al candidatului pentru vicepreşedinţie, Joe Biden.
In comunicatul prin care preşedintele Barack Obama a anunţat joi mai multe nominalizări pentru posturi de ambasador, inclusiv a lui Gitenstein in Romana, şeful Casei Albe spunea: "Americanii vor fi norocoşi să-i aibă ca reprezentanţi in străinătate pe aceşti distinşi bărbaţi şi femei. Talentul lor, experienţa şi dăruirea vor fi inestimabile, pe măsură ce noi continuăm să consolidăm parteneriatele Americii in intreaga lume şi să ne confruntăm cu provocările secolului 21. Le sunt recunoscător pentru activitatea lor şi abia aştept să lucrez cu fiecare dintre ei".

Potrivit The Andalusia Star-News, nominalizarea lui Gitenstein nu a fost incă oficializată, anunţul fiind aşteptat săptămana viitoare, după care ambasadorul propus urmează să fie confirmat de Senat.

Sursa: www.ziua.ro

2 comentarii:

Anonim spunea...

ii jidan oleaca dar faptul ca are un pic si radacini basarabene e remarcabil )) placut de fapt.

Nicu Moruz spunea...

Foarte bine )))

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: