A murit marele român Mihai Ghimpu

14 decembrie 2012


Titlul este unul ironic și răutăcios, dat fiind faptul că Mihai Ghimpu a călcat pe urmele lui Iurie Roșca, după ce s-a bătut cu pumnul în piept că e mare român și că vreau cu tot dinadinsul Unirea cu România, în ultima perioadă a devenit invizibil și plin de declarații aiurea, în ceea ce privește limba română din Constituție, marșurile unioniste și politica României desfășurată în Republica Moldova.

Mihai Ghimpu a afirmat la o emisiune a postului N4 că el nu deţine cetăţenie română şi nici nu doreşte să solicite acest lucru.

„Eu nu dețin cetățenie română. Nici nu am solicitat-o. Eu sunt român la mine acasă. Să nu creadă unii că eu sunt român prin cetățenie.

Eu sunt român în Colonița. Eu sunt român datorită mamei, lui tata, buneilor mei, dar nu legii cu privire la dreptul de redobândire a cetățeniei. Eu aștept ziuă când am să mi-o întoarcă. Au luat-o de la părinți și m-au lipsit și pe mine. Dar eu să mă duc să o cer. Mi-ați luat-o, dați-o înapoi” a declarat Mihai Ghimpu.

Recent, în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Iaşi, un reprezentant al Acţiunii 2012 a afirmat că au avut întâlniri cu Mihai Ghimpu înainte de marşul de pe 16 septembrie şi că acesta le-a retezat-o scurt cu “Ce naiba caută România să facă politică în Moldova?” Acelaşi reprezentant a afirmat că nici un partid politic parlamentar din Republica Moldova nu îşi doreşte Unirea şi că aceştia ţin sechestraţi peste trei milioane de români, scrie moldpress.info

20 comentarii:

Anonim spunea...

Cu exceptia ultimului paragraf, care este de-a dreptul jignitor, cred ca restul cuvintelor spuse de Ghimpu au fost gresit interpretate!!!

Gicu

Dragoș Galbur spunea...

Lasă, nu-l mai jeli, e un laș ordinar, cum a fost cândva și Iurie Roșca.
Oamenii implicați în mișcarea unionistă știu despre ce vorbesc. Să plece și să-l lase pe Dorin la conducerea PL, ori moare cu tot cu PL.

Ion Bargan spunea...

Ultimul paragraf reprezintă o bârfă, nimic mai mult. E ridicol să faceți referire la sursa moldpress.info - un blog care nu are nici adresă fizică, nici numere de telefon. Plus la aceasta sursa care nu merită încredere face referire la ”un reprezentant al Acţiunii 2012 a afirmat că au avut întâlniri cu Mihai Ghimpu...” De când astfel de bârfe merită atenție. Credeam mult mai serios blogul Basarabia91.net.

Dragoș, dă-ți seama ce spui. Îmi pare rău.

Dragoș Galbur spunea...

Ioane, crești odată, scoate limba din fundul boșorogului. E EXPIRAT!!!! Trezește-te până nu-i târziu.
Vorbește cu lumea și vezi ce-a zis Ghimpu înainte ultimul marș unionist de la Chișinău. Habar n-ai ce vorbești.

Dragoș Galbur spunea...

Poftim, citește despre stăpânul tău, mare român și erou al neamului: http://blog.galbur.md/2011/07/sfarsitul-epopeei-mihai-ghimpu.html

Anonim spunea...

Gheorghe Ghimpu se răsuceşte în mormînt cînd aude ce porcării spune/face Mihai Ghimpu

Corneliu spunea...

Ioane, e mort dedulea

Ion Bargan spunea...

Dragoș, în goana după senzații și trafic publici bârfe și calomnii. De mult nu am mai vorbit cu tine și de asta îmi pare cel mai mult rău. Ai lunecat într-o zonă distructivă, în care judeci oamenii din zvonuri și bârfe și nu din ceea ce fac.

Acum înțeleg de ce nu avem o mișcare proromânească puternică. Pentru că ne murdărim între noi, nu mai e nevoie să se ocupe de aceasta forțele antiromânești.

Ion Bargan spunea...

Corneliu, e moartă demnitatea noastră.

Vasile Panciuc spunea...

Cred ca Ghimpu si-a dat seama cine-s cacalaii de politicieni romani, care vor numai putere, lor li-i in adincul fundului de Moldova...

Dragoș Galbur spunea...

Ion, dacă încă mai crezi în Ghimpu la o vârstă atât de fragedă, din start - ești pierdut.
Nici nu mă cunoști măcar, dar te dai cu părerea despre mine. Fii serios :D

Anonim spunea...

daca nu erau cetateni ca Mihai Ghimpu vorbeati limba romana la bucatarie cu sotia, cat despre afirmatia ca sunteti romani nici in fata sotiei nu o faceati de frica sa nu va toarne in caz de o cearta mai nasoala. Timpul ne va arata cine si cat face pentru a promova adevarul istoric si a convinge populatia spalata pe creier si inca aflata in umbra marelui urss ca de fapt suntem romani ca si moldovenii d epeste prut. O sa vedem si rezultatele intalnirilor publice si mai putin publice dintre unii comentatori de pe aici cu domnul ulinici-plahotniuc. Ion are dreptate in loc sa punem cu totii umarul ca sa urnim carul din loc noi ne batem cine sa aiba un loc in fata in carul respectiv.

Anonim spunea...

Mesajul e clar: " Eu sunt român la mine acasă. Să nu creadă unii că eu sunt român prin cetățenie.
Eu sunt român în Colonița. Eu sunt român datorită mamei, lui tata, buneilor mei, dar nu legii cu privire la dreptul de redobândire a cetățeniei. Eu aștept ziuă când am să mi-o întoarcă. Au luat-o de la părinți și m-au lipsit și pe mine. Dar eu să mă duc să o cer. Mi-ați luat-o, dați-o înapoi” a declarat Mihai Ghimpu. Cuvintele sunt clare, este atitudinea unui om revoltat, care are o durere in suflet. Asa ca ... nu interpretati gresit, si nu preluati tot ceea ce spune presa (care in general ascunde in spate si tot felul de interese). Judecati cu sufletul si doar in baza a ceea ce auziti in mod direct, nu prin interpusi. Dezbinarea, cat si blamarea valorilor sunt la ordinea zilei ... oare de ce? De ce trebuie sa credem ce spun unii, de ce nu trebuie sa avem in vedere faptele si ceea ce simte sufletul nostru?!!! Mai ganditi-va inainte de a arunca cu noroi ...


Anonim spunea...

mda, domnule Galbur...e foarte ieftin articolul asta...

Divizia Romania spunea...

Dragos, aceeasi parere despre cetatenie o am si eu si multi altii. Cf. Constitutiei Romaniei, noi nu am pierdut cetatenia romana, pentru ca nu am renuntat la ea benevol si nici statul roman nu ne-a luat-o cu de-a sila. Deci eu n-as putea sa fiu roman " la mine " in Edinet, Ciocana sau Cahul ?

Anonim spunea...

Pentru Dragos Galbur
Ti-am citit ceva articole pe blogul tau,esti destul de istet ca sa iti dai seama ce sunt cu aceste marsuri si cat de "reale" sunt ele in ideea ce o promoveaza.Mai bine zis,uite cine le promoveaza,asta va explica tot.Poti sa intelegi ce zic sau mai bine,poti sa nu intelegi pt ca nu vrei.
Cat despre expirare,noi,romanii,din pacate,mereu vedem "expirati" acolo unde trebuie,dar mai ales,unde nu trebuie,istoria ne-a demonstrat de multe ori asta.

Anonim spunea...

domnule Ghimpu eu îs la fel de debil mintal și cu multe semne în cap dar eu nu voi ceda niciodată la unire cu țara mumă și la fel n-am pașaport nu iubesc să umblu cu cerutu , dar o vei face căci votul meu contează!

Anonim spunea...

intocsicare...aceast site moldpress.info, il are fondatar pe unul din oamenii dnei Pavlicenco care la sustinut pe Alexeev la alegeri..Desteapta-te române .. sunt mandru de Ghimpu...

Anonim spunea...

Nu vorbiti gratuit, ca sa nu zic vorbiti ...., intai documentati-va: dna Pavlicenco este UNIONISTA, si nu l-a sustinut pe Alexeev. Iar despre Tomac, o sa mai vedem , l-am ascultat pe un filmulet si nu prea le are cu istoria Basarabiei si a Romaniei, si nici nu a vorbit cine stie ce, nu a promis mai nimic, au promis cei care erau cu el si in alt film promitea prezentatoarea, asa ca... Eu sper sa fie unionist, dar in primul rand asteptam fapte. Functia il obliga. Dar daca nu se va tine de promisiuni? Veti cere demisia?

Anonim spunea...

Cum naiba Pavlicenco sa fie unionista cand e sustinuta de pnl-ul din ro? Ai uitat care e atitudinea lor fata de noi si cu ce partid au facut alianta?Cauta declaratiile lor in legatura cu basarabenii,te vei convnge cat e de reala toata "iubirea" asta fata de noi. Fii serios.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: