Chișinăuenii, dar și cei din afara orașului sunt așteptați începând de mâine și până pe 9 septembrie, între orele 11.00-17.00, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” să doneze o carte românească pentru tinerii români din Ucraina.
Iurie Sănduţă, unul dintre iniţiatorii acestei campanii susţine că ideea i-a venit atunci când se afla într-un tur în jurul României în calitate de jurnalist. „Când mergeam prin localităţi, copii îmi arătau ce pictează şi din ce cărţi învaţă „limba moldovenească”, iar reprezentanţii comunităţilor susţineau că lipseşte cartea românească acolo. Am decis să facem o astfel de acţiune, fiind sigur că şi alţi prieteni se vor alătura”, a declarat acesta pentru Moldova.ORG.
Totodată, Iurie Sănduţă a precizat că marea problemă va consta în transportarea acestor cărţi. „În reglementările vămii ucrainene se arată că este interzisă introducerea de cărţi şi tipărituri. Procedura de introducere în Ucraina a cărţilor româneşti este una extrem de complicată”, a adăugat acesta.
De asemenea, şi locuitorii României pot lua parte la această campanie. Persoanele interesate pot trimite cărţi până la data de 25 septembrie pe adresa: Avram Iancu nr. 112 ap. 3 Brasov jud. Brașov.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: