Basarabenism?

11 iulie 2012
Ideile notate mai jos nu pretind la adevăruri ştiinţifice. Pentru asta, ipotezele înşirate ar avea nevoie de verificări serioase şi un fundament documentar solid. Ipotezele sunt doar nişte ipoteze, nimic ai mult. Este o încercare de a trasa o direcţie ideologică pentru discuţiile în jurul istoriei naţionale.



Până în anul 1812, Basarabia era un pământ semipustiu. Centrul regiunii era împădurit, la sud traiul era complicat din cauza invaziilor tătaro-mongole, iar la nord exista o populaţie predominant slavă (ucraineni, lipoveni, rusnaci). În urma formării oblastei Basarabiei, aici are loc intensificarea unui flux migraţionist al populaţiei din mai multe regiuni istorice: Moldova, Muntenia, Ardeal, dar şi din Imperiul Rus. Ţăranii fugeau din zonele unde mai exista şerbia (Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Ţarist) sau unde condiţiile economice erau apăsătoare (Muntenia şi Moldova), preferând locurile slab populate, unde cu greu ajungea mâna autorităţilor hrăpăreţe. Graiul transnistrenilor, precum şi elementele etno-culturale a românilor transnistrieni indică faptul că aceştia reprezintă ţăranii fugiţi din Ardeal încă de prin secolul XVIII-lea.

După trecerea Basarabiei în componenţa Rusiei, noile autorităţi au fost interesate de popularea intensă a acestor locuri, îndeosebi a regiunii de sud. Din acest motiv sunt acordate numeroase facilităţi noilor veniţi. Desigur, ţarismul era interesat, în primul rând,  în stimularea formării unei populaţii majoritare slavolingve, însă elementul românesc – care avea o tradiţie etnică puternică şi un profil antropologic specific, a asimilat elementele slave, care din cauza condiţiilor sociale şi politice în care au trăit în Rusia, erau rupţi de orice tradiţie.

Observăm că şi o bună parte a localităţilor slave au fost supuse unui proces de românizare după 1812.  Perioada 1812 şi 1918 a fost, în cele din urmă, o luptă între elementul cultural românesc şi cel slav – cel românesc devenind, în fine, unul dominant. A se observa că un proces similar are loc şi în perioada sovietică: anume în această perioadă are loc o românizare intensă a oraşelor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, în pofida politicii de asimilare etnică dusă de Kremlin.  Până în acea perioadă, oraşele din Basarabia nu au fost niciodată româneşti, acestea au fost dominate preponderent de armeni, evrei şi ruşi. În Chişinău, în perioada interbelică, spre exemplu, peste jumătate din populaţie era evreiască, alte oraşe (cum ar fi Călăraşi sau Teleneşti), aveau o populaţie majoritară evreiască.

Iată că odată formarea oblastei Basarabiei (devinită mai târziu gubernie), începe istoria propriu-zisă a acestei palme de pământ. Este adevărat că o bună parte a basarabenilor, cu excepţia elitei intelectuale, nu a participat la procesul de construcţie a „culturii moderne româneşti”, dar acest lucru nu înseamnă că etnicii români ar fi încetat să mai fie români. Ei nu sunt români în sensul modern, politic, dar români în sensul tradiţional – cultural-etnic – „români aflaţi în afara naţiunii moderne române şi în afara istoriei”.

Problema identitară este o problemă a modernizării. Astfel, basarabenii se află acum între două proiecte: „moldovenist” – un produs al populaţiei rusolingve şi cel „unionist” – promovat de elitele intelectuale autohtone. În ambele discursuri se ignoră cele 200 de ani de istorie a acestui ţinut, care sunt primordiale. Este ignorată Basarabia, propriu-zisă, căreia nu i se recunoaşte dreptul la existenţă în calitate de produs al istoriei. În mod clar, lipseşte un al treilea proiect, care să pornească de la identitatea culturală şi istorică a acestui teritoriu, un proiect care ar crea un liant cultural între elită şi mase, care ne-a lipsit timp de 200 de ani. Convenţional, putem numi acest proiect „basarabenism”.

20 comentarii:

moldovlah spunea...

"Basarabenismul" ăsta ipotetic nu ar folosi decît "moldoveniștilor"!

Anonim spunea...

Articol scris in stil cominterist, un amalgam de fals si adevar pentru a promova moldovenismul ghetoizat.

1. E o manifestare de dispret fata de cititor de a publica ipoteze fara support informational (de criterii academice nici nu amintesc).

2. Teza dlui Racu: „Până în anul 1812, Basarabia era un pământ semipustiu.”
Paul Goma, Saptamana Rosie, Situatia populatiei in Momentul 1812:
La 1810 in “Moldova dintre Prut si Nistru” existau 327.199 locuitori din care straini sub 5% (evrei: “o cifra nesemnificativa, in jur de 1%”, cca 3000 persoane).

3. Teza dlui Racu: “Centrul regiunii era împădurit, la sud traiul era complicat din cauza invaziilor tătaro-mongole”.
Va recomand sa cititi descrierile geografice ale regiunii din periodicile interbelice. Veti fi surpins sa aflati ca au existat si Codrii Bugeacului.

4. Teza dlui Racu: “În urma formării oblastei Basarabiei, aici are loc intensificarea unui flux migraţionist al populaţiei din mai multe regiuni istorice: Moldova, Muntenia, Ardeal, dar şi din Imperiul Rus. Ţăranii fugeau din zonele unde mai exista şerbia (Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Ţarist) sau unde condiţiile economice erau apăsătoare (Muntenia şi Moldova), preferând locurile slab populate, unde cu greu ajungea mâna autorităţilor hrăpăreţe.”

Paul Goma, Saptamana Rosie, despre ocuparea “Basarabiei” in 1812: “Se stie insa ca “multa lume” trecuse pe malul drept al Prutului, mai cu seama taranii (mii de familii), fugind de spaima serbiei rusesti, cea care ii prefacea pe oameni in... suflete.”

Pan Halipa, Testament pentru urmasi, despre anexarea Moldovei de Est in 1812: “Indata dupa anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru la imperiul rusesc, populatia, in massa, fugea in Moldova de pe dreapta Prutului, la pagansimul otoman. Pentru a opri aceasta fuga Alexandru I a recunoscut dreptul taranilor de a ramane liberi si mai departe, adica sa nu fie robi, sa nu fie iobagi, cum erau taranii din Rusia, adica sa nu fie «crepostnoi». De asemenea li s-au recunoscut si boierilor toate drepturile si privilegiile avute inainte. Dar fuga taranilor si a boierilor in Moldova aflata sub suzeranitate turceasca nu s-a oprit”.

“In rapoartele lui Svinin (1815), direct catre tarul Alexandru I, se noteaza ca intr-un an din judetul de hotar Tighina au fugit 900 de familii, din judetul Codrilor au fugit 290 de familii, iar din judetul Hotin au fugit 3.359 de familii de romani.”

Anonim spunea...

5. Teza dlui Racu: “Observăm că şi o bună parte a localităţilor slave au fost supuse unui proces de românizare după 1812. Perioada 1812 şi 1918 a fost, în cele din urmă, o luptă între elementul cultural românesc şi cel slav – cel românesc devenind, în fine, unul dominant. A se observa că un proces similar are loc şi în perioada sovietică: anume în această perioadă are loc o românizare intensă a oraşelor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, în pofida politicii de asimilare etnică dusă de Kremlin. Până în acea perioadă, oraşele din Basarabia nu au fost niciodată româneşti, acestea au fost dominate preponderent de armeni, evrei şi ruşi.”

Paul Goma mentioneaza un numar de doar 3000 evrei pe teritoriul Moldovei de Est pana la 1812. Slavii de rit vechi se asezau cu traiul in zona rurala. Strainii alcatuiau pana la 1812 doar 5% din numarul total al bastinasilor.
Cine atunci a populat orasele/oraselele romanesti in Moldova de Est pana in 1812, dl Racu?


Dar sa revenim la teza dlui Racu despre romanizarea oraselor din Basarabia dupa anul 1812:

Paul Goma, „Statistica ruseasca din 1817:
(de Legea Colonizarii din iunie 1812 trecusera cinci (5) ani, interval in care intrase in «Bessarabia» un numar considerabil de evrei lipsiti de drepturi, persecutati, masacrati, «pogromizati», in Galitia si in Ucraina):
Total: 482.630 locuitori
Romani: 419.240, adica 85% (deci, straini: 15%)
Evrei: 19.130 (3.000 in 1810, 1%), adica 4.2% in 1817”

Statistica 1897:
„De adaugat si urmatoarele informatii din 1897:
- In mediu urban traiau 14% dintre moldovenii bastinasi
- Stiutori de carte, moldoveni: barbati 10.5%, femei 1.3%”


6. Teza dlui Racu: „În Chişinău, în perioada interbelică, spre exemplu, peste jumătate din populaţie era evreiască, alte oraşe (cum ar fi Călăraşi sau Teleneşti), aveau o populaţie majoritară evreiască.”
Paul Goma, Saptamana Rosie:
„Statistica romaneasca din 1931:
Total: 2.864.402 locuitori
Romani: 1.610.757
Evrei: 204.858

Statistica romaneasca din 1939 proportia populatiei evreiesti in cateva orase din nord-estul tarii:

Balti 46.6%
Hotin 37.7%
Chisinau 36%
Calarasi-Targ 76%
Orhei 41.9%
Soroca 36.3%
Cernauti 38.8%”

Deci, in Chisinaul interbelic nu au fost inregistrati „peste jumate de populatie” sa fie evrei, nici chiar Baltiul nu inregistra aceste date. Aveti ghicit datele doar pentru Calarasi, dl. Racu.

Ultimile doua paragrafe din articolul nici nu le voi atinge prin comentarii. Isi descriu autorul.

Octavian Racu spunea...

De când Paul Goma reprezintă o sursă?

Sub aspect etnic, prin 1919, populația Chișinăului, conform altor date statistice,[5] constituia 133 mii locuitori stabili și 66,5 mii suflete de populație flotantă. După apartenența etnică, această populație se împărțea astfel:

români (moldoveni) – 40 mii
evrei – 62 mii
nemți – 10 mii
ruși – 12 mii
ucraineni – 7 mii
bulgari – 2 mii.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Popula%C8%9Bia_municipiului_Chi%C8%99in%C4%83u

Octavian Racu spunea...

Către sosirea puterii ruse în anul 1812, în Basarabia locuia comunitatea evreiască constantă, care număra în jurul a 20000 de oameni. Erau 16 şcoli evreieşti în număr de 2100 de elevi şi 70 de sinagogi. Regiunea a devenit centru al literaturii în limbile ebraică şi idiş. În anul 1836, populaţia evreiască a crescut până la 94045 oameni, iar către anul 1897 deja număra 228620 de evrei, locuitori ai Basarabiei (11,8% din toată populaţia). Către sfârşitul secolului 19, evreii constituiau circa jumătate din populaţia Chişinăului, în număr de 125000 oameni. http://www.israel.mfa.md/history-jcm-ro/

Anonim spunea...

Tovarăşul "STATALIST-MALDAVANIST" Octavian Racu "uită" mereu ce a scris marele ROMÂN MIhai Eminescu.Să-i reamintim:

“Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ.

Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic ! nu dăm nimic şi nu primim nimic.

ROMÂNUL care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.»

Mihai Eminescu, (“Cestiunea retrocedarii Basarabiei”), Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)

Deci ce sunt cei ca Octavian Racu?
Acum aproape 150 de ani,Eminescu a spus-o :

SUNT VÂNZĂTORI,TRĂDĂTORI DE NEAM ŞI ŢARA!

Auzi TOVARĂŞE MANKURT Octavian Racu,

„Trebuie să stăm de pază şi SĂ NU DĂM DECÂT MORŢI acest pământ de sub picioarele noastre.
Da!
Chiar dacă Rusia ar fi destul de aspră ca să-l ia de la noi; noi înşine nu îl putem da sub nici un pretext, căci de acest pământ e legată demnitatea noastră, de la acest pământ atârnă viitorul nostru.” (…)

„Cuvântul nostru este: de bună voie NICIODATĂ, cu sila şi mai puţin!"


"ROMÂNUL care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.» !

Ah.Era să uit TOVARĂŞE Octavian Racu .
Tu NU eşti ROMÂN moldovean.
Eşti MALDAVANSKY.
Aşa te-au DRESAT STALIN,Gorbaciov,Putin,CIORONIN.

Anonim spunea...

Să-i reamintim tovarăşului "STATALIST-MALDAVANIST" Octavian Racu:

***NU EXISTĂ LIMBA MOLDOVENEASCĂ***
Este o invenţie SATANICĂ a călăului ocupant STALIN!!!!
***NU EXISTĂ POPOR MOLDOVENESC***
Este o invenţie SATANICĂ a călăului ocupant STALIN!!!!
***NU EXISTĂ REPUBLICA MOLDOVA***
Este o invenţie SATANICĂ a călăului ocupant STALIN!!!!

***Există doar LIMBA ROMÂNĂ,POPORUL ROMÂN şi ROMÂNIA,urmaşa DACIEI STRĂBUNE!!!!!***

***Destinul nostru al ROMÂNILOR basarabeni este unul singur: ROMÂNIA RE-ÎNTREGITĂ!!!!!***

Octavian Racu spunea...

Da, plină e lumea de nenorociţi care se cred români şi mari cunoscători.
1. Eminescu se referă în articolul său la diferendumul din 1878 în legătură cu Bugeacul, regiunea care purta atunci numele de Basarabia.
2. Primul recensământ din istoria Basarabiei are loc la 28 ianuarie 1897, aşa că mai devreme de această dată nu putem vorbi de date statistice.
3. Orice român normal la cap ştie că ORAŞUL ca fenomen a fost totdeauna străin de spiritul românesc. Toate oraşele din spaţiul românesc au fost create şi locuite de străini (în special armeni)

Octavian Racu spunea...

На моихъ глазахъ происходитъ подъ молдаванскимъ влiянiемъ перемѣна въ крестьянскомъ одѣянiи, въ развлеченiяхъ и т. п. Но и молдавскiй языкъ притягателенъ для малороссовъ, которыхъ по крови и по происхожденiю значительно болѣе, чѣмъ по языку. "Извѣстная часть нынѣшнихъ молдаванъ Бессарабiи, это романизованные малороссы... Активный элементъ—молдавскiй, пассивный - уступающiй - малорусскiй... Не беремся рѣшать вопроса—гдѣ причина этого повсюду трiумфальнаго, побѣднаго шествiя румынскаго элемента. Менѣе всего, конечно, можно думать здѣсь о превосходствѣ культуры.

(Бутович В.Н. Материалы для этнографической карты Бессарабской губернии. Киев, 1916)

Anonim spunea...

Octavian, cum adica "de cand Paul Goma e sursa"? adica, un cineva care se incumeta a publica articol de ipoteze care ar trebui verificate prin documente pune la indoiala onestitatea academica a unui scriitor care a produs o carte documentala (deci nu e vorba de o fictiune literara) - Saptamana Rosie - bazata strict pe documente de arhiva.

Statistica pe care o reda Paul Goma este exact statistica oficiala a Imperiului Rus.

Dar de cand wikipedia e sursa academica? Deci, sau iti atribuiun anumit nivel in ceea ce priveste articolele scrise sau esti bloggeras operand cu date de wikipedii.
(Recomand bazele de date on-line ale bibliotecilor nationale, accesul la care este gratuit de obicei. Sau bazele de date recunoscute de comunitatile academice precum, spre exemplu, Heinonline, insa, taxabilla accesare).

Ca raspuns, ai prezentat datele statistice din wikipedia pentru populatia Chisinaului din 1919. Lasand la o parte sursa, apare intrebarea in baza caror reguli de analiza statistica atribui datele din 1919 intregii perioade interbelice cand vorbesti in articol despre proportia populatiei din Chisinau?
Deci, lipseste si o baza metodologica elementara de analiza statistica. (Nu cred ca e vorba de rea vointa din partea ta).

Si in sfarsit,
imi raspunzi prin statistica din wikipedia care arata ca, spre exemplu, in Chisinau in 1919 locuiau 40 mii de romani raportati la 93 mii de locuitori de alta nationalitate; dar in acelasi timp in articol prezinti "ipoteze" cum populatia locala a romanizat mediul urban in perioada tarista (sau poate ti-ai exprimat nu prea clar gandul in articol facand un amalgam dintre perioada tarista, interbelica si sovietica?).

Pentru ca ma intreb, avand chiar si astfel de date de wikipedia, cum se poate conclziona ca mediul urban (sau chiar si rural) afost romanizat de bastinasi in perioada tarista? Prin ce metoda? Prin limba si istoria romana absenta in biserica, invatamant, publicatii? Prin cadre didactice venite din rusia sa lucreze chiar si in scolile din mediul rural, nestiind un cuvant romanesc? Prin interzicerea importului de carti si periodice romanesti de la Iasi? Prin sutele de mii de barbati bastinasi care au fost luati in aramata tarista si supusi rusificarii? Sau poate prin cei 14% de bastinasi locuitori in orase? Ori numarul de 10% de bastinasi stiutori de carte?

Dl. Racu, nota 2 pentru nivelul academic al articolului. Si esenta acestuia.

Octavian Racu spunea...

1. Dragă, articolul wikipedia are trimitere la sursă.
2. Articolul nu este unul ştiinţific, ci trasează o viziune pe care s-ar putea clădi un studiu documentat, aşa că nu vă umflaţi. Nici nu aveam intenţia să produc un articolul academic.
3. Mă îndoiesc foarte-foarte mult de nivelul de "documentare" a lui Paul Goma. Care arhive a cercetat, alea de la Chişinău? Paul Goma a trăit în Basarabia primii cinci ani din viaţă şi o bună parte din ceea ce scrie poate fi considerat cu adevărat ficţiune.
4. Nu mă refer doar la statistica anului 1919 ci şi ulterioare, în anii 20-30 numărul evreilor era şi mai mare. Chiar şi Eliade în "Piloţii orbi" se miră de creşterea evreilor şi a presei ruse în Basarabia în perioada interbelică.

Octavian Racu spunea...

Se vede că nu ai citit articolul: În Basarabia a avut loc românizarea a mediului rural, în perioada sovietică a avut loc românizarea mediului urban,proces care continuă şi azi.

Anonim spunea...

Voi raspunde doar la partea privind Paul Goma )
Deci, n-ai citit comentaiul meu - Paul Goma reda statistica oficiala rusa, nu cea din arhivele din Chisinau. Si am mentionat ca ma refer la datele citate in Saptamana Rosie care - am ami mentionat in comentariul meu pe care nu l-ai citit atent - este unul din putinele studii documentale (ar fi chiar recomandat sa-l citesti/ il gasesti pe pagina oficiala a autorului).

(Si am mentiona, de fapt, ca partea cu mediu urban/rural e atat de confuza - urban-rural/ perioada tarista-interbelica-sovietica - ca nici nu ai putea avea pretentii la cititor sa-ti inteleaga gandul/ori exprimarea confuza).

In rest, nu voi mai raspunde daca tot ai zis ca nici nu este articol catusi de putin stiintific. Il tratez atunci din domeniul literaturii "ipotetice" - un fel de tatonare a terenului de dl. Racu - si il voi neglija.
(Dar sincer, Octavian, nu poti pretinde sa-ti fie respectat numele cand "produci" astfel de scrieri si inca le faci publice.)

Octavian Racu spunea...

1. Am citit toate cărţile scrise de Goma,aşa că ştiu despre ce vorbesc.
2. Îţi recomand să reciteşti atent,nu pe sărite articolul. În plus, încearcă să consulţi lucrările ştiinţifice, în afară de SF-urile obosite ale lui Goma.

Octavian Racu spunea...

La ce bun ar fi să repet datele care se predau în şcoală? Istoria noastră șchiopătează în interpretări, nu în date. Dacă anonimii nu sunt în stare să înțeleagă acest lucru, nu are decât să se plimbe mai departe. În orice ştiinţă se porneşte de la o ipoteză, care mai apoi se verifică.

Anonim spunea...

dl Racu un savant de un astfel de renume incat considera de importanta imperativa de a-si publica "ipotezele", pentru a avea ce verifica mai apoi )))

asa si vei ramane cu articolase "ipotetice", prinzand wifi gratuit pe aleea Clasicilor din Chisinau)

succes,
Anonim care nu e in stare sa inteleaga mare lucru in "basarabenism" stiintific)

Anonim spunea...

Octavian Racu spunea...

" Da, plină e lumea de nenorociţi care se cred români şi mari cunoscători.
1. Eminescu se referă în articolul său la diferendumul din 1878 în legătură cu Bugeacul, regiunea care purta atunci numele de Basarabia."

Îl vedeţi ÎN CE HAL MINTE CU NERUŞINARE,în stil BOLŞEVIC autentic acest VIERME MANKURT?
Cică Eminescu NU se referă în articolele sale la ceea ce azi este hidoşenia stalinistă "respubliKAKA MOLOTOVA"!
Ei nu zău!
Lecţii de ROMÂNISM pentru Octavian Racu,"statalist-maldavanist"(SLUGA SCÂRBAVNICĂ a Călăilor OCUPANŢI RUŞI).
Citeşte şi apoi TACI ŞI-GHITE vierme trădător de neam şi ŢARĂ ROMÂNEASCĂ!

Marele ROMÂN Eminescu explica încă de acum peste 140 de ani STRATEGIA RUSEASCĂ de izolare şi îndobitocire a ROMÂNILOR basarabeni:

„Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.

[…] când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă.
Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între ROMÂNII de peste Prut şi restul POPORULUI ROMÂN.


De atunci şi până acum măsurile silnice pentru STÂRPIREA ROMÂNISMULUI se iau fără de curmare.
Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti "Hristos a inviat" în ROMÂNEŞTE.

Nimic în limba ROMÂNEASCĂ nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba ROMÂNEASCĂ, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă ROMÂNEŞTE, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă ROMÂNEASCĂ e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.”

Anonim spunea...

Octavian Racu-KGB citeşte
ş-apoi TACI ŞI-GHITE vierme trădător de neam şi ŢARĂ ROMÂNEASCĂ!

Iată ce apără BOLŞEVICUL NERUŞINAT Octavian Racu-KGB!
Iată STRATEGIA DE RUSIFICARE FORŢATĂ a ROMÂNILOR basarabeni dezvăluită chiar de un OCUPANT RUS!

Nikolai Durnovo, ministrul Educaţiei din Rusia ţaristă (tocmai cel care refuza să deschidă şcoli moldoveneşti în Basarabia) în publicaţia „Peterburgskie Vedomosti” din 27 mai 1912:

„Ce-am făcut noi într-o sută de ani, pentru populaţia moldovenească, pentru progresul ei cultural?
NIMIC!
Căci toate şcolile înfiinţate acolo n-au decât scopul de a-i transforma pe Români în velicoruşi…

Nici unul din episcopii de acolo nu ştie româneşte…
Oricât de mic ar fi un popor, el cere să fie respectat, e mândru de existenţa sa şi nu vrea să servească de îngrăşământ Ruşilor, Nemţilor, Ungurilor sau altor popoare…
Românii au luptat vitejeşte contra Turcilor şi Maghiarilor pentru ţara lor, şi au mers cu Ruşii la Plevna, în 1877-’78.
Paisprezece mii de Români basarabeni au căzut pe câmpurile de luptă din îndepărtata Manciurie…
Arhiepiscopul a alungat din Basarabia cele mai bune forţe spirituale şi culturale;
limba română e înlăturată din biserici…
Basarabia a rămas foarte în urmă faţă de România.

Chişinăul a depăşit Iaşii ca dimensiuni, dar nu se poate compara…
Populaţia rusă venită aici ca funcţionari „rusificatori” n-a ridicat, pentru localnici, prosperitatea materială, nici pe cea morală…”.

Anonim spunea...

Octavian Racu-KGB citeşte
ş-apoi TACI ŞI-GHITE vierme trădător de neam şi ŢARĂ ROMÂNEASCĂ!
SCÂRBĂ RUSEASCĂ ,în genunchi în faţa MARTIRILOR şi TITANILOR neamului nostru ROMÂNESC!

«NICIODATĂ CU RUŞII,
căci ei vor să ne ia limba,
să ne fure istoria,
să ne ia pamântul strămoşesc şi să ne distrugă neamul.»


-Constantin Stere PATRIOT ROMÂN basarabean martir cu rol decisiv in SFATUL ŢĂRII pentru MAREA UNIRE cu Ţara Mamă ROMÂNIA din 27 Martie 1918

Marele istoric A. D. XENOPOL spunea:

„A FACE POLITICĂ RUSEASCĂ ESTE DE A DA NOI ÎNŞINE ARMA ÎN MÂINILE UCIGAŞULUI ,este A TRĂDA INTERESELE CELE MAI SFINTE ale cauzei ROMÂNE”.


« Răpirea Basarabiei ar fi trebuit să-i înveţe pe români un lucru:
că dacă există vreun pericol pentru existenţa lor ca naţiune acesta va veni de la nord .
Dacă este vreun element adevărat duşman al elementului român este acel RUSESC ,care nu din întâmplare,din neîngrijire pune în pericol existenţsa noastră. ,ci lucrează cu conştiinţă la DISTRUGEREA EI.
Acest PERICOL l-au simţit TOŢI ROMÂNII ,acei ce şi-au iubit întradevăr poporul şi care au binemeritat de patria lor.
Toată dezvoltarea noastră naţională este datorită LUPTEI NEÎMPĂCATE ÎN CONTRA ACESTUI ELEMENT COTROPITOR ,luptă în mare parte susţinută cu ajutorul Apusului.
În asemenea împrejurări ,
A FACE POLITICĂ RUSEASCĂ ESTE DE A DA NOI ÎNŞINE ARMA ÎN MÂINILE UCIGAŞULUI ,este A TRĂDA INTERESELE CELE MAI SFINTE ale cauzei ROMÂNE ”.

Anonim spunea...

Eminescu nu vorbeşte despre ÎNTREAGA Basarabie?
Cum poţi să minţi cu atâta NERUŞINARE RUSEASCĂ-BOLŞEVICĂ?
Octavian Racu-KGB citeşte
ş-apoi TACI ŞI-GHITE vierme trădător de neam şi ŢARĂ ROMÂNEASCĂ!
SCÂRBĂ RUSEASCĂ ,în genunchi în faţa MARTIRILOR şi TITANILOR neamului nostru ROMÂNESC!

“Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruşici prin fraudă”.

(Timpul, 1 martie 1878)

«Fost-au Basarabia cucerită cu sabia ? Nu. Prin tratatul de Bucuresti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.

Napoleon era asupra intrării în Rusia şi trupele ruseşti se întorceau în marş forţat, în ruptul capului, luând faşa pământului românesc pe tălpile lor.»

(Mihai Eminescu, (“In sfirsit vedem limpede…”), Timpul, 25 ianuarie 1878; în Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, 1989; pg. 40-41)


“DREPTURILE NOASTRE asupra ÎNTREGII BASARABII sunt prea vechi şi prea bine întemeiate, pentru a ni se vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin tratatul de Paris.
BASARABIA ÎNTREAGĂ A FOST A NOASTRĂ, pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi,
BASARABIA ÎNTREAGĂ NI SE CUVINE,
căci e pământ drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă şi până în veacul al nouăsprezecelea.”.

(Mihai Eminescu – Opere)

“A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominațiunii rusești”.
Mihai EMINESCU

MOARTE RUSIEI!
MOARTE RUSIEI!
MOARTE RUSIEI!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: