Spiridon Vangheli a fost distins cu medalia “Mihai Eminescu” de către președintele Timofti

14 iunie 2012

Politicieni, oameni de cultură şi copiii au venit astăzi, 14 iunie, la Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă” să-i ureze scriitorului Spiridon Vangheli „La mulţi ani”, cu ocazia celei de-a 80-a aniversare.

Cu această ocazie, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a înmînat astăzi scriitorului Spiridon Vangheli Medalia “Mihai Eminescu”, informează MOLDPRES.

Timofti a consemnat că Medalia “Mihai Eminescu” i-a fost acordată scriitorului pentru merite deosebite în dezvoltarea literaturii pentru copii, promovarea valorilor culturale naţionale peste hotarele republicii, precum şi pentru activitate prodigioasă în domeniul literaturii.

Spiridon Vangheli a vorbit cu emoţie despre anii care s-au scurs, cărţile pe care le-a editat, dar şi „recompensa” pe care a primit-o din partea copiilor – dragostea şi admiraţia. „Ne-am „înhămat” cu Grigore Vieru să facem Abecedarul pentru că sistemul era aşa, încât îşi dorea cu tot dinadinsul să facă din copii noştri eniceri sovietici”, a declarat maestrul. De asemenea, Spiridon Vangheli a menţionat, vădit emoţionat, că scriitorii pentru copii n-au dreptul să greşească. „Aşa cum bunelul îi poveşte nepotului esenţele lucrurilor, cu gravitatea faptului că mâine-poimâine dispare din viaţă, aşa şi o carte pentru copii trebuie să se refere la esenţa lucrurilor”, a adăugat acesta, scrie moldova.org.

Vicepremierul Mihai Moldovanu a subliniat că opera lui Spiridon Vangheli ne-a marcat copilăria şi continuă să facă frumoasă copilăria generaţiei actuale. Totodată, personajul Guguţă, creat de Spiridon Vangheli, a devenit un prieten al tuturor generaţiilor de copii.

Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a precizat că Spiridon Vangheli este ambasadorul copiilor şi un mare producător de branduri, iar brandul “Guguţă” face loc Republicii Moldova în această lume mare. Ministrul i-a înmînat scriitorului un atestat, care confirmă că toate instituţiile de învăţămînt din republică vor fi completate cu un set de opere scrise de maestru.

Deputatul Ion Hadîrcă, la rândul său, chiulise astăzi de la şedinţa Parlamentului, împreună cu Corina Fusu şi Mihai Ghimpu, pentru a aduce omagiu pentru tot ce a făcut Vangheli.

Nu în ultim rând, primarul Dorin Chirtoacă a menţionat că va propune ca o grădiniţă din Chişinău să poarte numele lui Spiridon Vangheli, dar şi ca să fie sărbătorită “Ziua lui Guguţă”.

3 comentarii:

Viorel spunea...

La Multi Ani !!!

Anonim spunea...

Tovarăşe MANKURT Timofti,iubitor de "LIMBĂ CONSTITUŢIONALĂ" adică de "limba MALDAVSKI" inventată la Moscova de către Călăii OCUPANŢI RUŞI,
NOI ROMÂNII basarabeni te rugăm să nu uiţi CINE A FOST Mihai Eminescu.

Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE
de MARELE ROMÂN Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, DULCE ROMÂNIE,
ȚARA MEA de glorii, ŢARA MEA de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
DULCE ROMÂNIE, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i POPORUL MARE, ROMÂNESC,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
DULCE ROMÂNIE, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
DULCE ROMÂNIE, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, DULCE ROMÂNIE!
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, SUFLET ROMÂNESC,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
DULCE ROMÂNIE, asta ți-o doresc!

Anonim spunea...

Atenţie Dragoş GALBUR!

În istoria Ţării Noastre MAMĂ ROMÂNIA
28 Iunie ESTE O ZI GROAZNICĂ,
O ZI A SACRIFICIILOR şi A TRĂDĂRII NAŢIONALE!

28 Iunie 1883 :
este ordonată ASASINAREA PRIN TORTURĂ A MARELUI TITAN ROMÂN EMINESCU.


Clasa politică trădătoare ÎL SACRIFICĂ pe Eminescu LA ORDINELE Călăilor OCUPANŢI austro-hungari şi RUŞI.
28 Iunie 1940 :
TRĂDĂTORII ,LAŞII şi VÂNDUŢII din guvernul României SACRIFICĂ Basarabia şi Bucovina de Nord în ghearele Călăilor OCUPANŢI RUŞI.


Ştiind de SACRIFICAREA TITANULUI ROMÂN Mihai Eminescu EXACT pe 28 Iunie,
BESTIILE RUSEŞTI aleg această dată pentru OCUPAREA Basarabiei şi Bucovinei de Nord.
CERNĂUŢIUL şi CHIŞINĂUL încep CALVARUL ROBIEI LA RUŞI.

28 Iunie 2012:
PRETEXTUL CONSILIUL EUROPEI


Se alege această dată SIMBOLICĂ PENTRU CUNOSCĂTORI pentru a se scorni în stil KGB un motiv pentru SUSPENDAREA şi DEMITEREA Preşedintelui Băsescu.
Parlamentul KAGHEBIZAT îi interzice ÎN MOD ILEGAL şi NECONSTITUŢIONAL Preşedintelui să meargă la Consiliului Europei.
Parlamentul României aflat SUB COMANDA LUI putinKGB lansează această PROVOCARE RUSEASCĂ drept PRETEXT pentru ceea ce îşi dorea RUSIA încă din 2007 de la PRIMA SUSPENDARE ORDONATĂ de putinKGB.

Astfel pe 28 Iunie 2012,
prin MARIONETA KGB Victor Ponta,
LA ORDINELE MOSCOVEI,

trădătorii de neam şi ţară din PSD-PNL-KGB(COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă)
decid
ÎNCEPEREA SACRIFICARII lui Băsescu din Basarabi REÎNTREGITORUL.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: