Comuniștii din Bălți interzic marșul consacrat zilei de 3 martie 1918

21 februarie 2012
Pe data de 3 martie 2012 se împlinesc 94 de ani de la votarea Moţiunii Adunării generale a Zemstvei din districtul Bălţi prin care se cerea Sfatului Ţării votarea necondiţionată a Unirii Basarabiei cu România.

Cu această ocazie, noi, un grup de simpatizanţi din Bălţi ai Platformei civice Acţiunea 2012, intenţionăm să organizăm un marş prin care să marcăm acest eveniment.

Respectând prevederile legale, la data de 6 februarie am depus o declaraţie prealabilă prin care anunţam autorităţile publice locale despre acţunea noastră, cerând conform legii să fie asigurată
securitatea participan ilor la mar .

Abia la data de 17 februarie am primit o scrisoare prin care viceprimarul municipiului Bălţi, domnul Veaceslav Usatîi, ne înştiinţează că organizaţia nonguvernamentală din numele căreia dorim să organizăm marşul nu a fost găsită în registrul ONG-urilor, motiv pentru care marşul nu poate fi autorizat.

Menţionăm faptul că declaraţia a fost semnată din numele unui grup de iniţiativă, iar legea cu privire la întrunirile publice permite ca persoanele fizice să fie organizatori ai acţiunilor de acest gen.

Ținând cont de faptul că autoritățile publice locale încalcă articolul 6 al legii cu privire la întrunirile publice, cerem să se autosesizeze autoritățile centrale, presa și organizațiile din domeniul drepturilor omului.

În același timp, noi nu renunțăm, motiv pentru care ieri, 20 februarie, am mai depus o declarație prealabilă pentru ca marșul să fie autorizat.

Pe această cale, fiind siguri că situația neplăcută creată de către administrația publică va fi soluționată în timp util, vă așteptăm pe data de 3 martie cu steaguri tricolore la Bălți, de la ora 11.00, în fața restaurantului Nistru (strada Independenței nr. 52) pentru a porni prin centrul orașului, până la consulatul României.

1 comentarii:

Anonim spunea...

Voi ar trebui sa nu va lasati intimidati si sa faceti manifestarea.
Nu stiu care sunt normele legale la dvs, peste PRUT, dar in Romania manifestarile comemorative nu trebuie permise de autoritatile locale, ci doar-obligatoriu-aduse la cunostinta acestora.
Depinde de cat sunteti de hotarati si de uniti.
Cele bune va urez.
Florin

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: