Adrian Păunescu despre Grigore Vieru

Peste Viata si Moarte. Opera. Adrian Paunescu despre Grigore Vieru.

(…) Intr-un jurnal de front pe care l-am scris in 1992, cand il determinasem pe marele poet sa mearga, impreuna cu mine, pe liniile frontului transnistrean, notam (si, iata, astazi subliniez) sintagma potrivita pentru el: poetul divin al neamului nostru. (…)

S-a certat pentru mine cu toata lumea. M-am certat pentru el cu toata lumea. Acum, dupa atat de timpuria lui moarte, intamplata inainte ca el sa implineasca 74 de ani, trebuie sa ma cert inca odata cu cei care l-au ranit, l-au minimalizat si l-au nedreptatit cu cinism sau cu inconstiinta. Lenta lui asasinare s-a petrecut sub ochii nostri, pe ambele maluri ale Prutului. Grigore putea accepta, ca pe o neagra fatalitate, criminalele atacuri ale unor publicatii oficiale de la Chisinau, la adresa lui, considerand ca e in natura lucrurilor ca dusmanii Basarabiei si a Romaniei sa fie si dusmanii sai. El nu a incetat o clipa lupta cu viermii presei stacojii care i-au apropiat moartea prin cruzimea si minciuna lor, acuzandu-l ca e spion roman si creand in jurul lui o stranie ostilitate, de s-a ajuns sa dea niste nemernici cu pietre in el, in Chisinaul sau.

(…) Cei care l-au chinuit pe Grigore, dincolo de Prut, nu au mai putina vina decat cei ce l-au chinuit, dincoace de Prut, dar macar aceia aveau o justificare formala, pentru ca Grigore Vieru slujea cultura nationala si unitatea nationala, nu gubernii si raioane potrivnice firii si istoriei. Dar pe Vieru il durea cu adevarat campania infecta, impotriva sa, a unor bucuresteni uscati si debusolati care-si inchipuie ca altii, nu ei, au expirat si nu au mai produs nimic, dupa 1989, in numele unei false modernitati. In numele asa-zisei nevoi de sange proaspat, s-au demolat statui si oameni, s-a inventat si s-a sacralizat dispretul fata de viata si opera unor apostoli ai neamului romanesc. Groaznica placa de beton, de care s-a izbit, fatal, masina in care era Grigore Vieru, cand el venea de la Sarbatoarea Eminescu, aglutineaza si finalizeaza, duce la apogeu toate eforturile denigratorilor si dusmanilor lui Grigore Vieru de la Chisinau si de la Bucuresti.

Un degustator de vocatie dambovitean, parasindu-si harul si bunul gust, crede ca e amara apa acestui limpede si intremator izvor, fara a face un control al sistemului hepato-biliar personal, sa afle ca amaraciunea vine dinauntru, de la rezervele de bila, ale vezicii sale confuze. Si declara, cu infatuare jenanta, ca Vieru e un poet notabil, vazand in acest calificativ un gest generos al sau, din moment ce, intr-o carte a sa, Vieru era numit un poet cu totul depasit. In fapt, depasit e cel invidios si pe melc, pentru ca, prin viteza pe care o dezvolta acesta, iesind putintel din cochilie, pericliteaza confortul personajelor statatoare care au luat-o razna rau, daca la batranete se uita urat si la Eminescu. (…)

Ultimul articol al lui Grigore Vieru
Noi atacuri golanesti in presa oficiala.

Dupa ce cu aproape 4 ani in urma am fost “descoperit” in ziarul lui Iurie Rosca drept “spion roman” de catre vagabondul politic B. Asarov (numele sau adevarat fiind Hristov), coleg de insinuari politice cu alt vagabond, M. Contiu, al carui nume real nu-l cunoastem, iata ca subsemnatul apare din nou in aceeasi postura de “spion roman” in Moldova suverana – cotidian al sefului de stat, Vladimir Voronin. Noua lista a “spionilor” este modificata. Mai exact, este ajustata de catre oficialitati alegerilor parlamentare care se apropie. Toti cei inclusi in lista sunt incomozi Puterii. Amintesc cititorilor ca in acelasi ziar prezidential am fost nu demult inclus intr-o alta lista, intitulata “Teroristii moldovenilor”.

Atentionez pe seful statului Vladimir Voronin, la fel Serviciul de Informatii si Securitate, ca daca nu vor fi prezentate public probe de spionaj si terorism si daca Curtea Suprema de Justitie nu va revedea cele doua decizii la cererea mea de dare in judecata a celor doua publicatii oficiale, Flux si Moldova suverana, voi fi nevoit sa iau o decizie a mea intru apararea dreptatii si onoarei mele de om.
(Grigore Vieru)

P.S. Sa-mi ingaduie Flux si Moldova suverana sa le pun doua intrebari:
Cum poti fi spion al Limbii stramosilor tai, al Istoriei Neamului tau, al propriilor suferinte?
Oare exista in aceasta, sclipuita din dai Boje, republica niste secrete care ar putea sa-i intereseze pe spioni?(Text publicat in “Literatura si arta” in ziua de 15 ianuarie 2009)

(...)

Din ce perspective scriu eu toate acestea? Din convingerea ca, atunci cand supravietuitorii “cumplitelor vremi de acmu” isi vor crea vizibilitatea necesara catre valori, ei vor descoperi in Vieru pe unul dintre cei mai valorosi, mai importanti si mai curajosi poeti ai limbii romane.

Vieru e marele spion roman in spatiul romanesc si, de curand, in cer:
Simplu ca iarba.
Simplu ca painea.
Simplu ca Biblia.

2-3 februaruie 2009
Adrian Paunescu


Cu Vieru, in 1992, pe granita latinitatii. Transnistria, linia-ntai. (A. Paunescu):

Zilele saptamanii nu-mi mai ajung. Noptile sunt scurte.
Doamne, cate mai am de facut si ce putin a mai ramas
Pana la ultima trambita. Zidit in hartii si manjit
De cerneala, huiduit si aclamat, trec pe langa
Propria mea viata si o contemplu indaratnic
Si nu mai pot dispune de ea. Nu mai pot lua
Calea codrului, pentru ca am imbatranit
Si toti ai mei depind de mine
Si, totusi, hotarasc impotriva calendarelor,
Si, totusi, hotarasc, abuziv, impotriva firii,
Impotriva persecutiilor,
Sa plec in Basarabia si s-ajung in Transnistria.

In linia-ntai, acolo e locul meu, in linia-ntai,
Ce zici, Grigore Vieru, mergem
La Dubasari sau la Cosnita?
Ce zici, Grigore Vieru, mergem
La Dorotcaia
Sau la Cocieri?
Alo, 26 67 47? Raisa? Da-mi-l putin pe Grigore!
Maine-n zori sau maine la pranz,
Nu stiu exact
Momentul,
Vin in Basarabia si promite-mi ca mergem pe front.

Si glasul, totdeauna tragic, al marelui nostru poet,
Imi raspinde, asa cum il stiu, dintotdeauna,
Da, da, sigur ca da, vom vedea, dragule,
Vin cu Ion Aldea Teodorovici in calea ta, la Husi,
Ne gasesti la familia Matei,
O sa vezi Volga lui Ion in fata blocului,
Te asteptam, in Basarabia e mare nevoie de tine,
Pe maine, pe maine.

Si poate, intr-o zi, aceasta urare va fi impracticabila
Pentru unul sau pentru altul dintre noi,
Pe maine, pe maine.


Casa Vieru, A. Paunescu

Apartamentul in care traieste Grigore Vieru e mic,
Dar, cu toate astea, cativa inamici ai poetului
L-au si injurat pentru el.
Si inca un amanunt interesant,
Grigore Vieru sta intr-un bloc plin de generali rusi,
In curtile interioare se vorbeste ruseste,
Pe scarile din blocuri se vorbeste ruseste,
Grigore Vieru abia se aude respirand
Pe fosta strada Jukovski si, totusi,
Nu ordinele generalilor rusi, ci soapta lui Vieru
Domina cartierul si-i face pe oamenii care trec
Sa-ntoarca, de curiozitate, de admiratie,
De ura sau de dragoste, capetele.

Casa lui Grigore Vieru din Chisinau
Pare o harta de front a Romaniei,
Intr-un imperiu de beton si fosti generali sovietici.
Acolo, in casa aceea, traiesc Grigore si sotia lui,
Profesoara pensionara, de limba latina,
In perimetrul generalilor slavi.

Vieru n-are nici un salariu, de nicaieri,
Traieste din ce publica,
Iar sotia lui se multumeste cu pensia de 370 de ruble
Si, totusi, niciodata, casa sotilor Vieru nu e singura.

Pe harta mica a Romaniei Mari,
Care e poezia lui Grigore Vieru,
Apar, in permanenta, tristii soldati romani
Ai tuturor vremurilor. Unul din ei ne-a spus
«Buna seara»
Si ne-a aratat o petitie, cu care urma sa mearga
A doua zi la presedintele Snegur,
Petitie semnata egal de comandanti
Ai celor doua armate aflate in lupta.
O proclamatie de pace, un avertisment
Catre politicieni.

Uite, imi zice Grigore, facandu-ma sa mi intorc privirea
Pe fereastra, uite, din blocul de-alaturi mai pleaca
Un general; s-ar putea sa fie semn de pace.
Ma uit, Grigore, prin fereastra ta
Se vad, in permanenta generali sovietici plecand
Si semne de pace, minunatule.


(Sursa: Grigore Vieru, Cele mai frumoase poezii, editura Jurnalul, Bucuresti, 2009.)