Procesul Mareșalului Ion Antonescu

8 ianuarie 2013


Ultimul cuvant la proces (Partea I-a)

Din volumul «Instaurarea totalitarismului in Romania» (St. Radulescu-Zoner, D. Buse, B. Marinescu, editura Cavalioti, 1995), citat de Paul Goma in «Saptamana Rosie», varianta 2008:


«1945
19 martie
- Printr-un jurnal al Consiliului de Ministri se dispune arestarea urmatorilor generali sub invinuirea de crima de razboi: Ilie Steflea (fost sef al marelui stat major; va muri in detentie in 1946); Gh. Gialik, Gh. Potopeanu (fost ministru in guvernul constituit la 23 August 1944), Atanasie Trincu, Radu Korne (…)

Februarie 21 (1946)
- Se da sentinta in procesul intentat al criminalilor de razboi alcatuit din ziaristi si membri ai guvernului Horia Sima. Tribunalul Poporului condamna la moarte 5 inculpati, la detentie pe viata alti 4, toti ziaristi si pe Gh. Cuza la 20 de ani «detentie riguroasa».

Februarie 22 (1946)
- Tribunalul Poporului incepe judecarea generalului Constantin Voiculescu, fost guvernator al Basarabiei (1941-1943) si a conducerilor jandarmeriei din Basarabia, acuzati de infiintarea lagarului de la Onesti, de internare a evreilor in ghetouri sau experierea peste Nistru, de trimiterea in Transnistria a unui grup de peste 7000 de polonezi si 6000 de ucraineni.

Februarie 28 (1946)
- Incepe la Tribunalul Poporului procesul a 8 militari acuzati de a fi comandat lagare de prizonieri sovietici.

Mai 4 (1946)
- Incepe procesul Antonescu (…) maresalul Antonescu este invinuit in principal de tradare de tara, de a fi contribuit la dezastrul ei, permitind jefuirea si secatuirea economiei nationale, de agresiune impotriva Uniunii Sovietice, de teroare impotriva muncitorilor, de a fi infaptuit crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Repetarea cu obstenatie, pe tot cuprinsul actului de acuzare, a unor termeni ce tin de sfera politicului si nu a juridicului «legionari, fascisti, tradatori ai neamului».

Mai 12 (1946)
- Dupa semnarea depozitiei si inainte de a parasi sala Iuliu Maniu se indreapta spre boxa acuzatilor si strange mana lui Gh. Dobre, C.Z. Vasiliu, Titus Dragos, C. Pantazi si Ion Antonescu…
- … rechizitoriul acuzatorului public Vasile Stoican, ce-si completeaza prestatia cu imagini ale «spinzuratorilor de la Odessa, mormanelor de cadavre de la Iasi», «trupuri goale si ciopartite».
Cere pedeapsa cu moartea.

Mai 17 (1946)
- Se pronunta sentinta in procesul Antonescu; sint condamnati la moarte: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C.Z. Vasiliu, C. Pantazi, Eugen Cristescu, Gh. Alexianu, Radu Lecca,
dar si Horia Sima, C. Papanace, Corneliu Georgescu, I. Protopopescu, M. Sturza si V. Iasinski, toti cei din urma disparuti.
Celelalte condamnari: detentie pe viata (C. Danulescu, V. Bumitriuc – disparuti, Gh. Dobre, C. Petrovicescu), 20 ani temnita grea (T. Braileanu, I. Marinescu), 15 ani inchisoare (P. Tomescu, T. Dragos), 10 ani (D. Popescu, C. Busila, N. Mares). Toti au dreptul la recurs.

Mai 20 (1946)
- Sint arestati alti membri ai guvernului Antonescu carora «li se vor intocmi acte de acuzare». Avestia sint: Gh. Leon, I. Petrovici, gl Gh. Jienescu, gl V. Iliescu, A. Pana, gl N. Sova, Horia Cosmovici, I.N. Fintescu, Gh. Cretianu, Mircea Vulcanescu, I.D. Enescu, Al. Neagu, gl I. Iacobici, gl E. Zwiedenek, N. Petra, contra-amiral Nicolae Pais, Petre Strihan, amiral Gh. Coslinschi. Ei au facut parte din aparatul economico-financiar.

Mai 24 (1946)
- La inalta Curte de Casatie incepe judecarea recursului ordinar introdus de condamnatii din procesul Antonescu (…)
- Este arestat un alt demnitar al guvernului Antonescu, Radu Rosetti, fost ministru al educatiei nationale.

Mai 27 (1946)
- Incepe procesul unui nou lot de criminali de razboi acuzati de crime in tara dar mai ales pe teritoriul marelui stat «vecin si prieten» de la rasarit. Printre acuzati se numara col Iulian Popovici, fost prefect al politiei Odessa, St. Ivascu, fost comisar de sigurata la prefectura Odessa, V. Gheorghiu, fost comisar al Prefecturii Politiei Odessa etc.
- Inalta Curte de Casatie, sectiune a II-a respinge ca neintemeiate, toate motivele ordinare de casare a sentintei formulate de condamnatii din procesul Antonescu cu exceptia celor ale lui C. Busila, N. Mares si D. Popescu.

Mai 31 (1946)
- Sectiunile unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie resping recursurile pe motive de neconstitutionalitate facute impotriva Tribunalului Poporului de acuzatii din procesul Antonescu.
- «Cerem executia!» «Moarte Antonestilor!» «Sentinta trebuie implinita!» solicita cetatenii Capitalei la mitingul din Piata Universitatii. «Sentinta Tribunalului Poporului, sentinta aspra dar justa, reprezinta vointa intregului popor. Mai exista unelte fasciste ale lui Maniu si Bratianu care spera intr-o schimbare a pedepsei…»

Iunie 1 (1946)
- Lucretiu Patrascanu, ministrul justitiei prezinta Regelui cererile de gratiere ale celor 7 condamnati. (Pentru maresalul Antonescu se depusera trei cereri: una din partea mamei sale, alta din partea avocatului C. Paraschivescu Balaceanu si a treia chiar de acuzat, dar nesemnata). Ele sunt insotite si de doua scrisori catre suvern, ambele de Patrascanu prin care «in numele si din insarcinarea guvernului» ministrul Justitiei are «onoarea de a propune Majestatii Voastre pentru inalte ratiuni de stat respingerea cererilor de gratiere facute de Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu si Gh. Alexianu si comutarea in munca silnica pe viata a pedepsei cu moartea aplicata condamnatilor Constantin Pantazi, Radu Lecca si Eugen Cristescu» (care vor muri toti trei in inchisoare).
Ca rege constitutional, regele Mihai nu putea decide sau decreta decat in limita recomandarii guvernului, in acest caz al ministrului sau de Justitie (…?) fara a mentiona respingerea cererilor celor patru, decretul regal specifica comutarea pedepsei pentru restul condamnatilor. (…)
Condamnatii sint executati la ora 18 in Valea Piersicilor, de langa penetenciarul Jilava.»


Ultimul cuvant la proces, din cartea lui Larry Watts, 1986, citat de Pau Goma in «Saptamana Rosie, varianta 2008:

«Mai 1946
«Un om care, fara nume, fara protectie, fara bani si partid, s'a urcat in stat la cel mai inalt loc de conducere si raspundere, acel om are datoria sa se justifice, iar poporul si istoria sa-l judece. Am sa expun faptele si actiunile mele politice, economice si militare, dar acestea nu vor fi complete in momentul de fata. Poporul, prin dumneavoastra, isi va da verdictul, iar mane istoria pe al sau. Expun toate actele si faptele mele, ca poporul sa ajunga la intelegerea lor. Dati istoriei adevarul si nu faceti fata unei situatii de moment! Eu va voi spune adevarul asa cum onoarea mea de soldat m'a facut sa-l respect toata viata. Considerati, va rog, scaparile nu ca o iesire si omitere intentionata. Nu am fost omul unor astfel de calcule si nu voi fi, dar nu am vazut piesele dosarelor si miilor de rezolutii ce am dat in acesti patru ani in care (nu?) se gaseste imprimat sufletul meu! Prima mare acuzare care mi se aduce, aceea de a fi premeditat luarea puterii impreuna cu Codreanu, vreau s'o spulber acum. La instructie (=ancheta) am avut onoarea de a declara ca primul contact cu Legiunea a fost in 1933, cand Regele mi-a cerut parerea cu privire la Garda de Fier. Stiam ca ei tulburau tara si ca periclitau granitele.
Am spus Regelui ce credeam atunci:
«Prefer sa mor in mocirla intr'o Romanie Mare decat sa mor in paradisul unei Romanii mici».

Intrevederea de atunci a avut drept scop orientarea mea, ajungand la concluzia ca Codreanu nu va putea duce tara pe panta ascendenta la care spera, ci dimpotriva. Problema dinastiei o privea sub o lumina diferita decat a mea. Codreanu mi-a declarat ca «in 24 de ore de la luarea puterii trece la Germania si ca va cere abdicarea regelui». Iar eu i-am raspuns: «Domnule Codreanu, cel dintai pe care va trebui sa-l impuscati atunci va fi generalul Antonescu».
In politica interna am aratat ca a introdus din nou pistolul cu care stiam ca va aduce varsare de sange. In Decemvrie 1937, Garda de Fier a facut un mare pas in simpatia opiniei publice. Regele a incredintat formarea guvernului lui Octavian Goga. Am spus atunci Regelui Carol: «Formatia Goga nu va putea fi durabila decat introducand in formatie Legiunea si pe d-l Dinu Bratianu».
De ce?
Pentru ca am afrimat atunci Regelui ca «niciodata ideea nu poate fi distrusa cu psitolul, mai bine s'o aduca la putere si sa se vada daca este o fericire pentru neam sau nu…» Eu stiam insa ca ea nu va avea sorti buni, deoarece toata pleava societatii romanesti se afla inscrisa in Legiune. Eu am dat Regelui aceasta idee de a o aduce la putere si el m'a insarcinat cu formarea guvernului. Am refuzat, nevoind sa trec peste Octavian Goga, pentru care aveam o mare stima. Solutia Regelui a fost sa intru in guvern ca ministru al Apararii Nationale, pentru ca prezenta mea in guvern era o marturie si o chezasie ca politica externa a Romaniei nu se va schimba, stiindu-se ca programul lui Codreanu aducea schimbarea acelei politici in 24 de ore si va orienta tara catre Germania. Atunci, fortat si contrat uzantelor, ca ministru al armatei sa faca declaratii politice, eu am facut-o! Eram convins. Pastram fata de Germania amintirea razboiului trecut si mai ales m'a indemnat structura mea intelectuala…

Guvernul Goga a tinut 40 de zile si omorurile incepusera. Regele, panicat, mi-a incredintat mie formarea guvernului. Am acceptat, pentru ca prea des se schimbau guvernele. Pentru ce? Opinia publica stia prea bine cauzele. Regele a voit sa introduca in guvern doua persoane pe care nu le puteam accepta. Am apelat la Codreanu rugandu-l sa inceteze agitatiile. Cu ocazia acelei convorbiri, el a recunoscut ca nu avea nici un program de guvernare. Codreanu a fost arestat si eu m'am dus la proces, pentru ca, dupa mine, atunci cand vezi ca un om se inneaca, este omeneste sa-i intinzi o mana de ajutor. Pe Horia Sima l-amâ
vazut in timpul cand era ministru in guvernul Gigurtu. La convorbirea avuta, mi-a declarat: «Domnule general, spuneti drept, am eu mutra de prim-ministru?»

S'a perecut ultimatumul rusesc. Cu acest grav eveniment am trimis a scrisoare de protest pentru cedarea fara lupta a doua provincii romanesti. La doua zile dupa aceasta am fost dus la Bistrita. Aici mi se imputa ca as fi pregatit legatura cu Germania in vederea luarii puterii. Eu nu cunosc limba germana si formatia mea intelectuala si spirituala mi-am facut-o la scoala franceza. Nu am uitat odiosul tratat de la Craiova si de la Bucuresti. Nu am uitat ca in Alsacia si Lorena avem 2000 de cruci si nici in 1916 jertfele noastre de pe front. La Manastirea Bistrita am aflat ca regele Carol II se indreapta cu fata catre Germania… Granitele de prabusisera.

Eliberat de la Bistrita, regele mi-a incredintat formarea unui guvern de unitate nationala. Am vizitat pe oamenii politici: Maniu, Bratianu, Stelian Popescu si altii, cerandu-le sa discutam programul de guvernamant, care consider ca este o datorie pentru omul destinat sa ia conducerea tarii. Deci eu nu veneam nepregatit, dupa cum adeseori s'a spus. Desi nu aveam un program scris, eram completamente orientat. Raspunsul oamenilor politici a fost: «Intai aduceti abdicarea lui Carol II, apoi vom discuta». Cand s'au prabusit granitele, impreuna cu maresalul Prezan am hotarat sa mergem la Rege si sa formam un guvern de colaborare cu oamenii politici. Oamenii politici insa nu au voit: toti s'au retras de-o parte. Eu am ramas singur. Urmeaza apoi cele petrecute la 6 Septembrie 1940!
Regele mi-a spus: «Nu te las, nu pleca! Nu am pe altul. Tu esti un patriot.»

Strada fierbea. Am intrebat pe generalul Coroama, comandantul Diviziei de Garda, daca il vor apara pe Rege. Acesta mi-a raspuns: «Nu trag in popor. Nu-l apar pe Rege». Am cerut parerile aghiotantilor regali. Toti, fara deosebire, mi-au spus ca Regele trebuie sa plece. Am chemat generalii. Toti, absolut toti, afara de Paul Teodorescu si Mihail, au spus ca regele trebuie sa abdice. Regele s'a consultat toata noaptea cu oamenii politici si s'a convins ca tara cere abdicarea sa. A pus insa drept conditie ca sa abdice sa-mi iau eu asupra-mi parte din prerogativele regale, iar eu am promis Regeului Carol II sa stau stalp de veghe langa Voevodul Mihai, viitorul Rege, si sa-i pastrez tronul…
Am primit din partea Regelui puterea, smerit, cum primeste credinciosul sfanta cuminecatura in fata altarului. Deci, iata, domnule Presedinte si onorati judecatori, actul premeditarii de care am fost acuzat ca l-am facut pentru luarea puterii in stat! Eu nu aveam nevoie de sprijin german pentru a veni la putere, deoarece insusi Regele tarii mi-a incredinta-o. Odata cu luarea conducerii a inceput calvarul vietii mele!»



Ultima scrisoare a mareșalului Ion Antonescu, către soție

«Scumpa mea Lica,
Am stat cu capul sus si fara teama in fata judecatii, dupa cum stau si'n fata Justitiei Supreme. Asa sa stai si tu!
Nimeni in aceasta tara nu a servit poporul de jos cu atata dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la munca pana la banul nostru, de la suflet la viata noastra, fara a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui patimasa de azi nu ne injoseste si nu ne atinge. Judecata lui de maine va fi dreapta si ne va inalta.
Sunt pregatit sa mor, dupa cum am fost pregatit sa sufar. Dupa cum si viata mea, toata viata mea, mai ales in cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost inaltatoare. Imprejurarile si oamenii nu ne-au ingaduit sa facem binele pe care impreuna am dorit cu atata pasiune sa-l facem tarii noastre. Suprema vointa a decis altfel. «Am fost un invins», au fost si altii…, multi altii. Dupa dreapta judecata, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune si pe noi. Popoarele in toate timpurile si peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic si nu regreta nimic. Sa raspundem la ura cu iubire, la bine cu mangaiere, la nedreptate cu iertare.
Ultima mea dorinta e sa traiesti. Retrage-te intr'o manastire. Acolo vei gasi linistea necesara sufletului si bucata de paine care azi nu o mai poti plati. Am sa rog sa fiu ingropat langa ai mei, care mi-au fost strabuni si calauzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi intre cei cu care am copilarit si am cunoscut si durerile si lipsurile. Imprejurarile ne-au indepartat viata de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodata. Poate vei gandi ca tot acolo langa mine trebuie sa fie si ultimul tau locas.
Scoborand in mormant eu azi, tu maine, ne vom inalta, sunt sigur, acolo unde va fi singura si dreapta rasplata.
Te strang in bratele mele cu caldura. Te imbratisez cu dragoste. Nici o lacrima!
Ion»

(Sursa: Paul Goma, Saptamana Rosie, varianta 2008)



Testamentul Maresalului Ion Antonescu

Testamentul olograf al Maresalului Ion Antonescu, scris in celula, la Palatul Regal, in noaptea de 23 august 1944: “Istoria să judece”

“Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.
Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă.
La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.

În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.

I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor.

I-am cerut ca şi Dl M. Ant[onescu] să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia Ţării noastre în faţa cataclismului ce o ameninţă şi a mea în faţa Istoriei şi a Ţării şi să-mi dea dezlegarea a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie Ţara şi pe conducătorii ei.

Dl Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am arătat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.

Relativ la conversaţia cu Dl Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-ai arătat numai esenţialul.

Dl Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.
I-am arătat că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără a [o] fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea, la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele Ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc aducându-i în faţa tribunalului poporului pe acei care …[2] catastrofa graniţelor şi prăbuşirea Dinastiei. Cum Ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legifera actele mele, am cerut aprobarea Ţării pentru faptul că schimbasem din luptă regimul legionar pentru trădările sale şi pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi, cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.
Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele “să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?

c. – a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine, am arătat Dlui Mihalache …[3], poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim.

Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă …[4] de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război.

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară.
Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate consecinţele ei.

Reamintind toate acestea Dlui Mihalache, D[umnealui] mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că D[umnea]lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul Anglo-Americanilor, însă şi-au făcut convingerea definitivă că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte.

Dl Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea D-sale). Bineînţeles, am declinat (refuzat) aceasta.

În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă Dl. Brătianu, care, spre deosebire de Dl Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre Dnii Maniu şi Dinu Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.

I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată …[5], prin dezbinarea noastră.

Dl Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, pentru care i-am mulţumit.

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că “această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii.

Acest “mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: “D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi i-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: “Să-ţi fie ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră “Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.
Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie.

După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară.
Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.
M[areşa]l Antonescu
23.VIII.1944
Scris în celulă.

Sursa: Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, eds., Agresiunea comunismului în România, vol. II, Documente din arhivele secrete: 1944-1989, Bucureşti, Editura Paideia, 1998, p. 150 – si Gheorghe Buzatu – Nicolae Ceausescu – Biografii Paralele. Stenograme si Cuvantari Secrete. Dosare Inedite. Procesul si Executia. Editura TipoMoldova, Iasi, 2011
via Ziaristi Online




1 comentarii:

Anonim spunea...

Sursele pe care Dumneavoastra le folositi sunt destul de limitate. Trebuie sa luati in calcul si rezultatele Comisiei "Ellie Wiesel" si arhivele. Nu puteti scrie un articol doar consultand istorici care si-au manifestat ani de zile simpatia pentru regimul dictatorial Ion Antonescu. A fi anticomunist si antisovietic nu inseamna obligatoriu a fi si democrat. Nu poti raspunde unui extremism cu alt extremism.
Se impune o atentie minima in selectarea si analiza documentelor istorice. Nu putem face din Antonescu un erou national doar pentru ca a luptat impotriva sovieticilor.
Regimul lui Antonescu este unul din inspiratie fascista (mai ales perioada Statului National Legionar - septembrie 1940 / ianuarie 1941), cu intregul "cortegiu" de atribute ale extremei drepte: conservatorism, spirit religios excesiv, militarism, izolationism (in afara de raporturile de alianta cu tarile Axei), antiliberalism, anticomunism, antimasonerie, antipluripartidism. Regimul lui Antonescu s-a caracterizat prin concentrarea in mana unui om a intregii puteri, prin "slefuirea" institutiilor statului dupa modelul fascisct, prin "romanizari" ale unor cladiri si firme detinute de evrei, prin deportarea si exterminarea unor grupuri de evrei de catre diferite organe ale statului din acea vreme (jandarmerie, armata, civili secondati de militari).
Invit la ratiune atunci cand analizati un regim dictatorial care nu a adus binele in Romania. Dimpotriva. Sub regimul Antonescu, economia a inregistrat un regres (nu mare, dar vizibil, datorat in principal intrarii in razboi). Sub Antonescu, au fost ucisi milioane de cetateni romani (de etnie romana, evreisca si de alte etnii). Sub regimul Antonescu, presa vorbita (radio si jurnale de actualitati cinematografice) si manifestarile publice erau cenzurate si trebuiau sa primeasca viza Ministerului Propagandei.
In primavara lui 1944, apar si legi aberante, care nu au putut fi respectate precum legea prin care, in orasele mari, trebuie sa se circule pe trotoar in sens unic. Sau "barbatii sunt obligati sa poarte camasi cu maneca lunga, nu au voie cu maneca scurta".
Era, la acea vreme, o moda bine imbratisata de tinerii romani, "malagambismul". Era vorba de un stil de muzica si vestimentatie promovate de celebrul baterist Sergiu Malagamba. Daca politistii prindeau pe strada vreun malagambist, ii taiau reverele de la haina. Existau si afise in care se arata o foarfeca, sub care era scris "Taiati!", incurajandu-se astfel civilii sa "preia initiativa" moralizatoare si sa "corijeze" asa-zisele comportamente "frivole", "neconforme".
Regimul lui Antonescu seamana extrem de bine cu regimurile dictatoriale ale lui Franco (in Spania) si Salazar (in Portugalia).

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: