Chirtoacă: ”Am fost scuipați în față de ruși”

19 septembrie 2011


Edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, s-a arătat profund indignat de scrisoarea prim-ministrului Federației Ruse, Vladimir Putin, adresată preşedintelui Sovietului Suprem de la Tiraspol, Anatolii Kaminski. În documentul oficial, șeful Executivului rus îl felicită cu 21 de ani de la independența RMN și își manifestă speranța că Partidul „Obnovlenie”, condus de Kaminski, va avea rezultate remarcabile în cadrul alegerilor din decembrie 2011.


„Primăria Chișinău nu este o femeie de serviciu. În atribuțiile ei nu intră doar repararea drumurilor, apeductelor sau canalizării. Aceasta poate avea și o poziție față de statalitatea și suveranitatea Republicii Moldova. De unde și până unde o asemenea adresare poate avea loc și cum poate fi calificată această adresare a prim-ministrului rus.


În această scrisoare, Federația Rusă recunoaște Transnistria ca pe o entitate aparte. Avem două state separate după părerea FR”, a accentuat Chirtoacă.

Acesta consideră că autoritățile de la Moscova duc o politică dublă. Pe de o parte se declară susținători ai independenții, suveranității și integrității Republicii Moldova, iar pe de altă parte afirmă că sunt prieteni cu autoproclamații lideri de la Tiraspol și sprijină candidatura lor în alegeri. „Am fost scuipați în față. Vreau să văd reacția marilor apărători ai statalității și integrității RM, în special a comuniștilor. Demnitatea noastră nu se măsoară în KW sau în metri cubi de gaz”, a adăugat șeful administrației publice locale din municipiul Chișinău.

Vă prezentăm în continuare scrisoarea oficială a prim-ministrului Vladimir Putin adresată preşedintelui Sovietului Suprem de la Tiraspol, Anatolii Kaminski, și dată citirii la Tiraspol în cadrul Congresului Partidului  „Obnovlenie” de către vice-speakerul Dumei de Stat, Oleg Morozov:



Document publicat de dniester.ruSursa: UNIMEDIA

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ocupa-te de oras, nenorocitule, lasa demagogia la o parte! Ai obtinut prin fals urmatorul mandat si o mai faci pe grozavul. Transforma Chisinaul dintr-un oras bacesc in unul european, primarule! Mai putina ideologie si mui multa tehnologie!

Dragoș Galbur spunea...

Ai demonstrat tu că a obținut prin FALS mandatul de primar?

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: