Revista «Viata Basarabiei», Ianuarie 1933, autor: Alexandru Boldur. Extras.
"Pactul de neagresiune cu Rusia a preocupat foarte mult cercurile noastre politice (…). Insa in cel mai mare grad acest pact trebuie sa intereseze Basarabia, intrucat, avand de scop normalizarea raporturilor noastre cu Rusia Sovietica, el, dupa cum se crede, ne-ar putea aduce in mod direct sau indirect ameliorari in situatia acestei provincii.
Acum cand tratativele noastre cu Rusia Sovietica in chestiunea pactului de neagresiune au ajuns la un punct mort, credem de cuviinta in plina liniste sa ne dam seama, ce s-a produs, supunand analizei evenimentele recente si insemnatatea lor. (…)
Totodata tinem sa exprimam regretul ca pana acuma Ministerul nostru de externe nu a pus la dispozitia publicului, atat in tara, cat si in afara de ea, nici o publicatie oficiala cu documentele in asa zisa «chestia Basarabiei». Aceasta publicatie ne-ar usura mult aprecierile cu privire la tratativele cu Sovietele. (…)
Nasterea Rusiei comuniste, transformarea Imperiului vast rus intr-un laborator de experimente comuniste, nu a provocat o reactie vie din partea Statelor europene. In loc de lupta darza am vazut o politica sovaielnica si o serie de interventii militare, cari nu au corespuns nici importantei problemei, nici demnitatii statelor participante. La urma urmelor Rusia Sovietica a rezistat pe toate fronturile, create impotriva ei.
Nefiind in stare sa doboare pe Rusia Sovietica prin interventii, guvernele europene au pornit incercari de a o atrage in sanul statelor europene, cu speranta ca pe cale pasnica ea va evolua spre un regim democratic. Caderea in 1921 a sistemului comunismului integral, asa zis militar, si intronarea politicii noi economice au marit sansele intelegerii si au creat iluzii. Incepe era tratativelor cu Rusia, recunoasterea ei «de jure» si tendintelor de a obtine dela ea unele concesiuni.
Anul 1924 este punctul culminant al bunavointei Statelor europene fata de Rusia Sovietica. Dupa aceasta incepe o perioada a reactiunii, a desamagirii, a revizuirii atitudinii. Lupta cu comunismul intern intre granitele Statelor europene se accentuiaza. Credinta in posibilitatea transformarii Sovietelor intr-un stat democratic dispare, ceiace la randul sau contribue la procesul de izolare diplomatica a guvernului Sovietic. (...)
Cu acest timp coincide intensificarea staruintelor statelor europene de a asigura pacea. La 16 Octombrie 1925 – a fost realizat la Locarno un sistem de pacte, prin cari se asigura solutionarea pasnica si se stabilesc garantii.
Atat pregatirea acestor pacte, cat si incheierea lor, au provocat la diplomatia sovietica o stare de frica extrema. Li se parea ca cu impaciuirea Europei toate statele europene imediat vor porni un atac impotriva Rusiei Sovietice, ca sa distruga pentru totdeauna aceasta anomalie politica – cetatea comunismului. Cat de mare era frica, se poate constata din faptul ca actualul sef militar al Rusiei, Vorosilov, in Februarie 1926, a declarat ca razboiul este inevitabil. Si tocmai in legatura cu aceasta teama apar primele pacte de neagresiune.
Pentru a scoate la lumina zilei intentiile statelor limitrofe guvernul sovietic a propus, in Martie 1926, Letoniei, Estoniei si Finlandei pacte separate de neagresiune, dupa modelul pactelor incheiate de Soviete cu Turcia si Germania.
In intelegere cu Polonia tarile limitrofe au propus Rusiei convocarea unei comisiuni prealabile pentru alcatuirea tratatului colectiv cu Sovietele. Temandu-se ca convocarea unei asemenea comisiuni sa nu ajute organizarea unui front comun al tuturor statelor balcanice si a Poloniei impotriva Rusiei, diplomatii sovietici au preferat tratative separate.
Pe aceasta cale a fost incheiat primul pact de neagresiune in forma lui definitiva, pact model pentru pactele asemanatoare posterioare, - pactul cu Lituania dela 28 Septembrie 1926.
In 1928 printre conducatorii statului sovietic a pornit un curent nou pentru industrializarea (…) Rusiei. A fost intocmit un plan pentru cinci ani (piatiletca), in decursul carora statul sovietic trebuia sa faca enorme sfortari in sus numita directie. Acest scop nu putea fi atins decat prin intensificarea legaturilor comerciale ale Sovietelor cu tarile straine. La motivul de securitate s-a adaugat si un alt motiv, nu mai putin puternic, de a asigura functionarea normala a comertului extern.
Si iata cum nu se poate mai nimerit pentru Soviete, pe la jumatatea anului 1928, se desemneaza in sanul diplomatiei europene si americane un curent in favoarea declararii razboiului in afara de lege. Acest curent, izvorat cu totul din alte premise politice decat cele sovietice, din dorinta generala a multor popoare de a realiza pe pamantul nostru pacea, cu care nu prea se impaca revolutionalismul bolsevic, a dat roade.
La 27 August al aceluiasi an a fost semnat de catre reprezentantii Frantei, Angliei, (…) ai Statelor Unite (…), Germaniei, Belgiei, Italiei, Japoniei, Polonieie si Ceho-Slovaciei pactul de renuntare la razboi, asa zis «pactul Briand-Kellog». La Pactul acesta a fost alaturata nota guvernului Statelor Unite din 23 Iunie 1928, prin care se precizeaza ca pactul nu lezeaza dreptul la legitima aparare, care este un drept natural, inerent suveranitatii tuturor statelor (…).
Romania a aderat la pactul Briand-Kellog la 4 Septembrie 1928. Promulgarea s-a facut la 6 Februarie 1929.
Sovietele au apreciat imediat valoarea acestui pact. Litvinov a informat pe Herbette, ambasadorul Frantei la Moscova, despre hotararea guvernului sovietic de a adera la pactul de renuntare la razboi, prezentand la comunicarea sa verbala si o lunga nota scrisa. Aceasta nota contine unele rezerve, intrucat Sovietele se declara nesatisfacute cu continutul pactului.
Guvernul sovietic a propus intaiu Estoniei, Letoniei, Poloniei, apoi si Romaniei, de a pune in vigoare pactul Kellog neintarziat. La 9 Februrarie 1929 a si fost semnat la Moscova de reprezentantii acestor state si Uniunea Sovietelor un acord prin care pactul de mai sus se pune in vigoare in relatiile mutuale ale partilor si se considera valabil independent de intrarea lui in vigoare intre alte state (in scurt «pactul Litvinov»). Romania l-a ratificat in Martie 1929.
Prin pactul Litvinov s-a pus in vigoare pactul Briand-Kellog fara nici o modificare, deci si fara termen.
In 1931 a inceput o noua orientare a Sovietelor in politica lor externa. Exista doua cauze cari au agravat atunci situatia diplomatica a Sovietelor: prima – schimbarile in politica interna a Germaniei, a doua – posibilitatea unui conflict militar cu Japonia.
Se stie ca Sovietele, chiar din momentul primei lor iesiri pe arena internationala, sa bazau constant pe oarecare prietenie cu Germania. O pretuiau din doua puncte de vedere. Intaiu de toate fara consimatamantul si, poate, participarea directa a acestui stat nu era posibila nici proectata interventia militara europeana in contra Sovietelor, nici blocarea lor economica.
In afara de aceasta, Germania era utila baneste, deschizand Sovietelor pe piata germana credite considerabile, garantate de stat.
Din partea sa si Germania se simtea nevoita sa stea in stransa colaborare internationala cu Sovietele. Pastrarea tratatului dela Rapallo si fidelitatea principiului anuntat inca de regele Prusiei Frederic al II-lea la sfarsitul veacului al XVIII-lea de «a cultiva amicitia cu acesti barbari» - caracterizeaza evolutia politicii externe a Germaniei postbelice. (…) De alta parte Germania, luptand din rasputeri cu dificultatile ei financiare proprii, nu mai era in stare sa crediteze Sovietele. (…)
Din aceste motive Sovietele au inceput sa se orienteze in politica lor externa intr-o directie noua, cautand o apropiere cu Franta, cea mai bogata tara europeana. Totodata Franta si-a schimbat si ea atitudinea fata de Soviete. Primele intentiuni de a se apropia de Soviete apar in Franta in 1922-1923. Herriot si de-Monzie sunt promotorii acestei apropieri.
Insa mult timp dorinta de apropiere se impiedica de chestiunea neregularizata a datoriilor statului rusesc. Comisiunea mixta francezo-sovietica, care a lucrat la Paris in 1926, nu a dat rezultate. Concomitent cu nereusita convorbirilor, nasteau planuri de interventie contra Sovietelor, cari de fapt nu aveau sanse sa isbuteasca, deoarece intampinau intotdeauna impotrivire din partea Germaniei.
Aparitia hitlerismului a contribuit foarte mult la schimbarea radicala a acestei stari a lucrurilor.
In contra unei eventuale rebeliuni a spiritului national german, menita sa rastoarne ordinea internationala existenta in Europa, Franta a luat hotararea sa se apropie de Soviete, asigurand prin aceasta si aliatei sale Polonia intangibilitatea granitei ei orientale.
A contribuit la schimbarea atitudinii franceze fata de Soviete, probabil, si ideologia partidelor de stanga, cari stau in Franta la putere.
De aceea, cand Sovietele au inceput sa sondeze cercurile diplomatice ale Parisului, daca a sosit timpul pentru incheierea unui pact de neagresiune intre Franta si Uniunea Sovietica, terenul a fost bine pregatit. A urmat raspunsul ca incheierea este posibila, insa cu conditiunea ca, concomitent cu ea, sa fie semnate pactele analoage intre Polonia si Romania de o parte si Soviete de alta parte. Dupa cum ne-a marturisit in Senat de. N. Iorga, Franta ne-a indemnat sa negociem cu Sovietele.
Au urmat tratativele romano-ruse de la Riga (in Ianuarie 1932), unde Rusia a fost reprezentata de d. Stomoniacov, iar interesele Romaniei au fost aparate de d. Ghica. In cursul acestor tratative Romania a cerut ca in tratatl de neagresiune sa fie specificat teritoriul asupra caruia s-ar intinde puterea tratatului, cu alte cuvinte: teritoriul intre Prut si Nistru sa cada sub asigurarea tratatului in aceeasi masura, ca si celelate teritorii romanesti. Sovietele au refuzat si tratativele au fost suspendate.
Cu venirea la putere a guvernului Vaida chestiunea tratativelor noastre cu Rusia, probabil sub presiuni noi din partea Frantei, se pune din nou la ordinea zilei. Urmeaza intrevederea intre Litvinov si Cadere, ce serveste de cauza pentru izbucnirea unei neintelegeri grave intre conducatorii politicei noastre externe, d. Vaida si d. Titulescu, luand proportii extrem de mari.
Cu o viteza cinematografica evenimentele urmau unul dupa altul pe ecranul vietii noastre publice. Guvernul se schimba. In sfarsit tratativele noastre cu reprezentantii Sovietelor se opresc pe punct mort. Atunci am dat aliatilor nostri maini libere. Polonia si Franta au incheiat cu Sovietele pactele de neagresiune. (…)
Polonia a avut grija de a nu prejudicia interesele noastre. In pactul incheiat de ea gasim unele stipulatiuni cari lipsesc din pactul analog sovieto-lituanian de mai sus si cari asigura posibilitatea de a pastra intacte obligatiunile ce rezulta pentru Polonia din alianta cu Romania.
Articolul 2 spune: «In cazul cand una din partile contractante ar fi comis un act de agresiune impotriva unui stat tert, cealalta parte va avea facultatea de a se elibera de prezentul tratat, fara o denuntare prealabila». Aceasta insemna ca noi fiind atatcati de Soviete, Polonia este in drept sa fie libera de obligatiunile tratatului, fara nici o formalitate prealabila.
Pactul cu Franta se deosebeste de pactul polono-sovietic in doua privinti esentiale, anume: el desvolta pe larg stipulatiunile pentru impedicarea luptei economice (art. 4) si chestiunea propagandei si favorizarii organiatiilor ostile (art. 5). Insa, ca si tratatul polono-sovietic, el contine dreptul de a denunta tratatul, fara o formalitate prealabila, in caz daca una din partile contractante s-ar deda la agresiune in contra unei a treia puteri.
In afara de aceasta pactul este insotit de un schimb de scrisori intre reprezentantii statelor contractante, prin cari Franta cere reinnoirea angajamentului Sovietelor de a nu recurge la violenta in chestiunile litigioase cu Romania, iar guvernul dela Moscova afirma intentiile sale pacifice fata de Statul Roman si se arata gata a incheia pactul romano-sovietic in timp de 4 luni, pe unele baze socotite de guvernul sovietic deja stabilite.
Prin tratatele de mai sus Sovietele cu siguranta vor trage foloase pentru realizarea planului cincinal, deoarece, dupa semnarea pactului de neagresiune, se preconizeaza incheierea unor tratate comerciale.
In timpul de fata Uniunea Sovietica are pacte de neagresiune, in afara de Germania, Lituania, Polonia si Franta, inca cu urmatoarele state: Turcia, Afganistan, Persia, Finlanda, Estonia, Letonia.
Alexandru Boldur
profesor universitar"
(Sursa: Revista «Viata Basarabiei», Ianuarie 1933)
(Notă: Este pastrat limbajul textului din revista Viața Basarabiei, Ianuarie 1933.)
Nota:
Alexandru Boldur, nascut pe 23 (sau 25) februarie 1886, la Chisinau, decedat pe 18 octombrie 1982, Bucuresti a fost un istoric şi un jurist roman.
Opera:
Istoria Basarabiei;
La Basarabie et Ies relations russo-roumaines, Paris, 1927;
Istoria relaţiunilor ruso-române politice, 1928;
Analiza psihologica a evenimentelor 1918 - 1928, Imperialismul rusesc în Balcani;
Statutul internaţional al Basarabiei, 1938;
Muzica în Basarabia, 1940
(Sursa note: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Boldur)
"Pactul de neagresiune cu Rusia a preocupat foarte mult cercurile noastre politice (…). Insa in cel mai mare grad acest pact trebuie sa intereseze Basarabia, intrucat, avand de scop normalizarea raporturilor noastre cu Rusia Sovietica, el, dupa cum se crede, ne-ar putea aduce in mod direct sau indirect ameliorari in situatia acestei provincii.
Acum cand tratativele noastre cu Rusia Sovietica in chestiunea pactului de neagresiune au ajuns la un punct mort, credem de cuviinta in plina liniste sa ne dam seama, ce s-a produs, supunand analizei evenimentele recente si insemnatatea lor. (…)
Totodata tinem sa exprimam regretul ca pana acuma Ministerul nostru de externe nu a pus la dispozitia publicului, atat in tara, cat si in afara de ea, nici o publicatie oficiala cu documentele in asa zisa «chestia Basarabiei». Aceasta publicatie ne-ar usura mult aprecierile cu privire la tratativele cu Sovietele. (…)
Nasterea Rusiei comuniste, transformarea Imperiului vast rus intr-un laborator de experimente comuniste, nu a provocat o reactie vie din partea Statelor europene. In loc de lupta darza am vazut o politica sovaielnica si o serie de interventii militare, cari nu au corespuns nici importantei problemei, nici demnitatii statelor participante. La urma urmelor Rusia Sovietica a rezistat pe toate fronturile, create impotriva ei.
Nefiind in stare sa doboare pe Rusia Sovietica prin interventii, guvernele europene au pornit incercari de a o atrage in sanul statelor europene, cu speranta ca pe cale pasnica ea va evolua spre un regim democratic. Caderea in 1921 a sistemului comunismului integral, asa zis militar, si intronarea politicii noi economice au marit sansele intelegerii si au creat iluzii. Incepe era tratativelor cu Rusia, recunoasterea ei «de jure» si tendintelor de a obtine dela ea unele concesiuni.
Anul 1924 este punctul culminant al bunavointei Statelor europene fata de Rusia Sovietica. Dupa aceasta incepe o perioada a reactiunii, a desamagirii, a revizuirii atitudinii. Lupta cu comunismul intern intre granitele Statelor europene se accentuiaza. Credinta in posibilitatea transformarii Sovietelor intr-un stat democratic dispare, ceiace la randul sau contribue la procesul de izolare diplomatica a guvernului Sovietic. (...)
Cu acest timp coincide intensificarea staruintelor statelor europene de a asigura pacea. La 16 Octombrie 1925 – a fost realizat la Locarno un sistem de pacte, prin cari se asigura solutionarea pasnica si se stabilesc garantii.
Atat pregatirea acestor pacte, cat si incheierea lor, au provocat la diplomatia sovietica o stare de frica extrema. Li se parea ca cu impaciuirea Europei toate statele europene imediat vor porni un atac impotriva Rusiei Sovietice, ca sa distruga pentru totdeauna aceasta anomalie politica – cetatea comunismului. Cat de mare era frica, se poate constata din faptul ca actualul sef militar al Rusiei, Vorosilov, in Februarie 1926, a declarat ca razboiul este inevitabil. Si tocmai in legatura cu aceasta teama apar primele pacte de neagresiune.
Pentru a scoate la lumina zilei intentiile statelor limitrofe guvernul sovietic a propus, in Martie 1926, Letoniei, Estoniei si Finlandei pacte separate de neagresiune, dupa modelul pactelor incheiate de Soviete cu Turcia si Germania.
In intelegere cu Polonia tarile limitrofe au propus Rusiei convocarea unei comisiuni prealabile pentru alcatuirea tratatului colectiv cu Sovietele. Temandu-se ca convocarea unei asemenea comisiuni sa nu ajute organizarea unui front comun al tuturor statelor balcanice si a Poloniei impotriva Rusiei, diplomatii sovietici au preferat tratative separate.
Pe aceasta cale a fost incheiat primul pact de neagresiune in forma lui definitiva, pact model pentru pactele asemanatoare posterioare, - pactul cu Lituania dela 28 Septembrie 1926.
In 1928 printre conducatorii statului sovietic a pornit un curent nou pentru industrializarea (…) Rusiei. A fost intocmit un plan pentru cinci ani (piatiletca), in decursul carora statul sovietic trebuia sa faca enorme sfortari in sus numita directie. Acest scop nu putea fi atins decat prin intensificarea legaturilor comerciale ale Sovietelor cu tarile straine. La motivul de securitate s-a adaugat si un alt motiv, nu mai putin puternic, de a asigura functionarea normala a comertului extern.
Si iata cum nu se poate mai nimerit pentru Soviete, pe la jumatatea anului 1928, se desemneaza in sanul diplomatiei europene si americane un curent in favoarea declararii razboiului in afara de lege. Acest curent, izvorat cu totul din alte premise politice decat cele sovietice, din dorinta generala a multor popoare de a realiza pe pamantul nostru pacea, cu care nu prea se impaca revolutionalismul bolsevic, a dat roade.
La 27 August al aceluiasi an a fost semnat de catre reprezentantii Frantei, Angliei, (…) ai Statelor Unite (…), Germaniei, Belgiei, Italiei, Japoniei, Polonieie si Ceho-Slovaciei pactul de renuntare la razboi, asa zis «pactul Briand-Kellog». La Pactul acesta a fost alaturata nota guvernului Statelor Unite din 23 Iunie 1928, prin care se precizeaza ca pactul nu lezeaza dreptul la legitima aparare, care este un drept natural, inerent suveranitatii tuturor statelor (…).
Romania a aderat la pactul Briand-Kellog la 4 Septembrie 1928. Promulgarea s-a facut la 6 Februarie 1929.
Sovietele au apreciat imediat valoarea acestui pact. Litvinov a informat pe Herbette, ambasadorul Frantei la Moscova, despre hotararea guvernului sovietic de a adera la pactul de renuntare la razboi, prezentand la comunicarea sa verbala si o lunga nota scrisa. Aceasta nota contine unele rezerve, intrucat Sovietele se declara nesatisfacute cu continutul pactului.
Guvernul sovietic a propus intaiu Estoniei, Letoniei, Poloniei, apoi si Romaniei, de a pune in vigoare pactul Kellog neintarziat. La 9 Februrarie 1929 a si fost semnat la Moscova de reprezentantii acestor state si Uniunea Sovietelor un acord prin care pactul de mai sus se pune in vigoare in relatiile mutuale ale partilor si se considera valabil independent de intrarea lui in vigoare intre alte state (in scurt «pactul Litvinov»). Romania l-a ratificat in Martie 1929.
Prin pactul Litvinov s-a pus in vigoare pactul Briand-Kellog fara nici o modificare, deci si fara termen.
In 1931 a inceput o noua orientare a Sovietelor in politica lor externa. Exista doua cauze cari au agravat atunci situatia diplomatica a Sovietelor: prima – schimbarile in politica interna a Germaniei, a doua – posibilitatea unui conflict militar cu Japonia.
Se stie ca Sovietele, chiar din momentul primei lor iesiri pe arena internationala, sa bazau constant pe oarecare prietenie cu Germania. O pretuiau din doua puncte de vedere. Intaiu de toate fara consimatamantul si, poate, participarea directa a acestui stat nu era posibila nici proectata interventia militara europeana in contra Sovietelor, nici blocarea lor economica.
In afara de aceasta, Germania era utila baneste, deschizand Sovietelor pe piata germana credite considerabile, garantate de stat.
Din partea sa si Germania se simtea nevoita sa stea in stransa colaborare internationala cu Sovietele. Pastrarea tratatului dela Rapallo si fidelitatea principiului anuntat inca de regele Prusiei Frederic al II-lea la sfarsitul veacului al XVIII-lea de «a cultiva amicitia cu acesti barbari» - caracterizeaza evolutia politicii externe a Germaniei postbelice. (…) De alta parte Germania, luptand din rasputeri cu dificultatile ei financiare proprii, nu mai era in stare sa crediteze Sovietele. (…)
Din aceste motive Sovietele au inceput sa se orienteze in politica lor externa intr-o directie noua, cautand o apropiere cu Franta, cea mai bogata tara europeana. Totodata Franta si-a schimbat si ea atitudinea fata de Soviete. Primele intentiuni de a se apropia de Soviete apar in Franta in 1922-1923. Herriot si de-Monzie sunt promotorii acestei apropieri.
Insa mult timp dorinta de apropiere se impiedica de chestiunea neregularizata a datoriilor statului rusesc. Comisiunea mixta francezo-sovietica, care a lucrat la Paris in 1926, nu a dat rezultate. Concomitent cu nereusita convorbirilor, nasteau planuri de interventie contra Sovietelor, cari de fapt nu aveau sanse sa isbuteasca, deoarece intampinau intotdeauna impotrivire din partea Germaniei.
Aparitia hitlerismului a contribuit foarte mult la schimbarea radicala a acestei stari a lucrurilor.
In contra unei eventuale rebeliuni a spiritului national german, menita sa rastoarne ordinea internationala existenta in Europa, Franta a luat hotararea sa se apropie de Soviete, asigurand prin aceasta si aliatei sale Polonia intangibilitatea granitei ei orientale.
A contribuit la schimbarea atitudinii franceze fata de Soviete, probabil, si ideologia partidelor de stanga, cari stau in Franta la putere.
De aceea, cand Sovietele au inceput sa sondeze cercurile diplomatice ale Parisului, daca a sosit timpul pentru incheierea unui pact de neagresiune intre Franta si Uniunea Sovietica, terenul a fost bine pregatit. A urmat raspunsul ca incheierea este posibila, insa cu conditiunea ca, concomitent cu ea, sa fie semnate pactele analoage intre Polonia si Romania de o parte si Soviete de alta parte. Dupa cum ne-a marturisit in Senat de. N. Iorga, Franta ne-a indemnat sa negociem cu Sovietele.
Au urmat tratativele romano-ruse de la Riga (in Ianuarie 1932), unde Rusia a fost reprezentata de d. Stomoniacov, iar interesele Romaniei au fost aparate de d. Ghica. In cursul acestor tratative Romania a cerut ca in tratatl de neagresiune sa fie specificat teritoriul asupra caruia s-ar intinde puterea tratatului, cu alte cuvinte: teritoriul intre Prut si Nistru sa cada sub asigurarea tratatului in aceeasi masura, ca si celelate teritorii romanesti. Sovietele au refuzat si tratativele au fost suspendate.
Cu venirea la putere a guvernului Vaida chestiunea tratativelor noastre cu Rusia, probabil sub presiuni noi din partea Frantei, se pune din nou la ordinea zilei. Urmeaza intrevederea intre Litvinov si Cadere, ce serveste de cauza pentru izbucnirea unei neintelegeri grave intre conducatorii politicei noastre externe, d. Vaida si d. Titulescu, luand proportii extrem de mari.
Cu o viteza cinematografica evenimentele urmau unul dupa altul pe ecranul vietii noastre publice. Guvernul se schimba. In sfarsit tratativele noastre cu reprezentantii Sovietelor se opresc pe punct mort. Atunci am dat aliatilor nostri maini libere. Polonia si Franta au incheiat cu Sovietele pactele de neagresiune. (…)
Polonia a avut grija de a nu prejudicia interesele noastre. In pactul incheiat de ea gasim unele stipulatiuni cari lipsesc din pactul analog sovieto-lituanian de mai sus si cari asigura posibilitatea de a pastra intacte obligatiunile ce rezulta pentru Polonia din alianta cu Romania.
Articolul 2 spune: «In cazul cand una din partile contractante ar fi comis un act de agresiune impotriva unui stat tert, cealalta parte va avea facultatea de a se elibera de prezentul tratat, fara o denuntare prealabila». Aceasta insemna ca noi fiind atatcati de Soviete, Polonia este in drept sa fie libera de obligatiunile tratatului, fara nici o formalitate prealabila.
Pactul cu Franta se deosebeste de pactul polono-sovietic in doua privinti esentiale, anume: el desvolta pe larg stipulatiunile pentru impedicarea luptei economice (art. 4) si chestiunea propagandei si favorizarii organiatiilor ostile (art. 5). Insa, ca si tratatul polono-sovietic, el contine dreptul de a denunta tratatul, fara o formalitate prealabila, in caz daca una din partile contractante s-ar deda la agresiune in contra unei a treia puteri.
In afara de aceasta pactul este insotit de un schimb de scrisori intre reprezentantii statelor contractante, prin cari Franta cere reinnoirea angajamentului Sovietelor de a nu recurge la violenta in chestiunile litigioase cu Romania, iar guvernul dela Moscova afirma intentiile sale pacifice fata de Statul Roman si se arata gata a incheia pactul romano-sovietic in timp de 4 luni, pe unele baze socotite de guvernul sovietic deja stabilite.
Prin tratatele de mai sus Sovietele cu siguranta vor trage foloase pentru realizarea planului cincinal, deoarece, dupa semnarea pactului de neagresiune, se preconizeaza incheierea unor tratate comerciale.
In timpul de fata Uniunea Sovietica are pacte de neagresiune, in afara de Germania, Lituania, Polonia si Franta, inca cu urmatoarele state: Turcia, Afganistan, Persia, Finlanda, Estonia, Letonia.
Alexandru Boldur
profesor universitar"
(Sursa: Revista «Viata Basarabiei», Ianuarie 1933)
(Notă: Este pastrat limbajul textului din revista Viața Basarabiei, Ianuarie 1933.)
Nota:
Alexandru Boldur, nascut pe 23 (sau 25) februarie 1886, la Chisinau, decedat pe 18 octombrie 1982, Bucuresti a fost un istoric şi un jurist roman.
Opera:
Istoria Basarabiei;
La Basarabie et Ies relations russo-roumaines, Paris, 1927;
Istoria relaţiunilor ruso-române politice, 1928;
Analiza psihologica a evenimentelor 1918 - 1928, Imperialismul rusesc în Balcani;
Statutul internaţional al Basarabiei, 1938;
Muzica în Basarabia, 1940
(Sursa note: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Boldur)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: