In legatura cu soarta principatelor romane in preajma pacii ruso-turce din anul 1812, pe langa izvoarele istorice cunoscute (in genere) pana azi, surse, ce sunt cuprinse in special in «Hurmuzaki», ori in «Cronicile» si «Documentele» tucesti, aceastea din urma stranse in volume, intocmite cu decenii in urma de turcologi, am putea adauga, inca, o lunga lista de nume de autori, printre care nu ar lipsi, desigur, Nicolae Iorga, Dimitrie Alexandru Sturdza si altii.
(…) Demn de relevat este, insa, si faptul, ca insusi Foreign Office-ul (Ministerul Regal de Externe al Angliei), ne ofera un numar de 15 documente – rezultate din activitatea si corespondenta diplomatica a reprezentantilor Albionului la Inalta Poarta Otomana, pe o perioada extinsa intre februarie 1809 si decembrie 1812.
Pe scurt, este avansata ideea, ca «… Soarta poporului roman si a teritoriilor sale, constituia, in acele momente, un adevarat subiect international de targuiala intre cele doua mari imperii (la care se adaugau – ipso facto – Franta, Anglia si Austria, in primul esalon), chiar si atunci, cand discutiile aveau loc pe teritoriul romanesc: la Iasi, Slobozia, Giurgiu si apoi (in final) la Bucuresti».
Mentionam, cu regret, faptul, ca unele «repere» din continutul scrisorilor engleze ne sunt inca invaluite intr-un adanc mister… Spre exemplu, patronimicul ambasadorului Robert Adair nu figureaza in nici o «Enciclopedie» consultativa (inclusiv in cea britanica de cea mai noua editie, unde se afla un «negustor de panzeturi», omonim, desigur, dar, probabil, mai important pentru istoria diplomatica a Marii Britanii). Mai mult, nici despre statutul ambasadorului in cauza (…) nu am reusit sa aflam detalii, iar demersurile facute pe langa serviciul de relatii culturale al Ambasadei Regatului Unit au ramas fara rezultat. (…)
Motto:
«Mai mult ca niciodata, in acest moment istoric, principatele romanesti au servit ca moneda de schimb». (Colonelul Gheorghe Eminescu)
1. Peral, 22 februarie 1809 (Copie)
Robert Adait, ambasadorul Angliei la Poarta, catre Vahid Efendi – ministrul de externe al Turciei, privind opozitia Angliei la tentativele Rusiei de a anexa Principatele dunarene romanesti si a-si instaura infuenta asupra Serbiei. Anglia prin ambasadorul ei indeamna Turcia la rezistenta:
«… Subsemnatul nu se poate hotari sa nu infatiseze Excelentei Sale reis-efendi, intr-un chip sincer si prietenesc (asa cum pare sa-l indreptateasca reinnoirea vechilor relatii dintre cele doua imperii), in ce masura politica Rusiei va avea cu acest prilej, drept consecinta sporirea primejdiei la care s-ar expune Sublima Poarta, ingaduindu-i acestei puteri sa se stabileasca pe Dunare si mai ales in Serbia; si aceasta, fie in virtutea unui tratat de pace, prin care i-ar ceda provinciile limitrofe acestui fluviu, fie daca Rusia va fi lasata multa vreme sa ocupe in mod pasnic aceste provincii.
Subsemnatul, crede de datoria mea sa observ, ca Sublima Poarta, opunand o rezistenta ferma si energica unei asemenea pretentii de sporire teritoriala, s-ar afla astfel intr-o situatie, care i-ar ingadui sa profite, intr-un mod eficient, de bunele dispozitii ale regelui fata de ea; si in virtutea unei combinatii intelepte a mijloacelor de care dispune Majestatea Sa (George al III-lea de Hanovra, rege al Angliei (1760-1820) –n.n.), sa ajunga sa dea lovituri hotaratoare dusmanului comun al celor doua imperii (britanic si otoman – n.n.)».
2. Pera (Constantinopol), 19 martie 1809.
Robert Adair, ambasadorul Angliei la Poarta, catre George Canning, secretarul de stat al Afacerilor Externe: despre posibilitatea initierii negocierilor de pace ruso-turce in contextul unei aliante intre Austria, Anglia si Turcia; rusii pretind granita la Dunare, iar Anglia se opune acestor pretentii, care ar insemna sfarsitul Imperiului Otoman in Europa si ar aduce mari prejudicii Austriei; eventualitatea trimiterii unei escadre engleze in Marea Neagra, spre a-i intimida pe rusi.
«Domnule, astept deplinele puteri pe care ma avertizati ca aveti intentia sa mi le trimiteti in vederea incheierii unui tratat de tripla alianta intre Marea Britanie, Austria si Poarta.
Ceea ce-i preocupa pe turci in prezent, este incheierea pacii cu Rusia si abia atunci am speranta sa ajung la vre-un progres efectiv pe calea stabilirii unui sistem politic, care ar lega destul de strans Poarta de Marea Britanie. Acum ma stradui sa conving Guvernul Otoman, care se face vinovat de o eroare amagindu-se, ca Rusia ar urma sa restituie provinciile pe care le ocupa; si ca daca Poarta ar ceda aceste provincii prin tratat, aceasta ar insemna sfarsitul Imperiului Otoman in Europa…
Obiectul urmarit prin toate initiativele mele fata de ministrii turci, este acela de a-i convinge, ca daca ei nadajduiesc sa recapete Moldova si Tara Romaneasca, trebuie sa faca demonstratii militare energice si sa adune numaidecat o armata pe Dunare. Daca sunt cu adevarat hotarati sa nu cedeze teritoriile despre care e vorba, trebuie sa inceapa din nou razboiul cu Rusia, capatandu-si aliati, care sa-i ajute: asemenea aliati pot fi numai Marea Britanie si Austria. Poate oare Anglia sa riste trimiterea unei flote militare in Marea Neagra, fara sa-i poata asigura securitatea si reintoarcerea, daca rusii ar ajunge sa stapaneasca fortaretele de pe Bosfor, in ipoteza in care o ostire turca nu s-ar dovedi in stare sa impiedice trecerea rusilor peste Dunare?
Insistand asupra acestor considerente, am facut cele mai puternice recomandari, ca, daca se va ajunge la ruperea tratativelor de pace, turcii sa se pregateasca sa treaca Dunarea pentru a putea actiona ofensiv impotriva Rusiei in Tara Romaneasca si sa ia imediat masuri in vederea unui atac impotriva Crimeei. Cu privire la tratativele de pace, care urmeaza sa fie incepute la Iasi, am avut convorbiri cu Vahid-efendi si i-am propus pentru a intari pozitia plenipotentiarului Galib-efendi, sa-i infatisez doau note ale Portii: prima ar urma sa cuprinda anumite formulari generale in legatura cu dorinta Angliei de a se incheia pace intre Poarta si Rusia; a doua ar cuprinde o intampinare energica, aceea de a nu ingadui Rusiei sa-si stabileasca frontierele pe Dunare.
Cea dintai din aceste doua note a primit data de 28 ianuarie 1809 (deci la doua zile dupa sosirea mea aici), iar a doua – 22 ferbuarie 1809. Propunerea mea a fost luata in consideratie de Guvernul Otoman, aprobata de sultan sub forma a doua documente incluse si inaintate lui Galib-efendi. In ansamblu, cred, ca se va dovedi, ca problema aceasta a unei aliante, nu poate fi dusa la bun sfarsit decat intr-unul din urmatoarele trei cazuri:
- daca Rusia ar lua direct partea Frantei si ar continua razboiul impotriva Turciei;
- daca Rusia ar face pace cu Turcia, restituind provinciile Tara Romaneasca si Moldova si ar ramane perfect neutra in razboiul iminent dintre Franta si Austria;
- daca Rusia ar reveni la adevarata ei politica si s-ar alia cu noi. Aceasta ultima posibilitate , cred ca nu va putea fi reala decat intr-o situatie disperata.
In consecinta, cred ca trebuie sa ma marginesc doar la prima posibilitate. Daca probabilitatea impiedicarii unei paci dezavantajoase de catre turci sau a indemnului dat acestora de a actiona cu vigoare pentru a sili Rusia sa restituie Provinciile Dunarene si sa pastreze neutralitatea se va realiza, aceasta nu o pot prevedea inainte de a fi primit raportul asupra primelor conferinte la Iasi.
Scrisoarea trimisa mie de catre contele Stadion, este hotaratoare in privinta caderii provinciilor amintite. Daca Rusia ajunge atat de aproape la frontiera rasariteana a Austriei, aceasta nu va mai putea face nici un efort militar catre apus si singurul mijloc de a o proteja in acea parte (daca ar urma sa fie restabilita pacea intre Austria si Anglia in conditiile preconizate de noi) ar fi acela de a duce razboiul intr-un asemenea mod, incat Rusia sa fie ocupata in mod serios la propriile frontiere.
Aceasta consideratie ma face sa recomand atat de insistent un atac asupra Crimeei. I-am scris lordului Collingwood prin capitanul Stewart, sa fie de acord cu cererea unei cooperari navale in Marea Neagra, daca turcii ar cere-o si daca mijloacele i-ar ingadui-o. Cpitanul Stewart, care a inspectat atat fortaretele Bosforului, cate si pe cele ale Dardanelelor, este hotarat in parerea, ca trebuie sa se riste expedierea unei escadre navale militare in Marea Neagra. Eu cred, intr-adevar, ca amenintarea atacarii Sevastopolului ar ajuta mult la incheierea pacii cu Rusia in termeni convenabili si ar determina-o la neutralitate. In consecinta, acest mare obstacol in calea Triplei Aliante ar inceta sa-si produca roadele in ceea ce priveste Austria.
(ss) Robert Adair»
Ion Deboveanu, Jipa Rotaru, Mustafa Ali Mehmed
(Sursa: Anuarul Muzeului National de Istorie a Moldovei, II, anul 1992)
Foto: wikipedia.org
Nota: Colonelul Gheorghe Eminescu a fost fiul maiorului Matei Eminescu, fratele poetului Mihai Eminescu. Colonelul a fost istoric, memorialist, om de cultura; a fost detinut politic intre anii 1950-1955 in inchisoarea Jilava si a decedat la varsta de 93 de ani, pe 05 iunie 1988. A publicat o biografie despre Napoleon Bonaparte in anul 1973, insistand si asupra politicii sale razboinice in tandenta cu Principatele Romane.
(…) Demn de relevat este, insa, si faptul, ca insusi Foreign Office-ul (Ministerul Regal de Externe al Angliei), ne ofera un numar de 15 documente – rezultate din activitatea si corespondenta diplomatica a reprezentantilor Albionului la Inalta Poarta Otomana, pe o perioada extinsa intre februarie 1809 si decembrie 1812.
Pe scurt, este avansata ideea, ca «… Soarta poporului roman si a teritoriilor sale, constituia, in acele momente, un adevarat subiect international de targuiala intre cele doua mari imperii (la care se adaugau – ipso facto – Franta, Anglia si Austria, in primul esalon), chiar si atunci, cand discutiile aveau loc pe teritoriul romanesc: la Iasi, Slobozia, Giurgiu si apoi (in final) la Bucuresti».
Mentionam, cu regret, faptul, ca unele «repere» din continutul scrisorilor engleze ne sunt inca invaluite intr-un adanc mister… Spre exemplu, patronimicul ambasadorului Robert Adair nu figureaza in nici o «Enciclopedie» consultativa (inclusiv in cea britanica de cea mai noua editie, unde se afla un «negustor de panzeturi», omonim, desigur, dar, probabil, mai important pentru istoria diplomatica a Marii Britanii). Mai mult, nici despre statutul ambasadorului in cauza (…) nu am reusit sa aflam detalii, iar demersurile facute pe langa serviciul de relatii culturale al Ambasadei Regatului Unit au ramas fara rezultat. (…)
Motto:
«Mai mult ca niciodata, in acest moment istoric, principatele romanesti au servit ca moneda de schimb». (Colonelul Gheorghe Eminescu)
1. Peral, 22 februarie 1809 (Copie)
Robert Adait, ambasadorul Angliei la Poarta, catre Vahid Efendi – ministrul de externe al Turciei, privind opozitia Angliei la tentativele Rusiei de a anexa Principatele dunarene romanesti si a-si instaura infuenta asupra Serbiei. Anglia prin ambasadorul ei indeamna Turcia la rezistenta:
«… Subsemnatul nu se poate hotari sa nu infatiseze Excelentei Sale reis-efendi, intr-un chip sincer si prietenesc (asa cum pare sa-l indreptateasca reinnoirea vechilor relatii dintre cele doua imperii), in ce masura politica Rusiei va avea cu acest prilej, drept consecinta sporirea primejdiei la care s-ar expune Sublima Poarta, ingaduindu-i acestei puteri sa se stabileasca pe Dunare si mai ales in Serbia; si aceasta, fie in virtutea unui tratat de pace, prin care i-ar ceda provinciile limitrofe acestui fluviu, fie daca Rusia va fi lasata multa vreme sa ocupe in mod pasnic aceste provincii.
Subsemnatul, crede de datoria mea sa observ, ca Sublima Poarta, opunand o rezistenta ferma si energica unei asemenea pretentii de sporire teritoriala, s-ar afla astfel intr-o situatie, care i-ar ingadui sa profite, intr-un mod eficient, de bunele dispozitii ale regelui fata de ea; si in virtutea unei combinatii intelepte a mijloacelor de care dispune Majestatea Sa (George al III-lea de Hanovra, rege al Angliei (1760-1820) –n.n.), sa ajunga sa dea lovituri hotaratoare dusmanului comun al celor doua imperii (britanic si otoman – n.n.)».
2. Pera (Constantinopol), 19 martie 1809.
Robert Adair, ambasadorul Angliei la Poarta, catre George Canning, secretarul de stat al Afacerilor Externe: despre posibilitatea initierii negocierilor de pace ruso-turce in contextul unei aliante intre Austria, Anglia si Turcia; rusii pretind granita la Dunare, iar Anglia se opune acestor pretentii, care ar insemna sfarsitul Imperiului Otoman in Europa si ar aduce mari prejudicii Austriei; eventualitatea trimiterii unei escadre engleze in Marea Neagra, spre a-i intimida pe rusi.
«Domnule, astept deplinele puteri pe care ma avertizati ca aveti intentia sa mi le trimiteti in vederea incheierii unui tratat de tripla alianta intre Marea Britanie, Austria si Poarta.
Ceea ce-i preocupa pe turci in prezent, este incheierea pacii cu Rusia si abia atunci am speranta sa ajung la vre-un progres efectiv pe calea stabilirii unui sistem politic, care ar lega destul de strans Poarta de Marea Britanie. Acum ma stradui sa conving Guvernul Otoman, care se face vinovat de o eroare amagindu-se, ca Rusia ar urma sa restituie provinciile pe care le ocupa; si ca daca Poarta ar ceda aceste provincii prin tratat, aceasta ar insemna sfarsitul Imperiului Otoman in Europa…
Obiectul urmarit prin toate initiativele mele fata de ministrii turci, este acela de a-i convinge, ca daca ei nadajduiesc sa recapete Moldova si Tara Romaneasca, trebuie sa faca demonstratii militare energice si sa adune numaidecat o armata pe Dunare. Daca sunt cu adevarat hotarati sa nu cedeze teritoriile despre care e vorba, trebuie sa inceapa din nou razboiul cu Rusia, capatandu-si aliati, care sa-i ajute: asemenea aliati pot fi numai Marea Britanie si Austria. Poate oare Anglia sa riste trimiterea unei flote militare in Marea Neagra, fara sa-i poata asigura securitatea si reintoarcerea, daca rusii ar ajunge sa stapaneasca fortaretele de pe Bosfor, in ipoteza in care o ostire turca nu s-ar dovedi in stare sa impiedice trecerea rusilor peste Dunare?
Insistand asupra acestor considerente, am facut cele mai puternice recomandari, ca, daca se va ajunge la ruperea tratativelor de pace, turcii sa se pregateasca sa treaca Dunarea pentru a putea actiona ofensiv impotriva Rusiei in Tara Romaneasca si sa ia imediat masuri in vederea unui atac impotriva Crimeei. Cu privire la tratativele de pace, care urmeaza sa fie incepute la Iasi, am avut convorbiri cu Vahid-efendi si i-am propus pentru a intari pozitia plenipotentiarului Galib-efendi, sa-i infatisez doau note ale Portii: prima ar urma sa cuprinda anumite formulari generale in legatura cu dorinta Angliei de a se incheia pace intre Poarta si Rusia; a doua ar cuprinde o intampinare energica, aceea de a nu ingadui Rusiei sa-si stabileasca frontierele pe Dunare.
Cea dintai din aceste doua note a primit data de 28 ianuarie 1809 (deci la doua zile dupa sosirea mea aici), iar a doua – 22 ferbuarie 1809. Propunerea mea a fost luata in consideratie de Guvernul Otoman, aprobata de sultan sub forma a doua documente incluse si inaintate lui Galib-efendi. In ansamblu, cred, ca se va dovedi, ca problema aceasta a unei aliante, nu poate fi dusa la bun sfarsit decat intr-unul din urmatoarele trei cazuri:
- daca Rusia ar lua direct partea Frantei si ar continua razboiul impotriva Turciei;
- daca Rusia ar face pace cu Turcia, restituind provinciile Tara Romaneasca si Moldova si ar ramane perfect neutra in razboiul iminent dintre Franta si Austria;
- daca Rusia ar reveni la adevarata ei politica si s-ar alia cu noi. Aceasta ultima posibilitate , cred ca nu va putea fi reala decat intr-o situatie disperata.
In consecinta, cred ca trebuie sa ma marginesc doar la prima posibilitate. Daca probabilitatea impiedicarii unei paci dezavantajoase de catre turci sau a indemnului dat acestora de a actiona cu vigoare pentru a sili Rusia sa restituie Provinciile Dunarene si sa pastreze neutralitatea se va realiza, aceasta nu o pot prevedea inainte de a fi primit raportul asupra primelor conferinte la Iasi.
Scrisoarea trimisa mie de catre contele Stadion, este hotaratoare in privinta caderii provinciilor amintite. Daca Rusia ajunge atat de aproape la frontiera rasariteana a Austriei, aceasta nu va mai putea face nici un efort militar catre apus si singurul mijloc de a o proteja in acea parte (daca ar urma sa fie restabilita pacea intre Austria si Anglia in conditiile preconizate de noi) ar fi acela de a duce razboiul intr-un asemenea mod, incat Rusia sa fie ocupata in mod serios la propriile frontiere.
Aceasta consideratie ma face sa recomand atat de insistent un atac asupra Crimeei. I-am scris lordului Collingwood prin capitanul Stewart, sa fie de acord cu cererea unei cooperari navale in Marea Neagra, daca turcii ar cere-o si daca mijloacele i-ar ingadui-o. Cpitanul Stewart, care a inspectat atat fortaretele Bosforului, cate si pe cele ale Dardanelelor, este hotarat in parerea, ca trebuie sa se riste expedierea unei escadre navale militare in Marea Neagra. Eu cred, intr-adevar, ca amenintarea atacarii Sevastopolului ar ajuta mult la incheierea pacii cu Rusia in termeni convenabili si ar determina-o la neutralitate. In consecinta, acest mare obstacol in calea Triplei Aliante ar inceta sa-si produca roadele in ceea ce priveste Austria.
(ss) Robert Adair»
Ion Deboveanu, Jipa Rotaru, Mustafa Ali Mehmed
(Sursa: Anuarul Muzeului National de Istorie a Moldovei, II, anul 1992)
Foto: wikipedia.org
Nota: Colonelul Gheorghe Eminescu a fost fiul maiorului Matei Eminescu, fratele poetului Mihai Eminescu. Colonelul a fost istoric, memorialist, om de cultura; a fost detinut politic intre anii 1950-1955 in inchisoarea Jilava si a decedat la varsta de 93 de ani, pe 05 iunie 1988. A publicat o biografie despre Napoleon Bonaparte in anul 1973, insistand si asupra politicii sale razboinice in tandenta cu Principatele Romane.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: