Printre multi autori interzisi de comunisti in 1948 a fost si Mihail Kogalniceanu – cu urmatoarele titluri (cifrele corespund Directivei indicand «Publicatiile interzise pana la 1 mai 1948 (in Romania – n.n.)):
166: Dorintele partidei nationale din Moldova
167: Imbunatatirea soartei taranului (Prefata de Gradisteanu, introducere de Kogalniceanu)
168: Improprietarirea taranilor
169: Rapirea Bucovinei dupa documente autentice
170: Scrisori din exil
171: Scrisori din vremea studiilor
De ce l-au considerat bolsevicii ocupanti si pe Kogalniceanu (ca, dealtfel, pe Cantemir, pe Anton Pann, pe Odobescu, pe Alecsandri, pe Eminescu, pe Vlahuta, pe Cosbuc, pe Iorga, oameni ai secolului al XIX-lea) ca avand «conceptii… fasciste»?;
de ce i-au acuzat pe aceiasi de «antisemitism»- ei, ocupantii, dar mai ales slugile lor, fostii cetateni romani, deveniti in 1940 cetateni sovietici, reveniti in 1944 cu pasaportul-lui-Maiakovski: evreii epuratori ai si asa putinelor carti ale noastre?
(…) Nu este nevoie sa fie comentate, doar citite luarile de cuvant ale lui Mihail Kogalniceanu – ca deputat, ministru de interne, ministru de externe; ca unul dintre fauritorii Romaniei moderne.
Incepem cu sfarsitul – vietii si operei sale – «cantecul de lebada»:
«Dezrobirea tiganilor, stergerea privilegiilor boiresti, emanciparea taranilor»
Din Discursul rostit la Academia Romana, in sedina solemna de la 1 (13) aprilie 1891:
(…) «Tatal meu a fost vornicul Ilie Kogalniceanu; maica mea, Catinca, nascuta Stavilla, era coboratoare dintr-o familie genoveza stabilita de secole in vechea colonie genoveza Cetatea Alba (Akerman)…» (…)
«Intrand in materie, voi desfasura trei date mari din istoria contemporana a Romaniei, trei reforme radicale savarsite sub ochii nostri et quorum pars parva fui (si la care, in mica masura, am contribuit si eu). Acestea sunt:
I. Dezrobirea tiganilor
II. Oborârea pronomiilor si privilegiilor de nastere si de casta si proclamarea egalitatii politice si civice pentru totii fii Romaniei.
III. Emanciparea taranilor.» (…)
«Discurs in problema israelitilor» (22 mai 1869)
«… tara noastra a fost, pot zice, patria tolerantei religioase, si aceasta a fost in timp de secoli intregi; niciodata in aceasta tara persecutiile religioase nu au avut loc. In timpurile acele, cand in tarile cele mai civilizate erau rasbele de riligiune, in timpii cand cand in Spania erau autodafele, se ardeau oamenii pentru religiune, in timpii cand populatiunile cu miile se izgoneau pentru religiune, patria noastra le deschidea portile sale, le da ospitalitate si numai pentru ca-i vedea ca sunt oameni si nu-i intreba ce lege au si cum se inchina lui Dumnezeu.
Mai ales in intervalul de timp de la 1835 (Obsteasca Adunare din Moldova voteaza Regulamentul Organic – n.m.) pana la 1847, un mare numar de israeliti din provinciile invecinate, Podolia si Galitia, a intrat in Romania, mai cu seama in Romania de peste Milcov (Moldova – n.m.), numarul acestor straini s-a sporit inspaimantator.
Au inceput dara a se ingiji aceia care tin la pastrarea natiunii noastre, fiindca s-au inspaimantat foarte mult si cu drept cuvant de multimea acestui popor strain, care nu vine in tara nici cu capitaluri, nici cu stiinta, nici cu industria, ci vine numai a se folosi de activitatea si munca romanului.
Asa mai cu seama dincolo de Milcov s-a ridicat un strigat foarte mare in contra acestei invaziuni a unui popor strain, care era numai vatamator. (Aplauze). Eu cred ca nimeni nu poate sa voiasca rau Romaniei daca prin instinctul de conservare recurge la felurite mijloace spre a apara nationalitatea sa. (Aplauze).
Iata, domnilor, toata situatiunea cestiunii economice, caci nu este alt nimic, nici mai mult, nici mai putin, decat o cestiune economica; nu poate nimeni sa zica ca aici este o cestiune religioasa.
Cu toate acestea, domnilor, Romania de-abia de ieri a inceput sa fie cunoscuta in strainatate; cum am putea sa credem ca, pe langa altele multe cestiuni cari sunt la noi, sa fie si aceasta cestiune atat de bine cunoscuta in strainatate, incat daca noi voim sa ne conservam nationalitatea noastra, sa ni se dea noua dreptate.
Aceasta nu este, indata ce se pune o masura in lucrare, incepe a se publica, a se striga ca este persecutiune religioasa (1).
Din afara insa avem datorie, si datorie mare, de a lumina opiniunea publica si de a dovedi ca noi nu suntem urmasii degenerati ai stramosilor nostri, cari, pe drapelul tarii, mai presus de toate, scria toleranta religioasa. (…) sa facem asupra acestei cestiuni o ancheta serioasa, sa vedem ce trebuie sa facem pentru ca sa ne aparam interesele noastre economice; iara pe de alta parte ce trebuie sa facem pentru ca sa dovedim Europei ca noi nu prigonim sub pretexte economice o parte a populatiei tarii.
Intr-adevar, domnilor, daca multimea acestor israeliti, si mai cu osebire peste Milcov, sant cu totul inapoiati, nu se asimileaza in nimic cu noi, se ocupa numai cu niste industrii pernicioase, nu putem insa sa zicem ca si in aceasta populatiune nu sant oameni civilizati, si ca prin urmare si acestora trebuie sa le inchidem usa la acele drepturi cari Constitutiunea le invoieste.
E o mare deosebire intre israelitii spanioli si cei galitieni, este o mare deosebire intre israelitii acei nascuti din mosi stramosi aici in tara si aceia cari au venit de curand pe aceste pamanturi. Cestiunea aceasta trebuie studiata, trebuie sa vedem ce se poate da unora si refuza altora…
In mijlocul Bucurestilor un strain publica (…) nuvelele (stirile, informatiile) ce a primit de la Bacau, Vaslui, Adjud, Targul Ocnei si alte orase (care) ii anunta ca cele mai mari persecutiuni si atrocitati se savarsesc in contra israelitilor, ca-i inchid, ii tortureaza, ii izgonesc din sate, si in orase nu li se invoieste intrarea.»
Voci: Nu e adevarat, calomnii nerusinate.
«Nu e, domnilor, adevarat nici unul din aceste cuvinte, sa ni se probeze. Nu sant, domnilor, alte masuri decat cele cunoscute in tara intreaga de a se ordona cum ca evreii din Podolia si Galitia care tineau carciume in comunele rurali nu mai pot preinnoi contractele lor dupa implinirea termenului. (…)
Cum e cu putinta dara ca o foaie publica (…) sa aiba asemenea informatiuni, cari mergand in strainatate contribuie a face ca opiniunea publica sa fie in contra noastra si sa strige ca suntem barbari?»
Nota:
(1) «Persecutii religioase»: nu fusese inventat «antisemitismul» (i se spunea: «chestiunea israelita»); atunci orice ne-evreu care-si manifesta dezacordul cu fapta-rea a evreului (hotie, minciuna, inselaciune, tradare) devenea persecutor pe motive religioase).
(Sursa: Paul Goma, «Saptamana Rosie», vaianta 2008)
166: Dorintele partidei nationale din Moldova
167: Imbunatatirea soartei taranului (Prefata de Gradisteanu, introducere de Kogalniceanu)
168: Improprietarirea taranilor
169: Rapirea Bucovinei dupa documente autentice
170: Scrisori din exil
171: Scrisori din vremea studiilor
De ce l-au considerat bolsevicii ocupanti si pe Kogalniceanu (ca, dealtfel, pe Cantemir, pe Anton Pann, pe Odobescu, pe Alecsandri, pe Eminescu, pe Vlahuta, pe Cosbuc, pe Iorga, oameni ai secolului al XIX-lea) ca avand «conceptii… fasciste»?;
de ce i-au acuzat pe aceiasi de «antisemitism»- ei, ocupantii, dar mai ales slugile lor, fostii cetateni romani, deveniti in 1940 cetateni sovietici, reveniti in 1944 cu pasaportul-lui-Maiakovski: evreii epuratori ai si asa putinelor carti ale noastre?
(…) Nu este nevoie sa fie comentate, doar citite luarile de cuvant ale lui Mihail Kogalniceanu – ca deputat, ministru de interne, ministru de externe; ca unul dintre fauritorii Romaniei moderne.
Incepem cu sfarsitul – vietii si operei sale – «cantecul de lebada»:
«Dezrobirea tiganilor, stergerea privilegiilor boiresti, emanciparea taranilor»
Din Discursul rostit la Academia Romana, in sedina solemna de la 1 (13) aprilie 1891:
(…) «Tatal meu a fost vornicul Ilie Kogalniceanu; maica mea, Catinca, nascuta Stavilla, era coboratoare dintr-o familie genoveza stabilita de secole in vechea colonie genoveza Cetatea Alba (Akerman)…» (…)
«Intrand in materie, voi desfasura trei date mari din istoria contemporana a Romaniei, trei reforme radicale savarsite sub ochii nostri et quorum pars parva fui (si la care, in mica masura, am contribuit si eu). Acestea sunt:
I. Dezrobirea tiganilor
II. Oborârea pronomiilor si privilegiilor de nastere si de casta si proclamarea egalitatii politice si civice pentru totii fii Romaniei.
III. Emanciparea taranilor.» (…)
«Discurs in problema israelitilor» (22 mai 1869)
«… tara noastra a fost, pot zice, patria tolerantei religioase, si aceasta a fost in timp de secoli intregi; niciodata in aceasta tara persecutiile religioase nu au avut loc. In timpurile acele, cand in tarile cele mai civilizate erau rasbele de riligiune, in timpii cand cand in Spania erau autodafele, se ardeau oamenii pentru religiune, in timpii cand populatiunile cu miile se izgoneau pentru religiune, patria noastra le deschidea portile sale, le da ospitalitate si numai pentru ca-i vedea ca sunt oameni si nu-i intreba ce lege au si cum se inchina lui Dumnezeu.
Mai ales in intervalul de timp de la 1835 (Obsteasca Adunare din Moldova voteaza Regulamentul Organic – n.m.) pana la 1847, un mare numar de israeliti din provinciile invecinate, Podolia si Galitia, a intrat in Romania, mai cu seama in Romania de peste Milcov (Moldova – n.m.), numarul acestor straini s-a sporit inspaimantator.
Au inceput dara a se ingiji aceia care tin la pastrarea natiunii noastre, fiindca s-au inspaimantat foarte mult si cu drept cuvant de multimea acestui popor strain, care nu vine in tara nici cu capitaluri, nici cu stiinta, nici cu industria, ci vine numai a se folosi de activitatea si munca romanului.
Asa mai cu seama dincolo de Milcov s-a ridicat un strigat foarte mare in contra acestei invaziuni a unui popor strain, care era numai vatamator. (Aplauze). Eu cred ca nimeni nu poate sa voiasca rau Romaniei daca prin instinctul de conservare recurge la felurite mijloace spre a apara nationalitatea sa. (Aplauze).
Iata, domnilor, toata situatiunea cestiunii economice, caci nu este alt nimic, nici mai mult, nici mai putin, decat o cestiune economica; nu poate nimeni sa zica ca aici este o cestiune religioasa.
Cu toate acestea, domnilor, Romania de-abia de ieri a inceput sa fie cunoscuta in strainatate; cum am putea sa credem ca, pe langa altele multe cestiuni cari sunt la noi, sa fie si aceasta cestiune atat de bine cunoscuta in strainatate, incat daca noi voim sa ne conservam nationalitatea noastra, sa ni se dea noua dreptate.
Aceasta nu este, indata ce se pune o masura in lucrare, incepe a se publica, a se striga ca este persecutiune religioasa (1).
Din afara insa avem datorie, si datorie mare, de a lumina opiniunea publica si de a dovedi ca noi nu suntem urmasii degenerati ai stramosilor nostri, cari, pe drapelul tarii, mai presus de toate, scria toleranta religioasa. (…) sa facem asupra acestei cestiuni o ancheta serioasa, sa vedem ce trebuie sa facem pentru ca sa ne aparam interesele noastre economice; iara pe de alta parte ce trebuie sa facem pentru ca sa dovedim Europei ca noi nu prigonim sub pretexte economice o parte a populatiei tarii.
Intr-adevar, domnilor, daca multimea acestor israeliti, si mai cu osebire peste Milcov, sant cu totul inapoiati, nu se asimileaza in nimic cu noi, se ocupa numai cu niste industrii pernicioase, nu putem insa sa zicem ca si in aceasta populatiune nu sant oameni civilizati, si ca prin urmare si acestora trebuie sa le inchidem usa la acele drepturi cari Constitutiunea le invoieste.
E o mare deosebire intre israelitii spanioli si cei galitieni, este o mare deosebire intre israelitii acei nascuti din mosi stramosi aici in tara si aceia cari au venit de curand pe aceste pamanturi. Cestiunea aceasta trebuie studiata, trebuie sa vedem ce se poate da unora si refuza altora…
In mijlocul Bucurestilor un strain publica (…) nuvelele (stirile, informatiile) ce a primit de la Bacau, Vaslui, Adjud, Targul Ocnei si alte orase (care) ii anunta ca cele mai mari persecutiuni si atrocitati se savarsesc in contra israelitilor, ca-i inchid, ii tortureaza, ii izgonesc din sate, si in orase nu li se invoieste intrarea.»
Voci: Nu e adevarat, calomnii nerusinate.
«Nu e, domnilor, adevarat nici unul din aceste cuvinte, sa ni se probeze. Nu sant, domnilor, alte masuri decat cele cunoscute in tara intreaga de a se ordona cum ca evreii din Podolia si Galitia care tineau carciume in comunele rurali nu mai pot preinnoi contractele lor dupa implinirea termenului. (…)
Cum e cu putinta dara ca o foaie publica (…) sa aiba asemenea informatiuni, cari mergand in strainatate contribuie a face ca opiniunea publica sa fie in contra noastra si sa strige ca suntem barbari?»
Nota:
(1) «Persecutii religioase»: nu fusese inventat «antisemitismul» (i se spunea: «chestiunea israelita»); atunci orice ne-evreu care-si manifesta dezacordul cu fapta-rea a evreului (hotie, minciuna, inselaciune, tradare) devenea persecutor pe motive religioase).
(Sursa: Paul Goma, «Saptamana Rosie», vaianta 2008)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: