Marele lingvist de renume mondial, Eugen Coseriu, mentiona intr-un amplu studiu “Latinitatea orientala” referitor la “asa-zisa limba moldoveneasca”:
«Zic «asa-zisa», fiindca o limba moldoveneasca diferita de cea româna, sau chiar si numai de dialectul dacoromân, pur si simplu nu exista; e o himera creata de o anumita politica etnico-culturala straina, fara nici o baza reala».
Savantul aducea cateva teze intru sustinerea afrimatiei sale:
1. Din punct de vedere genealogic, limba vorbita de populatia bastinasa si majoritara dintre Prut si Nistru – si, in parte, si dincolo de Nistru – tine de dialectul dacoromân.
2. Din punct de vedere tipologic, graiul «basarabean» tine de tipul lingvistic romanic in realizarea acestuia si de subtipul dacoromân, cu aceeasi hipertrofie a determinarii si cu aceleasi tendinte.
3. Din punct de vedere «areal», graiul basarabean e cuprins in aria dacoromâna, prezentand aceleasi trasaturi caracteristice, inclusiv influenta maghiara si constituirea limbii comune, si, in pofida influentelor straine, n-a fost atras in alta arie ori subarie lingvistica. Rusificarea sistematica (mult mai intensa sub comunism decat sub tarism) a esuat, in fond, in ceea ce priveste limba ca atare… A fost o rusificare a multor vorbitori, nu propriu zis o rusificare a limbii.
Tot prestigiosul lingvist Eugen Coseriu mentiona ca sustinatorii existentei unei limbi “moldovenesti”, confundand criteriul genealogic cu criteriul “areal” si istoria lingvistica cu istoria politica, cred (sau, cel putin, afirma) ca, independent de importanta influentei rusesti “interne”, limba moldoveneasca s-ar fi despartit de limba româna si ar fi devenit o limba autonoma printr-un proces de diferentiere – de divergenta pozitiva si negativa, datorita unei imprejurari istorice externe, anume anexarii Basarabiei la Imperiul Rus in 1812.
E o teza lipsita de orice temei, opina renumitul savant, fiindca:
a) din punct de vedere lingvistic, graiul basarabean nu s-a despartit niciodata (si nici pana acum) de limba vorbita in dreapta Prutului;
b) acest grai (basarabean – n.n.) tine numai de graiul moldovenesc;
c) linia Prutului nu reprezinta o frontiera ligvistica;
d) graiul din dreapta si din stanga Prutului, se considerau si explicit românesti cu mult inainte de anexarea Basarabiei de catre rusi.
Dovada sunt tipariturile «Cazania lui Varlaam» (1643), prima carte tiparita in Moldova «Carte româneasca de invatatura», care se adreseaza intregii «semintii românesti»; iar cu cateva decenii mai tarziu, Dosoftei numeste limba in care scrie exclusiv «limba româneasca». (…)
Dar, redam cateva citate care vor aduce lumina in subiect.
Stanislav Semcinscki (Ucraina): “Slavii de rasarit ii numeau pe timpuri cu un singur nume atat pe locuitorii Moldovei, cat si pe cei din Valahia, chiar si pe o buna parte din locuitorii Transilvaniei; toti erau pentru ei volohi (valahi). Domnitorul Moldovei Stefan cel Mare era pentru ucraineni “Stefan Voevod Voloskiy” (Stefan Voievod al Valahiei), iar Moldova era numita Valahia, locuitorii ei – volohoveni, adjectivul “voloski, valaski” avea semnificatia “ceea ce tine de principatul Moldovei”. In sprijinul acestui argument pot fi aduse cuvintele cunoscutului lingvist O. Strijak din cartea aparuta in 1994 la Kiev: «In Ucraina de rasarit erau numiti volohi moldovenii si românii».
Invatatii din Evul Mediu vorbeau despre identitatea limbii moldovenilor si a locuitorilor Valahiei. A se vedea, de exemplu, mentiunea lui Nicolaus Olahus formulata in limba latina inca in 1536:
«Lingua, ritu, religione eadem Moldavi utuntur, qua Transalpini; vestitu aliqua ex parte differunt» (adica, moldovenii utilizeaza aceeasi limba, acealeasi obiceiuri si religie ca si valahii; se deosebesc putin intre ei numai prin vesminte).
Mai departe:
«Est romanicii (volohii) intrebuintau cuvintele românesc, româneste pentru a-si denumi propria limba si propria vorbire».
«Cartile in Moldova erau tiparite in «limba româneasca»; face in cazul acesta sa ne miram ca prima carte moldoveneasca tiparita se numea “Carte româneasca de invatatura” (Iasi, 1643)”.
Din sursele istorice se stie ca in perioada anterioara formarii Tarii Moldovei, pe teritoriile de la rasarit de Carpati locuiau valahii, urmasii traco-geto-dacilor. Iar valahii nu erau decat românii. Amintim in aceasta ordine de idei cunoscuta scrisoare a papei de la Roma, Grigore al IX-lea, adresata printului de Coroana Bela, in 1234, in care afirma urmatoarele:
«Dupa cum am aflat, in Episcopatul cumanilor sunt niste oameni care se numesc români (Walati) (Documenta Romaniae Historica. D. Relatii intre Tarile romane. Vol. I, Bucuresti, 1972, p. 20).
Prin urmare, chiar daca admitem ca bastinasii se numesc valahi, este cert ca unitatea lor etnica este una cu a bastinasilor din Transilvania si a celor dintre Carpati si Dunare, numiti de asemenea cu acelasi termen de valahi, ceea ce atesta unitatea etnica a locuitorilor bastinasi. Iar termenul de «valah» nu este decat cel de «român». (…)
Cercetatorul Ion Eremia, doctor habilitat in istorie, aduce argumente incontestabile, sustinand ca inainte de descalecatul lui Dragos, pe teritoriul Moldovei au existat cateva Valahii (adica, «tari» - n.n.) si aici locuiau valahi (români).
O Valahie a fost acea cu centrul la Suceava. Alta isi avea centrul in orasul Siret. O alta formatiune se afla in bazinul raului Moldova cu centrul la Baia, oras numit si Molde, Civitas Moldaviae, Moldavia. Anume aceasta formatiune a fost ocupata de Dragos, aici au fost instalati de catre regalitatea maghiara primii voievozi din Maramures, anume ea a fost acea Tara Moldava («terre nostre Moldauane», 1360) supusa Ungariei si locuita de români (olahos).
Cercetator atent si fidel metodelor de lucru cu izvoarele istorice, Ion Eremia noteaza in cartea sa ca "la origine statul intemeiat de Bogdan I (venit dupa Dragos – n.n.) s-a numit Tara Româneasca a Moldovei" (N. Grigoras), in felul acesta subliniindu-se ca Moldova era si ea o Valahie, in sensul de tara locuita de români.
Au fost aduse suficiente argumente pentru a deschide ochii inimii si mintii (…), odata si pentru totdeauna ca noi, locuitorii bastinasi din spatiul prutonistrean, suntem români si, implicit, avem o limba româna si o istorie româna. Si orice incercare de a ne baga pe gat memorandumuri rusesti sau false conceptii de politica nationala de stat sunt inutile. In primul rand, fiindca aceasta conceptie ignora adevarul istoric si stiintific despre românii moldoveni si limba româna.
Eminescu spunea ca «limba este casa fiintei noastre». (…) Si tocmai acest tezaur scump, acest suprem product sufletesc al poporului – limba – se urmareste, prin aceasta «conceptie», sa ni se ia, sa ni se rapeasca, totodata incercand sa ne confere o noua identitate istorica, etno-culturala, lingvistica si politico-juridica – moldovenismul. Stratagema-cheie fiind lichidarea identitatii noastre românesti, stergerea cu buretele «in mod sistematic si metodic» a natiunii titulare a Republicii Moldova. (…)
In baza articolului publicat de Vlad Zbârciog
(Sursa: Ceasul al doisprezecelea, ed. Pontos, Chisinau, 2008)
«Zic «asa-zisa», fiindca o limba moldoveneasca diferita de cea româna, sau chiar si numai de dialectul dacoromân, pur si simplu nu exista; e o himera creata de o anumita politica etnico-culturala straina, fara nici o baza reala».
Savantul aducea cateva teze intru sustinerea afrimatiei sale:
1. Din punct de vedere genealogic, limba vorbita de populatia bastinasa si majoritara dintre Prut si Nistru – si, in parte, si dincolo de Nistru – tine de dialectul dacoromân.
2. Din punct de vedere tipologic, graiul «basarabean» tine de tipul lingvistic romanic in realizarea acestuia si de subtipul dacoromân, cu aceeasi hipertrofie a determinarii si cu aceleasi tendinte.
3. Din punct de vedere «areal», graiul basarabean e cuprins in aria dacoromâna, prezentand aceleasi trasaturi caracteristice, inclusiv influenta maghiara si constituirea limbii comune, si, in pofida influentelor straine, n-a fost atras in alta arie ori subarie lingvistica. Rusificarea sistematica (mult mai intensa sub comunism decat sub tarism) a esuat, in fond, in ceea ce priveste limba ca atare… A fost o rusificare a multor vorbitori, nu propriu zis o rusificare a limbii.
Tot prestigiosul lingvist Eugen Coseriu mentiona ca sustinatorii existentei unei limbi “moldovenesti”, confundand criteriul genealogic cu criteriul “areal” si istoria lingvistica cu istoria politica, cred (sau, cel putin, afirma) ca, independent de importanta influentei rusesti “interne”, limba moldoveneasca s-ar fi despartit de limba româna si ar fi devenit o limba autonoma printr-un proces de diferentiere – de divergenta pozitiva si negativa, datorita unei imprejurari istorice externe, anume anexarii Basarabiei la Imperiul Rus in 1812.
E o teza lipsita de orice temei, opina renumitul savant, fiindca:
a) din punct de vedere lingvistic, graiul basarabean nu s-a despartit niciodata (si nici pana acum) de limba vorbita in dreapta Prutului;
b) acest grai (basarabean – n.n.) tine numai de graiul moldovenesc;
c) linia Prutului nu reprezinta o frontiera ligvistica;
d) graiul din dreapta si din stanga Prutului, se considerau si explicit românesti cu mult inainte de anexarea Basarabiei de catre rusi.
Dovada sunt tipariturile «Cazania lui Varlaam» (1643), prima carte tiparita in Moldova «Carte româneasca de invatatura», care se adreseaza intregii «semintii românesti»; iar cu cateva decenii mai tarziu, Dosoftei numeste limba in care scrie exclusiv «limba româneasca». (…)
Dar, redam cateva citate care vor aduce lumina in subiect.
Stanislav Semcinscki (Ucraina): “Slavii de rasarit ii numeau pe timpuri cu un singur nume atat pe locuitorii Moldovei, cat si pe cei din Valahia, chiar si pe o buna parte din locuitorii Transilvaniei; toti erau pentru ei volohi (valahi). Domnitorul Moldovei Stefan cel Mare era pentru ucraineni “Stefan Voevod Voloskiy” (Stefan Voievod al Valahiei), iar Moldova era numita Valahia, locuitorii ei – volohoveni, adjectivul “voloski, valaski” avea semnificatia “ceea ce tine de principatul Moldovei”. In sprijinul acestui argument pot fi aduse cuvintele cunoscutului lingvist O. Strijak din cartea aparuta in 1994 la Kiev: «In Ucraina de rasarit erau numiti volohi moldovenii si românii».
Invatatii din Evul Mediu vorbeau despre identitatea limbii moldovenilor si a locuitorilor Valahiei. A se vedea, de exemplu, mentiunea lui Nicolaus Olahus formulata in limba latina inca in 1536:
«Lingua, ritu, religione eadem Moldavi utuntur, qua Transalpini; vestitu aliqua ex parte differunt» (adica, moldovenii utilizeaza aceeasi limba, acealeasi obiceiuri si religie ca si valahii; se deosebesc putin intre ei numai prin vesminte).
Mai departe:
«Est romanicii (volohii) intrebuintau cuvintele românesc, româneste pentru a-si denumi propria limba si propria vorbire».
«Cartile in Moldova erau tiparite in «limba româneasca»; face in cazul acesta sa ne miram ca prima carte moldoveneasca tiparita se numea “Carte româneasca de invatatura” (Iasi, 1643)”.
Din sursele istorice se stie ca in perioada anterioara formarii Tarii Moldovei, pe teritoriile de la rasarit de Carpati locuiau valahii, urmasii traco-geto-dacilor. Iar valahii nu erau decat românii. Amintim in aceasta ordine de idei cunoscuta scrisoare a papei de la Roma, Grigore al IX-lea, adresata printului de Coroana Bela, in 1234, in care afirma urmatoarele:
«Dupa cum am aflat, in Episcopatul cumanilor sunt niste oameni care se numesc români (Walati) (Documenta Romaniae Historica. D. Relatii intre Tarile romane. Vol. I, Bucuresti, 1972, p. 20).
Prin urmare, chiar daca admitem ca bastinasii se numesc valahi, este cert ca unitatea lor etnica este una cu a bastinasilor din Transilvania si a celor dintre Carpati si Dunare, numiti de asemenea cu acelasi termen de valahi, ceea ce atesta unitatea etnica a locuitorilor bastinasi. Iar termenul de «valah» nu este decat cel de «român». (…)
Cercetatorul Ion Eremia, doctor habilitat in istorie, aduce argumente incontestabile, sustinand ca inainte de descalecatul lui Dragos, pe teritoriul Moldovei au existat cateva Valahii (adica, «tari» - n.n.) si aici locuiau valahi (români).
O Valahie a fost acea cu centrul la Suceava. Alta isi avea centrul in orasul Siret. O alta formatiune se afla in bazinul raului Moldova cu centrul la Baia, oras numit si Molde, Civitas Moldaviae, Moldavia. Anume aceasta formatiune a fost ocupata de Dragos, aici au fost instalati de catre regalitatea maghiara primii voievozi din Maramures, anume ea a fost acea Tara Moldava («terre nostre Moldauane», 1360) supusa Ungariei si locuita de români (olahos).
Cercetator atent si fidel metodelor de lucru cu izvoarele istorice, Ion Eremia noteaza in cartea sa ca "la origine statul intemeiat de Bogdan I (venit dupa Dragos – n.n.) s-a numit Tara Româneasca a Moldovei" (N. Grigoras), in felul acesta subliniindu-se ca Moldova era si ea o Valahie, in sensul de tara locuita de români.
Au fost aduse suficiente argumente pentru a deschide ochii inimii si mintii (…), odata si pentru totdeauna ca noi, locuitorii bastinasi din spatiul prutonistrean, suntem români si, implicit, avem o limba româna si o istorie româna. Si orice incercare de a ne baga pe gat memorandumuri rusesti sau false conceptii de politica nationala de stat sunt inutile. In primul rand, fiindca aceasta conceptie ignora adevarul istoric si stiintific despre românii moldoveni si limba româna.
Eminescu spunea ca «limba este casa fiintei noastre». (…) Si tocmai acest tezaur scump, acest suprem product sufletesc al poporului – limba – se urmareste, prin aceasta «conceptie», sa ni se ia, sa ni se rapeasca, totodata incercand sa ne confere o noua identitate istorica, etno-culturala, lingvistica si politico-juridica – moldovenismul. Stratagema-cheie fiind lichidarea identitatii noastre românesti, stergerea cu buretele «in mod sistematic si metodic» a natiunii titulare a Republicii Moldova. (…)
In baza articolului publicat de Vlad Zbârciog
(Sursa: Ceasul al doisprezecelea, ed. Pontos, Chisinau, 2008)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: