Eroina fara cruce - Smaranda Braescu

2 aprilie 2011

Mormant cu nume strain Maria Popescu.

Un nume comun, pe o cruce comuna. O cruce ascunsa intr-un desis de tufe inalte si spinoase. Acolo au ingropat-o, in frig si in tacere, pentru ca macar in moarte sa scape de haitasii comunisti ce o cautau de mai bine de doi ani. Spre sfarsitul vietii, dupa ce se acoperise de glorie prin zborurile si sariturile ei temerare cu parasuta, in loc sa se bucure, egoist, de celebritate, a avut o tresarire de patriotism, protestand vehement, pe plan international, pentru nerusinarea cu care comunistii falsificasera alegerile in 1946. Un protest semnat cu numele acela stralucitor, care lasase dare fosforescente in memoria inceputului de veac 20.


Era o vedeta mondiala. Zambetul ei trona pe primele pagini ale ziarelor vremii, la bordul unui superb avion Miles Hawk. Fusese prima parasutista din Romania si a treia din Europa, doborase recordul mondial feminin si apoi pe cel absolut, la saritura cu parasuta. Fusese primul european cu brevet de pilot obtinut in Statele Unite, zburase prin ceata peste Canalul Manecii...


A fost condamnata in lipsa, la inchisoare. Dar decat sa le cada in mana comunistilor, glorioasa Smaranda Braescu a preferat sa se ascunda sub o identitate falsa, luand drumul bejeniei, imbracata in straie de calugarita greco-catolica. Maria Popescu. Asa avea sa-i scrie si pe cruce, la Cluj, in Cimitirul Central, 2 ani mai tarziu, in 1948: Maria Popescu. Un nume comun pe o cruce comuna, la capataiul unui destin cum n-a fost altul.


"Vreau sa fiu pilota!"

"Vreau sa fiu pilota si sa am avionul meu!", le-a spus intr-o buna zi Smaranda parintilor ei. Era in 1912 si avea 15 ani. Mandita, cum era alintata in familie, tocmai vazuse, la Barlad, pentru prima oara in viata, un avion.


Erau anii nebuni in care omul prinsese, in sfarsit, aripi, iar Mandita visa cu ochii deschisi sa se ia la harjoana cu norii, in inaltul vazduhului. Asculta fascinata povestile in care fratii mai mari evocau curajul si desavarsitul talent pe care francezul Louis Bleriot, printul Gheorghe Valentin Bibescu, inginerul Gheorghe Negrescu si, mai presus de toti, Aurel Vlaicu, le personificau cu infinita noblete.


Unul dintre fratii sai, pictorul Tache Braescu, mare pasionat de aviatie, o prezinta pe Smaranda pilotilor de la Scoala Militara de Aviatie de la Tecuci, localitate invecinata cu Hantestiul, satul natal. Asa ajunge Smaranda sa zboare pentru prima oara. Visul de a pilota ea insasi era insa departe pe-atunci. Avioanele le erau interzise femeilor. Indeletnicire prea periculoasa si grea.


Dar tanara nu se lasa si bate hotarat la usa comandantului scolii de aviatie din Tecuci, starnind uimirea elevilor militari, prin aparitia ei strengareasca, pe holurile comandamentului. "Vreau sa fiu pilota!", i-a spus ea, ferm, colonelului Enescu Athanase, poreclit "Berbecu". Dar comandantul isi respecta porecla: e de neinduplecat. O trimite sa se adreseze "organelor superioare de la Bucuresti".


Mandita intelege ca portile pilotajului sunt inchise, asa ca se orienteaza spre parasutism. Celebrul inventator si parasutist german Otto Heineke e sensibilizat de dragostea pentru aventura a Smarandei Braescu si o incurajeaza sa urmeze cursurile scolii de parasutism de la Berlin.


Mandita avea deja 30 de ani, dar nu-si pierduse nici un moment increderea. Se imprumuta cu bani, ca sa mai puna ceva pe langa ceea ce primise de la sora ei cea mai mare si isi procura o parasuta. Altfel nu se putea inscrie la cursurile Scolii "Schroeder"...


"Bravo, romanca!"

Intuitia si munca aveau sa-i fie rasplatite neamtului Otto Heineke cu varf si indesat. Pe 5 iulie 1928, dupa luni de antrenamente si de sacrificii, Mandita Braescu realizeaza o aterizare exemplara dupa primul ei salt, de la 600 de metri. "Bravo, romanca!", i-au strigat, din mijlocul pretentioasei asistente, domnul si doamna Heineke.


Autoritatile germane o pusesera sa semneze ca sare pe propria raspundere. "Domnii in costume negre continuau sa ma priveasca staruitor. Consulul ma incurajeaza sa semnez. Iscalesc mare si apasat: "Smaranda Braescu", iar la ultima litera se rupe penita. Domnii ceremoniosi fac haz. Mie mi-a parut bine ca nu s-a observat ca-mi tremura mana...".


Sare de la inaltimi tot mai mari - 700 de metri, 1.000 de metri, apoi 2.000 de metri...


In 1930, la un miting aviatic de amploare, la Satu Mare, sufera insa un cumplit accident. Curentii erau foarte puternici, iar ea sarise cu o parasuta noua, foarte rapida, cu care nu era obisnuita. 20.000 de oameni au urmarit ingroziti cum vantul tragea sa o smulga pe Mandita cea firava si curajoasa. Sta la pat o jumatate de an. Zile si nopti, imobilizata, cu ochii in tavan si cu lacrimile baltind adanc in suflet. La iesirea din spital, dintr-o fotografie aflata in arhiva stranepoatei Ana Maria Sireteanu, Smaranda e toata un zambet.


In acelasi an in care iese din spital, in octombrie 1931, sare de la 6.000 de metri, din avionul pilotat de celebrul pilot roman Alexandru Papana. Record mondial feminin. Acolo, sus, erau -20 de grade, iar Smaranda porneste in gol fara masca de oxigen.


Cele doua avioane care o insoteau abandonasera ascensiunea, iar Mandita, in timpul sariturii, e terifiata la gandul ca acestea ar fi putut cadea: "Teama ca ele sa nu se fi prabusit, amestecata cu spaima ca smuciturile parasutei imi vor smulge centura barografului (aparatul de masura care certifica recordul, n.r.), m-au facut sa izbucnesc in plans prin vazduh. Plangeam epuizata, privind ca prin vis linia de argint a Ialomitei...".


Cea mai curajoasa din lume

Lumea e entuziasmata in tara, presa de pretutindeni vuieste in fata performantei parasutistei romance, valul de entuziasm trece pana dincolo de ocean, in America, tara care avea sa o astepte pentru o provocare inca mai mare: recordul mondial absolut. O cheta publica e organizata in tara de catre ziarul "Universul", pentru a sprijini aventura Smarandei, din Statele Unite.


Bliturile scaparatoare ale presei americane au, in sfarsit, in fata lor, o vedeta cum nu s-a mai vazut. O romanca deschisa si surazatoare, imbracata in portul ei traditional, de la nord de Dunare, vorbareata nevoie mare si, mai presus de toate, hotarata. Hotarata sa se arunce in vazduh, de acolo de unde nici un barbat nu indraznise vreodata.


"Sunt copii de scoala care s-au lipsit de covrigul lor zilnic spre a subscrie cativa lei pentru mine. O intreaga natiune si-a dat obolul (...) spre a aduce in patrie, odata cu mine, un record international", scrie ea Legatiei romane de la Washington, epuizata de problemele birocratice la care a fost supusa in America.


Trece peste toate si, la 19 mai 1932, in Sacramento, California, se lanseaza de la 24.000 de picioare, peste 7.000 de metri inaltime. O incercare de mare risc. Una dintre parasute nu i se deschide decat foarte tarziu, iar vantul ii pericliteaza aterizarea, impingand-o ba spre raul Sacramento, ba spre un lac din zona. Saltul dureaza 25 de minute! Cade cu o viteza ametitoare. Tremura toata! Renunta la masca de oxigen, ca sa regrete asta cand, dupa o vreme, simte ca nu mai poate respira. Minute intregi respira doar prin rugaciuni. Rugaciuni fierbinti, care ii incalzesc sufletul si parca si obrajii. Se redreseaza intr-un final si aterizeaza cu bine. De jos, din lanul de secara, apuca sa vada, in urma sa, ca o coada a unei comete stralucitoare, panza uriasa a parasutei unduindu-se lenes peste campul poleit cu aur. Nicicand tricolorul romanesc nu ajunsese atat de sus.


Recordul Smarandei Braescu face inconjurul lumii. Prin intermediul telegramelor de presa, performanta e descrisa, de la Washington la Paris si de la Roma la Bucuresti, ca fiind "epocala, istorica, glorioasa". Romanca devine, pentru intreaga lume, autoarea celui mai temerar salt din istoria aeronauticii. "Aparatele foto tacaneau, moristile cinematografice intrasera in functiune, iar creioanele alunecau de mama focului pe block-notesurile reporterilor, chiar si cand raspunsul meu se reducea la un zambet sau la un autograf. Erau gazetarii Americii, spaima lumii", le povestea ea entuziasta cititorilor romani, care ii sprijinisera recordul mondial absolut.


Mandita nu se imbata insa cu celebritatea si isi urmeaza visul cu tenacitatea cu care uimise deja intreg globul. Profita de vizita in SUA pentru a face cursurile de "pilota". Obtine brevetul dupa un zbor la Roosevelt Aviation Field. Revenita in Europa, e primita de generalul Italo Balbo, o legenda a aviatiei italiene, care o omagiaza ca pe o regina.


La sosirea in tara, la Constanta, apoi in Gara de Nord, la Bucuresti, e intampinata cu mult entuziasm. Regele Carol al II-lea o decoreaza cu a doua bareta la "Crucea de aur" a Virtutii Aeronautice. "Stiu cat te-ai zbatut si tot ce ai suferit. Meritul iti este cu atat mai mare!", ii spune regele, iar Smaranda noteaza cuvintele, cu religiozitate, in insemnarile sale personale. Carol era insusi presedintele de onoare al Aeroclubului Regal.


Marea evadare peste ceturile Canalului Manecii

"Vreau sa fiu pilota si sa am avionul meu!", le spusese Smaranda celor dragi pe cand avea 15 ani. Visul nu era implinit.


"Universul" initiaza o noua cheta, care sa sustina prima oferita de stat pentru cumpararea unui avion. "Daca ar fi fost o curtezana savant fardata, duhnind a parfum si a dragalasa tampenie, sau un traficant puchinos si infipt, sau un politician cu constiinta la mezat, Smaranda Braescu ar fi razbit peste tot", scrie, cu infinita empatie, reporterul I. Dragomir, autorul a numeroase articole care evoca, in epoca, bucuriile si tristetile Smarandei. Fiindca Manditei ii e dat sa sufere.


In 1935, reuseste sa achizitioneze un avion usor si ieftin, pe care il incredinteaza spre verificare unei intreprinderi din Reading, langa Londra, in Marea Britanie. Merge ea insasi acolo sa-si ridice avionul, dar se loveste de gratuita rautate a directorilor companiei, care intarzie nejustificat predarea aparatului, sub diverse pretexte, printre care cel mai jignitor pentru Mandita era faptul ca romanca "mai trebuie sa exerseze pilotajul".


"De o luna de zile vreau sa evadez si bunul Dumnezeu nu ma mai ajuta (...). Oare voi mai ajunge sa vad un cer albastru, un soare frumos si lucitor?! Mi-e dor de familia mea, de surori, frati si copiii lor, mi-e dor de tara mea si de mormintele parintilor mei!", scrie Mandita, cu sfasietoare durere, in primul sau jurnal intim. In august 1935, cu ajutorul Celui de Sus, invocat mereu in insemnarile si in rugile sale, si cu concursul unui mecanic omenos, evadeaza din Anglia la bordul avionului sau, Miles Hawk, pe care avea sa il boteze "Aurel Vlaicu", in amintirea idolului adolescentei sale.


Conditiile de zbor erau oribile, dar Smaranda avea plinul facut pentru o cursa lunga si nu stia daca urma sa mai prinda un astfel de prilej de-a fugi. Trece Canalul Manecii "in alb", pe o ceata densa. "M-am orientat perfect si cand am vazut ca ma apropii de apa, unde era tot aceeasi ceata ca si pe uscat, mi-am facut Semnul Crucii, am spus Tatal Nostru si Ave Maria si am intrat deasupra marii. Stiam ca am de mers 110 km...", noteaza Mandita in jurnalul ei, care a vazut lumina tiparului, pentru prima oara, la sfarsitul anului trecut (2010).


Ajunge cu bine in Franta, de unde face din nou inconjurul lumii. Micutul monoloc "Aurel Vlaicu" ii e apoi tovaras de aventura in raiduri aeriene teribile, premiere la vremea lor, cum au fost celebrele Bucuresti - Roma sau Roma - Tripoli.


Generalul Balbo, impresionat de performanta moldovencei, da o fastuoasa receptie in Palatul Guvernatorial din Tripoli. Smaranda e si de data aceasta o aparitie insolita, micuta, dar sigura pe ea, gratioasa din cale afara, imbracata intr-un superb costum popular romanesc.


"Smaranda avea un cult pentru costumele populare. Avea o colectie impresionanta, din toate colturile Romaniei. Pe multe dintre ele le primea cadou, atunci cand mergea prin tara", povesteste Ana Maria Sireteanu, stranepoata marii aviatoare. Venea, mereu surprinzatoare, in vesminte taranesti, ba la un miting aviatic in Statele Unite, unde fotoreporterii erau absolut fascinati de prezenta sa, ba la baluri si la alte evenimente publice, ba chiar si la manifestari solemne, cum ar fi ceremonii de decorare, organizate in prezenta regelui.


"Era si un truc al ei", imi dezvaluie un mic secret doamna Sireteanu. "Nu avea bani de rochii de bal la Paris, si atunci, costumele populare, atat de dragi, erau solutia perfecta: erau elegante si impunatoare, faceau reclama buna culturii romane si nici nu costau bani".


Smaranda Braescu: o eroina anti-comunista

De la o vreme, zbaterile Smarandei pentru a-si realiza ambitiile sunt parca mai mari, cu fiecare record pe care il doboara. Autoritatile obtuze si posibilitatile materiale limitate ii zadarnicesc efortul de a-si schimba al doilea aparat personal, un Messerschmitt Taifun, cu un avion mai performant, care sa ii permita inconjurul lumii, vis pe care il nutrea alaturi de celebra aviatoare Amalia Erhart.


Vin anii razboiului, ani in care Smaranda Braescu se alatura "Escadrilei Albe", ca insotitoare de zbor. Salveaza astfel vietile a sute de raniti de pe front si e rasplatita cu "Ordinul Crucea Regina Maria".


Se inscrie in Detasamentul VII de voluntari si lupta pentru eliberarea Ardealului.


Dupa terminarea razboiului, asista neputincioasa la distrugerea de catre Armata Rosie a elitei aviatice romanesti. E tot mai trista si tot mai retrasa. Avionul ii fusese rechizitionat in timpul razboiului, iar bunii ei prieteni disparusera unul cate unul...


In 1946, Smaranda Braescu semneaza, alaturi de nume mari ale intelectualitatii romanesti, un protest impotriva trucarii alegerilor castigate de comunisti. O suta de personalitati sunt anchetate si condamnate, in cadrul unui proces sumar, de numai o saptamana. Smaranda dispare inainte de inceperea anchetei.


"Un apropiat a condus-o din Bucurestii Noi, in gara Chitila", spune Ana Maria Sireteanu, editoarea, alaturi de fratele sau, Tudor, a "Jurnalului" intim al Smarandei.


Intre timp, a fost condamnata in contumacie la doi ani de inchisoare. Sta ascunsa o vreme in via unui frate, dar simte ca Siguranta Statului e pe urmele ei, asa ca pleaca mai departe, bantuind Moldova, imbracata in straie de maicuta greco-catolica. Ranile ce aminteau de ispravile din tinerete o chinuiau tot mai tare, alaturi de un reumatism dureros. Peste toate, un cancer necrutator o condamna la indelungi suferinte pe patul de spital, acolo unde aceleasi maicute greco-catolice o ingrijesc cu totala discretie.


Sunt marturii ca ar fi fost internata si la Bacau, si la Iasi, iar, intr-un final, la Cluj. Multi din cei care au ajutat-o au incaput apoi pe mainile Securitatii. Surorile Maicii Domnului de la Jucu au luat-o in grija lor, in ultimele luni de suferita, si au adapostit-o in grajdurile din jurul cladirii Congregatiei.


"Se stia bine cu maicutele de la Jucu, se vazusera de mai multe ori, in anii dinainte. Au vizitat-o des, cat a fost internata la Cluj, pe ascuns, ca doamna Smaranda era urmarita...", isi aminteste sora Speranta, de la Congregatia Surorilor Maicii Domnului din Cluj. Sora Speranta imi arata apoi o fotografie veche, in care maicutele de la Jucu se pozeaza in fata avionului Smarandei, dovada ca apropierea de ele dura de multi ani.


Aceleasi maicute greco-catolice s-au ocupat sa-i gaseasca un loc de veci dupa ce, pe 2 februarie 1948, sufletul Manditei, aviatoarea-minune, a zburat la cer. Au gasit un loc dosit, in Cimitirul Central din Cluj. Au adus si un preot. Era o dupa-amiaza mohorata de februarie. Parca toti norii peste care zburase in viata ei se adunasera acolo, cerniti, sa isi ia ramas bun de la romanca neinfricata... La sfarsit, cand ecoul ultimilor rugi a urcat la cer, au pus crucea in pamantul reavan. "Maria Popescu" au scris pe ea. Un nume comun pe o cruce comuna, la capataiul unui destin cum n-a fost altul.


Ultima scrisoare trimisa de Smaranda, in 1946, Tatianei, sora superioara a Congregatiei de la Cluj, e o fresca dureroasa a situatiei Romaniei dupa razboi si a atmosferei tenebroase in care Smaranda era condamnata sa traiasca.


"Scumpa sora si prea dragi surori,

A trecut atata amar de vreme de cand nu mai stiu nimic din ce se intampla in lume! Ne vindem unul pe altul si ne dam prada strainilor, care prin prostia si neghiobia multora dintre noi, ne stapanesc si ne conduc. Singura si cea mai puternica urma de aparare ne este credinta in Dumnezeu. (...) Acuma eu trebuie sa pribegesc din loc in loc. Hienele sunt pe urme, infometate. (...) As vrea sa fiu in mijlocul dvs., si la Cluj, si la Blaj. Tot gandul imi este la dvs. Va vad in biserica, prin gradina si peste tot, iar eu sunt intr-o lume care nu-mi apartine. Vreau libertate, nu inchisoare, vreau aripi, nu ghiare! Aerul este imbacsit de otrava si maini negre care se intind, aproape peste tot".


O groapa si trei destine: Smaranda Braescu, Maria Popescu, Szasz Gerone

Mormantul in care maicutele greco-catolice care au ingrijit-o in ultimele luni de viata pe Smaranda spun ca ea ar fi fost ingropata a fost identificat de Neculai Staicu-Buciumeni, in anii '90.


Pe urmele lui, m-am dus si eu in Cimitirul Central din Cluj, chiar la inceput de februarie, ca un turist curios sa afle mai multe despre una dintre figurile majore ale Romaniei interbelice. Am intrat in sediul Administratiei Cimitirelor si am cerut cateva informatii despre mormantul eroinei Smaranda Braescu. Am fost invitat amabil intr-un birou, unde o doamna cu nervii tari si cu lectia birocratiei bine invatata m-a descurajat din primul moment:


"Nu exista nici o dovada istorica a faptului ca Smaranda Braescu ar fi fost ingropata acolo! A mai tot fost un domn de prin Braila pe aici (Neculai Staicu-Buciumeni, n.r.), dar ce are dansul nu sunt dovezi cu care sa lucram noi", mi-a spus doamna de la Cimitirul Central.


Am cerut atunci informatii despre mormantul Mariei Popescu. Alte scuze, alte explicatii. Am iesit dezgustat din cladirea administrativa si m-am plimbat absent printre crucile si criptele cimitirului.


Locul pe care maicutele greco-catolice au pus crucea cu "Maria Popescu" (parcela B II 1550, identificata in documentarile facute de Neculai Staicu-Buciumeni), a fost reconcesionat de Administratia Cimitirelor in anii 70. Pe locul mormantului Smarandei Braescu e acum o lespede patratoasa de marmura pe care sta numele doamnei Szasz Gerone, decedata in 1977... Acesta este, de fapt, motivul pentru care autoritatile clujene nu vor sa mai auda de Smaranda Braescu.


Marea aviatoare nu mai are, de peste 30 de ani, nici macar o cruce crestineasca la capatai. Sicanata sau ignorata de autoritatile din perioada interbelica, haituita de regimul bolsevic si "eroizata" in scop propagandistic dupa 1960, in plin elan al national-socialismului ceausist, Smaranda Braescu este ignorata de autoritatile de dupa 1989.


Primaria Cluj-Napoca si comisiile care ar trebui sa se ocupe de cultul eroilor nu fac nimic pentru aflarea adevarului istoric, pe urmele descoperirilor facute de biografii aviatoarei romance. Dupa Revolutie, Doina Cornea insasi a initiat mai multe demersuri, pentru cinstirea memoriei eroinei Smaranda Braescu - ridicarea unui bust si rezolvarea problemei legate de identificarea mormantului. Insa Administratia Cimitirelor a invocat mereu argumente birocratice, menite sa ingroape definitiv adevarul.


Concesiunea facuta in 1976 pe numele familiei Szasz Gerone, expira in acest an, in 2011, iar urmasii Smarandei Braescu, stranepotii Ana Maria si Tudor Sireteanu, au transmis un amplu memoriu Primariei Cluj-Napoca pentru gasirea unei solutii umane si crestinesti in cazul celebrei romance, care a purtat in perioada interbelica numele tarii in triumf.


"Am vrea sa se gaseasca o cale pentru a se vedea daca osemintele celei inmormantate sub numele de Maria Popescu sunt, cu adevarat, ale Manditei. Nu ar fi o mare problema la posibilitatile stiintifice din zilele noastre. Sau macar o cruce sa puna acolo, alaturi de piatra de la mormantul doamnei Szasz, pe care sa se scrie ca se crede ca ar fi inhumate si ramasitele Smarandei Braescu. E prea mult pentru cat a facut Mandita pentru neamul sau si pentru Romania?", se intreaba Ana Maria Sireteanu.


Infruntand odioasa Securitate de la sfarsitul anilor '40, maicutele de la Jucu au ingropat-o pe Smaranda Braescu crestineste, tocmai in Cimitirul Central. In 2010, Primaria Cluj a pasat memoriul stranepotilor Smarandei la Administratia Cimitirului.


In baza articolului de Ciprian Rus

Foto: Arhiva personala a familiei Sireteanu

(Sursa: Formula AS, Nr. 959, 2011)



Nota:

Smaranda Brăescu, (n. 21 mai 1897 - d. 2 februarie 1948) a fost prima femeie pilot din România, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7.200 m la Sacramento, SUA).

S-a născut în satul Hânțești, comuna Buciumeni, din judetul Covurlui (interbelic), ulterior judetul Tutova (interbelic), actual în judetul Galati. Între anii 1924 - 1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și ceramică. La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parasuta, de la înălțimea de 600 de metri.

La 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică - clasa Crucea de Aur.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, in 1932 a stabilit primul record de traversare a Marii Mediterane in 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 Km, între Roma si Tripoli. În acealași an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parasuta de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute. Un lucru remarcabil, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani! Recordul său a fost omologat de Aero Clubul din Washington. Recordul precedent, detinut de un american, fusese de 7233 de metri.

A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra "Escadrilă Albă" de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit și apoi pe frontul de Vest în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia. Semnatară, alături de alte 11 personalități (între care: generalul Aldea, prof. univ. dr. Grigore T. Popa), a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic. A fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie nefiind găsită. Ascunsă de oameni de suflet - prof. univ. Ion I. Gheorghiu din Iasi și preotul Matei Dumitru - nu a mai fost găsită niciodată. A fost căutată și de oficialtățile sovietice pentru a face instrucția soldaților sovietici. O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948 și a fost înmormîntată la Cimitirul central din Cluj sub numele de Maria Popescu. Potrivit cercetărilor întreprinse de prof. Neculai Staicu - dar încă neconfirmate - mormântul ei s-ar afla în Cimitirul central din Cluj, unde ar fi fost îngropată sub numele de Maria Popescu la o poziție concesionată în anul 1970 unei alte persoane.

În prezent, o stradă din București a fost denumită în memoria sa.

(Sursa: www.wikipedia.org)

2 comentarii:

Georgiana T spunea...

DA! o Eroina!...romanca adevarata!:)

radiowhisper.com spunea...

Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: