Țarul Putin - mână de fier al Rusiei, spaima occidentului

Putin şi poporul rus

Preşedinte, premier, KGB-ist, sportiv, cântăreţ, amant şi iubitor de animale, Vladimir Putin este văzut de mulţi occidentali ca un adversar de temut, în timp ce în Rusia nimic nu se mişcă fără ştirea sa. Corespondentul şi comentatorul pe probleme ruseşti al cotidianului britanic The Independent, spune despre Putin că este temut în vest, dar adorat acasă. Îl iubesc ruşii cu adevărat, sau îi ştiu de frică şi preferă să nu i se împotrivească?

Al doilea preşedinte al Rusiei post-URSS, şi protejat al primului, Boris Elţîn, care l-a numit premier şi favorit la succesiune înainte de subita demisie din decembrie 1999, Putin a găsit grea despărţirea, în 2008, de frâiele puterii unei naţiuni cu resurse imense, controlate de puţini oameni, vestita oligarhie născută în mandatele Boris Elţîn. Obişnuit cu sferele înalte ale conducerii celei mai mari ţări din lume, Vladimir Putin controlează Rusia de 12 ani, şi nu dă semne că ar vrea să renunţe prea curând.

Caută Putin europenizarea Rusiei?

Prin tatonările din ultimele luni şi întâlnirile bilaterale cu reprezentanţi europeni, Rusia pare interesată de a muta discuţiile cu Uniunea Europeană de pe palierul politic, pe cel economic, ceea ce ar uşura şi modernizarea economică a federaţiei, una dintre cele mai corupte ţări ale lumii, potrivit Transparency International (locul 154 din 178 în 2010). Uşor de spus, dar greu de făcut, în condiţiile în care Mihail Hodorkovski, patronul gigantului petrolier Iukos şi cel mai bogat om din Rusia, este în continuare la închisoare, acuzat că şi-ar fi furat propriul petrol, ceea ce pune o mare pată pe zona de afaceri şi justiţia ruse, după cum notează The Independent.

Cel mai mare obstacol către deschiderea relaţiei UE-Rusia, notează publicaţia, este chiar Vladimir Putin: cu imaginea sa de dur, duşman al democraţiei care şi-a împins ţara înapoi către restricţiile şi ambiţiile erei sovietice, consolidează teama istorică şi suspiciunile pe care Occidentul le-a avut mereu vizazi de Rusia.

În ciuda tuturor acuzelor provenite din presa anti-guvernamentală şi din străinătate, a crizei economice, şomajului şi corupţiei, atentatelor, dezastrelor naturale dar şi a presupuselor averi colosale obţinute din bani publici, cota de popularitate a „ţarului” Putin se menţine extrem de sus în rândul populaţiei.

De unde această discrepanţă între percepţia ruşilor şi a restului lumii? A uitat lumea cine este, sau pur şi simplu nu este interesată?

De la sărăcie la preşedinţie, via plagiat şi securitate

Pentru europeni şi americani, imaginea lui Putin este de nedespărţit de cariera sa în structurile KGB, unde s-a ocupat de contra-informaţii şi de monitorizarea străinilor şi personalului consular, sub acoperirea uniformei de poliţie. Rareori numele lui apare într-un raport extern fără vreo aluzie la activitatea sa de kaghebist, iar acest aspect este văzut ca negativ. Nu şi de ruşi, care au avut un respect deosebit faţă de agenţii KGB în era sovietică, pe care-i considerau bine pregătiţi şi mai demni de respect decât alte uniforme, precum poliţia.

Născut la 7 octombrie 1952, la Leningrad (Sankt Petersburg), Vladimir Putin a avut o copilărie modestă, într-un apartament pe măsură, după cum notează în cartea biografică „Ot Pervogo Litsa” („La persoana întâi”, Editura Economică, 2000). Cartea, o culegere de interviuri cuminţi, în care Putin le serveşte ce vrea jurnaliştilor ruşi, reprezintă parcursul, prezentat subiectiv, de la copilărie la primul mandat de premier. Rodul iubirii unei muncitoare în fabrică şi a unui recrut al marinei URSS, micul Vladimir a avut „privilegiul” de a fi nepotul bucătarului personal al lui Lenin, mai întâi, iar apoi al lui Stalin, Spiridon Putin, ulterior membru al comitetului moscovit al Partidului Comunist, cu care avea să intre în contact şi tânărul său nepot.

Fire agitată, Vladimir Putin a devenit târziu „pionier”, dar a deprins tainele Sambo (arte marţiale ruseşti - tehnică de auto-apărare fără arme) şi Judo încă din gimnaziu, dornic să devină, precum idolii săi de pe marele ecran, spion. Ieşit de pe băncile şcolii a fost refuzat de KGB, care l-a trimis la studii universitare. Avea să se alăture KGB la 23 de ani, chiar după absolvirea secţiei Drept internaţional a facultăţii de drept de la Universitatea din Leningrad. Tot la universitate devine membru al partidului unic, calitate pe care a păstrat-o până la dizolvarea acestuia, în decembrie 1991. Lucrarea sa de disertaţie a fost suspectă de plagiat în 1997, doi profesori americani susţinând că Putin a copiat 20 de pagini dintr-o lucrare de-a lor. Se pare că acesta ar fi folosit ca bibliografie o carte tradusă de KGB din literatura străină, care nu respecta toate regulile citării. Putin a fost absolvit de orice vină.

Omul sau profesia? Aceasta este întrebarea

„Dacă ai făcut odată, faci şi a doua oară” s-ar traduce ca „odată KGB-ist, mereu KGB-ist.” Cât de valabil este însă acest argument în cazul lui Vladimir Putin? După 16 ani de activitate în cadrul serviciului, dintre care ultimii în Germania de Est, Putin nu s-a apropiat niciodată de vârful ierarhiei şi nici nu părea să aibă drumul bătut în această direcţie. Ofiţerul de carieră a făcut însă un gest neaşteptat, când, după căderea Zidului Berlinului, şi cu puţin timp înainte de dispariţia URSS, a demisionat din KGB şi i s-a alăturat lui Anatoli Sobchak, primarul Sankt-Petersburgului şi unul dintre cei mai acerbi lideri anti-KGB. Speculaţiile cum că această manevră ar fi parte a unei ample operaţiuni sub acoperire nu au întârziat să apară, însă nu au fost niciodată dovedite. Pe principiul prezumţiei de nevinovăţie, putem asuma că Vladimir Putin, un om care trebuia să-şi întreţină familia, a înţeles că, KGB-ul nu mai oferea perspective. Totuşi, este uşor de înţeles de ce trecerea bruscă dintr-o extremă în alta a fost privită cu suspiciune.

Stefan Kato