Am publicat anterior acest text despre comunitatea sarbilor in Basarabia la inceputul sec. al XIX-lea. Recent, insa, am descoperit pe reteaua Facebook o colectie de fotografii, realizate de Alexandru Danfaur, imagini ale cimitirului Armenesc (Central) din Chisinau in prezent. Un set de fotografii, dedicat obeliscului unui Alexei Caragheorghevici, atrage atentia prin simbolistica specifica utilizata. Consider ca textul publicat, precum si ceea ce a reprezentat comunitatea sarbilor la Chisinau, capata o lumina noua, cand este insotit de aceste imagini.
Sârbii la începutul sec. XIX
Text publicat în revista Viața Basarabiei, iunie 1932:
Basarabia anilor 20 ai secolului trecut (sec. al XIX-lea – n.n.) era un centru însemnat pentru refugiații din Imperiul Otoman. Astfel în afară de români, greci și armeni, aici s’au adăpostit și sârbii.
Domnitorul lor Gheorghe, deoarece în 1787 omorî pe tatăl său Petru, pentru refuzul acestuia de a se asocia la răsculați, a fost poreclit Negru-Cara. El își depusese întreaga sa viață pentru lupta contra turcilor, mai ales având succes între 1806-1813. Totuși, în sfârșit a fost și acest erou învins de masele turcilor năvălitori. Pe atunci agenții diplomatici ruși în Sârbia erau Teodor Ioan Nedoba, mai apoi președintele judecătoriei civile din Chișinău, și Const. Const. Rodofinichin, un cunoscător adânc al Basarabiei. Cu ajutorul lor și al arhiereului Leontie, Cara-Gheorghe fugi în Austria de unde cu familia, trecând în Rusia, se așază la Hotin. In 1817, întors tainic în Sârbia, el a fost ucis.
In 1818 mulți dintre sârbi trecură din Hotin la Chișinău, unde chiar o stradă pe atunci s’a numit “Sârbească”. Aici s’au instalat voevozii Vucici, Jivcovici, Nenadovici, frații Machedonski... Dintre ruși ei adesea ori vizitau pe ofițerul L. P. Liprandi, care aduna materiale despre Turcia. La dânsul sârbii au cunoscut pe poetul Pușchin, care în urma acestor raporturi a scris poezia “Fiicei lui Cara-Gheorghe” (1820) și a strâns diferite date despre cântecele slavilor din sud. Însăși pe fiica lui Cara-Gheorghe poetul n’a cunoscut-o. Ea stătea pe atunci la Hotin, fiind de vârstă între 6-7 ani. Mama ei veni în 1820 să-l petreacă în armată pe fiul ei mai mare. Un monument din cimitirul din Chișinău ne vorbește despre dânsul: « Aici e îngropat fiul conducătorului suprem al sârbilor, gărzii locotenent Alexei Negru, decedat în al 33-lea an dela naștere. Mort în anul 1831 ».
Fratele său Alexandru (1806-1885), între 1842-58 domn al Sârbiei, bunicul actualului rege al Jugoslaviei până la Iunie 1820 a fost educat de Vucici la Chișinău, însă nesupunerea infocatului tânăr a făcut pe mama sa să-l ducă iarăși la Hotin.
Gh. G. Bezveconâi
(Notă: Este redat limbajul textului din revista Viața Basarabiei, iunie 1932.)
Sârbii la începutul sec. XIX
Text publicat în revista Viața Basarabiei, iunie 1932:
Basarabia anilor 20 ai secolului trecut (sec. al XIX-lea – n.n.) era un centru însemnat pentru refugiații din Imperiul Otoman. Astfel în afară de români, greci și armeni, aici s’au adăpostit și sârbii.
Domnitorul lor Gheorghe, deoarece în 1787 omorî pe tatăl său Petru, pentru refuzul acestuia de a se asocia la răsculați, a fost poreclit Negru-Cara. El își depusese întreaga sa viață pentru lupta contra turcilor, mai ales având succes între 1806-1813. Totuși, în sfârșit a fost și acest erou învins de masele turcilor năvălitori. Pe atunci agenții diplomatici ruși în Sârbia erau Teodor Ioan Nedoba, mai apoi președintele judecătoriei civile din Chișinău, și Const. Const. Rodofinichin, un cunoscător adânc al Basarabiei. Cu ajutorul lor și al arhiereului Leontie, Cara-Gheorghe fugi în Austria de unde cu familia, trecând în Rusia, se așază la Hotin. In 1817, întors tainic în Sârbia, el a fost ucis.
In 1818 mulți dintre sârbi trecură din Hotin la Chișinău, unde chiar o stradă pe atunci s’a numit “Sârbească”. Aici s’au instalat voevozii Vucici, Jivcovici, Nenadovici, frații Machedonski... Dintre ruși ei adesea ori vizitau pe ofițerul L. P. Liprandi, care aduna materiale despre Turcia. La dânsul sârbii au cunoscut pe poetul Pușchin, care în urma acestor raporturi a scris poezia “Fiicei lui Cara-Gheorghe” (1820) și a strâns diferite date despre cântecele slavilor din sud. Însăși pe fiica lui Cara-Gheorghe poetul n’a cunoscut-o. Ea stătea pe atunci la Hotin, fiind de vârstă între 6-7 ani. Mama ei veni în 1820 să-l petreacă în armată pe fiul ei mai mare. Un monument din cimitirul din Chișinău ne vorbește despre dânsul: « Aici e îngropat fiul conducătorului suprem al sârbilor, gărzii locotenent Alexei Negru, decedat în al 33-lea an dela naștere. Mort în anul 1831 ».
Fratele său Alexandru (1806-1885), între 1842-58 domn al Sârbiei, bunicul actualului rege al Jugoslaviei până la Iunie 1820 a fost educat de Vucici la Chișinău, însă nesupunerea infocatului tânăr a făcut pe mama sa să-l ducă iarăși la Hotin.
Gh. G. Bezveconâi
(Notă: Este redat limbajul textului din revista Viața Basarabiei, iunie 1932.)
1 comentarii:
http://www.timpul.md/articol/%28in-culisele-istoriei%29-un-principe-sarb-in-pamant-basarabean-39214.html?action=print
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: