R.S.S. Moldovenească și rolul ei în evoluția română

26 decembrie 2010
Acum 21 de ani, R.S.Moldovenească a fost un cap de pod pentru lovitura de stat din România.
Mâna Moscovei din spatele revoluţiei române

Oricât ar părea de neverosimil, în zilele de 21-25 decembrie 1989, implicarea directă a URSS în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu putea fi urmărită de la Chişinău, practic, cu ochiul liber. Atât că agitaţia sovietică la frontiera de la Prut părea atunci o reacţie la răscoala populară de la Timişoara şi Bucureşti.

Lucrurile, de fapt, stăteau exact pe dos. Cu cât sovieticii se foiau mai mult în stânga Prutului, cu atât mai tare se degrada situaţia în dreapta lui.

Astăzi există probe indubitabile că îndărătul revoluţiei anticomuniste din România s-a produs o ordinare răsturnare de palat. În aceste condiţii, evenimentele la care am asistat în decembrie 1989 sunt privite acum dintr-o altă perspectivă. Şi nici nu-i de mirare. De la o distanţă în timp întregul se vede adesea mai limpede.

Ca să ne dăm seama ce se întâmpla în acele zile, haideţi să ne amintim de contextul evenimentelor. La finele lui 1989, la Chişinău lua turaţii perestroika. Basarabia trecuse la alfabetul latin. Cenzura, până atunci feroce, a lăsat-o brusc mai moale. Societatea era puţin ameţită de pe urma libertăţii nesperate care picase pe capul oamenilor ca o mană cerească.

Pe acest fundal, graniţa ferecată de la Prut şi regimul lui Ceauşescu păreau un atavism odios şi un obstacol enervant în faţa unirii fraţilor de pe ambele maluri ale Prutului. Afară mirosea puternic a schimbare. Toată lumea aştepta căderea Cortinei de Fier.

În această situaţie, spiritele rebele de la Radio-Televiziunea de Stat de la Chişinău clocoteau. La începutul lunii decembrie 1989, fiind redactor în Departamentul Actualităţi TV, subsemnatul a scris, a redactat şi a difuzat, din propria-i iniţiativă, un comentariu critic despre caracterul desuet şi inuman al comunismului în general şi al celui românesc în special. Chiar a doua zi, în replică, ministerul de Externe de la Bucureşti a trimis o notă de protest la Moscova despre care fusesem informat la Chişinău de Ion Guţu, secretar al CC al Partidului Comunist din Moldova. Surprinzător însă, nu au urmat represalii care în alte împrejurări n-ar fi întârziat să vină. Acest fapt nu putea fi întâmplător. Era un semn că Mihail Gorbacoiv cloceşte ceva contra lui Nicolae Ceauşescu.

TV Chişinău, aruncată-n luptă alături de Vocea Americii

Că într-adevăr Moscova urzeşte împotriva Bucureştiului ne-am convins mai cu seamă după declanşarea protestelor de la Timişoara, când administraţia Televiziunii de la Chişinău, din reflex, pesemne, a interzis toate informaţiile parvenite din România. Acest fapt a trezit nemulţumirea jurnaliştilor care s-au apucat pe ascuns să pregătească un reportaj despre tulburările de dincolo de Prut. Nu mică însă ne-a fost mirarea, când a doua zi am constatat că activitatea noastră clandestină n-avea niciun rost. Totul se rezolvase ca prin miracol. După un sunet de foarte sus, Televiziunii de stat i s-a dat mână liberă.

În consecinţă, TV Chişinău a reflectat în voie şi reprimarea manifestaţiilor sângeroase de la Timişoara, şi mitingul de la 21 decembrie de la Bucureşti, unde Ceauşescu fusese huiduit, dar şi celelalte evenimente care au urmat. Acum e clar de ce cenzura sovietică s-a dat la o parte şi a permis libertăţii presei să triumfe.

Mediile oficiale de informare din România erau constrânse atunci să evite cu stricteţe orice referinţa la demonstraţiile de la Timişoara. Singurele surse de informare erau posturile de radio Europa Libera si Vocea Americii. La acestea, astfel, s-au adăugat Radio Chişinău şi TV Chişinău.

În ziua de vineri, 22 decembrie, străzile Chişinăului de dimineaţă erau împânzite de militari sovietici care parcă răsăriseră din pământ. Totodată, în Dealul Schinoasei, pe coridoarele Televiziunii de stat, şi-au făcut apariţia câţiva ofiţeri KGB care, în discuţiile cu şefii instituţiei, nu ascundeau că au sosit de la Moscova. Unul dintre aceştia intrase şi în redacţia noastră ca să ne avertizeze sec că se aşteaptă evenimente importante în România.

Curios este faptul că hotarul de la Prut, care până atunci părea de netrecut, a început, nitam-nisam, să se deschidă cu generozitate pentru “cetăţenii sovietici” deja în prima jumătate a zilei de 22 decembrie, când Ceauşescu era încă la putere. În jurul orei 11 primisem câteva telefoane la redacţie din care aflasem uluit că se poate merge nestingherit în România. Un înalt demnitar mă sunase ca să-mi sugereze că am putea trimite chiar un reporter la Iaşi.

Hotarul căzuse înainte de înlăturarea lui Ceauşescu

Deşi nu ne venea să credem, am reacţionat prompt şi am cerut Ministerului de Interne să ni se perfecteze actele pentru plecarea în România. În jurul orei 12 aflasem că avem aprobarea KGB-lui de la Chişinău. Acest detaliu contează enorm, deoarece la acea oră Nicolae Ceauşescu se afla încă în sediul Comitetului Central şi îşi închipuia că anume el continuă să conducă ţara. În realitate, lăcatul de la graniţa estică a României fusese deja descuiat de KGB.

Fişi atenţi. Pe la 12.15, soţii Ceauşescu, intoxicaţi de generalul Victor Stămculescu, noul ministru al Apărării Naţionale, părăsesc capitala la bordul unui elicopter. După fuga lor, secretarul general mai deţine, formal vorbind, puterea doar o oră şi jumătate. La 13.30, Stănculescu, prin nota telefonica nr. 39, il destituie oficial pe Ceausescu din functia de comandant suprem, ordonând Armatei sa nu execute de acum încolo decât ordinele ministrului Apărării Naţionale. Un sfert de oră mai târziu, el îi oferă protecţie lui Ion Iliescu şi îl recunoaşte succesor al dictatorului detronat.

Între timp, de cealaltă parte a Prutului, la Chişinău, KGB-ul perfectează cu viteza sunetului toate actele pentru deplasarea în România a unei echipe de reporteri de la Radioteleviziunea Moldovenească. Nicolae şi Elena Ceaşescu, după aterizarea forţată a elicopterului, încă nu fusese reţinuţi la Târgovişte pentru a fi internaţi într-o unitate militară, când la vama Ungheni se circula deja ca pe bulevard. Reporterii şi cameramanii de la TV Chişinău, în frunte cu Valeriu Saharneanu, actualul preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor, trecuse Prutul şi ajunsese la Iaşi fără să vadă vreun grănicer român. Hotarul, de fapt, încetase să mai existe. Acum se ştie că la fel stăteau lucrurile şi la frontiera româno-magheară.

Vă daţi seama ce se întâmpla? Armata Naţională şi Securitatea română s-au dat la o parte, dând posibilitate celor două servicii secrete sovietice – KGB şi GRU – să intre nestingherit în ţară pentru a crea o atmosferă favorabilă tranziţiei de putere. Tocmai de aceea, ziariştii noştri au putut urmări deja în seara zilei de 22 decembrie cum în Iaşi sau Braşov nişte “terorişti invizibili” trăgeau non-stop rafale de foc peste capetele mulţimilor, sediilor administrative sau caselor de locuit.

Ceauşescu era oficial conducătorul statului, când în dimineaţa zilei de 22 decembrie, hotarele României erau deja controlate de KGB şi GRU din ambele părţi. Tocmai de aceea, nici unul dintre aşa-zişii terorişti nu a putut fi identificat, darămite reţinut şi diferit justiţiei! Ruşii au invadat România cu sute de trăgători de elită care au menţinut întreaga ţară în stare de suspans atâta timp cât a fost nevoie ca noua conducere în frunte cu Ion Iliescu să preia efectiv pârghiile puterii de stat.

Cei ucişi în zilele de 16-25 decembrie 1989 în România s-au stins din viaţă cu senzaţia că iau parte la o revoluţie. Şi într-adevăr, a izbucnit o rebeliune populară împotriva dictaturii comuniste. Numai că aceasta a fost incitată şi manipulată din umbră de o conspiraţie obscură. Ca şi revoluţia Tweeter de la 7 aprilie 2009, de altfel.

De unde şi concluzia. Poporul, când nu-i în stare să-şi impună voinţa pe cale democratică, riscă să fie manipulat prin violenţă.

Sursa: bogatu.voceabasarabiei.net

2 comentarii:

Anonim spunea...

MARE ADEVAR AI SCRIS FRATE... crede-ma sunt roman ... dar am ramas uimit... e adevaru 100 % pur!!!
asta e... sper ca sa ne unim cu RM

mariusmioc spunea...

În seria “dezvăluiri senzaţionale care apar brusc la 21 de ani de la revoluţie”, deschisă de Teodor Mărieş cu decretul de anulare a pedepsei cu moartea a lui Ceauşescu, se înscrie şi articolul lui Petru Bogatu din Jurnal de Chişinău din 24 decembrie 2010 intitulat “RSS Moldovenească în revoluţia română”.

“Oricît ar părea de neverosimil, în zilele de 21-25 decembrie 1989, implicarea directă a URSS în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu putea fi urmărită de la Chişinău, practic, cu ochiul liber. Atît că agitaţia sovietică la frontiera de la Prut părea atunci o reacţie la răscoala populară de la Timişoara şi Bucureşti”, scrie Petru Bogatu.

Autorul chişinăuan neglijează faptul că revoluţia română a început la Timişoara în 16 decembrie (sau chiar în 15 dacă luăm în considerare manifestaţia de mai mică amploare de lîngă casa pastorului Tokes). De fapt, spusele sale sînt o confirmare a faptului că în perioada 16-20 decembrie 1989 nu a existat nici o agitaţie sovietică în RSS Moldovenească, legată de revoluţia română.

Domnul Bogatu îşi dă seama că pentru cititorii săi ideea pe care o susţine e neverosimilă, de aceea şi începe cu cuvintele “oricît ar părea de neverosimil”. Au trecut totuşi 21 de ani de la evenimente şi lucruri care păreau neverosimile la început pot căpăta credibilitate. Lumea uită după atîta timp şi a apărut o nouă generaţie care n-a trăit evenimentele, deci i se poate povesti orice. Inclusiv că lucrurile nu stau aşa cum le-a văzut toată lumea ci “exact pe dos”.

Continuarea la http://mariusmioc.wordpress.com/2010/12/26/petru-bogatu-rss-moldoveneasca-in-revolutia-romana/

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: