Fenomenul ”BPR” (Basarabia Pământ Românesc)

5 octombrie 2010
Dependenţa economică şi politică a Republicii Moldova faţă de factori externi, chiar dacă par a fi fatale pentru noi, sunt doar nişte premise care duc la crize şi tulburări sociale dar nu sunt primordiale în sinucigaşele procese ce au loc în Basarabia. Adevărata problemă se află în chiar conştiinţa individuală şi colectivă a societăţii statului. În Republica Moldova, divizarea pe principii etnice ajunge să se asemene tot mai mult cu „ghetouri etnice”; nu există o conştiinţă unică pe principiu cetăţenesc (ceea ce demonstrează, de altfel, cât de artificial este acest principiu; dar aceasta, deja, e o altă problemă).
Observăm două cauze mari care ne-au adus în situaţia dată:
  1. Una din cauze este dependenţa ideologică a părţii rusofile faţă de politica şi ideologia clasei conducătoare din Rusia.
  2. Dar mai periculos şi diabolic este complexul de neîmplinire a românofililor care generează „drumul de cioburi” pe care ni l-am aşternut timp de 20 de ani.
Fenomenul „BPR” înglobează în sine toate complexele, pornirile sterile, sărăcia intelectuală şi procedeele de spălare a creierului care au dus la lipsa unei concepţii clare despre ce a fost, ce este şi ce trebuie să fie Basarabia. De 20 de ani se duc discuţii inepte despre o Basarabie moldovenească (prorusească) şi o Basarabie românească, însă nici una din ele nu au dus decît la divizarea societăţii, la greşeli politice şi ideologice. Cel mai trist este faptul că această confuzie este pe larg speculată de către forţele politice, aşa-zise naţionale, care se pare că duc o luptă tot mai acerbă de idiotizare a românilor, dar şi forţele proruse (care şi ele se consideră naţionale din perspectiva moldovenistă) care folosesc pe deplin sentimentul nostalgic al rusofililor. Această divizare în BPR-işti şi BPM-işti (moldovenişti) creează un mediu ideal pentru apariţia şi dezvoltarea „paraziţilor” care se hrănesc cu rusofobia şi românofobia teribiliştilor. Aceşti paraziţi, ca şi orice organisme de acest tip, nu vor încerca rezolvarea problemelor ci vor crea un mediu propice pentru existenţa şi înmulţirea lor, ceea ce va duce la adâncirea crizei politice, sociale dar mai ales identitare (ultima fiind o problemă deja răsuflată, dat fiind rotaţia mare la care a fost exploatată de-a lungul acestor 20 de ani).
Să vedem ce particularităţi şi generatoare are „Fenomenul BPR”:
  1. POPULISMUL – cum spuneam mai sus, pentru supravieţuirea „paraziţilor” este strict necesar ca aceştia să îndoctrineze masa populară cu cât mai multe idei răsuflate dar care se ţin pe nostalgia României Mari, eroilor şi martirilor români, pe spiritul de revoltă al tinerilor, dictatura comunistă, sărăcia, UE ca simbol al libertăţii şi bunăstării etc. Masa care se lasă manipulată, nu înţelege că ei ajung să vadă în RM un duşman, un impediment în calea afirmării naţionale şi nu un instrument prin care se poate edifica românismul adevărat şi nepătat de gunoiul populismului rusofob şi eurofil. Atitudine românească nu înseamnă saloane de carte, întâlniri culturale şi poduri de flori. Toate sunt bune la timpul lor dar vine vremea când atitudinea trebuie să fie una concretă, la nivel de transformare individuală a mentalităţii prin trăire românească. Dar ca această trăire să aibă loc, trebuie întâi să ştim ce înseamnă „a fi român”. Nu îmi închipui pe Ştefan să ajungă mare voievod prin lozinci sau pe Eminescu să ajungă românul absolut ţipând „Jos liberalii”.
  2. LOZINCĂRIE – „Nu eşti român” dacă nu ieşi în stradă să ţipi lozinci pentru ca diferiţi maeştri în prostit poporul să ajungă la putere pe seama ta. „Nu eşti român” dacă „Basarabia Pământ Românesc” îţi sună răsuflat şi lipsită de folos iar mâinile nu îţi sunt ocupate cu tricolorul fluturând frenetic. „Nu eşti român” dacă nu mergi în PMAN să strigi „Jos comuniştii”. „Nu eşti român” dacă pe obrazul tău nu se prelinge o lacrimă când Dan Bălan cântă „Nu mă las de limba noastră” între „Chica Bomb” şi „Justify sex” (borîturi „artistice”) care nu arată nimic altceva decât inconsecvenţă în atitudine românească, ori aceste cântece arată degradare morală, nedemnă pentru un român.
  3. UNIONISM infect – BPR-iştii, toţi ca unu, sunt îmbolnăviţi de unionismul absurd, manifestat nu prin idei concrete, propuneri utile sau unitate spirituală, morală şi culturală ci prin „lapidarea” oricărui român care vede altfel lucrurile. Unionismul BPR-ist nu ţine de nişte necesităţi metafizice ale poporului român, nu ţine de năzuinţele istorice ale acestui neam; nu, unionismul BPR-ist nu are nimic de a face cu ideea naţională a unirii teritoriilor româneşti care a marcat conştiinţa românească în ultimele secole, nici nu îşi manifestă interesul pentru o ROMÂNIE ce trăieşte în prezent gândindu-se la viitor prin prisma trecutului – România BPR-istă este un stat-provincie a UE care va asigura bunăstarea şi destrăbălarea poporului român într-un Imperiu al consumului. Dacă preocuparea BPR-iştilor ar fi o Românie românească, atunci ar vedea clar că o Unire cu România modernă, ar însemna deshămare rusească şi înhămare occidentală, dar NU! formula „O Românie unită în cadrul UE” este satisfăcătoare pentru mintea imbecilă. Apare o întrebare: Domnilor, dar ce facem cu teritoriile de până la Bug (nu zic Nipru), ce facem cu Cadrilaterul, ce facem cu teritoriile din Serbia şi Ungaria, ce facem cu Bucovina? Ah, nu, nu ne interesează, important ca Basarabia „să trăiască ghini în UE”.
  4. VALORI ANTINAŢIONALE – Tot mai des auzim năzuinţa acestui popor: INTEGRARE EUROPEANĂ. Moldovenii văd această integrare ca scăpare de sărăcie şi dictat rusesc, dar oare aşa să fie? De ce ne încăpăţânăm să nu vedem situaţia fraţilor noştri din România sau situaţia falimentară a Greciei? Ce a adus României integrarea în amestec cu o clasă politică antinaţională, aservită structurilor euro-americane? Nimic altceva decât umilinţă, reduceri de salarii, distrugerea sistemului moral, decădere culturală, legumizare a forţei şi atitudinii, legi străine de spiritul românesc etc. Toate acestea sunt incomensurabil mai distrugătoare şi negative decât nivelul mai ridicat de trai pe o perioadă scurtă de timp de care a beneficiat România. Dar când bomboana prin care au fost ademeniţi s-a terminat şi li s-au cerut în schimb două, mulţi români au simţit „fraternitatea europeană”. De altfel, aceeaşi greci au fost trădaţi şi lăsaţi să se piardă în criza care a afectat întreaga ţară.
Bine, dar cum să ştim care valori sunt naţionale şi care nu, cînd în jur sunt propuse atîtea modele? E mia simplu decât se crede. Trebuie să restabilim legătura cu românismul înaintaşilor noştri – Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Kogălniceanu, Codreanu, Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Petru Rareş etc.
Ce a fost pentru ei valoare? A fost oare integrarea în uniuni europene o năzuinţă a lor sau a poporului de atunci? Cu siguranţă că doar un oligofren ar putea afirma aceasta.
Barbu de la Vrancea, în „Apus de Soare”, prin cuvintele lui Ştefan cel Mare, marele domnitor al moldovenilor, a spus printr-o formulare genială, toată chintesenţa mentalităţii medievale româneşti – ”Moldova nu e a mea si nici a voastră nu e, ci a urmaşilor, urmaşilor voştri in veacul vecilor!” – noi purtăm responsabilitate pentru generaţiile viitoare şi acţiunile noastre se vor răsfrânge asupra lor, de aceea nu bunăstarea trebuie să ne fie problema ci decăderea duhovnicească, morală şi culturală a poporului care odinioară, fiind la origini de rit bizantin, a trăit în armonie cu sine însuşi timp de un mileniu şi ceva.

5 comentarii:

Vladimir Botan spunea...

video de la evinementile din transnistria sunt adevarul cum rusofonii neau ucis populatia noastra (mama,tata,sora,frate,copilul,bunelu,bunica....) si noi cei bastinas tot yi sustinem pe ei pacat de asa natie fara curaj si uitam cum sau batut joc de noi.....Sper ca tineretul va fi capabil sa tie demnitatea sa si NATIONALA....

Anonim spunea...

Eu nu simpatizez "fenomenul BPR", cel putin in forma descrisa de autorul articolului; dar nu pot sa nu remarc ca, pentru orice roman, idealul reunificarii RM cu Romania in cadrul UE pare, actualmente, singurul mod realizabil al unirii...Conform Tratatului de la Lisabona, Romania poate parasi UE, daca asta va dori la un moment dat.Insa unirea va ramane ! Cine are variante mai bune de implinire a acestui deziderat national, IN ACTUALA CONJUNCTURA INTERNATIONALA, nu are decat sa le expuna.
Restul sunt palavrageli...

Anonim spunea...

"... idealul reunificarii RM cu Romania in cadrul UE pare, actualmente, singurul mod realizabil al unirii..." - asta dacă Unirea este pentru ace român un rost în sine. Dar Unirea nu este un scop în sine ci este ideea naţională pentru îndeplinirea idealului naţional, deoarece deasupra unirii există rosturi mult mai mari. Despre acestea găseşti pe acelaşi blog.

"...Conform Tratatului de la Lisabona, Romania poate parasi UE..." - bună glumă :)) să fim serioşi, aşa ceva nu poate avea loc din dorinţa unei Românii corupte aflate la cheremul UE.

"...Insa unirea va ramane..." - nu vreau să mă unesc cu cineva de dragul unirii. Eu nu mă unesc prin cununie cu cineva de dragul unirii ci pentru că am nişte sentimente şi prin cununie pot împlini anumite rosturi. Exact şi cu unirea: Dacă aceasta nu asigură îndeplinirea rostului, scopului, misiunii (spune cum vrei) al poporului român, atunci nu are sens să ne unim pentru că, la momentul de faţă, ne-am face mult mai mult rău şi pe termen lung (chiar dacă pe termen scurt ne-am mai umple stomacurile)

Anonim spunea...

Nimeni nu a afirmat ca unirea RM CU Romania este un scop in sine.Fireste ca exista idealuri, "rosturi" mult mai mari.Autorul blogului Toravic le-a descris foarte bine.
Ceea ce lipseste deocamdata este o strategie bine conturata de realizare a acestor rosturi, idealuri.Si in lipsa Unirii-o premiza necesara-probabil ca nici nu se vor implini vreodata.

Anonim spunea...

<<"...Conform Tratatului de la Lisabona, Romania poate parasi UE..." - bună glumă :)) să fim serioşi, aşa ceva nu poate avea loc din dorinţa unei Românii corupte aflate la cheremul UE.>>
Nu Romania in sine este corupta, domnul meu, ci guvernele ei succesive de dupa 1989.
In momentul in care Romania va avea un guvern autentic, nationalist, altfel se va pune problema "integrarii" in U.E. Nimeni nu ne va putea obliga sa ramanem in U.E. contrar intereselor noastre nationale.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: