De la România pozitivă spre România comună

1 septembrie 2010
România clasică, cea nou-născută pe la mijlocul secolului XIX, a pornit în lume cu imaginea romantică creată de Eminescu - „ţara mea de glorii, ţara mea de dor". Din această Românie „de glorii şi de dor" au apărut mai târziu „România eternă" şi „România profundă", România „miturilor fundamentale". Astăzi aceste „Românii" aştern zâmbete sarcastice pe chipurile unor intelectuali de „elită".
A opera astăzi, la adresa României, în interiorul ei (!) cu terminologia „miturilor fundamentale" înseamnă a te expune riscului de a fi etichetat drept „păşunist" şi „paşoptist", sinonime aici cu troglodit şi retardat mintal.
Pentru aceşti intelectuali „rafinaţi", „descătuşaţi" şi „lipsiţi de prejudecăţi naţionaliste", inclusiv pentru o bună parte a elitei jurnalistice de la Bucureşti, România cea de „glorii şi de dor", România eternă şi profundă nu mai există. Dacă această Românie (sau aceste Românii) nu mai există, - mă întreb - ce a rămas, care Românie există cu adevărat?
Deschid o paranteză. ...Bineînţeles, potrivit acestor intelectuali „fără prejudecăţi naţionale" detaşamentul cel mai numeros şi mai „zgomotos" de... retardaţi pe linia românismului îl formează basarabenii. Aceştia sunt declaraţi „încremeniţi în proiect", iar exaltarea lor în faţa unui Eminescu şi a unei Românii de „glorii şi de dor" este un semn de... cumplită rămânere în urmă. Rămânere în urmă faţă de ce, mă întreb? Este oare un rău istoric faptul că basarabenii au rămas „încremeniţi în proiect" la România de „glorii şi de dor" a lui Eminescu şi nu se regăsesc în România „elitelor emancipate" sau cea a manelelor lui Guţă? Închid paranteza.
În virtutea meseriei, parcurg zilnic paginile presei din România, urmăresc principalele posturi tv. Încerc să înţeleg ce Românie (re)prezintă această presă? Se pare că această presă nu (re)prezintă nicio Românie, ea se (re)prezintă doar pe sine.

Dacă nu ai mai trece Prutul să vezi România cu ochii tăi, cea pe care o vezi la televizor îţi apare ca o ţară oribilă şi monstruoasă, cu oraşe murdare, pline de câini vagabonzi, o ţară de politicieni corupţi şi funcţionari hoţi, o ţară de cuţitari şi pedofili. Altă Românie parcă nici nu ar exista. Astfel, presa din România a reuşit să creeze o Românie Negativă pe care o impune nu numai în interior, ci şi în exterior. Este un adevărat chin încercarea de a găsi în presa din România o ştire pozitivă despre România. Prin „ricoşeu", în ultimul timp au dispărut şi din presa românească de la Chişinău ştirile pozitive despre România. Explicaţia, probabil, ar fi aceea că, neavând corespondenţii săi la Bucureşti, presa noastră se alimentează din presa din România. România Negativă este opera acelei prese din România care strâmbă din nas la basarabeanul „păşunist" şi „paşoptist", care se exaltă în faţa unor „Românii depăşite", cum este cea de „glorii şi de dor" a lui Eminescu.

Şi totuşi, există o altă Românie, cea adevărată, România Pozitivă. Aceasta e România reală, de dincolo de ecranele televizoarelor, ţara efortului comun şi a sacrificiului anonim, ţara unui popor harnic şi talentat, deşi ea nu prea pătrunde în ziare şi nu se prea vede la televizor. Am avut fericirea să văd această Românie Pozitivă vara aceasta. Însoţit de prietenul Gabi Balaşa, ziarist din Botoşani, am admirat această Românie colindând nordul Moldovei româneşti. Săptămânalul regional „Informatorul Moldovei" (la care lucrează amicul meu) se difuzează în judeţele Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Bacău, Neamţ, Vrancea şi Galaţi, nu are pretenţii de a fi o publicaţie „de elită", „centrală", în schimb, prezintă publicului altă Românie, decât cea pe care noi, basarabenii, o vedem la televizor... Eu am văzut această „altă Românie" - o Românie Pozitivă care munceşte, creează, se sacrifică, îşi respectă rădăcinile şi valorile.

În această Românie Pozitivă se întâmplă lucruri extraordinare în raport cu Basarabia: ea îşi continuă drumul ei istoric firesc. În pofida cinismului şi demagogiei politicienilor din cele două capitale româneşti, în pofida „plictiselii istorice" a elitelor de la Bucureşti şi a „prudenţei" celor de la Chişinău, Basarabia a pătruns adânc în această Românie Pozitivă: în ultimii 20 de ani, mii de basarabeni şi-au găsit „a doua patrie" în România şi mulţi români din România s-au stabilit în R. Moldova. În felul acesta, încet, dar sigur se reînnoadă nişte fire rupte şi se ţese o altă Românie. Şi această Altă Românie nu poate fi decât România Pozitivă - România Comună, ţara de glorii şi de dor a tuturor românilor...
Cheagul care ţine grămadă această Românie comună şi pozitivă se numeşte Limba Română. Există atâta Românie câtă limbă română există, România există acolo unde există limba română. Acesta este răspunsul meu la întrebarea unui cititor despre semnificaţia şi rostul Sărbătorii naţionale „Limba noastră cea română".
Timpul.md

1 comentarii:

Anonim spunea...

Aceeasi am avut in gand cand am decis sa merg cat mai des in Romania, deoarece mi-am dat seama ca nu o cunosc - si anume tinuturile atat de diferite si oamenii locului.

Iar cand citeam unele ziare din Romania, m-am gandit ca nu ar fi rau sa fie aduse direct la noi - sa stie lumea ce scrie presa romana despre Basarabia si romanii de aici.
Totusi, in ciuda unor articole - umilitoare chiar pentru noi - le-am separat de ceea ce simt romanii - cel putin cei pe care i-am cunoscut.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: