Să cerem guvernului să ia sub ocrotire limba română

E un rod al unei îndelungate şi amare experienţe acest proverb - dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie şi pe divan. Aşa i-au perceput românii pe ruşi, pe acei ruşi care secole la rând au promovat o politică şovină de asimilare, deznaţionalizare şi rusificare a popoarelor cu care au intrat în contact. Imperiul ţarist a fost definit ca o „închisoare a popoarelor”; o „închisoare a popoarelor” a fost şi Imperiul sovietic.

Şi după dispariţia URSS ruşii nu au renunţat la ambiţiile lor imperiale. Noua Europă edificată după cel de-al Doilea Război Mondial cu valorile ei bazate pe respect şi toleranţă naţională le-a picat ruşilor ca laptele în păsat: ei utilizează cu succes retorica europeană privind toleranţa naţională împotriva celor care ar încerca să protesteze contra situaţiei create în spaţiul post-sovietic în domeniul relaţiilor interetnice. Orice încercare de a spune adevărul despre ceea ce se întâmplă în acest domeniu este taxată drept naţionalism, xenofobie şi chiar rasism sau naţism. Astfel, ruşii, care la ei acasă promovează o politică antinaţională distructivă faţă de popoarele mai mici pe care le-au „înglobat”… „frăţeşte”, politică ce degenerează în ceva care aminteşte de naţism, se arată foarte… îngrijoraţi de soarta minorităţilor naţionale din fostele ei colonii, devenite după 1990 state independente. Ruşii nu fac niciun secret din faptul că folosesc minorităţile naţionale, în frunte cu cea rusă, din fostele „republici-surori” ca factor de presiune politică asupra guvernelor şi parlamentelor pentru a le determina să facă o politică convenabilă Moscovei. Uneori grija ruşilor faţă de aceste minorităţi e atât de mare încât ei nici nu observă că se amestecă deschis şi brutal în treburile interne ale acestor state. Kremlinul foloseşte cu succes minorităţile şi în campaniile electorale. În R. Moldova, de exemplu, minorităţile naţionale niciodată în aceste două decenii nu au votat cu partidele ce au exprimat interesele naţiunii titulare, ci au sprijinit partidele sau mişcările politice etnice gen „Ravnopravie” a lui Klimenko sau partidele de stânga, bazate pe elementul etnic rusesc şi controlate de Rusia. Cel mai elocvent exemplu în acest sens e PCRM-ul lui Voronin.

După eşuarea referendumului din 5 septembrie, referendum cu un prag minim de trecere, s-a creat un precedent periculos. Cei care stau în spate şi manipulează minorităţile naţionale au intuit şansa lor: bine organizate, asemenea referendumuri pot aduce câştig de cauză. De ce dar să nu scoţi la referendum asemenea probleme „sensibile” pentru minoritari cum sunt denumirea limbii oficiale a R. Moldova şi statutul limbii ruse? Faptul că, în ultimele săptămâni, se aud tot mai multe voci care cer acordarea limbii ruse a statutului de limbă oficială trebuie să ne îngrijoreze la modul cel mai serios. Aceasta nu mai e o problemă a unui partid sau altul, ci e o problemă naţională care vizează direct securitatea lingvistică şi culturală a statului R. Moldova. Aceasta fiind situaţia, în mod logic, minorităţile din R. Moldova nu au niciun motiv să ceară „consolidarea” statutului limbii ruse. Situaţia lor lingvistică e cu mult mai confortabilă decât cea a naţiunii titulare. Dacă cineva se şi confruntă cu o situaţie discriminatorie în domeniul limbii, apoi aceştia sunt moldovenii, titularii. Noi, moldovenii, avem dreptul (ba chiar suntem obligaţi!) să cerem guvernului să ia sub ocrotire limba română şi să creeze condiţii normale pentru buna ei funcţionare. Sunt oare cumva undeva strâmtorate minorităţile în folosirea limbii ruse? Categoric, nu. Atunci de ce ele cer pentru limba rusă statut de limbă oficială a R. Moldova?

Da, minorităţile naţionale de la noi au o problemă: sunt rusificate. Rusificaţi sunt găgăuzii, rusificaţi sunt ucrainenii. De ce ucrainenii, de exemplu, care sunt minoritatea cea mai numeroasă, mai numeroasă decât minoritatea rusă, nu cer statut de limbă oficială în R. Moldova pentru limba ucraineană? Şi mai există o problemă, una de ordin moral şi etic, şi ea se referă îndeosebi la găgăuzi: de ce ei nu cunosc limba oficială a ţării care le-a acordat autonomie, dar vor să-i bage pe gât acestei ţări, drept recunoştinţă, în calitate de limbă oficială, limba fostului imperiu?

Aceste minorităţi ori nu înţeleg că sunt folosite de ruşi, ori fac conştient jocul Rusiei. De situaţia la care s-a ajuns e vinovată şi R. Moldova, guvernele ei de până acum, care, din diferite motive, inclusiv electorale, le-au căutat în coarne minorităţilor (i-au dat nas lui Ivan şi celor ivanizaţi!) în loc să le determine să respecte legile acestui stat şi să se integreze în viaţa acestei ţări, care le-a devenit Patrie…

Un lucru nu înţeleg cei care în aceste zile cer referendum pentru a-i acorda limbii ruse statut de limbă oficială pe teritoriul R. Moldova: în situaţii dramatice moldovenii se pot mobiliza. Şi dacă se va ajunge la aceasta - se vor mobiliza, şi atunci nu noi, moldovenii, naţiunea titulară, ci minorităţile vor fi vinovate de faptul că acel referendum va fi unul împotriva limbii ruse şi a Rusiei. Asta doriţi? Asta veţi primi! De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război….

Un articol de: Constantin Tănase