28 iunie 1940 - Pierderi umane ale Basarabiei sub ocupația sovietică

28 iunie 2013
I. Prima ocupaţie sovietică (28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941)
În mai puţin de un an, peste 300.000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentînd 12.23% din populaţia Basarabiei interbelice.

1. Arestări: - 48.000 persoane:
• Oameni politici care militaseră pentru Unire, învinuiţi de trădare, dintre care:
• 5 foşti deputaţi din Sfatul Ţării (Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli)
• 1 fost senator
• Funcţionari civili şi militari – transferaţi la Tiraspol pentru siguranţă
• 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei

2. Deportări: – aproape 300.000 (în Nordul îngheţat)
• 135.000 persoane pînă în Septembrie 1940
• 19.200 persoane între Octombrie-Noiembrie 1940
• 27.000 persoane în Decembrie 1940
• 100.000 persoane începînd cu 13-14 Iunie 1941

3. Ucişi: – 30.000 prin împuşcare sau tortură
• Orchestra Simfonică a Basarabiei este ridicată pe 3 Iulie 1940 din gara Chişinău la întoarcerea din turneu, dusă lîngă Orhei şi împuşcată în Valea Morii.
• 1.000 persoane (copii, femei, adulţi) - lîngă Odesa împuşcate prin pereţii de lemn ai unui tren de marfă cu 22 vagoane care-I transporta în Siberia.
• 450 persoane – găsite (multe mutilate) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chişinău. Printre ei studenţi, elevi, preoţi, ceferişti.
• 87 persoane –Sediul NKVD, Chişinău (15 cu mîinile legate în groapa comună)
• 19 persoane – găsite la Sediul NKVD-Cetatea Albă.
• 6 persoane - Sediul NKVD, Ismail (5 bărbaţi şi o femeie cu mîinile legate)

4. TOTAL pierderi umane în prima ocupaţie sovietică
• Deportaţi: 300.000
Ucişi: 30.000• TOTAL: 330.000

II. A doua ocupaţie sovietică – 23 August 1944
1. Deportări
• 250.000 persoane între 1944-1948
• 11.324 familii 6 Iulie 1949
• 300.000 persoane între 1954 – 1964 (în Rusia şi Kazahstan)
2. Morţi prin înfometare provocată de Stalin
• 300.000 persoane

3. TOTAL pierderi umane în a doua ocupaţie sovietică
• Deportaţi: 875.000
Morţi: 300.000• TOTAL: 1.175.000

III. TOTAL PIERDERI UMANE ÎN CELE DOUĂ OCUPAŢII SOVIETICE
• 330.00 – Prima ocupaţie sovietică
• 1.175.000 – A doua ocupaţie sovietică
1.505.000 - TOTAL PIERDERI ROMÂNEŞTI

B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA
Judeţele Hotin (Nord), Ismail şi Cetatea Albă (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 August 1940.

C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE
1. Deportări
• 180.000 soldaţi şi ofiţeri (doar cîteva mii s-au întors)
2. Executaţi prin împuşcare în lagăr (Katîn românesc)
• 50.000 soldaţi şi ofiţeri (schelete descoperite în mlaştinile de la Bălţi).

... Putem ierta, dar nu putem uita

12 comentarii:

Anonim spunea...

Vot nash otvet vam

http://www.grenada.md/index.php?newsid=784

alternativnaia to4ika zrenia ;-)

octavpelin spunea...

Am postat REMEMBER -70 DE ANI -DE LA OCUPAREA BASARABIEI SI BUCOVINEI DE NORD DE UNINUA SOVIETICA ,respectiv Rusia si Ucraina-ZILE DE DOLIU NATIONAL!

Dragoș Galbur spunea...

prostii, atât timp cât evitați adevărul istoric nu aveți nici măcar dreptul la opinie

cjardan spunea...

Dragos, da' cum ramane si cu cei aproape 300 de mii (majoritate intelectuali, cifra mai trebuie precizata) de romani care au fugit peste Prut de frica ciumei rosii? Pe ei cred ca tot trebuie adaugati aici...:(

Dragoș Galbur spunea...

Cred că se consideră că ei au rămas în țară, sau nici nu știu cum să formulez :(

Unknown spunea...

http://www.noiscriem.net/2012/06/soviet-story-2008-povestea-sovietelor.html

Anonim spunea...

punctele de vedere alternative in favoarea calailor palesc in fata atator victime cazute neputincioase in fata tataratului rusesc. fie-le tarana usoara!

Anonim spunea...

Noi Romanii iertam dar nu uitam....Din păcate ciuma roșie a distrus mentalitatea colectivă din Basarabia . Oare cât la suta din populația R Moldova cu origini românești cunoaște adevarul si își comemoreaza stramosii.....cred ca f putini majoritatea fiind deja rusificati

Anonim spunea...

nici intr'un caz nu trebuie uitate crimele stalinismului,si de neglijat drama celor care au suferit, insa tanarul stomatolog-blogherast-propagandist, o ia razna rau de tot. aici inca nu ajung imagini din lagare de concentrare fasciste si gropi cu evrei executati date drept "jertfe ale gulagului".. inainte de a face un simplu copy/paste: (http://istoria.md/articol/278/Pierderi_umane_ale_Basarabiei_sub_ocupa%C5%A3ie_sovietic%C4%83) ca un cum s'ar spune "blogher", ar trebui totusi sa incerci sa faci singur o analiza micuta a informatiei pentru a nu insira prostia mai departe. or, daca o faci in scop propagandistic pentru a duce intentionat cititorii in eroare si participand prin aceasta la cultivarea dozei generale de ura in societatea noastra, ai merita atentia sporita a organelor de stat competente in astfel de intrebari.
esti cam in aceeasi masura de indoctrinat si zombat ideologic cum au fost bolshevicii si acei calai care crezind ca slujesc unei cauze drepte trimiteau oamenii nevinovati in vagoane spre siberia.
Terminati o data cu propaganda asta agresiva ruminoidala, caci veti obtine ca reactie efect invers.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Deport%C4%83rile_din_Basarabia_%C8%99i_Nordul_Bucovinei

Anonim spunea...

OCUPAŢIA RUSEASCĂ în Basarabia=CANIBALISM

Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune:


Este binecunoscut faptul, că foametea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor şi acţiunilor regimului sovietic. Oricât s-a străduit istoriografia comunistă să dea vina pe o consecinţa a fascismului şi a “secetei din 1945 – 1946″, n-a izbutit să justifice politica antinaţională şi antiumană a regimului stalinist în aşa numita Republică Sovietică Socialistă Moldovenească.

“Toţi au murit”!

În 1947, când de acum mureau de foame zeci de mii de ROMÂNI basarabeni, industria alimentară din RSSM a depăşit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2 %, a uleiului – cu 39,5 %, a cărnii – cu 32,5 %, a conservelor – cu 101,9 %. Acest lucru îl aflam din sursă oficială – gazeta “Moldova Socialistă” din 28 ianuarie 1947.
Este evident, că aceste produse alimentare proveneau din producţia sechestrată de la ţărani şi se exporta în URSS în timp ce producătorii din Basarabia mureau de foame.
ADEVĂRUL ASCUNS DE CĂLĂII OCUPANŢI RUŞI în DOCUMENTELE DE ARHIVĂ pe care le veţi citi mai jos depăşeşte cu uşurinţă orice film de groază.
Anul 1947. Canibalism în socialism.
Documente extrase dintr-un dosar al Procuraturii RSSM din acel an.
Toate documentele acestui dosar poarta mentiunea:
SECRET şi STRICT SECRET
(sursa: Arhiva Naţională a RM, Fond.3085, inv. 1, dosar 129).

Canibalismul în RSSM era un secret de stat.
Era categoric interzis de a vorbi sau scrie despre cruzimea NKVD-iştilor şi a activiştilor sovietici care luau toate rezervele de hrană ale ROMÂNILOR basarabeni, măturându-le podurile…Nu veţi găsi nici o gazetă sau revistă sovietică din acei ani , în care să se menţioneze, cel puţin statistic cazurile multiple de canibalism. Secretul de stat era păstrat cu stricteţe.
Să ne fereasca Bunul Dumnezeu de cele ce veţi citi mai jos.

Canibalism în Basarabia OCUPATĂ DE RUŞI, în estul Europei.
Nu în Africa şi nici în Amazonia, ci la Chişinău, Orhei, Bălţi, Cahul etc.
E foarte greu de imaginat ca în aceasta PROVINCIE ROMÂNEASCĂ, existau case “sigilate”, pe ele fiind afişată inscripţia “Toţi au murit”.
E foarte greu de imaginat ca în aceasta parte a ROMÂNIEI OCUPATĂ DE RUŞI copiii erau vânaţi pe străzi, aduşi în case, omorâţi şi mâncaţi…

Anonim spunea...

OCUPAŢIA RUSEASCĂ în Basarabia=CANIBALISM

Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune:


STRICT SECRET
009-24
13.II.47
Procurorului General al URSS, tov. Gorsenin C.P.
Raport special “Despre situaţia grea a populaţiei din RSS Moldovenească”
Certificat despre cazuri de canibalism în Republică către 10 februarie 1947
Judeţul Chişinău
1. La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Mileştii Mici, raionul Chişinău, Stici Eudochia Constantinovna, născută în 1910, şi Popov Vera Ivanovna, născută în 1914, în complicitate au tăiat şi întrebuinţat ca hrană pe fiica lui Stici, Stici Maria Petrovna, în vârsta de 10 ani. Au avut intenţia de a o tăia pentru acest scop şi pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiică a lui Stici – Nina, de 14 ani, dar ultima a fugit din casă. Stici şi Popov sunt bolnave de distrofie.
2. La 17 ianuarie, anul 1947, în satul Caracui, raionul Kotovsk, ţăranca săracă Svet E.E. a plecat la punctul de repartizare a produselor lăsând acasă copiii: Serghei de 11 ani, Maria, de 8 ani, Vasile de 5 ani şi Vasilisa de 2 ani. În lipsa mamei, fiul mai mare, Serghei, a omorât-o pe sora sa de 2 ani, iar părţile moi ale corpului le-a fiert şi le-a mâncat cu ceilalţi copii. Toţi copii sunt bolnavi de distrofie de gradul 2 si 3, anterior, ei mâncaseră carne de pisici şi câini.
3. La 20 ianuarie, anul curent, locuitoarele satului Minjir, raionul Bujor, Măgurcean Nina Antonovna şi Grincovscaia Axinia Antonovna s-au înţeles între ele şi
4. La 22 ianuarie 1947, locuitorii satului Mileşti, raionul Kotovsk, Scarevnea Stepan Stepanovici, născut în 1912,ţăran sărac, în complicitate cu sora sa, Graur Anastasia Feodorovna, în vârstă de 48 de ani, au omorât-o pe fiica ultimei de 3 anişori, Parascovia, şi au mâncat-o. Peste câteva zile, cu acelaşi scop, Scarevnea a omorât-o pe sora sa, Graur A.F. în ianuarie curent, Scarevnea a adus în casa sa patru cadavre de adolescenţi, dintre care unul l-a consumat drept hrană, altul l-a dat lui Scarevnea Vera Antonovna, care locuieşte în vecinătate cu el, iar două cadavre ale unor fetiţe între vârste de 7-10 ani, le-a tăiat în bucăţi şi le-a dus în satul Cigherleni. În afară de acestea, tot la el în casă a fost găsit cadavrul unui adolescent de 14 ani fără cap, mâini şi picioare, ascuns în sobă, fiind învelit cu nişte haine.
5. La 27 ianuarie 1947, locuitorul S. Sofia, raionul Bujor, Cazac Pavel Vasilevici, născut în 1904, în complicitate cu fiul său Alexandru, născut în 1931, şi cet. Petruhin – 1933, au invitat în casa lor pe adolescentul Cristea Vaşcu Horolovici, născut în 1934, l-au tăiat şi consumat ca hrană.

6. La 28 ianuarie curent, adolescentul de 15 ani, Romanciuc Semion Gavrilovici, întorcându-se de la piaţa din satul Bujor, a hotărât să înnopteze la cunoscuţii săi, Romanciuc Ivan Vasilevici, în vârstă de 15 ani, şi fratele lui Romanciuc Grigore Vasilevici, de 12 ani, care trăiau împreună cu mama lor Romanciuc Maria Dmitrevna, în vârstă de 40 ani, ţărancă săracă. Noaptea, fraţii Romanciuc l-au omorât pe Romanciuc Semion şi l-au mâncat.

7. La 24 ianuarie curent, locuitorii satului Mileştii Mici, judeţul Chişinău, Chihai Constantin Alexandrovici, născut în 1927, ţăran mijlocaş, şi Andronache Nadejda Andreevna, născută în 1930, au invitat-o în casa lui Andronache pe vecina Petraşcu Parascovia Pavlovna, o fetiţă născută în 1940, au tăiat-o în bucăţi cu scopul de a o întrebuinţa în hrană.
8. La 25 ianuarie curent, locuitorii satucului Tresteni, judeţul Chişinău, Caracuian Grigorii Andreevici, născut în 1903, ţăran mijlocaş, l-a tăiat pe fiul sau, Iacob, născut în 1933, şi l-a mâncat împreună cu toată familia.

Anonim spunea...

Un blog mai puturos-unionist nu am văzut.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: